© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

sâmbătă, 24 ianuarie 2009

DINAMITA MUZICALA: Blue Öyster Cult, "Veteran of the Psychic Wars"


copyright Sony Music (embeded)

Ne aflam, atentie, in plina istorie a muzicii heavy metal. Al doilea album al acestui mare grup rock, “Tyranny and Mutation”, a fost realizat pornind de la bazele puse de primul album, dar pe o structura muzicala si mai dura (prima fata a vinilului, numita The Black side) si armonii sonore mai darnice (fata B, numita The Red side).

Dupa aceasta, trupa a ales sa lanseze un al treilea album cu impact emotional mare. Cand “Secret Treaties” (1974) a fost lansat, a fost primit cu caldura de critici, fiind considerat cel mai proggy efort al trupei din anii '70, cu piese superbe ca “Astronomy”, pe care am prezentat-o ieri, ori “Flaming Telepaths”.

EUROVISION-INTERVIU (1) Dan Manoliu: Maximum trei din Todomondo stiau sa cante

Aceasta este prima dintre cele cinci parti ale lungului si foarte interesantului interviu pe care l-am facut cu Dan Manoliu. Am inceput discutia cu chetiunea outlet-ului. Dupa cum se observa, indiscutia cu Ciro de Luca am facut o greseala, interpretand outwear-ul despre care mi-a vorbit Ciro ca fiind o retinere gresita de catre acesta a denumirii de outlet.

Astfel, s-a ajuns la o confuzie pe care mi-o asum. Dupa prima sectiune a interviului, dedicata polemicii dintre Ciro si Dan Manoliu si formata din doua parti, urmeaza o a doua sectiune, form
ata din alte trei parti, plina de lucruri interesante. Insa toate la timpul lor.

Din
ratiuni publicistice, versiunea audio a interviului este mai completa. Am eliminat unele portiuni adiacente subiectului principal, foarte interesante si ele, care pot fi ascultate si am simplificat exprimarile sofisticate, pastrand sensul celor discutate.



Vi se pare normal ca membrii Todomondo sa fie imbracati, pentru turneele de promovare din anul 2007, dinainte de finala de la Helsinki, de la outlet?
In turneele de promovare te duci sa-ti faci o imagine care aproape niciodata nu e similara cu cea din concurs. Cand am pornit acest turneu, negocierile erau de pe o zi pe alta. Ne confirmau unii si trebuia sa fim in doua, trei, patru zile acolo. De aceea, cateodata rutele de avion au fost cu stat in nu-stiu-ce aeroport.

Cand s-a pus problema sa plece [Todomondo] in acele turnee de promovare, TVR le pregatise haine oficiale. Tricouri, geci etc. cu insemnele Romaniei si Eurovision. La prima discutie cu ei, i-am intrebat "ok, voi cu ce va imbracati in turneu?" "Noi n-avem nimic!" "N-aveti niste blugi ca lumea, niste haine?" "N-avem nimic!" Nu vorbim de toti sase. Cativa, sa zicem 50%, aveau haine decente.

50%? Trei din sase?
Trei din sase, cum au si cantat in finala. Atunci am zis, cu stilistul, care era Costin Voicu (unul dintre cei mai mari, a plecat intre timp definitiv in Africa de Sud), sa le facem o imagine...

... sa le gasiti niste haine pe potriva imaginii.
... in care sa arate bine si sa se prezinte in tot ce insemna emisiuni televizate. Sunt hainele de pe afis. Pantofi, sacouri, caciuli, tot. Achizitie din fondurile Televiziunii Romane. A fost o alergatura ingrozitoare. Costin nu s-a dus intr-un magazin si a luat de acolo tot. Iar magazinul nu e un outlet, ci se numeste OutWear. Acesta e numele magazinului.

Care este diferenta dintre outlet si OutWear?
E o firma de unde se imbraca foarte multe vedete. Sapca lui Andrei e de la NRGY.

In outlet gasesti haine foarte bune, dar care au ajuns la pret redus, pentru ca au iesit din sezon.
Nu a fost cazul. Au fost haine cumparate dintr-un magazin, nu din outlet.

