Sa stabilim intai cateva lucruri: UCMR-ADA pare a fi singurul organism autorizat sa gestioneze drepturile de autor in domeniul muzical in Romania. Sa le gestioneze, bine, am inteles, dar are dreptul sa se pronunte, dand sentinte privind existenta sau nu a unui plagiat?
In Statutul UCMR-ADA, art. 7.3.7 stipuleaza astfel: "Comisia profesionala este compusa din cinci membri, cate unul din fiecare gen muzical, compozitori atestati de catre o uniune profesionala in domeniu. Comisia profesionala elaboreaza opinii cu privire la situatiile de plagiat".
Pe de alta parte, "ORDA nu mai are competenta decat de constatare a acestor nereguli", a declarat directorul general Rodica Parvu, pe 18 februarie 2006. Cu alte cuvinte, ORDA nu poate decat sa constate, iar UCMR-ADA elaboreaza doar opinii. Cine ia decizia finala? Daca nu exista o sentinta judecatoreasca, decizia finala o iau florile pe care le bate vantul primavara, cand sufla zefirelul prin mugurii tineri. Vid de putere, numele tau este Romania.
Ca o ironie, marti, 11 martie, UCMR-ADA are adunare generala.
Avem de-a face, exact cum ne-a atras atentia de multa vreme Iosif, cu o situatie de felul urmator: UCMR-ADA elaboreaza o opinie asupra faptului ca o anumita piesa muzicala ar fi un plagiat, dar aceasta opinie nu are nicio valoare legala. Aceasta este exclusiv atributul justitiei. In aceste condii, in practica lucrurile se petrec exact cum le convine puterilor implicate sa stea.
De exemplu, anul trecut, Cotidianul publica un articol extrem de interesant, in care tatal falitului nostru, pre numele sau Ionel Tudor, sustinea ca UCMR-ADA nu are nicio autoritate.
"S-au dat la noi verdicte de plagiat, dar daca radiourile nu vor sa le scoata din playlist nu le trage nimeni la raspundere. Oricum, comisia care decide in cazurile de plagiat nu are practic nicio putere, nu e recunoscuta si astfel nimeni nu se conformeaza", spunea anul trecut Ionel Tudor
Asta este culmea. Anul trecut, UCMR-ADA nu avea nicio autoritate. Anul acesta "puiul Andrei" are o problema, intrunim comisia UCMR-ADA, care "nu e recunoscuta si astfel nimeni nu se conformeaza", aceasta decide ca fiul lui Ionel Tudor nu a comis un plagiat, si gata, mergem la Eurovision!
Dar cum se realizeaza aceasta? Sa vedem ce spune Horia Moculescu, unul dintre membrii comisiei UCMR-ADA, tot in Cotidianul, tot pe 23 februarie 2007: "Se analizeaza din punct de vedere melodic aceste asemanari (n.n.: de la doua piese dintre care despre una se presupune ca este plagiat dupa cealalta). Se scrie partitura. Daca partiturile coincid, atunci e vorba de plagiat".
Aha, ne intoarcem acum la partiturile comparative pe care le-am publicat, Nico si Vlad - Bustamante, apoi, mai de curand, Nico si Vlad - Cornelia Vorvoreanu. Ele nu sunt identice, deci nu este plagiat.
Ha!
Ha-ha!
Ha-ha-ha!
Piramida de ha!
Adecatelea (repet, pentru cine nu a vazut postarea mea anterioara), daca ai copiat cu premeditare, de exemplu, "Is This The World We Build?" a trupei Queen, dar ai schimbat cateva noticele, chiar daca linia muzicala generala ramane aceeasi, cu mici diferente, nu ai plagiat dupa Queen!
Ce faci in acest caz? Tot Horia Moculescu raspunde si la aceasta intrebare, cu candoare: "In clipa in care se dovedeste asemanarea izbitoare, incriminatul recunoaste ca piesa lui seamana cu originalul, dar ca n-a furat, ce faci? Nimic!".
duminică, 9 martie 2008
Februarie 2007, Ionel Tudor: Comisia UCMR-ADA nu are nicio autoritate
Cei 40 de mucenici
Mucenic este cuvantul slavon pentru martir.
Pe 9 martie se pomenesc Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia. Cei 40 de mucenici erau soldati crestini, aflati in slujba imparatului roman pagan Licinius.
Trei dintre ei, Chirion, Candid si Domnos erau foarte priceputi in studiul Scripturilor. Afland despre credinta lor, Agricolae, guvernatorul Armeniei, i-a silit sa se inchine idolilor. Refuzand, au fost intemnitati timp de opt zile, batuti cu pietre si ademeniti cu daruri.
Prin semne divine, au fost insa intariti in dreapta credinta. In cele din urma, guvernatorul i-a condamnat la moarte, prin inghetare in lacul Sevastiei. Unul din cei 40 a cedat si a iesit din lac, dar a murit pe loc. I-a luat insa locul un soldat.
