© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

luni, 21 iulie 2008

SOUND la Olimpiada de la Graz: Aur la 'Coruri de camera mixte' si Argint la 'Folclor'!

Grupul Coral Sound s-a intors de la a cincea Olimpiada Corala Universala, de la Graz, din Austria, cu o medalie de aur si una de argint, dupa ce a fost la mai putin de un punct distanta de a reusi performanta sa ia doua medalii de aur.

Reusita corului nostru este cu atat mai meritorie, cu cat la Categoria a saptea, 'Coruri de camera mixte', a avut 42 de coruri-concurente, iar la Categoria a 27-a, 'Folclor (n.n.: coral)' a avut 52 de formatii corale.

Punctarea corurilor s-a facut in felul urmator, la fiecare categorie in parte: corurilor care au primit de la 80 de puncte in sus li s-a decernat medalia de aur, iar la fiecare categorie formatia care a obtinut cel mai mare punctaj a fost numita 'World Choir Gold Champion".

Formatiilor care au primit de la 70 de puncte inclusiv la 80 de puncte exclusiv li s-a decernat medalia de argint, iar celor care au fost cotate cu 60 de puncte inclusiv, pana la 70 de puncte exclusiv, li s-a decernat medalia de bronz.

Corul Sound din Romania, care a avut cea mai buna clasare dintre toate formatiile corale romanesti prezente, a obtinut medalia de aur la 'Coruri mixte de camera' si medalia de argint la 'Folclor'.

Multumiri, multumiri, foarte multe multumiri...

Multumiri celor care au scris in comentarii pe blogul meu in aceste zile. Am citit asta-noapte tarziu, dupa ce am ajuns acasa, absolut toate comentariile si mi-au placut foarte mult.

Va multumesc de asemenea, Orpheus, Sergio, Rica si Maria H pentru sustinerea continua a prezentei noastre la Graz si pentru faptul ca ati fost primii care ati anuntat victoriile noastre in Austria, pe 20 iulie, putin dupa miezul noptii, prin Sergio.

A fost un gest deosebit de frumos, care m-a bucurat, pentru care va multumesc! Voi reveni cu amanunte asupra prezentei noastre la Graz, la Olimpiada, intr-o postare ulterioara, iar diseara voi imbogati aceasta postare.