TITLUL GUGU AL ZILEI: Condoleezza Rice i-a cantat la pian reginei Marii Britanii o arie din Brahms (Ziua)

"In timpul vizitei sale la Londra, Condoleezza Rice, inca secretar de Stat, i-a cantat la pian Reginei Marii Britanii o melodie compusa de Brahms (s.n.), relateaza AFP, citata de NewsIn. Rice, care va parasi functia pe 20 ianuarie, si-a dorit sa cante in castelul Buckingham si a fost insotita, pe scena instalata in sala de muzica a palatului, de Louise, sotia ministrului de Externe englez, David Miliband, si de London Symphony Orchestra, care s-a ocupat de acompaniament", informeaza Ziua.

citeste articolul

NOTA: Stirea ramane stire, iar imaginea cu Condoleanta Orez clampanind la pian este de poveste. Inaugurez acum o noua serie: TITLUL GUGU AL ZILEI, dedicat gafelor facute de diferitii domni, care se ocupa de paginarea si punerea titlurilor prin presa. Precum si de scris stiri, in general.

Mi-o si imaginez pe dna. Orez cantand o arie de Brahms la pian (asa cum scrie in titlul stirii), ca sa nu mai vorbim ce nebunie va fi daca vom tine cont ca doamna Condoleanta i-a "cantat o melodie compusa de Brahms" Reginei.

In primul caz, cel din titlu, este vorba de o gafa pentru ca ariile sunt, asa cum arata site-ul OperaIdaho "a song sung by one person", ori, ca sa fie si mai limpede ca persoana in cauza nu poate canta o arie la pian, ci numai cu gurita sa proprie si personela, citand din OperaResource, "a song for solo voice with instrumental accompaniment".

Deci, in cazul extrem, Condoleezza ar fi cantat aria din gura, acompaniindu-se la pian, pentru ca Johannes are si astfel de lucrari vocal-instrumentale, care tin de creatia sa camerala. Nu este cazul aici, pentru ca oricine urmareste clipul din embeder constata ca secretarul de stat american clampane, incruntandu-se la clapele albe si negre ale pianului, probabil dintr-un cvintet de Brahms pentru pian, doua viori, viola si violoncel - daca spun prostii, il rog pe Orpheus sa ma corecteze si ii multumesc de pe acum.

Cat despre "melodia compusa de Brahms", asta cu "melodia compusa" e cam cum imi spunea in facultate un coleg de camera mai simplu: "Tu esti poet? Compui poezii? Ia compune tu acum o poezie si demonstreaza-mi ca esti poet!". Si, evident, infiptu-mi-am mana-n claia-mi de par si compus-am la comand-o poezie.

DINAMITA MUZICALA: Emerson, Lake & Palmer, "The Sage"

"The Sage", balada superba a supergrupului Emerson, Lake & Palmer, de pe albumul live "Pictures At An Exhibition", are asupra ascultatorului un efect hipnotic: secunde in sir dupa terminarea piesei, auditoriul pastreaza o liniste mormantala, pe care o savureaza ca in catedrala, dupa care urmeaza explozia, asa cum in concert urmeaza "The Old Castle". Exista un magnetism iesit din comun in cantecul acesta aparent simplu, dar extrem de complicat si profund in esenta.

Din discografia monstra a acestui mare grup de progsymphonic, am ales din nou o balada, cu acelasi rol: de a reprezenta un carlig spre profunzimile acestei trupe, care pot fi savurate, de exemplu, pe "Tarkus" sau "Works".

Imi vine greu sa vorbesc despre EL&P. Primele patru albume sunt si cele mai mari: "Emerson, Lake & Palmer" (1970), "Tarkus" (1971), "Trilogy" (1972) si "Brain Salad Surgery" (1973), dupa parerea mea, ca si a multor altora, cel mai complet si profund al formatiei. Urmeaza cele doua volume "Works" I+II (1977), pe care poti asculta, de exemplu, o versiune a la EL&P a lucrarii lui Copeland, "Fanfare For The Common Man", apoi marea trupa intra in coma melomanistica, odata cu rateul "Love Beach" (1978).

