CHINA. DREPTURILE OMULUI: Mai importante decat Jocurile Olimpice

Un barbat a cerut punerea drepturilor omului in China pe primul plan, nu a Jocurilor Olimpice si a fost condamnat pentru aceasta la cinci ani de inchisoare, asa cum informeaza Epoch Times.

Vom incerca, incepand de azi, sa aratam si partile mai putin frumoase a ceea ce se intampla in China.

Suntem convinsi ca acest stat va organiza impecabil Jocurile Olimpice, ca va fi o desfasurare de forte impresionanta si ca tot mapamondul va fi impresionat de acest lucru.

Nu suntem de acord cu comportamentul politic al Chinei, din punctul de vedere al respectarii drepturilor omului. Vom incerca sa aratam in ce consta aceasta nerespectare a drepturilor omului, o chestiune la care tinem in mod deosebit.

Primul caz pe care il aducem in atentia publica pe acest blog: dizidentul chinez Yang Chunlin, care a cerut ca drepturile omului sa fie situate, ca importanta, inaintea Jocurilor Olimpice, a fost condamnat la cinci ani inchisoare, fiind acuzat de incitare la rasturnarea guvernului, au declarat luni familia si avocatul sau.

Muncitorul somer din orasul nord-estic Jiamusi, provincia Heilongjiang, a ajuns la proces in februarie, dupa ce si-a ajutat anul trecut satenii sa trimita o petitie in legatura cu un teren disputat. Petitia sustinea: “Noi nu dorim Jocuri Olimpice, noi dorim drepturile omului.”

Sora lui Yang, Yang Chunping, a declarat luni ca el a fost inchis din cauza eseelor sale, postate pe Internet, care criticau intens conducerea Chinei si comunismul in general.

"El a declarat ca nu este vinovat si ca si-a exercitat doar libertatea de exprimare si de publicare. Dar, deoarece tribunalele nu respecta legea, el a declarat ca nu are rost sa faca apel la decizie”, a declarat ea.

Avocatul Li Fangping a confirmat condamnarea, dar a declarat ca Yang Chunlin isi sustine in continuare nevinovatia. “El considera ca este nevinovat. Dupa primirea verdictului oficial, el are 10 zile pentru a decide ce sa faca. Noi speram ca vom putea discuta cu el si sa decidem daca facem sau nu apel,” a declarat avocatul.

Petitia a atins un nerv sensibil al liderilor comunisti, care fac orice pentru o buna organizare a Jocurilor Olimpice. Conducerea Chinei spera ca Jocurile Olimpice, care incep in Beijing pe 8 august, vor prezenta lumii prosperitatea economica si asa-zisa unitate sociala a tarii.

PLATINA MUZICALA: Nigel Kennedy, "Czardas" (Vittorio Monti) (exaltatie)

Aceasta este a doua parte a postarii pe care o datorez unui comentariu de acum cateva zile al lui Orpheus. Este despre cum, dupa ce ai atins cu degetul inefabilul cu Maxim Vengherov, poti sa ajungi la exaltatie cu un nebun superb, pre numele sau Nigel Kennedy, care-si face vioara, prin pozitia a saisprezecea (cine stie sa se linisteasca, stiu ca vioara are numai opt pozitii, dar ce se intampla atunci cand canti in pozitia a doua, dar si in flageolete?, ca defapt esti prin pozitia a zecea), sa cante, succesiv, Monti, Haciaturian si Grigoras Dinicu, plimbandu-se putin si prin free-jazz.

Defapt, ceea ce vrea sa zica este ca un artist adevarat poate sa faca orice din instrumentul artei sale, cu conditia sa faca sa cante ingerii. Iar Kennedy este o senzatie de violonist.

PLATINA MUZICALA: Bassiona Amorosa & Maxim Vengherov, "Csárdás" (Vittorio Monti)(initiere)

Datorez acest(e) clipuri superbe unei postari facute de Orpheus cu ceva timp in urma. Ii multumesc mult. Este pentru mine un prilej ca, in timp ce vizitatorul blogului asculta flageoletele lui Vengherov, sa fac cateva consideratii. Acestea nu sunt mai curand o initiere in sensului unui ritual intiactic, ci probabil sensul mai apropiat este cel sinonim englezului ignition.

Pentru mine, muzica nu are sens daca este rece si nu comunica ceva, nu este dotata cu empatie. Aceasta tine de acel fenomen caracteristic artei, care se produce in momentul in care iubitorul unui anumit tip de arta se confrunta ca obiectul pasiunii si placerii sale: inefabilul.

