© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

sâmbătă, 31 mai 2008

Trebuiau sa fie la Eurovision Romania: Natalia Barbu - "Suflet gol (Totul e gol)"



Iata acum a treia piesa pe care o supun cunoasterii publice mai aprofundate: Natalia Barbu, "Suflet gol (Totul e gol)". Cantecul acesta extrem de frumos si de bine cantat s-a clasat, intr-un mod absolut absurd si aberant, pe locul 33 cu 119 puncte. Reamintesc, ultima piesa care a intrat, in urma descalificarilor succesive, in semifinale, a fost "Run Away", cu Catalin Josan. Iata aici, sub acest post, povestea mai exacta si detaliata a ultimelor piese intrate in concurs, precum si a celor descalificate, spusa de Elly, careia / caruia ii multumesc.

Iosif, ai scris ca esti revoltat (atunci cand ai ascultat frumoasa piesa a lui Walter Dionisie, interpretata de Roxana). Sunt curios cum vei reactiona de data aceasta. Mie mi se pare cea mai frumoasa piesa dintre cele respinse pe care le-am descoperit pana acum.

Natalia Barbu a impresionat anul trecut, la finala europeana Eurovision, cu piesa "Fight", cu care a participat din partea Moldovei. Un cantec foarte frumos, in care se afla teme destul de vehiculate insa in muzica de astazi, dar ma impresioneaza vocea Nataliei. O voce pur si simplu fantastica.

Compozitorul este tot Gabriel Huiban. Vom vedea ca acest Huiban mai are si alte melodii cu care a participat la concurs, care s-au clasat si mai jos si despre care mare lucru, din pacate, nu stim. Ideea este ca "moculozaurii", cum s-au instapanit ei intr-o parte a constiintei publice, isi bat joc efectiv de un om extrem de talentat, un tip care, prin muzica pe care o face, arata ca stie muzica, are imaginatie muzicala si merita mai multa atentie si nici macar un strop de bataie de joc.

Listez aici urmatoarele piese semnate de Huiban care au fost in concurs si s-au clasat si mai jos. Poate, cine stie, le vom gasi si vom afla despre ele lucruri interesante. De exemplu, ca sunt si ele tot frumoase sau dimpotriva.

Numele piesei

Locul

clasarii in

preselectie

Interpretul

Indragostit

65

George feat. George Nicolescu

Armele jos

85

Giulia

Uneori

86

Alin Cojocarita

Din vina ta

98

Annes

Ce frumoasa e iubirea

126

Giulia Angelescu

So special

173

Bloggers

Like a spam email

178

Bloggers


Documentul complet cu toate piesele admise sau respinse la Eurovision, clasamentul, compozitorul, textierul, interpretul si punctajul obtinut de fiecare este accesabil aici sau poate fi vizionat in format .html aici.

vineri, 30 mai 2008

Cineva de la STS e pasionat de scandalul Eurovision

Dupa ce a vizitat blogul lui Iosif Kiss, azi, la ora 2:33:24 pm, adica pe la ora paisprezece si 34 de minute, ne vizita domnul de la Serviciul de Telecomunicatii Speciale. Cel pasionat de cestiunea Eurovision. De ce? Nu stim. Poate ca are o pasiune. Poate ca ii place "Shine". Poate ca, din contra, e fan Nico. Poate ca nici una, nici alta. Poate ca vom afla. Poate nu.

Trebuiau sa fie la Eurovision Romania: Roxana, "Everybody Needs A Song"



Teorema: "Moculozaurii", cum li se spune mai nou pe la noi, prin Romanica, vamuie o buna parte dintre piesel bune dinainte ca ele sa ajunga sa fie cunoscute de public, in semifinale si finala, prin preselectie.

Apoi, daca totusi vreun cantec periculos pentru aranjamentele lor trece de acest filtru, incep lucraturile. Pe cele de anul acesta le cunoastem. Cele de anul viitor am vrea, pur si simplu, sa nu existe. Pentru ca, daca vor exista, va fi vai si-amar, deoarece scandalul va fi mai mare decat anul acesta.

Demonstratie: Ieri am ascultat-o pe Annes, care mie personal mi-a placut foarte mult, chiar daca inregistrarea de la Prima, din emisiunea Teodorei, "dadea in rosu", cum se spune printre sunetisti.

Azi ascultam al doilea cristal muzical pe care l-am descoperit: o piesa clasata pe locul 41, cu 116 puncte. Interpreta: Roxana. Nume de piesa: "Everybody Needs A Song". Compozitor: Walter Dionisie. Aha! Deci: a fost Huiban ieri, cu o piesa frumoasa - veti vedea ca nu este singura, iar azi il avem pe Walter Dionisie, omul care ne-a umplut de Respect anul trecut. Tot la Eurovision. Deci se poate.

Despre aceasta figura aparte in muzica romaneasca, pe nume Walter Dionisie, se pot spune foarte multe lucruri. Un tip mobil si extrem de mobilat muzical, putin trasnit - dar cine nu este trasnit in felul sau?

A infiintat odata o trupa de poveste, Redivivus, apoi CV-ul sau s-a aglomerat cu tot felul de evenimente frumoase, conducandu-l spre o viata agitata si complexa. Si deosebit de sonora melomanistic.

Electoral: Imnul primaritei din Chinteni



Nu stiu daca madam-tanti-cucoana-tovarasa-doamna din imaginile de mai sus este o femeie de treaba sau nu, nu stiu daca ar fi un bun primar pentru localitatea Chinteni, ceea ce stiu este ca in acest moment pe YouTube s-au tavalit de ras pe jos 1.370 de insi, iar pe Trilulilu alti 28. Credeti-ma, au de ce.

joi, 29 mai 2008

DINAMITA MUZICALA: Fields - "Not so good"



"The air we breathe is not so good / The food we eat we never should..." - asa incepe cea mai frumoasa - dar nu si cea mai "musculoasa" piesa de pe un album pe cat de superb, pe atat de rar, semnat de trei muzicieni exceptionali: acestia au format odata trupa britanica de HeavyProg Fields.