Nu-si vor mai reveni, intr-un fel, niciodata, pentru ca marele Carl Palmer, unul dintre cei mai importanti percutionisti din galaxie, ne paraseste mult prea devreme, iar urmatorul album se numeste, firesc, "Emerson, Lake & Powell" (1985), dupa numele noului tobar, Cozy Powell, este bun, revine in vana progresiva a grupului, dar cam atat.

In felul ei, aceasta trupa este cea mai mare trupa de rock progresiv care a existat vreodata in istoria muzicii. Nu risc deloc spunand acest lucru, avand in vedere ca acelasi lucru poate fi spus si despre Pink Floyd, King Crimson, Jethro Tull, Kansas, Premiata Forneria Marconi ori Banco Del Mutuo Soccorso.

Nu, Budescu asta nu s-a dilimandrit. Nu poti sa faci ierarhii valorice intre Beethoven, Bhrams, Mozart si Schubert. E ca si cum te-ai intreba ce e mai bun: porcul cu alune sau rata pe tava. Raman in continuare cu parerea de rau ca EL&P nu a mai incercat sa lanseze inca un album progresiv, si inca unul, si inca unul.

De dragul muzicii mari. Sau poate au trebuit sa supravietuiasca financiar. Altfel nu imi explic cum de nu am auzit ce alta muzica mai au in cap acesti muzicieni de geniu, pe langa cea pe care au reusit sa o scoata din mintile si sufletele lor. Uitati-va la fata transportat a lui Greg Lake, in timpul interpretarii acestui cantec.

Un pusti. Zici ca e drogat si ca tocmai si-a tras pe nari praful preferat. Si totusi, atat de profund, delicat, puternic si tragic. Mai vezi pe fetele chitaristilor din trupele de azi o astfel de expresie? Mai sunt muzicienii de azi atat de spiritualizati si profunzi? Ma indoiesc de acest lucru. Asa cum ma indoiesc ca pot multi sa faca o chitara sa vorbeasca azi, asa cum o facea Lake acum aproape 40 de ani pe a sa, fara conditiile tehnice de azi.

Pe drum ne-am pierdut o parte din suflet. Cat de mare?

CRIZA: Cronica post-factum la un training BNR

Vineri am fost la Sinaia, la o adunare care mi-a produs frustrari, satisfactii si revelatii deopotriva.

Voi incepe insa prin a spune ca am stiut ca ma duc la un targ al vanzatorilor de mere ionatane si m-am trezit ca particip la ultima zi a unui training pentru cei care scriu despre cultura merelor.

Cu alte cuvinte: intalnirea anuala a BNR cu presa, care are loc la Cumpatu, la Centrul de pregatire BNR, s-a transformat anul acesta intr-o sesiune intensiva de training pentru jurnalistii de finante-banci, cu lectori dintre capii BNR si alti responsabili din sectorul guvernamental si financiar-bancar.

Am impresia ca responsabilii din bransa doresc acum sa ne faca sa intelegem niste lucruri, care ne sunt necesare ca sa pricepem in perioada urmatoare ce se intampla si sa nu scriem aberatii, cand criza se va manifesta in continuare, in forme agravate, anul viitor. Si acum, pe rand.

Frustrari

De obicei, cand ma duc la munte, imi place sa imi umplu plamanii cu aer curat si sa ma odihnesc. Acum, am stat intr-o cladire si am iesit de vreo trei-patru ori sa ma aerisesc la creier: de doua ori pe o terasa de pe care se vedeau Bucegii, ca-ntr-o ilustrata, odata pe una de pe care nu se vedeau decat vile si masini si odata, inaintea plecarii inapoi in Capitala, in fata Centrului de pregatire. Atat. Punct. Mai trebuie sa astept vreo trei saptamani pana sa ajung iar la munte, iar atunci voi respira aer curat, nu conditionat si uscat.

