"The Prayer", cu Celinica Nico si Vlad Mirita

Pentru ca nu avem compozitori, ne-am specializat in a canta noi ceea ce creeaza compozitorii lor buni. De exemplu, pentru ca au castigat (asa cum au castigat) Eurovision Song Contest Romania de anul acesta, cu ajutorul mafiei care s-a cocotat in fruntea muzicii usoare romanesti, Siropica Celinica Nico si Vlad Mirita au primit cadou de la tatitzica Ionel Tudor (aicisha dirighent de orchestra, innobilat de frac si papion, teleghidand din bagheta un mi major adecvat) si de la fratziorul Andreias Tudor (aflat mai coleasa, la pian) o interpretare a melodiei "The Prayer", in original cantata de Celine Dion cu Andrea Bocelli.

Acum, comparati si dumneavoastra. Celine contra Celinica-Nico, Bocelli contra Mirita. Cum e? Astept comentarii. Oamenii aceia canta in 1999, la Grammy Awards, in fa major, un semiton mai sus, ca vocile lor duc si acolo, de ti se ridica pielea la bataie si-ti dau lacrimile si toate acelea, "ai nostri" canta aici, la noi, cum canta. Partitura reprodusa, coborata cu un semiton de catre maestrul Ionel Tudor, iar Nico incercand sa o imite pe Celine Dion, nota cu nota, inflexiune cu inflexiune, nuanta cu nuanta.



Bun, acum, daca tot, asa cum am mai spus, cantam ce creeaza altii, ca nu, noi nu avem compozitori, ca nu-i lasa sa se afirme mafia locala, macar avem voci. Iata un contraexemplu: Luminita Anghel si Mihai Traistariu (voci, nene, voci, de moare calul).



OK, avem aceasta interpretare extraordinara. Sa o comparam acum cu originalul de la mamicuta domniei-sale. Michael Bolton si Patty Labelle, cantand in do major, tot cu un semiton mai sus fata de ai nostri, care glasuie in si major:



Desigur, avem de-a face in acest ultim embeder cu niste voci de exceptie. Nenea Boltonas cand rage, se intampla lucruri, iar Patty Labelle, la un moment dat, schimba registrul de emisie si "rupe" in maniera Louie Armstrong, ceea ce nu stiu daca i-ar iesi Luminitei Anghel. Iar Bolton-Labelle canta printre note copios, minute in sir.

Cel mai important si onorabil pentru Luminita si Mihai e ca nu au imitat, chiar daca stiau bine originalul, ci au cantat cu suflet propriu, neincercand sa pastiseze, sa copieze partitura. Si punand mult, foarte mult suflet. Bravo lor!

Serbia - Jelena Tomasevic - Oro

Am tot respectul pentru sarbii acestia. Dupa ce au castigat Eurovision, in loc sa se puna pe benchetuit si sa trimita o piesa penibila, s-au respectat in continuare si au mers cu ceva la fel de profund ca in urma cu un an.

Foarte frumoasa piesa si este una dintre preferatele mele. Sper sa faca o figura reusita in finala de la Belgrad, de pe 24 mai, asa cum nu se poate intampla nici cu piesa britanicului Andy Abraham, "Even If", nici cu mult-hulita pe drept "Baila El Chikichiki", a spaniolului Rodolfo Chiquilicuatre, care parca isi bate joc de muzica.

Cantecul lui Andy Abraham este cules din chintesenta ramasitelor culese din creierele celor care erau copii prin anii '80 (care, cand au ajuns mari, au facut muzica din ce si-au adus aminte) cand prin America de Nord prolifera un stil muzical extrem de placut prin discoteci: disco-soul, o chestie comerciala care a facut epoca si care provenea din eposul negru american.

Intre timp, anii au trecut si cei de la Earth, Wind & Fire, Jackson Five, Temptations sau Village People nu numai ca s-au lasat de meserie, dar au lasat in urma o mostenire muzicala atat de stralucitoare, ca Andy Abraham poate sa se lase de meserie. Cat despre Chiquilicuatre, el este un fel de Duica. Va intrebati care Duica. Ei bine, Camil e Abraham, si amandurora li se potriveste o paranteza poetica din versurile lui Toparceanu:

"[...]
(Flamarion era gorila
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia camila,
Iar Duica... nu era deloc.
El de-abia azi cand scrie proza
Se afla in metamorfoza
Si se transforma tare greu:
Aspira-acum la cimpanzeu)
[...]"