In istoria rockului apar din cand in cand asa-numitele supergrupuri. Asia este unul dintre acestea. Mai avem Cream. Exemplele pot continua. Fields a fost construit pe acelasi principiu: trei muzicieni de exceptie, care se intrunesc si scot un album exceptional. In acest caz insa nu este chiar asa, pentru ca albumul acesta este mai curand la categoria "excelent addition to any prog colection", dar nu mai mult. Fields nu a devenit un brand international.

Merita sa va supun insa atentiei trupa aceasta (la capatul embederului poate fi ascultat intregul album, cu piesele numerotate), pentru ca intelegem niste lucruri. In Marea Britanie, industria muzicala care calca totul in picioare si pune calculatoare sa simuleze voci bune si instrumentisti extraordinari, care defapt nu exista, incepuse scoata coltii chiar de la inceputurile fabulosului deceniu muzical opt.

Cei doi clapari de exceptie, Graham Field si Dave Kafinetti, guristul Steve Gould si tobarul Mark Ashron, adica Rare Bird, lansasera deja doua mari perle ale muzicii progresive, albumele "Rare Bird", din 1968, precum si "As Your Mind Flies By", din 1970.

Apoi, impresarii trupei au decis ca vanzarile, bata-le vina, sunt prea mici si stilul muzical trebuia schimbat. Ashron si Field au plecat, nemultumiti. Rare Bird a mai lansat cateva albume obscure mai spre funky hard rock, dupa care s-au desfiintat.

Graham Field, impreuna cu alti doi muzicieni de exceptie, Alan Barry si Andy McCullough, fosti membri King Crimson, dintre care McCullough cred ca a mai lucrat ulterior cu Allan Holdsworth, au lansat acest album foarte frumos, plin de armonii progresive si dominat, dupa parerea mea, de aceasta balada simpla, insa pe care daca o ascultati cu atentie veti descoperi ca spune lucruri foarte importante despre lumea aceasta in care traim.

Daca discutam despre Field, vorbim defapt despre inima progresiva a fostei trupe Rare Bird. A plecat el de acolo, la revedere!, iar muzica din capul sau se mai poate auzi pe acest album, ceea ce nu e putin lucru.

Este foarte interesant ca, inca din 1971, niste baieti de douazeci si ceva de ani din Anglia intelegeau ceea ce noi acum de-abia descoperim. Ca aerul pe care il respiram nu prea este asa de bun, ca nu ar fi trebuit sa atingem niciodata mancarea pe care o mancam si asa mai departe.

"Soon we'll loose our poetry / And without poetry we're sinkin' / And die"

Trebuiau sa fie la Eurovision Romania: Annes - "Din vina ta"




Anne's - din vina ta
Asculta mai multe audio Muzica »

Inaugurez azi o noua serie. Se numeste "Trebuiau sa fie la Eurovision Romania" si e dedicata pieselor pe care eu consider ca trebuia sa le vedem in semifinale. Prima dintre ele e "Brazil", deja succes international. Veti vedea, in aceasta vara si nu numai, Litoralul va rasuna de cantecul acesta.

O ascultam aici pe Annes, care seamana la aspectul fizic cu regretata Laura Stoica. Un cantec de Gabriel Huiban, clasat in preselectie pe locul... 98!, intr-o inregistrare cu distors de la emisiunea lui Teo de pe Prima TV. Frumusetea acestei melodii simple, percutante, cantate cu pofta, ma impresioneaza placut. Fata aceasta pune foarte mult suflet si transmite pe potriva.

Teoria mea este ca...

"Moculozaurii" (sau cum sa le spun, ca deja s-a instapanit notiunea atat de puternic) procedeaza cam asa: in preselectia de dinainte de semifinale (exista si acolo un juriu, apropos) se formeaza, ca la comete, o pletora de piese bune ce sunt ejectate fara nici o explicatie. Cum e cazul acesteia si a altora.

Desigur, cautand prin fisierul excel cu rezultatul acestei jurizari, am dat peste multe cantece lipsite de valoare. Sunt nume cunoscute de compozitori si interpreti, pe de alta parte, pe care nu-i gasesc defel. Nu exista deci proba ca piesele sunt bune sau proaste. Ma intreb de ce nu? Ce are de ascuns TVR? Era greu sa incarce niste fisiere .mp3 intr-o pagina de .html? Nici vorba!

Cu foarte mare greutate, pe YouTube, am gasit cateva piese frumoase, printre care am descoperit doua perlisoare. Pe una dintre ele am dat-o azi in embeder. Pentru ca aceste cantece sunt greu sau imposibil de ascultat, cei ce critica optiunile juriului nu au argumente sau au foarte putine care sa le sprijine afirmatiile. Cateva exceptii scapa acestei cenzuri. Ca "Brazil", care se afirma acum. Care se afirma oricum, ca Anca Parghel nu sta in Eurovision.

Cum s-a procedat anul acesta

Au fost voci avizate care au remarcat piesa Parghel - Fly Project inca de la preselectie. Ele au spus cam asa: "Acesta este un cantec de succes care, daca ajunge in semifinale, castiga Eurovision. Anca Parghel are stiinta sa magnetizeze iubitorii de muzica". Adica: "Beware, that is a dangerous one!", cum a interpretat juriul "moculozaurilor".

Diriguitorii concursului aveau alte planuri anul acesta si pur si simplu nu au selectat "Brazil". Jurizarea din preselectie i-a acordat 121 de puncte, clasand-o pe locul 29. Ultimul loc calificabil, cu tot cu descalificarile si rezervele, a fost 27: "Run Away", a lui Catalin Josan.