A doua frustrare este data de faptul ca m-am dus la ceva si am ajuns la altceva, dezinformandu-i astfel pe niste oameni cu care lucrez, care pentru un timp n-au mai priceput ce se petrece si ce trebuie sa faca. Transformarea intalnirii anuale a BNR cu presa intr-o scoala de iarna a BNR pentru jurnalistii de specialitate a fost o supriza, pentru mine si nu numai.

A treia frustrare este data de faptul ca in nici un caz nu as fi putut sa particip, cum mi-as fi dorit, la toate cele patru zile de seminarii foarte interesante, pentru ca in nici un caz nu as fi reusit sa acopar cu continut jurnalistic video corespunzator, pentru a putea astfel justifica faptul ca lipsesc din Bucuresti aproape o saptamana.

Satisfactii

Am realizat doua interviuri-eveniment, care vor aparea in perioada urmatoare si pe care le consider printre cele mai reusite. Exista meseriasi cu care imi doresc de peste o luna sa discut si acum am reusit.

Pe de alta parte, m-am intalnit cu colegi din presa, care mi-au aratat ca sunt preocupati si de altceva decat de spaghetizarea cu orice pret a stirilor pe care le produc. Exista tipi dedicati, preocupati, chiar obsedati de ceea ce ni se intampla.

Chiar daca acesti colegi mai si stau pana dimineata, sorbind o licoare sau alta care nu ma pasioneaza cu orice pret, cand fac acest lucru vorbesc tot despre deficite, dobanzi si inflatie, cam cum vorbesc microbistii despre fotbal, dupa ce ies de pe stadion si se duc sa bea o bere. E bine, avem nevoie de jurnalisti de acest fel si uitasem ca ei exista.

Revelatii

Prima revelatie pe care am avut-o este ca exista oameni in BNR, mai competenti decat oricare dintre ministrii de finante pe care i-a avut Romania dupa 1990. Probabil ca astfel se explica faptul ca, atunci cand seful lor a fost in fruntea executivului, unul consilierul premierului, trei dintre ei consilierii ministrului Finantelor si restul au ramas la BNR, treaba a mers foarte bine. Ma refer la Cabinetul Isarescu. Cu doi dintre acesti oficiali ai Bancii Nationale am facut deja interviuri. Cu altii trei voi face de-acum incolo.

Ascultandu-i pe acesti oameni vorbind in fata jurnalistilor (cu slide-show, scriind pe tabla sau intr-o falsa discutie libera), am ajuns la concluzia ca majoritatea celor care isi spun parerea in mass-media audiovizual, cu buna credinta, despre chestiunile de ordin economic, au o parere prea buna despre ei insisi.

Primul lucru pe care trebuie sa-l pricepem, in primul rand noi, jurnalistii, este ca nu stim nimic sau cel mult foarte putin. Astfel, vom putea sa intelegem mai usor ce se va intampla in continuare, pentru ca vom avea o perceptie maximala, nu diminuata de acel toxic "lasa, dom'le, ca stiu eu!".

Al doilea fapt pe care trebuie sa-l intelegem este ca nimeni nu stie ce se va intampla. De-a lungul timpului, am fost rugat de diferiti editori de publicatii sa sun foarte multe voci autorizate si sa le intreb: cat va fi deficitul bugetar la sfarsitul anului? la ce curs va ajunge leul in vara? dar barilul de titei Brent cat va costa la iarna? ce se va intampla? cum? cand?

De cativa ani, ritmic, sunt sunat de mai multi colegi din presa, care au inceput sa ma intrebe si pe mine acelasi lucru. Le-am remarcat dezamagirea, atunci cand le-am spus ca nu stiu si ca nimeni nu stie exact ce va fi. Am incercat sa le explic de ce (cum am procedat si aici), dar explicatiile mele au iesit la fonotecare.

Al treilea fapt, cel mai important, este ca acum pot compara gandirea mea si a celor ca mine cu cea a adevaratilor specialisti in finante-banci-macroeconomie, nu cu a papagalilor care populeaza mediul politic intr-o concentratie mult prea mare. Voi fi de zece ori mai atent ce scriu si ce spun.