Cand te ridici si plutesti in inefabil, se intampla ceva neasemuit: apare o transmutare metafizica a fiintei tale din tine in tine. Te muti prin tine si, atunci cand simti acest lucru formidabil, transpiri de placere si te ia cu frisoane.

Prima data cand am ascultat Concertul 1 al lui Nicolo Paganini, in anul 1978, am avut frisoane de placere. La vioara, pe un disc Supraphon, evolua maestrul Zino Francescatti (devenit intre timp festival international), cu Orchestra Filarmonicii din New York, dirijata de Eugene Ormandy. Ma treceau sudorile de placere.

Este doar un exemplu. Interpretari ale acestui "Csárdás" notoriu sunt fara numar. Aceasta este o grozavie, pentru ca te initiaza in frumusetea csárdás-ului maghiar, in general, cu un enunt clar, simplu, direct si sensibil. Ceea ce face Maxim Vengherov este minunat. Incerc sa vin, in genuri muzicale de multe ori mai facile, cu acelasi tip de ciclu initiatic. Aduc un carlig melomanistic, il infig in vizitatorul blogului meu, poate ca ramane acolo.

PLATINA MUZICALA: "Dansul Goblinilor", Zino Francescatti (Antonio Bazzini)

DINAMITA MUZICALA: Banco Del Mutuo Soccorso, "Il Volo/R.I.P." (GISP)

Banco Del Mutuo Soccorso (BMS) (adica in traducere banca de ajutor social) este una dintre cele patru sau cinci mari formatii de rock progresiv italiene care au rezistat pana in ziua de azi, iar pentru aceasta au platit inclusiv pretul unor albume mai comerciale: BMS, Campo di Marte sau Premiata Forneria Marconi.

Il Volo / R.I.P. este unul dintre cele mai bune momente ale acestei trupe minunate, care imbina tehnica instrumentala si in primul rand pe cea a pianului electric cu o voce fabuloasa, despre care, din pacate, se stiu prea putine lucruri pe plan mondial.

Francesco Di Giacomo are o voce cu care trebuie sa te obisnuiesti, apoi incepe sa-ti placa. Pentru a te obisnui cu vocea sa, trebuie sa asculti cateva piese "de intrare" ("Il Volo/R.I.P." este a doua intrare pe care o propun in muzica Banco), cu reprize mai lente, iar apoi esti pregatit oarecum pentru greutati.

Partiturile Banco, o culme a stilului Great Italian Symphonic Progressive, dupa parerea mea, sunt sofisticate, tehnice, alambicate, profunde si trebuie ascultate cu staruinta si putere de intelegere.

Marile LP-uri BMS sunt creatii programatice, cum este cazul albumelor "Darwin" sau "Io Sono Nato Libero", care trebuie ascultate cap-coada, cu versurile in fata, intelese in intreaga lor profunzime.

de-abia atunci creierul va elibera serotonina si vei simti placerea muzicii Banco.

Sound la Graz: Momentele anuntarii medaliei de aur

Pentru ca fiecare cititor al acestor randuri sa-si faca o imagine cat de cat coerenta a ceea ce reprezinta Stadthalle, in care a avut loc decernarea medaliilor si deopotriva gala laureatilor, dar in care de asemenea se servea masa, se facea promovare, se vindeau gadgeturi si se facea socializare, trebuie sa isi imagineze o magaoaie imensa, imposibil de incadrat cu orice aparat foto, astfel incat sa-ti mai si poti da seama ulterior de dimensiunile constructiei.

Spre deosebire insa de Casa Poporului, care arhitectonic este o mizerie, Stadthalle, construita gratios, din materiale usoare si suple, este eleganta si placuta vederii. Aria pe care sunt construite toate salile si halele enorme, unele, in spate, inca in curs de finalizare, este un patrat cu latura de aproximativ 200 de metri, deci cu o suprafata estimabila de 40.000 de metri patrati.

Sala de festivitati unde au loc imaginile filmate de un coleg este de dimensiunile unui stadion de fotbal, iar scena acesteia ocupa una dintre laturile acestui "stadion".

Pe scena, in timpul festivitatii, s-au aflat toti dirijorii de la toate corurile prezente la Olimpiada.