E redundant sa mai spun ca piesa lui Catalin, de altfel destul de frumoasa, e totusi inferioara valoric lui "Brazil". Sunt insa alte cantece, ca "Yeke Yeke" (Imba), "The Key Of Life" (Simona Nae), ori "La storia della pioggia" (Inesa) care de departe nu aveau ce cauta in semifinale sau finala. De ce au fost ele mai bine cotate decat "Brazil", Horia Moculescu & Co. stiu.

Greseala acestor oameni a fost ca le-a scapat printre degete - si a putut fi auzita de public - o alta piesa cu potential mare, careia nu i-au dat importanta: "Shine", a unor suedezi necunoscuti in Romania, care, in doua reprezentatii pe sticla, au reusit sa castige un capital de simpatie enorm. De ce? Pentru ca stiu sa cante si au impresionat prin vocile lor.

Atunci au inceput lucrurile in neregula, pe care le-am vazut dantuind pe ecran in timpul finalei si dupa aceasta. Concluzia pe care o trag este ca urmatoarea editie Eurovision va trebui sa fie caracterizata printr-o maxima transparenta, ca sa nu mai apara astfel de cazuri si sa mearga in finala Eurovision exact cele mai bune piese.

De dragul muzicii bune.

Electorale: Partidul Verde, "Alo, m-auzitii?"

miercuri, 28 mai 2008

DINAMITA MUZICALA: Deep Purple - Lazy (live, "Machine Head" Tour, 1972)



Tocmai m-am bestializat prin jurul screen-ului calculatorului, de era sa scap sucul pe ecran, vorba unui clasic in viata. Din cand in cand, ma dezintoxic de muzica proasta, ascultand astfel de nebunii. Ascultam versiunea live din anul 1972, prezentata de Deep Purple in cadrul turneului lor de promovare a fantasticului album "Machine Head".

Despre aceasta trupa uriasa se pot spune multe. ProgArchives ii categoriseste in subgenul ProtoProg, iar in prima fraza din prezentare spune ca este "the archetypal hard rock band, hugely influential".

Parerea mea este ca Deep Purple este mult mai mult. In "Lazy", de exemplu, muzica lor este o imbinare de psychedelic si rhytm & blues, dar indeobste se spune ca Deep Purple au creat un stil propriu, inconfundabil, numit rock baroc.

Este una dintre acele trupe pe care inca as vrea sa le vad live, in speranta ca sunt ca vinul bun: pe masura ce se invecheste este mai tare, parfumat si se apropie de ambrozia cereasca.

Ambrozia Deep Purple a luat fiinta in anul 1968, in oraselul Hertford din Anglia. Line-up-ul
initial al trupei, cunoscut sub numele de Mark I, ii avea in formula pe chitaristul Ritchie Blackmore, tobarul Ian Paice (care a fost singurul membru constant din toate formulele si incarnarile ulterioare ale grupului), claparul Jon Lord, basistul Nick Simper si vocalistul Rod Evans.

Din aceasta formula a lipsit Ian Gillan (un vocalist de inalta senzatie, care a fost cooptat in locul lui Evans, concediat), care a intrat in trupa dupa ce cantase in ecranizarea operei rock a lui Andrew Lloyd-Webber, "Jesus Christ Superstar". Si Simper a fost concediat, iar in loc a venit Roger Glover.

Asa a aparut Mark II, formula cu care Deep Purple si-a castigat notorietatea in intreaga lume si cea in care a lansat o serie de albume de exceptie, ca rupatorul "In Rock". Ok, m-am oprit aici, la Mark II, cu prezentarea trupei. Cine vrea sa aprofundeze, sa urmeze linkul de mai sus si coada embederului, in care se afla multe lucruri interesante.

Blogul lui Iosif este vizitat de functionari din Ministerul Justitiei

... am preluat legatura, Iosif. Iar pentru cine nu intelege ce m-a apucat, ce legatura am preluat, o sa ii explic ca azi Blogul lui Iosif Kiss a fost vizitat de cineva care folosea serverul Ministerului Justitiei, asa cum se vede in aceasta lista de vizite, care este un print-screen la unul dintre cele doua monitorizatoare de site folosite de Iosif, sitemeter.com.

Acum, ne putem infierbanta, sa spunem ca lucrurile se misca, ori putem sa stam si sa judecam, dincolo de umorul lui Iosif. Este bine ca intr-un minister exista interes pentru acest subiect. Aceasta poate sa insemne ca exista si un scoop juridic al chestiunii in speta.

Daca insa sunt infractiuni, aceasta trebuie demonstrat. Daca, de exemplu, niste procurori demonstreaza ca:
1. sistemul de televoting a fost matrafoxat;
2. regulamentul Eurovision Romania, dus de TVR la CNCD, nu contine fraza aceea fara sens din ultimul paragraf;
3. (mai nou) banii primiti de TVR de la EBU, pentru participarea romaneasca la Belgrad, s-au imprastiat in atmosfera ca un puf, astfel ca, de exemplu, fetele de la Pinky au ajuns sa haleasca pe banii lui Nico si Vlad si sa se imbrace pentru scena din 200 de lei noi,
atunci organizatorul TVR are o mare problema.

Eurovision Romania: un scandal si cateva concluzii

Scandalul Eurovision (ESC) Romania de anul acesta e important pentru dezvaluirile aparute, din februarie incoace, despre mafia ce conduce destinele muzicii usoare romanesti.

Am scris o mica sinteza pe acest subiect.

La sfarsitul lui februarie, un cantecel lipsit de valoare, despre care nu stim nici acum daca e o copiuta dupa un cantec spaniol sau unul de la Festivalul Mamaia 1986, a fost desemnat sa reprezinte Romania la finala ESC de la Belgrad, unde s-a clasat pe un loc rusinos.

