© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

joi, 15 octombrie 2009

PLATINA MUZICALA: Jean Goldkette Orchestra, The Keller Sisters & Al Lynch (vocal), Eddie Lang (guitar), "Sunday" (1926)

POLITICA - ECONOMIE - CRIZA Lucian Croitoru: "Nu a existat o strategie de protejare a Romaniei de o viitoare criza"

“Romania si Bulgaria sunt amenintate de recesiunea economica din cauza undei de soc a crizei financiare globale”, scria Wall Street Journal, la inceputul lunii decembrie a anului trecut. Ziaristii americani prevedeau atunci ca statele se vor confrunta cu somaj in masa.

Am stat de vorba in urma cu un an asupra crizei cu acela care este astazi premier desemnat: Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR, Mugur Isarescu. Interviul acesta este foarte interesant, pentru ca revela ce fel de gandire economica are Croitoru. Voi uploada acest interviu de circa 27 de minute in doua episoade.

Foarte interesant este nu numai ca managementul Ziare.com nu si-a dat seama ca are in admin acest interviu important in contextul actual, dar, mai mult decat atat, el probabil ca a fost inactivat sau sters de pe zona de administrare a acestui site.

Desigur, decat sa dai un astfel de interviu-eveniment, realizat de un jurnalist al tau cu care in prezent te judeci, mai bine te faci ca ploua. Nici o problema, voi publica eu acest interviu. Sa spicuim putin din cele spuse de Lucian Croitoru.

“Nu cred ca ne vom confrunta cu o crestere spectaculoasa a somajului in Romania.”

“Nu a existat o strategie de protejare a Romaniei de o viitoare criza, pentru ca a fost greu de anticipat ca va veni o astfel de criza si Romania s-a confruntat cu un boom economic.”

“Daca, de exemplu, in loc de 3% deficit bugetar, acesta ar fi fost zero sau ar fi fost un surplus de 1%, s-ar fi dovedit un foarte bun mijloc de a proteja, pentru ca in aceste cazuri Guvernul ar fi putut sa utilizeze parghia fiscala, marind deficitul bugetar si folosind diferenta pentru a proteja economia de efectele crizei.”



“Romania nu se confrunta cu criza financiara cu care s-au confruntat SUA sau Europa. In ambele zone, economia tinde sa incetineasca cresterea ba, mai mult, tinde sa intre in recesiune. Ne afecteaza cel mai mult vulnerabilitatea masiva externa. Am finantat o crestere economic, folosind economiile celor care acum nu mai consuma, pentru ca exista reticenta contributorului.”

“Ceea ce se va intampla va fi o reducere a cresterii economice de la acest nivel (n.n.: crestere economica de peste 8%), care este mare si inflationist, spre un nivel care este mult mai compatibil cu cresterea economica pe termen lung, sa zicem 5%, sa zicem 6%, dar poate fi si 3%. Nu este de recesiune, nu indica o criza, ci o slabire a activitatii economice. O scadere a cresterii.”

“Guvernul (n.n.: Tariceanu) nu a aratat suficienta anticipare a problemelor la nivel global, adica nu a dorit sa arate ca este oricand pregatit sa considere ca un risc se poate materializa. Nu a avrut sa arate acest lucru prin pregatirea unor pozitii, si ma refer in special la cea fiscala, care sa-l ajute in astfel de momente.”

STAREA PRESEI - POLITICA: Europa Libera i-a recunoscut lui Dan Badea statutul de fost disident anticomunist

Numele meu a apărut ieri, 13 octombrie, pentru prima oară după 22 de ani, pe o listă a foştilor disidenţi anticomunişti. Este vorba despre lista publicată în suplimentul "Scânteia" al Jurnalului Naţional (vezi articolul "Cine sunt disidenţii români din arhivele Europei Libere") şi elaborată de redactorii postului de radio Europa Liberă. Iată fragmentul respectiv:

În viziunea redactorilor de la secţia română a Europei Libere, corespundeau definiţiei de "disident" următorii ce­tă­ţeni: P. Alexandrescu, Gabriel Andreescu, Dan Badea, F. Balint, Ferenc Barabas, Petre Mihai Băcanu, Ana Blandiana, Geo Bogza, Mihai Botez, I.C. Brătianu, T. Brişcan, Silviu Brucan, Ion Bugan, Cristian Butuşina, Liviu Cangeopol, Alexandru Călinescu, Liviu Cană, Mariana Celac-Botez, Doina Cornea, Mihai Creangă, Cs Gymesi Eva, Dan Deşliu, Mircea Dinescu, Radu Enescu, Iuliu Filip, Radu Filipescu, Ion Fistioc, V. Hanu, Gheor­ghe Huţanu, Florentin Scaleţchi, Lucian Iancu, Mircea Iorgulescu, Dumitru Iuga, Leontin Iuhas, S. Kanyadi, Karoly Kiraly, Mariana Marin, Alexandru Mateescu, Dumitru Mazilu, Corneliu Mănescu, M. Mesmer, Teohar Mihadaş, Dumitru Mircescu, Aurel Dragoş Munteanu, Gheorghe Năstăsescu, Adrian Niculescu, V. Opriş, Bodor Pal, M. Pavelescu, Nelu Prodan, Vasile Paraschiv, Constantin Pârvulescu, Dan Petrescu, Andrei Pleşu, N.C. Popescu, Ion Puiu, Lucian Raicu, Nicu Stăncescu, Mihai Stănescu, N. Stoia, D. Streza, I. Suciu, Suto Andras, I. Tempfli, Sorin Toma, Laszlo Tokes, G. Tărlescu, E. Ujvarossy, P.V.M. Un­gu­reanu, Gheorghe Ursu, I. Vistea, Gheor­ghe Vasilescu.

Motivul apariţiei numelui meu pe această listă, pentru că despre mine este vorba, îl constituie o scrisoare deschisă adresată, în iunie 1987, lui Mihai Botez (foto stânga), gest de solidaritate cu protestul său împotriva dictaturii comuniste.

Scrisoarea i-am înmânat-o personal, eu fiind student, iar el matematician în cadrul aceleiaşi facultăţi. Deşi ceea ce spuneam eu atunci, destul de stângaci, pare astăzi de neînţeles pentru cei care nu au trăit acele vremuri, ele decupau un fragment de realitate.
Eram un puşti de 24 de ani, un student revoltat care refuza să se imbecilizeze alături de ceilalţi şi care se gândea la ce va zice fiul său, peste ani, în cazul în care nu va face ceva pentru a schimba în bine viitorul României. Aşa gândeam atunci şi habar nu aveam ce trebuia să fac... citeste tot aici

PLATINA MUZICALA: Billy Taylor - Duke Ellington - Willie "The Lion" Smith, "Perdido" (David Frost Show)