DINAMITA MUZICALA: Latte e Miele, "Papillon"

Intre anii 1972 si 1975, in Italia a existat, intr-o prima formula, un grup de Great Italian Symphonic Progressive (GISP) - acea subspecie de Italian Symphonic Prog, pe care o categorisesc eu ca avand cam acelasi comportament componistic la toate trupele care s-au perindat, dar asemanator si in modalitatea de folosire a instrumentelor, ca si in abordarea vocala, de catre solistii care au existat.

Din acest subcurent au aparut cateva mari formatii. Una mai exista si acum si si-a pastrat stilul neschimbat, cu o mica excursie in muzica disco: Premiata Forneria Marconi. Alte astfel de mari trupe au fost efemere. Au scos un album extraordinar, au incercat sa continue, apoi lipsa de succes comercial le-a facut sa se desfiinteze.

Am prezentat pe blogul meu pana acum inca doua astfel de trupe GISP extraordinare: Maxophone, cu albumul sau unic, purtand numele trupei; Alusa Fallax, cu albumul-poem "Intorno Alla Mia Cattiva Educazione".

Acum postez embederul corespunzator primei parti a lucrarii formidabile Papillon, scrisa si interpretata de trio-ul Latte e Miele, format din Oliviero Lacagnina (keyboards, voce), Marcelo Dellacasa (chitara, chitara bas, voce) si Alfio Vitanza (tobe, flaut, voce).

Dellacasa a format grupul in anul 1971, dupa ce colaborase cu o alta trupa de poveste, asupra careia vom insista ulterior si care, cu toate ca a facut altfel de ispravi, face parte tot din curentul GISP: I Giganti.

Sa trecem la muzica, pentru ca ea este cea mai importanta. Efectul de ciocan pe care il are aceasta lucrare formidabila, unica in felul sau in muzica progresiv-simfonica, este dat de folosirea metodei simplificate, care era in uzanta marilor clasici, de enuntare a unei teme-pilot, pe care apoi o iei si faci pe ea variatiuni.

Voi ramane toata viata mea un iubitor al Variatiunilor lui Johannes Brahms pe o tema de Haydn, op. 56a, care mi se pare o lectie si un reper in domeniul luarii unei teme si transformarii sale intr-o poveste universala.

Lacagnino, Dellacasa si Vitanza fac acelasi lucru cu o tema simpla, cantabila, pe care o enunta dupa o scurta introducere, in care-si anunta veleitatile progresive. In paralel, din libret apare ideea principala: aceea a papusii, ca si la Alusa Fallax.

O papusa, care este destinata sa fie facuta raspunzatoare pentru pacatele noastre, care plateste, apoi lumea continua sa se rostogoleasca in exact acelasi ritm. Atentie, embederul postat este numai la prima dintre cele trei parti ale lucrarii Papillon, care merita sa fie ascultata toata.