Citeste articolul complet pe BestMusic

Agentia de Plati este intr-o perpetua intarziere fata de obiectivele sale

Peste un milion de fermieri au depus cereri, pentru 8,72 milioane de hectare, reprezentand plata la hectar pe acest an - putin mai mult decat suprafata de referinta stabilita cu UE, spune directorul general al Agentiei de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA), Dan Gherghelas. Dintre acesti fermieri, sunt autorizati la plata 820.000 si au primit deja banii doar 482.000. APIA e in continuare in intarziere, fata de obiectivele sale.
Citeste analiza pe Event365

Antena 3: "Sondaj Eurovision: Cine ar fi potrivit să reprezinte România în 2009"

Cu scandal, cu lacrimi, cu botul pe labe - cum-necum, Eurovision 2008 s-a încheiat.
Rămâne amintirea unor piese bune, sau măcar puse în valoare. Din păcate, ale altora.
România a revenit la stilul dinozaurescian de acum câţiva ani, când finala părea un vis prea îndepărtat.
Dar, dacă revirimentul a fost posibil în fotbal, în muzică de ce nu ar putea fi?

Citeste articolul pe Antena 3

Vedeta.ro - "Piesa castigatoare la Eurovision: plagiat sau simpla asemanare?"

"Inainte de plecarea la Belgrad, presa din Romania a dezbatut intens posibilele asemanari dintre piesa "Pe-o margine de lume", compusa de Andrei Tudor si alte doua melodii: una interpretata de Cornelia Vorvoreanu in 1986 si una interpretata de spaniolul David Bustamante. Odata ajunsi la Belgrad insa, Nico , Vlad Mirita si Andrei Tudor au descoperit ca si alte piese din concurs seamana cu hituri mai vechi", arata jurnalistul Andrei Vulpescu, asa cum se poate citi aici.

Ceea ce ma intereseaza intr-o masura destul de mare este defectul de logica pe care demonstreaza ca il are Nico, atunci cand povesteste cum s-a intalnit cu Vania Fernandes la sala de fitness si a inceput sa ii fredoneze "Crucified".

Tu canti o piesa acuzata de plagiat si te zbati sa afirmi ca aceasta piesa nu este astfel. In schimb, cand te intalnesti cu o colega de-a ta in ale suferintei, aflata intr-o situatie similara, nu ai nici o apasare sa afirmi indirect ca ea canta un plagiat. Foarte frumos.

Antena 3: "Rochia lui Nico şi imaginea României în lume"

Asa cum se poate constata aici, Antena 3 ramane singurul site care o tine intr-o campanie articulata continua pe subiectul scandalului din spatele Eurovision (Romania).

Sa nu fiu inteles gresit.

Mai exista si alti jurnalisti de caracter care gandesc asemanator si sunt destui oameni de calitate care au ceva de spus, dar institutionalizat nu lucreaza decat acest site. Retoric, autorul articolului se intreaba: "Vă mai aduceţi aminte de Nico, de meserie cântăreaţă, Vlad Miriţă, termopanist reciclat în om al scenei şi microfonului, şi Andrei Tudor, compozitor, fiu de compozitor?".

Apoi continua astfel: "Nu ne-am fi aşteptat la mare lucru, dar ni se părea de bun simţ măcar să tacă". As, de unde. Pe cei de la Todomondo, oameni de bun simt, i-am cautat pe televiziuni cu lumanarea, dupa finala de anul trecut, si i-am gasit cu greu.

Si, daca mai era nevoie: "Nico şi Miriţă, ca şi tudorienii, ar trebui să nu uite că europenii au demonstrat, cu doi şi trei ani în urmă, că este capabil să treacă peste barierele geopolitice. Reprezentanţii noştri au prestat, atunci, la cu totul alt nivel... Şi, ciudat, după succesele obţinute, au fost mai modeşti decât diva şi tenorul, care continuă să se laude cât de buni au fost ei şi cât de proşti ceilalţi".

Despre o "nominalizare"

Acum, ma vad nevoit sa vorbesc si despre acest fapt, pentru ca am fost nominalizat, asa cum se vede in articolul la care am dat link. Ii multumesc autorului, pe care, repet, nu il cunosc, nu stiu cine este si nu am vorbit niciodata cu el/ea despre ceva anume.

Sau poate ca da si nu stiu. Bun, sa zicem ca as fi de acord inclusiv sa stau in aceeasi incapere cu unul sau doi sau trei dinozauri, cu toate ca s-ar putea sa iasa din camera respectiva cu pete rosii pe fata de nervi. Parerea mea este ca primul lucru pe care ar trebui sa-l faca ar fi sa se retraga. Din pudoare? Nu, nu cred ca au.

Le propun insa o retragere in penumbra, necesara pentru a da credibilitate unui concurs tavalit prin mizerii de tot felul in acesti ani. Daca acest lucru s-ar petrece, poate ca unii compozitori, cantareti si case de discuri isi vor face strategia pentru anul acesta si in functie de Eurovision, gandindu-se la participarea la un concurs adevarat.

Deci, vorba lui Liiceanu: retrageti-va o vreme in penumbra, poate ca, cine stie, va vom iubi.

Despre Corul SOUND

"(...) ca tot se lauda el (n.n.: adica eu) ca are studii muzicale si canta intr-un amarat de cor", zice cineva in comentarii, sub articolul de pe site-ul Antena 3. Ca va legati de mine, am inteles, asta e, legati-va, dezlegati-va, dar ca va legati de Sound m-a enervat.

Dumneavoastra v-ati gandit ca v-ati fi putut gandi ca vreodata ganditi la gandurile pe care nu le-ati gandit? In primul rand, Corul Sound (foto - concert la Barcelona, in cadrul Festivalului Corearte, octombrie 2007) este urmasul Grupului Song, pentru care am un respect enorm si care, dupa marele Madrigal, a ramas in constiinta melomanilor romani ca al doilea brand coral al Romaniei postbelice, chiar daca au mai fost si mai sunt si alte formatii extrem de valoroase.

In al doilea rand, "Choeurs et Maitrises de Cathedrales" din Noyon (1998, premiul al II-lea) sau ChorOlimpiade Linz (2000, medalie de aur si medalie de argint) sunt doar doua dintre succesele noastre internationale, cu care pot sa va tin de vorba, domnule sau stimata doamna, pana maine dimineata.

