vineri, 12 iunie 2009
Usturoi. Puiu Usturoi
Scandal astazi la Direcţia de Cultură Vrancea. Noul director, numit în urma schimării şefilor deconcentratelor, s-a trezit că nu-şi poate lua postul în primire. Fostul director, Puiu Usturoi, nu a vrut nici în ruptul capului să iasă din birou, pe motiv că instanţa i-a dat câştig de cauză. Nici măcar subprefectul, care a venit să-l instaleze în funcţie pe noul şef de la Cultură, nu a putut opri scandalul, anunta Realitatea TV.
Il cunosc pe Puiu Usturoi de-o viata. A fost liderul trupei Evolutiv din Focsani, in care l-a avut coleg pe profesorul meu de vioara, Mircea Iankevici. Evolutiv a lasat dara in muzica usoara romaneasca prin faptul ca a impartit frateste un disc de vinil, Formatii Rock 8, cu grupul Celelalte Cuvinte. Puiu Usturoi a lasat dara in muzica usoara romaneasca prin faptul ca, in criza existentiala, si-a luat numele Puiu Siru.
Tot cantand in Focsani in formatia Evolutiv, Usturoiul a descoperit ca are legaturi cu fenomenul cultural. Pe masura ce aceste legaturi au devenit tot mai stranse, iar Usturoiul a inceput sa usture, sa se maturizeze si sa devina mai insistent si persistent, Puiu a avansat si el in functie ca metodist si instructor pe la Casa de Cultura a Sindicatelor din Focsani si, in general, prin reprezentantele culturale ale statului roman, prin care se traia bine si nu prea trebuia sa faci mare lucru, in afara de invartitul hartiilor. Cam asa stau lucrurile si acum.
De pe la inceputul anilor '90, a debutat si activitatea politica intensa a lui musiu Usturoi. A trecut pe rand pe la majoritatea partidelor din miscarea liberala, pana cand i-am pierdut urma, din cauza vitezei cu care trecea dintr-un partid intr-altul. Nici nu i-am mai regasit-o pana azi. Va mai provoca scandaluri si va mai aparea in prim-planul vietii publice focsanene. O va face exact in aceeasi maniera, pentru ca asa e specimenul: a pain in the ass.
PANDEMIE - GRIPA PORCINA: Novartis are vaccinul H1N1 in probe
Novartis AG a produs primul lot de vaccin H1N1, care va intra in probe clinice in luna iulie si se asteapta sa ajunga rapid in productie de masa, anunta Reuters.
Este foarte important acest nume de mare companie de produse farmaceutice, pentru ca acum baietii destepti sunt cu ochii pe ea si, in functie de interesele lor, fac totul, inclusiv politica de inchidere sau deschidere a granitelor.
De exemplu, ce interes au acesti oameni, cand este vorba, asa cum am mai spus, despre teschereaua lor proprie si personela, sa se preocupe in primul rand de sanatatea populatiei?
Din contra dimpotriva, au tot interesul ca oamenii sa contracteze acest virus, ca problema sa existe, sa se man
ifeste global, iar ei sa vanda produsul. Destepti baietii, nu-i asa?
Primele rezultate obtinute in testari pe virusul salbatic H1N1 au aratat ca metoda celulara de realizare a vaccinului da rezultate mai rapid decat cea bazata pe cultivarea virusului in oua, ca mediu de cultura, a aratat producatorul de medicamente elvetian chiar astazi.
Iata de ce initial se vorbea despre un termen mai lung in care se va putea produce acest vaccin. "Novartis a terminat cu succes producerea primului lot de vaccin A(H1N1), cu saptamani inainte de momentul cand se credea ca vom reusi acest lucru", a spus un reprezentant al companiei, adaugand ca se asteapta sa obtina o licenta pe acest vaccin in toamna.
"Tehnologia celulara de producere a unui vaccin permite inceperea productiei vaccinului inca de la identificarea unui virus pandemic, fara necesitatea de a adapta virusul la multiplicarea sa in oua - tehnologia traditionala de producere a unui vaccin", a explicat Novartis. citeste stirea integrala aici