Ceea ce se vede, la un moment dat, pe travellingul camerei, pe scena, da, multimea aceea de oameni este o multime impresionanta de dirijori de cor din intreaga lume. In foto se vede un focus pe o parte din acestia. In centrul imaginii, cu pantaloni maro deschis, camasa crem cu maneci scurte si steagul Romaniei, este Voicu.

In primul clip, poate fi vazuta reactia Corului Sound, in momentul anuntarii punctajului si a medaliei de aur primite. Sa explic: la sectiunea la care participam noi, a inceput anuntarea laureatilor, dinspre punctajele mici spre cele mari. Cand am trecut de punctajul-limita, dincolo de care stiam ca vom lua medalia de aur, a avut loc un fenomen ciudat.



Pe de o parte, stiam ce se intampla si ca vom lua medalia de aur, pe de alta parte insa eram consternati si nu puteam crede ca este aievea, iar in al treilea rand asteptam sa rabufnim, in momentul propriu-zis al nominalizarii. Ceea ce se vede in prima inregistrare este exact clipa exploziei de bucurie, care s-a soldat cu dat apa la soricei si tot tacamul.

DINAMITA MUZICALA: Donnie Osmond, "Close Every Door" (Andrew Lloyd Webber)

Donnie Osmond din familia de muzicieni si grupul The Osmonds este unul dintre idolii adolescentilor din anii '80. Ascultam aici superbul "Close Every Door", care este, dupa parerea mea, una dintre cele mai frumoase pagini de music-hall ale secolului XX, si datorita lui Sergio, care mi-a semnalat prezenta pe YouTube a acestui slot de muzica buna si pentru care ii multumesc.

Din "Joseph and the Amazing Technicolor Dreamcoat", music-hall-ul lui Andrew Lloyd Webber, am avut privilegiul sa cantam si noi "Any Dream Will Do", de trei ori: de doua ori, in primavara si in toamna anului 2000, pe scena Atheneului Roman si odata in Casinoul din Sinaia.

Cantam pe atunci un repertoriu ChoralRock - ChoralJazz - ChoralPop, impreuna cu dirijorul si pianistul american de origine romana Valentin Radu. La unele piese solo era Teodora Enache. La saxofon evolua Alin Constantiu, pe tobe s-au perindat Vlad J. Popescu si Mario Florescu, de-a lungul anilor, la contrabas a fost dragul de Pedro Negrescu, iar in pauza dintre prima si a doua parte a concertului nostru, la Atheneu, pe scena a avut loc un fabulos recital Johnny Raducanu & Teodora Enache.

In aproximativ o ora si jumatate, am cantat prelucrari corale dupa Beach Boys, Duke Ellington, A.L. Webber, Irvin Berlin si George & Ira Gershwin. Atunci am cunoscut pentru prima data fenomenul de hiperventilatie pe fond emotional, in timpul interpretarii piesei lui Carlos Santana, "Smooth", intr-o versiune choral-jazz-istica.

Pur si simplu tremolul artistic interior era prea mare pentru a putea sa-l exprim. Sunt vremuri pe care mi le voi aminti intotdeauna cu maxima placere si care mi-as dori sa se reintoarca. O, tempora...

Vaslui - Steaua 1-0! Se retrage Gigi Becali de la Steaua-de-Tinichea?

"Daca nu invingem la Vaslui, ce Steaua suntem noi? Steaua de tinichea. Nu invingem la Vaslui, ma las de fotbal, ce sa mai fac in Liga Campionilor?", se intreba, inainte de meciul cu FC Sporting Vaslui, patronul Stelei, Gigi Becali.

Acesta continua cu urmatoarea argumentatie: "Ce sa mai castigam campionatul, daca nu invingem acum? Daca nu invingem la Vaslui, nu suntem Steaua de aur sau de diamant, ci Steaua de tinichea. Este important meciul de la Vaslui, e primul pas, conteaza. Nu ca-i atat de important Vasluiul.

Steaua, daca vrea sa fie Steaua cu adevarat, trebuie sa castige toate meciurile, cu mici greseli. Asa a facut CFR, a castigat tot si a avut doar patru egaluri in tur. Se poate intampla si acum la Vaslui, un egal. Este posibil un accident, se mai accepta, dar daca iei bataie, esti Steaua de tinichea".

Logica lui Becali este corecta si implacabila, dar va face el gestul de onoare de a se retrage din fotbal, asa cum a promis? Nu ca orice patron al oricarei echipe, inclusiv Steaua, dupa pierderea unui asemenea meci, ar trebui sa faca lucrul pe care a promis Becali ca il va face.