In al treilea rand si ultimul, Corul Sound a fost prima formatie care a cantat pe scena Atheneului Roman altceva decat muzica culta: choral-jazz-rock. Irving Berlin. Duke Ellington.

Asa ca, atunci cand o sa mai scrieti pe vreun forum despre noi ca despre un "amarat de cor", sa va aduceti aminte de palmele formidabile pe care tocmai le primiti acum de la mine.

marți, 27 mai 2008

Biondo vine din nou in Romania


Asa cum puteti constata aici, trupa suedezilor de la Biondo vine din nou in Romania!

"Am aflat de la Michael (n.n.: managerul Biondo)", spune Anca din fan-clubul Biondo, "ca Biondo vor veni in Romania joi, 29 mai.

Din cate am inteles ei vor veni special pentru a aparea in cadrul galei umanitare ce va fi transmisa pe Antena 1 undeva pe la inceputul lui iunie.

Urmeaza ca Michael sa-mi comunice ora sosirii lor cand o sa fie si el la curent cu aceasta, iar eu o voi posta aici in caz ca vrea cineva sa ii intampine la aeroport
".

Reproduc aici mesajul lui Michael, citat de Anca: "Biondo will be the headliner at a TV-show at Antena 1 (a found raising gala for life savers as I understand it), recording on Friday and the show will be broadcasted beginning of June".

Metro Romania poate chiar sa se desfiinteze


Avocatul Arin Stanescu, membru al Baroului Bucuresti, este membru al Consiliului de Administratie al INSOL EUROPE si presedinte al Uniunii Nationale a Practicienilor in Reorganizare si Lichidare. Este cel mai cunoscut specialist in insolventa din tara. Stanescu sustine ca Metro Romania trebuie sa fie foarte atenta, in aceasta situatie in care a ajuns, pentru ca altfel risca sa ajunga pana la disparitia sa, ca societate cu raspundere limitata (SRL).

Event365: Din punctul dumneavoastra de vedere, ca lichidator de meserie, in ce situatie se afla Metro Cash & Carry Romania SRL in acest moment?
Arin Stanescu: Eu, sincer sa fiu, nu pot sa inteleg cum o societate ca Metro Romania a ajuns intr-o asemenea situatie. Probabil ca a avut o creanta certa, lichida si exigibila. Banuiesc ca Metro a contestat-o, iar judecatorul a hotarat ca contestatia nu era intemeiata.

Citeste interviul pe Event365

luni, 26 mai 2008

Ioan Duma, criticat pe Antena 1 de Nico, Vlad Mirita, Dana Dorian si Zoli de la Sistem

Pe Antena 1, Nico si Vlad Mirita, Andrei Tudor, Zoli de la Sistem, Dana Dorian, la "Pacatosul" Daniel Capatos, ii critica la aceasta ora la greu pe organizatorii romani, in frunte cu Ioan Duma. Discursurile celor prezenti in studio difera insa.

Nico, de exemplu, a preferat sa nu critice direct, insa a spus: "Noi, cei de pe scena, am fost o echipa si am fost ca o familie". De exemplu, a povestit Dana Dorian, Duma le-a dat fetelor de la Pinky "doua milioane, sa-si cumpere rochii". Doua milioane? Rochii? 66 de lei rochia? Dana Dorian a povestit ca Nico le-a fost mama si Andrei Tudor tata, pentru ca le-au luat cu ei peste tot unde au fost, inclusiv la masa.

Nico a recunoscut ca, intorcandu-se acasa si ascultandu-si interpretarea pe YouTube, a auzit cum a falsat.

Zoli de la trupa Sistem a povestit ca in anul 2005, din cauza lui Ioan Duma, au avut probleme cu aducerea butoaielor pe scena. In acest timp, "compozitorul Andrei", cum ii spune Daniel Capatos, sta ascuns, la adapostul premiului pentru cea mai creatza frizura neagra din finala Eurovision.

Ideea lui Capatos este ca nu Nico si Vlad sunt vinovati pentru ceea ce s-a intamplat.

"si uite cum a ramas tvr sa plateasca singura toate ponoasele/politele :)) ce sa-i faci... efectul de bumerang! si aia buna cu "pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti" tststs! pe cat pariu ca n-or sa invete nimic?!" - spune RM, in acest timp, pe comentarii. Si are perfecta dreptate.

"A doua rochie, cea din finala, a fost cumparata de Dan Popi (n.n.: managerul de la casa de discuri Cat Music Media Services) de la Belgrad. Andrei (n.n.: Tudor) a venit cu costumul de acasa", a spus Nico, care a continuat: "Ni s-a spus sa scoatem fetele (n.n.: Pinky) de pe scena, iar noi am spus nu".

Nicoleta Matei a mai povestit ca protagonistii de pe scena si-au platit masa, iar Andrei Tudor a adus bani de acasa. Acum, evident ca este penibil ceea ce s-a intamplat, dar eu ma intreb: pe ce s-au dus cei peste 200.000 de euro, despre care se spune ca au fost primiti de Televiziunea Romana de la EBU?

"TVR nu cred ca a facut ceea ce a trebuit ca sa ne sustina", a spus Andrei Tudor, apoi a adaugat: "Apropos de pilele mele: eu cu dl. Duma nu vorbim, efectiv". "Eu sunt mai diplomat", a adaugat Vlad, explicand ca "am vorbit in contradictoriu si am continuat sa vorbim".

"A fost o chestie. El (n.n.: Ioan Duma) a adus o rochita din tara, care era foarte mica si foarte decoltata si nu am probat-o", a povestit Nicoleta Matei. Va dati seama, Nico s-a certat cu Duma pe rochita! Ce nebunie...

A, si ce chicios este trofeul acela pentru cea mai buna piesa! Parca este facut in joaca!

