© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

joi, 29 mai 2008

DINAMITA MUZICALA: Fields - "Not so good"



"The air we breathe is not so good / The food we eat we never should..." - asa incepe cea mai frumoasa - dar nu si cea mai "musculoasa" piesa de pe un album pe cat de superb, pe atat de rar, semnat de trei muzicieni exceptionali: acestia au format odata trupa britanica de HeavyProg Fields.

In istoria rockului apar din cand in cand asa-numitele supergrupuri. Asia este unul dintre acestea. Mai avem Cream. Exemplele pot continua. Fields a fost construit pe acelasi principiu: trei muzicieni de exceptie, care se intrunesc si scot un album exceptional. In acest caz insa nu este chiar asa, pentru ca albumul acesta este mai curand la categoria "excelent addition to any prog colection", dar nu mai mult. Fields nu a devenit un brand international.

Merita sa va supun insa atentiei trupa aceasta (la capatul embederului poate fi ascultat intregul album, cu piesele numerotate), pentru ca intelegem niste lucruri. In Marea Britanie, industria muzicala care calca totul in picioare si pune calculatoare sa simuleze voci bune si instrumentisti extraordinari, care defapt nu exista, incepuse scoata coltii chiar de la inceputurile fabulosului deceniu muzical opt.

Cei doi clapari de exceptie, Graham Field si Dave Kafinetti, guristul Steve Gould si tobarul Mark Ashron, adica Rare Bird, lansasera deja doua mari perle ale muzicii progresive, albumele "Rare Bird", din 1968, precum si "As Your Mind Flies By", din 1970.

Apoi, impresarii trupei au decis ca vanzarile, bata-le vina, sunt prea mici si stilul muzical trebuia schimbat. Ashron si Field au plecat, nemultumiti. Rare Bird a mai lansat cateva albume obscure mai spre funky hard rock, dupa care s-au desfiintat.

Graham Field, impreuna cu alti doi muzicieni de exceptie, Alan Barry si Andy McCullough, fosti membri King Crimson, dintre care McCullough cred ca a mai lucrat ulterior cu Allan Holdsworth, au lansat acest album foarte frumos, plin de armonii progresive si dominat, dupa parerea mea, de aceasta balada simpla, insa pe care daca o ascultati cu atentie veti descoperi ca spune lucruri foarte importante despre lumea aceasta in care traim.

Daca discutam despre Field, vorbim defapt despre inima progresiva a fostei trupe Rare Bird. A plecat el de acolo, la revedere!, iar muzica din capul sau se mai poate auzi pe acest album, ceea ce nu e putin lucru.

Este foarte interesant ca, inca din 1971, niste baieti de douazeci si ceva de ani din Anglia intelegeau ceea ce noi acum de-abia descoperim. Ca aerul pe care il respiram nu prea este asa de bun, ca nu ar fi trebuit sa atingem niciodata mancarea pe care o mancam si asa mai departe.

"Soon we'll loose our poetry / And without poetry we're sinkin' / And die"

Trebuiau sa fie la Eurovision Romania: Annes - "Din vina ta"




Anne's - din vina ta
Asculta mai multe audio Muzica »

Inaugurez azi o noua serie. Se numeste "Trebuiau sa fie la Eurovision Romania" si e dedicata pieselor pe care eu consider ca trebuia sa le vedem in semifinale. Prima dintre ele e "Brazil", deja succes international. Veti vedea, in aceasta vara si nu numai, Litoralul va rasuna de cantecul acesta.

O ascultam aici pe Annes, care seamana la aspectul fizic cu regretata Laura Stoica. Un cantec de Gabriel Huiban, clasat in preselectie pe locul... 98!, intr-o inregistrare cu distors de la emisiunea lui Teo de pe Prima TV. Frumusetea acestei melodii simple, percutante, cantate cu pofta, ma impresioneaza placut. Fata aceasta pune foarte mult suflet si transmite pe potriva.

Teoria mea este ca...

"Moculozaurii" (sau cum sa le spun, ca deja s-a instapanit notiunea atat de puternic) procedeaza cam asa: in preselectia de dinainte de semifinale (exista si acolo un juriu, apropos) se formeaza, ca la comete, o pletora de piese bune ce sunt ejectate fara nici o explicatie. Cum e cazul acesteia si a altora.

Desigur, cautand prin fisierul excel cu rezultatul acestei jurizari, am dat peste multe cantece lipsite de valoare. Sunt nume cunoscute de compozitori si interpreti, pe de alta parte, pe care nu-i gasesc defel. Nu exista deci proba ca piesele sunt bune sau proaste. Ma intreb de ce nu? Ce are de ascuns TVR? Era greu sa incarce niste fisiere .mp3 intr-o pagina de .html? Nici vorba!

Cu foarte mare greutate, pe YouTube, am gasit cateva piese frumoase, printre care am descoperit doua perlisoare. Pe una dintre ele am dat-o azi in embeder. Pentru ca aceste cantece sunt greu sau imposibil de ascultat, cei ce critica optiunile juriului nu au argumente sau au foarte putine care sa le sprijine afirmatiile. Cateva exceptii scapa acestei cenzuri. Ca "Brazil", care se afirma acum. Care se afirma oricum, ca Anca Parghel nu sta in Eurovision.

Cum s-a procedat anul acesta

Au fost voci avizate care au remarcat piesa Parghel - Fly Project inca de la preselectie. Ele au spus cam asa: "Acesta este un cantec de succes care, daca ajunge in semifinale, castiga Eurovision. Anca Parghel are stiinta sa magnetizeze iubitorii de muzica". Adica: "Beware, that is a dangerous one!", cum a interpretat juriul "moculozaurilor".

Diriguitorii concursului aveau alte planuri anul acesta si pur si simplu nu au selectat "Brazil". Jurizarea din preselectie i-a acordat 121 de puncte, clasand-o pe locul 29. Ultimul loc calificabil, cu tot cu descalificarile si rezervele, a fost 27: "Run Away", a lui Catalin Josan.

E redundant sa mai spun ca piesa lui Catalin, de altfel destul de frumoasa, e totusi inferioara valoric lui "Brazil". Sunt insa alte cantece, ca "Yeke Yeke" (Imba), "The Key Of Life" (Simona Nae), ori "La storia della pioggia" (Inesa) care de departe nu aveau ce cauta in semifinale sau finala. De ce au fost ele mai bine cotate decat "Brazil", Horia Moculescu & Co. stiu.

Greseala acestor oameni a fost ca le-a scapat printre degete - si a putut fi auzita de public - o alta piesa cu potential mare, careia nu i-au dat importanta: "Shine", a unor suedezi necunoscuti in Romania, care, in doua reprezentatii pe sticla, au reusit sa castige un capital de simpatie enorm. De ce? Pentru ca stiu sa cante si au impresionat prin vocile lor.

Atunci au inceput lucrurile in neregula, pe care le-am vazut dantuind pe ecran in timpul finalei si dupa aceasta. Concluzia pe care o trag este ca urmatoarea editie Eurovision va trebui sa fie caracterizata printr-o maxima transparenta, ca sa nu mai apara astfel de cazuri si sa mearga in finala Eurovision exact cele mai bune piese.

De dragul muzicii bune.

Electorale: Partidul Verde, "Alo, m-auzitii?"