In schimb, onoarea este onoare si promisiunea care a fost facuta trebuie sa fie respectata. Noi credem insa ca Gigi Becali nu se va tine de cuvant, pentru ca il stim bine. Este neserios si pe cuvantul sau nu te poti baza. Ne-ar creste respectul pentru el daca si-ar tine promisiunea, dar nu credem ca lucrul acesta se va intampla.

CALANOILANIMENEA: Localitatea Buzescu, Teleorman

Scrie autorul acestui clip superb, in info: "Nu credeam sa-nvat vreodata a avea curaj sa ma plimb, la pas, cu aparatul de fotografiat intr-o mina si inima galopind prin podul celeilalte miini, pe strada principala a localitatii Buzescu, judetul Teleorman, ale carei palate tiganesti, ca altfel nu ai cum sa le spui, sunt mai spectaculoase decat zgarie-norii din New York si mai pitoresti decat Prigoana si Bahmuteanca".

DINAMITA MUZICALA: I Giganti, "Terra in bocca" (GISP)

Dupa ce a debutat ca trupa de muzica pop, trupa italiana efemera I Giganti a facut o aditie a patru muzicieni. Unul este Marcello Dellacasa, care ulterior avea sa o comita rau de tot, cu Latte e Miele, participand la scoaterea unui album antologic, "Papillon". In aceasta formula de 4+4, I Giganti a lansat prima opera rock din istoria muzicii italiene.

Daca la americani operele rock antologice sunt despre Iisus (Jesus Christ Superstar al lui Andrew Lloyd Webber) sau despre emanciparea si deopotriva alienarea omului in societatea moderna (Tommy a celor de la The Who), la italieni prima opera rock este despre Mafie.

Cine asculta piesele I Giganti dinainte de "Terra in Bocca" (cum ar fi "Proposta" sau Una Ragazza in Due") se intreaba cum a fost posibil ca acesti baietandri spumosi sa devina atat de seriosi si sa abordeze un ton atat de grav, cu pasaje tragice, ca in albumul superb pe care il prezentam aici.

Cine mai audiaza odata cu atentie aceasta opera, descopera ca este pop-rock-prog, ca este formata din portiuni care nu au nici o treaba cu muzica rock, mixate cu altele profund progresive si cu altele de muzica de film, imposibil de categorisit.

Sa luam pe rand muzicienii de exceptie, care au creat aceasta muzica foarte draga mie: "master" Vince Tempera (foto 1 dreapta), compozitor si ulterior keyboardist la marea trupa Il Volo, dar si la The Pleasure Machine; Marcello Dellacasa, ulterior devenit chitaristul extraordinar al celor de la Latte e Miele; Ares Tavolazzi (foto 2 stanga), ulterior devenit basistul marii trupe de jazz-prog Area, in poza mangaind un contrabas.

Al patrulea guest musician este tobarul Ellade Bandini (foto 3 dreapta, spargand tobele, ca Tandarica al nostru), care in anul urmator lansarii "Terra in Bocca" avea sa mai aiba un release, albumul Ultima Spiaggia, cu trupa avand exact acest nume, care a scos un singur LP.

La capitolul line-up musicians, ii avem pe fratii Di Martino, Giacomo "Mino", voce si chitara, iar Sergio voce, chitara si chitara bas, Francesco "Checco" Marsella, voce, keyboards si mellotron, Enrico Maria Papes, voce, tobe, efecte sonore.

Papes a resuscitat acum cativa ani I Giganti intr-o noua formula, incepand din nou sa cante aceeasi muzica de alta data. Am pus numai pozele muzicienilor invitati, pentru ca membrii trupei se vad pe clipuri.

Ideea este ca, dupa niste succese pop lansate la San Remo, I Giganti au lansat acest album absolut superb si se spune ca s-ar fi desfiintat tocmai din cauza continutului anti-Mafia al discului.

Iata ce spune site-ul ItalianProg: "For its contents, the album was also banned by the italian radio".

Eu cred ca acesti opt oameni sunt printre maestrii necunoscuti ai muzicii si meritau o recunoastere mult mai ampla decat aceea de care au avut parte.

Albumul trebuie ascultat in mod repetat, cu urmarirea staruitoare a versurilor.

Cele doua fete ale discului de vinil sunt egale cu cele doua parti ale albumului: Prima Parte si Seconda Parte, care trebuie ascultate succesiv, pentru ca formeaza un tot programatic si o poveste coerenta.