7Plus: "Nico si Vlad ne-au facut de ris"

"Asa cum era de asteptat, marea finala a Eurovisionului belgradean a scos la iveala adevarata valoare a mult laudatei incropeli-kitsch, semnata de Andrei Tudor: piesa "Pe-o margine de lume" s-a plasat pe locul 20, chiar mai prost decat Todomondo (locul 13), Taxi (17), Sanda Ladosi (18)", arata, in editia sa de azi, cotidianul 7Plus.

Autorul articolului, Gabriela Hurezean, arata: "Desi Nico, Vlad si Andrei Tudor s-au impaunat cu succesul lor apocaliptic in Elada, grecii nu le-au acordat nici macar un punctulet jalnic!", apoi continua, explicand ceea ce am spus si noi, imediat dupa finala: "Din cele 42 de tari cu drept de vot, Romania n-a reusit sa impresioneze decit opt: Spania ("capsunarii" patrioti au produs 12 puncte!), Moldova (12), San Marino (1), Israel (6), Cipru (3), Irlanda (3), Franta (4), Portugalia (4)".

Generatia prinsa pe picior gresit

Moody's Investors Service (MIS) a redus ratingul American International Group (AIG), numarul unu la nivel mondial in sectorul de asigurari, de la Aa2 la Aa3, pe fondul pierderilor inregistrate de companie din cauza crizei creditelor din SUA, informeaza Reuters.

Datele publicate joi arata o accelerare a scaderii preturilor pe piata de imobiliare din SUA in primul trimestru, oferind o perspectiva sumbra in ceea ce priveste piata creditelor ipotecare. Ce se intampla azi in SUA ne influenteaza mai mult decat ieri, iar maine mai mult ca azi.

Citeste comentariul pe Event365

duminică, 25 mai 2008

Romania putea sa obtina mai multe voturi

State

Cum au votat

Observatii

FYR Macedonia

sarbii au votat cu Serbia (10)

albanezii au votat cu Albania (12)


Ucraina

a votat pentru “fratii rusi” (12)

sala a huiduit

Germania

turcii din Germania au votat cu Turcia (12)


Estonia

A votat pentru Mama Rusia (12)


Bosnia si Hertegovina

sarbii au votat pentru

fratii din Croatia (10) si Serbia (12)


Albania

A votat cu vecinii din Grecia (12)


Belgia


nici un punct Romaniei, in pofida

maretului “turneu de promovare”

San Marino


un punct Romaniei

Letonia

a votat pentru Rusia (12)


Bulgaria

a votat cu Grecia (10) si cu Germania (12)

filogermani recunoscuti

Serbia

a votat cu Rusia (10) si Bosnia (12)


Israel

a votat pentru Ucraina (10) si Rusia (12)

romanii de aici ne-au dat sase puncte

Cipru

a votat cu Grecia (12)

a dat trei puncte Romaniei

Moldova

a votat pentru Rusia (10) Romania (12)


Islanda

a votat pentru Norvegia (10) si Danemarca (12)


Franta

a votat pentru Turcia (10) si Armenia (12)

Vot exotic

a dat patru puncte Romaniei

Romania

a votat pentru Rusia (10) si Grecia(12)

votul a fost anuntat cu Casa Poporului in spate

(bleah!)

Portugalia

a votat pentru Spania (10) si Ucraina (12)

Vot exotic

a dat patru puncte Romaniei

Norvegia

Bosnia (10), Danemarca (12)

Vot exotic

a dat doar sapte puncte Suediei

Ungaria

Rusia (10), Azerbaidjan (12)

Vot exotic


Andorra

Portugalia (10), Spania (12)


Polonia

Ucraina (10), Armenia (12)

Vot exotic


Slovenia

Croatia (8), Bosnia (10), Serbia (12)


Armenia

Grecia (8), Georgia (10), Rusia (12)


Cehia

Azerbaijan (10), Armenia (12)

Vot exotic


Spania

Armenia (10), Romania (12)


Olanda

Turcia (10), Armenia (12)

Vot exotic


Turcia

Armenia (10), Azerbaijan (12)


Malta

Ucraina (10), Suedia (12)

Vot exotic


Islanda

Marea Britanie (8), Polonia (10), Letonia (12)

a dat trei puncte Romaniei

Elvetia

Portugalia (10), Serbia (12)

Vot exotic


Azerbaijan

Rusia (8), Ucraina (10), Turcia (12)


Grecia

Albania (10), Armenia (12)

noua nimic, in pofida

maretului turneu de promovare

Finlanda

Rusia (10), Norvegia (12)

Vot exotic


Croatia

Serbia (10), Bosnia (12)


Suedia

Bosnia (10), Norvegia (12)

Vot exotic


Belarus

Ucraina (10), Rusia (12)


Lituania

Letonia (10), Rusia (12)


Rusia

Ucraina (8), Azerbaijan (10), Armenia (12)


Muntenegru

Rusia (8), Bosnia (10), Serbia (12)


Georgia

Rusia (8), Ucraina (10), Armenia (12)


Danemarca

Islanda (12)



Romania
, daca ar fi venit la Belgrad cu o piesa mai buna, ar fi putut sa obtina mult mai multe voturi, asa cum s-a intamplat in anii trecuti.

Asa cum am afirmat intr-un post de ieri, nu am mai obtinut un astfel de vot slab de noua sau sapte ani (daca luam in considerare anii in care nu am fost prezenti la finala Eurovision).

Ma asteptam ca moculozaurii (cum li s-a spus, in scandalul Eurovision Romania) sa se prevaleze acum de votul pe prietenii intre natiuni, care este o realitate si pe care il puteti analiza in intreaga sa splendoare in tabel.

Exista insa si ceea ce am numit vot exotic. In acest caz, votul exotic inseamna altceva. In general, preferintele pentru muzica exotica se constata la natiuni precum Franta si Germania, care, din diferite motive, au apetenta pentru muzica de pe alte meleaguri, care lor li se parw exotica, adica luxurianta muzical, de pe alte meleaguri, deci atragatoare.