Aici s-ar putea sa fi eu facut o greseala. Ciro mi-a dat impresia ca nu a tinut minte numele magazinului, a spus si outwear, iar eu l-am intrebat de outlet si el a confirmat. Este vina mea.

Ciro mai spune si ca hainele pe care i le-ati lasat nu le-a putut purta decat cel mult de doua ori, pentru ca s-au rupt.

Imi pare rau, noi n-am putut sa lasam nimic, pentru ca aceste haine sunt facute din bugetul TVR, cumparate cu factura, iar ei le-au predat.

Obligatoriu trebuiau sa le predea, dar ei stiau asta de la bun inceput. Nu era obligatia TVR sa-i imbrace pentru turneu, dar noi am zis sa incepem o campanie unitara.

Cea mai lunga perioada de pregatire



Dupa ce s-au intors din turneu...
... am apelat la Dork, creatori de moda foarte tineri, care au construit hainele lor de scena, pe fiecare dintre ei in parte. Ca ei considera ca n-au fost imbracati adecvat...

El zice ca "rusul" era imbracat ca un clovn de circ rusesc.
Nu mi s-a parut. In fine, asta e parerea lui. Ei au asistat la acele probe, li s-au facut schite, s-a discutat cu ei, nu au fost luati cu japca si pusi in niste haine. A fost cea mai lunga perioada de pregatire pe care am avut-o cu niste artisti calificati in finala. Practic, am inceput pregatirile cu ei imediat dupa ce au castigat finala nationala.

Aveau mari probleme, in primul rand de cantat. Maximum trei sau patru stiau sa cante si mai facusera asta vreodata. Am vrut sa le facem miscare scenica. Am angajat-o pe Doina Botis, care o pregatise si pe Andreea Balan in turneul din America Latina, inclusiv la ProTV. Le-am pus la dispozitie o sala, in strada Moliere, unde zilnic faceau doua-trei ore de pregatire. Dans. Doina a fost cu ei inclusiv la Helsinki, ca sa se continue pregatirea. Am zis ca ar fi bine sa faca niste ore de pregatire vocala cu un specialist de canto. L-am adus...

... pe Cornel Fugaru.
Nu a rezistat mai mult de doua-trei sedinte, pentru ca nu se putea lucra. Vorbeau toti sase deodata, toti sase aveau idei, nu-i interesa, li se parea ca e ciudat, ca nu e bine, ca le strica stilul, Fugaru a vazut ce se intampla si a abandonat.

Pepe ar fi urmat sa cante in Todomondo la Helsinki

Am mai avut o idee: Mr. M, Dl. Problema, oricum ar fi mers acolo, si nu era una dintre cele mai bune voci. Am propus ca el sa mearga in delegatie, dar ca spaniol sa intre in trupa Pepe. Are voce, atitudine, asa mai aveam pe cineva foarte bun in scena. Au avut o sedinta si au decis impreuna ca Pepe nu merge. Mai este un moment interesant: cel cu ProTV.

Dl. Problema, 7-8.000 de euro drepturi de autor

Contractele. Toate drepturile erau ale TVR.
Iar nu e adevarat. Drepturile le detine compozitorul.

Dl. Problema.
Da, Mr. M, care a avut contract cu EBU, iar pentru compilatie (n.n.: cu toate piesele calificate din selectiile nationale de la toate statele participante) a incasat o anumita suma, pe care, daca a impartit-o sau nu cu ceilalti cinci, nu stiu. Banii au fost platiti pentru ca piesa "Liubi, Liubi" a aparut pe compilatia internationala Eurovision.

Defapt, este o conditie de participare acolo, ca toti artistii sa-si cedeze drepturile pentru acea compilatie.



Ei primesc o suma in avans, urmand ca pe parcursul vanzarilor sa mai primeasca bani.

Cat au incasat?
Intre 7 si 8.000 de euro.

Cine i-a primit? Toti?
Nu, compozitorul, cel care detine drepturile de autor. Ce-a facut Mr. M, ca i-a impartit sau nu, este problema lor, nu ma intereseaza. TVR, in fiecare an, detine drepturile pentru aceste piese doar pe perioada de promovare, pana la finala de acolo, ca sa putem sa-i promovam.

