DINAMITA MUZICALA: Rare Bird, "Flight. c) New York / Central Park"

DINAMITA MUZICALA: Rare Bird, "Flight. b) Vacuum"

DINAMITA MUZICALA: Rare Bird, "Flight. a) As Your Mind Flies By"

DINAMITA MUZICALA: Rare Bird, "Iceberg"

Tot insist cu Rare Bird, pentru ca, de cate ori revin si ascult primele doua albume ale acestei trupe, nu ma pot opri sa nu-mi pun niste intrebari, cand compar cu urmatoarele lor doua albume, de exemplu "Epic Forest".

Ei bine, este cu totul alta muzica, in regula, dispare complet heavyprog-ul si in loc urmasii lui Graham Field, dimpreuna cu acest formidabil solist vocal, Steve Gould, dar si cu Dave Kaffineti la clape, canta rock. Un rock banal, pe care l-am auzit inca de 70.000 de ori la tot atatea formatii din lumea anglo-saxona.

Am citit de curand niste declaratii ale lui Graham Field, care rememoreaza perioada in care canta cu aceasta trupa si isi pusese amprenta puternicei sale personalitati asupra Rare Bird. El spune: "[la momentul schimbarii line-up-ului trupei] ...am fost obligati sa alegem intre a ramane saraci pentru tot restul vietii noastre si a ne aranja vietile".

Eu cred ca au gresit, pentru ca ei ar fi devenit notorii, ar fi vandut enorm, asemeni Emerson, Lake & Palmer sau Genesis, iar noi am fi castigat inca un supergrup de muzica progresiva. Ceea ce ne ramane de facut este sa ascultam aceste perle muzicale.

Iceberg este de pe primul album Rare Bird, din anul 1969, dar intreg albumul este extrem de valoros si merita ascultat, piesa cu piesa, chiar daca nu toate piesele sunt inregistrate in conditii acustice foarte bune.

DINAMITA MUZICALA: Rare Bird, "I'm Thinking"

DINAMITA MUZICALA: Fields - "Not so good"

"The air we breathe is not so good / The food we eat we never should..." - asa incepe cea mai frumoasa - dar nu si cea mai "musculoasa" piesa de pe un album pe cat de superb, pe atat de rar, semnat de trei muzicieni exceptionali: acestia au format odata trupa britanica de HeavyProg Fields.

In istoria rockului apar din cand in cand asa-numitele supergrupuri. Asia este unul dintre acestea. Mai avem Cream. Exemplele pot continua. Fields a fost construit pe acelasi principiu: trei muzicieni de exceptie, care se intrunesc si scot un album exceptional. In acest caz insa nu este chiar asa, pentru ca albumul acesta este mai curand la categoria "excelent addition to any prog colection", dar nu mai mult. Fields nu a devenit un brand international.

Merita sa va supun insa atentiei trupa aceasta (la capatul embederului poate fi ascultat intregul album, cu piesele numerotate), pentru ca intelegem niste lucruri. In Marea Britanie, industria muzicala care calca totul in picioare si pune calculatoare sa simuleze voci bune si instrumentisti extraordinari, care defapt nu exista, incepuse scoata coltii chiar de la inceputurile fabulosului deceniu muzical opt.

Cei doi clapari de exceptie, Graham Field si Dave Kafinetti, guristul Steve Gould si tobarul Mark Ashron, adica Rare Bird, lansasera deja doua mari perle ale muzicii progresive, albumele "Rare Bird", din 1968, precum si "As Your Mind Flies By", din 1970.

Apoi, impresarii trupei au decis ca vanzarile, bata-le vina, sunt prea mici si stilul muzical trebuia schimbat. Ashron si Field au plecat, nemultumiti. Rare Bird a mai lansat cateva albume obscure mai spre funky hard rock, dupa care s-au desfiintat.

Graham Field, impreuna cu alti doi muzicieni de exceptie, Alan Barry si Andy McCullough, fosti membri King Crimson, dintre care McCullough cred ca a mai lucrat ulterior cu Allan Holdsworth, au lansat acest album foarte frumos, plin de armonii progresive si dominat, dupa parerea mea, de aceasta balada simpla, insa pe care daca o ascultati cu atentie veti descoperi ca spune lucruri foarte importante despre lumea aceasta in care traim.

Daca discutam despre Field, vorbim defapt despre inima progresiva a fostei trupe Rare Bird. A plecat el de acolo, la revedere!, iar muzica din capul sau se mai poate auzi pe acest album, ceea ce nu e putin lucru.

Este foarte interesant ca, inca din 1971, niste baieti de douazeci si ceva de ani din Anglia intelegeau ceea ce noi acum de-abia descoperim. Ca aerul pe care il respiram nu prea este asa de bun, ca nu ar fi trebuit sa atingem niciodata mancarea pe care o mancam si asa mai departe.

"Soon we'll loose our poetry / And without poetry we're sinkin' / And die"