Aici, votul exotic inseamna altceva, anume votul pe bune. Va invit sa analizati cum s-a desfasurat acest vot pe bune la aceasta editie Eurovision, imaginandu-va cum ar fi putut arata el in cazul Romaniei, daca am fi avut o piesa mai atragatoare muzical

Cat de bine poate sa arate Eurovision Song Contest

Iata ca se poate si altfel. Sarbii au fost foarte-foarte expeditivi si corecti, si totusi nu au facut greselile dumaniene, constatate de toata lumea dupa finala romaneasca.

De exemplu, tot Goran Bregovic a facut antren in rastimpul dintre prezentarea pieselor din concurs si jurizarea acestora, si la Belgrad, ca si la Bucuresti, dar acest lucru s-a petrecut DUPA cele 15 minute in care s-a votat, nu in timpul lor.

Aceste 15 minute au fost dedicate exclusiv chestiunii votului si lucrurilor legate de acest fapt, pentru a nu distrage atentia votantilor europeni de la scopul principal din acel moment al transmisiunii de televiziune. Probabil ca scopul principal al transmisiunii de televiziune din Romania era altul: sa dezinformeze si sa zapaceasca.

Partea romaneasca a sistemului, acea firma de televoting, mi-a trimis urmatorul SMS de raspuns: “Va multumim pentru participare. Votul dumneavoastra pentru… a fost inregistrat”.

De ce nu s-au petrecut astfel lucrurile si dupa finala romaneasca? Trebuie sa inteleg din aceasta ca atunci votul meu nu a fost inregistrat? Au fost unii care au primit acest mesaj in clar? Altul?

Si la ei, tot pe pile...

Nu pot sa trec peste faptul ca i-am vazut pe Svante Stockselius si Kati Varblane, unul langa altul, la prezidiu sau unde erau. Am remarcat si atitudinea prezentatorilor, mieroasa dar putin agasata, mi s-a parut mie, fata de Mister Stockselius.

Stockselius si Varblane (foto), doi oameni, doua atitudini complet diferite. Unul mi-a inspirat respect, altul... Mi-a batut un vanticel pe la ureche si am intrat pe site-ul Eurovision.tv, ca sa vad punctajul si clasamentul in Semifinala 2.

Daca ne uitam in tabelul oficial, constatam ca a zecea tara calificata in finala ar fi trebuit sa fie, conform punctajului, FYR Macedonia, care a obtinut 64 de puncte. Bulgaria era clasata imediat sub Macedonia, cu 56 de puncte, apoi urma Suedia, cu 54 de puncte!

Dar, "in line with the Rules of the 2008 Eurovision Song Contest", asa cum scrie chiar deasupra tabelului la care facem referire, "the 10th qualifier was the highest ranked contestant in the back-up jury vote who did not qualify for the Final. Therefore, Sweden qualified for the Final and, as such, is ranked 10th".

Daca facem legatura cu faptul ca Svante, falitul nostru, este suedez de meserie, ajungem la concluzia ca juriul Semifinalei 2, in semn de gratitudine fata de master of puppets, a votat pentru prezenta Suediei in finala, catarand-o in spinarea Macedoniei.

Si eu, care imi imaginam ca dl. Stockselius nu a putut interveni in cazul Biono din Romania, din bun simt si pudoare, pentru ca erau conationalii sai...

Clanul Tudor in razboi cu Televiziunea Romana


Ma uit pe OTV, care titreaza Dezastru total la Eurovision si vad ca incepe scandalul. Nu scandalul, acesta a inceput demult.

Mama scandalului incepe acum. Ionel Tudor a intrat in direct pe telefon si a spus ca TVR, in loc sa se ocupe de promovarea piesei si a interpretilor, a fost ocupata cu scandalul. (Aici este ceva ce nu inteleg. Cum a fost ocupata TVR cu scandalul? Poate ma desluseste cineva.)

Ionel Tudor mai spune si altceva, ca de luni incolo incep dezvaluirile in presa. "Acum sunt prea obosit si vreau sa beau un pahar de vin", le-a marturisit el invitatilor de la Dan Diaconescu din studio. Bine, vom urmari presa de luni.

Deocamdata, vreau sa spun doar ca, iata, dupa ce s-a terminat cu editia ESC din acest an, buboiul se sparge, puroiul iese si actorii trimiterii "Prapastiei" la Belgrad incep sa se incaiere in public. Este penibil, dar cred ca vom afla lucruri interesante.

TVR se balbaie verde si viseaza ca Vlad & Nico s-au clasat pe locul 17

Televiziunea Romana continua sa se balbaie. Este normal. Dupa toata zapaceala pe care au facut-o anul acesta, nici nu stiu macar sa anunte corect locul pe care s-au clasat Vlad & Nico, confundandu-l cu locul de pe care a intrat piesa in concurs in semifinala: 17.

"Reprezentanţii României s-au clasat pe locul 17 cu 45 de puncte", sustine TVR. Urmeaza partea cea mai tare, senzatia serii pe site-ul TVR: "Din păcate această poziţie nu-i permite României să intre direct în finala 2009".

Buna dimineata! Bine nu v-ati trezit din somn. Regulamentul competitiei s-a schimbat intre timp, exista niste semifinale. Probabil ca redactorul de site care a scris in somn biologic stirea a dat copy/paste dupa stirea de anul trecut, ca altfel nu-mi pot explica.

Ba nu, am gasit explicatia: daca te uiti la clasamentul publicat de TVR, vezi ca sunt numai 21 de state clasate. Dar clasamentul TVR s-ar numi mai corect clsamnet - asa cum am numit fisierul .jpeg cand l-am salvat, pentru ca motivul balbaielii TVR este ca exista cate doua tari cu acelasi loc in clasament, de patru ori:
Georgia si Letonia (11 - 83 de puncte);
Spania si Albania (15 - 55 de puncte);
Suedia si Franta (16 - 47 de puncte);
Polonia si Marea Britanie (21 - 14 puncte).