Dupa care ce se intampla cu drepturile?
Sunt ale lor. La fiecare difuzare de piesa pe posturile TVR, facem acea fisa, prin care isi incaseaza banii prin UCMR-ADA. Cand se difuzeaza pe un alt post, la fel. Este un neadevar sa spui ca noi am avut drepturile, ca noi am incasat banii.

Acum, sa ne intoarcem la povestea cu MediaPro Music. Cei doi artisti sub contract cu MediaPro au discutat cu acestia, au venit, am incercat sa colaboram si ei nu s-au inteles intre ei, pentru ca erau sub contracte cu firme diferite. Lucrurile s-au blocat. Ciro avea un impresar, despre care spunea ca o sa-i faca mari in Italia si nu s-au inteles intre ei. N-a fost vina noastra. Am zis "multumesc!" si ne-am descurcat singuri. Singurii care au sustinut financiar a fost Televiziunea Romana.

(va urma)

EUROVISION Ciro de Luca: Da, sunt frustrat

Continuam sa publicam marturisirile lui Ciro de Luca, fost membru al grupului Todomondo, care ne-a reprezentat la Eurovision in anul 2007, in finala de la Helsinki.

Citind multe comentarii despre cele intamplate, Ciro a vrut sa raspunda la cateva intrebari
.

Esti frustat pentru ca nu ai trecut de preselectie?
Ciro de Luca: Recunosc ca sunt frustat.

De ce ai vorbit de-abia dupa doi ani?
Ciro de Luca: Am hotarat sa vorbesc anul acesta, pentru simplu fapt ca anul trecut nu a fost echipa lui Dan Manoliu. Si anul trecut m-am inscris la Eurovision, iar punctajul pieselor a fost afisat dupa doua zile de la preselectie. Una dintre piesele mele cu cel mai mare punctaj (101), a fost scrisa impreuna cu Vlad Cretu, am stiut, am inghitit in sec, dar macar au fost transparenti.

Cum adica? Cine este Vlad Cretu?
Ciro de Luca: Anul trecut m-am inscris cu cinci piese, din care una compusa impreuna cu Vlad Cretu, care a avut cele mai mari note, adica 101 puncte, si totusi nu s-a calificat. Am strins din dinti, dar macar am aflat ce punctaj a obtinut. Anul acesta nici nu stiu ce punctaj am obtinut, nici nu stiu daca am fost sau nu descalificat.

Ai intrat pe site-ul TVR extrem de suparat, spunand ca vrei sa povestesti dedesubturile editiei din anul 2007. Ce te-a suparat?
Ciro de Luca: M-am uitat pe Internet, pe site-ul TVR, si am vazut ca poza cu Todomondo nu este, si-atunci mi-a sarit tandara.

Unde nu era poza cu Todomondo?
Anul acesta, daca intri pe http://www.tvr.ro/eurovision, in josul pagini vei vedea sectiunea arhiva, unde este mentionat si numele Todomondo, dar lipseste poza, ca si aceea a Nicolei. Aceasta a fost cireasa de pe tort.

TVR are haine de recuzita din outlet

Care este problema cu hainele cumparate de la outlet? De ce este suparator?
Ciro de Luca: Hainele din Outlet la inceput faceau parte din recuzita TVR si, de fie care data cand aveam nevoie, ni le dadeau si pe urma le returnam. Asta s-a intamplat circa o luna de zile, adica du-te vino de la TVR, sa luam hainele, sa returnam hainele.

Turneu inseamna avion, trambalare, oboseala, asta este viata, de ce v-ati suparat pe escale?
Ciro de Luca: Plecare in Cipru: 21.02.2007, plecarea de dimineata, de la ora 05.00, sosirea in Cipru, cu escala la Budapesta, la ora 06.00 a doua zi, in hotel la ora 08.00, intalnirea cu dna. ambasador la ora 09.00, emisiune la ora 14.00, sosirea la hotel la ora 20.00, plecare la aeroport la ora 21.00, sosirea la Bucuresti la 20.00 a doua zi, adica 23.02.2007. Asta inseamna sa faci escala la Budapesta. Rezultatul: ne-au rupt si ne-am revenit dupa o saptamana.