In aceea noapte s-au petrecut mari minuni: apa lacului s-a incalzit, gheata s-a topit si 40 de cununi stralucitoare au pogorat asupra mucenicilor. In zori, au fost scosi vii din lac, li s-au zdrobit fluierele picioarelor si au fost lasati sa-si dea sufletele. Ramasitele lor au fost arse, iar cenusa aruncata in lac.
Si stadioanele se darama, nu-i asa?
Atunci au luat complexul sportiv si i-au pus numele marii atlete si au rebotezat stadionul, care a devenit "National". Aha, aici parca au mai nimerit-o, ca pana la demolare tot cea mai mare arena sportiva a tarii a ramas. Bananaia galbena din poza este infractorul care si-a permis crima sa dea jos "intrarea pentru smecheri" a stadionului.
Ca sa stie lumea la ce ne referim: in timp ce microbistul de rand urca treptele tocite de ciment brut ale arenei, pe toate laturile acesteia, grangurii, maharii, burtosii si ceilalti ca ei treceau pe sub niste coloane intr-un stil vag romanic, de culoarea untului stricat, in fata carora Federatia Romana de Fotbal tundea grijulie iarba, inainte de fiecare eveniment.
Ca sa ajunga la tribuna oficiala, ciumetii treceau, in anii cei de pe urma ai arenei, printr-o gradina-terasa falsa interioara, strajuita de un gard de fier forjat. Gradina falsa consta in gazonul sadit de-a stanga si de-a dreapta aleii, pardosita cu dale de travertin.
Pe gazon, strajuiau niste ghivece mari, in care rezistau receptiilor, tigarilor, sampaniilor, tocurilor-cui si aranjamentelor parasportive plante decorative meridionale, in ultima vreme cam jerpelite, ca toti ne ducem. Dupa ce treceai de gradina falsa, intrai in sala de primire, prin niste termopane cu reflexe maro-auriu.
De ce-am facut aceasta descriere? Simplu: am vazut toate aceste elemente de butaforie, in ultimele saptamani, cum dispar, incet-incet. Jupuite, smulse, desprinse cu ciocanele. Am vazut muncitorii cu demontau termopanele. Cine stie in casa cui sunt acum ele. Asemeni gardul de fier forjat, plantele decorative, totul.
Ce-a ramas, si a fost demolat de infractorul din poza (despre care v-am mai vorbit si inainte), era exclusiv "coasca". Infractorul se numeste motoescavator si are doua utilaje in dotare: un berbece si o cupa. Cu primul pune la pamant ce vede-n fata farurilor, cu a doua escaveaza.
Pentru a se misca mai repede, lucratorii care ne pregatesc construirea unui stadion (despre care ei spun ca va fi) fabulos au dotat un motoblablabla din asta cu berbece si un altul cu o cupa de escavat. Primul a dat loviturile mortale, iar cel de-al doilea a venit sa culeaga resturile starvului fostului stadion. Harj-harj... Foarte trist.
Foarte trist, pentru cei care au vazut macar la televizor niste meciuri memorabile, despre care nu voi mai pomeni, dar mai ales pentru cei care au fost pe acest stadion. Si in primul rand pentru aceia care au fost la ultima reprezentatie de pe arena, meciul Romania - Albania 6-1.
Am vazut atunci pentru ultima data tribunele pline de lume scandand (nu voi mai spune ce, stiti deja), apoi, peste cateva saptamani, le-am vazut muscate de dintii infractorului (cel de care v-am pomenit deja de doua ori), am vazut cerul de deasupra stadionului plin cu artificii (imaginati-va ca stiu ca si cine nu era pe stadion vedea acelasi artificii, dar eu am vazut totul de pe stadion), apoi am vazut cerul senin, albastru, si dedesubt ruinele arenei.
Vorba poetului: "Un cer ca lacrima veghea petrecerea gurilor capcaune". Acum, "ei" vor construi o alta arena in loc, iar eu voi continua sa trec pe acolo, consemnand in albume foto. Serii de poze cu demolarea tribunelor, serii de poze cu sgarmarea
temeliilor vechiului stadion, serii de poze cu ridicarea noului building ultramodern.
In el, alti mahari, granguri, giuvengii, geambalii, granciarlii si giumbai isi vor face jocurile. Vor avea si ei o intrare de protocol. Eu le-as face chiar doua, poate n-au loc sa intre pe una singura, de multi ce sunt (ca sunt tot mai multi).
De fapt, m-am bucurat luni, cand le-au dat jos porticele false. Asa le trebuie. Abia astept sa ma duc pe noua arena, sa bata Romania, sa dea astia noul tavan rabatabil la o parte si sa ma bucur din nou de articificii.
Stati linistiti, stiu ca se vad si din afara stadionului, dar mie-mi place dinlauntrul sau.
Nota: Acest reportaj a fost publicat pe site-ul Ziare.com pe 6 ianuarie a.c., in pline lucrari de demolare a fostului Stadion National din Complexul "Lia Manoliu"
Postări