I-am scos pe locul 17! Bravo! Daca se straduia, autorul articolului reusea sa claseze toate piesele pe primul loc, iar Romania castiga Eurovision.

Rusia a castigat Eurovision. Nico & Vlad - dezastru, locul 20!



Rusul Dima Bilan, cu piesa "Believing", a castigat finala Eurovision Song Contest de anul acesta. O piesa dupa care nu sunt innebunit, din cauza asemanarii expozitiei cantecului cu piesa lui Cat Stevens, "Wild World", a carei versiune cantata de Mr. Big am ales sa v-o amintesc aici.

Dincolo de aceasta, Dima Bilan canta foarte bine si concertarea eforturilor patinatorului Evgheni Pluschenko si a violonistului Edvin Marton a dus la un rezultat meritoriu. Spun aceasta, in pofida faptului ca mie mi-au placut mai mult alte piese.

Ei, si acum sa trecem la lucrurile importante. Nico & Vlad Mirita au reusit, cu piesa care probabil va ramane cunoscuta mai curand sub porecla "Prapastia", una dintre cele mai rusinoase clasari din istoria participarilor noastre la Eurovision.

Daca excludem faptul ca in iani 1999 si 2001 Romania nu a participat la finala Eurovision, sunt noua ani de cand nu am mai obtinut o clasare atat de slaba. Daca nu excludem acest fapt, sunt sapte ani.

Sa tinem cont ca romanii din Spania si Moldova ne-au dat cate 12 puncte. Fara ele, piesa romanilor s-ar fi scufundat de tot, cu numai 21 de puncte, fata de cele 84 de puncte obtinute anul trecut de Todomondo (locul 13), si acestia au fost criticati la greu. Acum ce ar trebui oare sa se intample?

Previziunile noastre s-au implinit. Daca Romania nu se califica in finala, TVR putea spune ca au fost aranjamente sa nu cantam si pe 24 mai. La o piesa atat de fasaita ca aceasta, ma mir ca ne-am calificat si clasarea din finala spune foarte mult.

Despre aspectele statistice si votul pe prietenii intertari voi reveni cu un alt post maine.

sâmbătă, 24 mai 2008

Eurovision - seara finalei. Piese mult mai bune decat anul trecut


Finala Eurovision Song Contest, cu piese mult mai bune decat in anii trecuti, a debutat cu o versiune disco tuntz a piesei castigatoare de anul trecut, "Molitva", care nu mi-a placut deloc.

Nico si Vlad Mirita au cantat mai bine decat in semifinala, dar Vlad a avut in continuare momente in care a falsat putin, redresandu-se imediat. Nico a ratat in acelasi loc unde a facut-o si in semifinala, dar a cantat foarte prudenta cu conservarea vocii sale si preocupata sa gaseasca o solutie de compromis, astfel incat sa nu-si forteze corzile vocale la maximum.

De mai multe ori, am constatat aparitia unor dizarmonii intre ei, dar nu atat de mari, greu observabile, astfel ca ele nu au deranjat. Una peste alta, au cantat bine, dar principala problema a ramas piesa banala, care este o incununare resapata si coverizata a unui epos muzical intreg stupid, provenit din Romania de dinainte de 1989.

Britanicul Andy Abraham m-a lasat rece cu disco- soul-ul sau american banal. M-am intrebat retoric de ce Dumnezeu s-a calificat piesa Albaniei. Germania, cu trupa No Angels, cu cantecul "Dissapear", nu mi-a placut.

"Pulpite si-atat", vorba unei cunostinte. Si trei serii de artificii. Fetei care a jucat rolul de solist la prima expozitie i-a jucat vocea si nu s-a armonizat deloc cu backing-vocals. Trebuie sa spun ca am remarcat si lipsa de forta a acestor patru cantarete.

Bosnia si Hertegovina si Israel au continuat sa-mi placa la fel de mult ca in prima semifinala. Ca si "Romanca" croata, una dintre piesele mele preferate, care povesteste frumos si foarte natural. Islandezii de la Euroband au aratat cum trebuie sa fie muzica de discoteca de calitate si au cantat foarte bine. Suflu, impostatie, siguranta, armonizare si o piesa frumoasa.

Mor ve Otesi a continuat sa ma lase rece. Pirates (sau Wolves) of The Sea au cantat mai bine decat in semifinala. O piesa grea, s-au agitat si au avut multe modulatii. Prezenta scenica de tipul germanilor de la Gingis Khan din anii '80.

Suedeza Charlotte Nilsson-Perrelli a cantat mult mai bine fata de semifinala, armonizandu-se cu backing vocals-ul. O piesa frumoasa, parerea mea este ca aceasta era marea favorita la locul 1.

Tellier din Franta a cantat de parca se pregatea sa nasca un broscoi cu tamburina si camerton. Ingerii din Azebaijan m-au socat in continuare cu vocile lor - n-au falsat nici macar o singura data, dar sustin in continuare ca piesa lor este haotica.

Numar mult redus de "manele" la aceasta editie. De exemplu, iata, Kalomira din Grecia. Ca sa nu mai vorbim despre faptul ca fata asta nu are voce deloc. Toata linia sa melodica, de solist de muzica, nu de barbuzan borboloitic, este pe o cvinta! Despre Rodolfo Chikilicuatre am vrut sa nu spun nimic. Nu pot, pentru ca am remarcat huiduieli din public, pe care le merita din plin.

Foarte-foarte frumoasa piesa Serbiei, interpretata fara cusur de Jelena Tomasevic. Una dintre preferatele mele. Are zbor, plutire, tensiune, poezie. Oameni care se respecta. Si ce daca au castigat, uite cu ce vin!

Rusul Dima Bilan ar fi putut profita de postarea in concurs pe penultima pozitie. A cantat mult mai bine decat in semifinala. Nu inteleg cum a stat descult pe ghiata pe care a patinat Pluschenko.