DINAMITA MUZICALA: El Reloj, "La Ciudad Desconocida"

"La Ciudad Desconocida" este cea mai complexa creatie de pe acest album, o lucrare de rock simfonic care dureaza peste 10 minute, are subiect si predicat, complexitate melodica, este structurata complex si arata cam ce ar fi facut EL Reloj, daca nu s-ar fi despartit la mijlocul anilor '70. Si cam de ce imi pare mie rau ca, totusi, acest lucru s-a intamplat.

DINAMITA MUZICALA: EL Reloj, "Aquella Dulce Victoria"

"Aquella Dulce Victoria" este inca un pas inainte in evolutia acestei formatii extrem de interesante. Si inca un motiv sa ne para rau ca nu au continuat sa cante si sa creeze. "Aquella" incepe glorios si continua cu o meditatie trista asupra conditiei umane. Merita ascultat. Unui rocker veritabil i-ar placea mai mult primul album al acestei trupe.

Eu nu sunt rocker, ci ascultator de muzica. Mie imi place mai mult al doilea album, care comunica mult mai mult decat primul.
(va urma)

DINAMITA MUZICALA: El Reloj, "Tema De Todas Las Epocas"

Dupa aceasta "Tema a Tuturor Epocilor", fermecatoare, simpla si scurta, se va intampla un fenomen ciudat. Este, din punctul meu de vedere, un mare pacat ca acesti oameni nu au continuat sa cante si sa creeze, atunci, la jumatatea anilor '70. Dupa parerea mea, muzica lor creste si devine tot mai profunda si complexa cu fiecare piesa.
(va urma)

DINAMITA MUZICALA: El Reloj, "Harto Y Confundido"

Oricine altcineva ar fi renuntat definitiv, dar acesti insi erau cu adevarat foarte incapatanati, asa ca in anul 1993 au reunit lineup-ul original al grupului, lansand un nou LP, "Santos y Verdugos" (Sfinti si Spanzurati), cu o clara influenta Iron Maiden, dar pe album apareau si piese mai vechi.

Dupa mai multe perioade de separare si reunire, au mai lansat inca doua albume: "Hombre de Hoy" (Omul de Azi), in anul 1999, apoi "Mercado de Almas" (Piata de Suflete), in anul 2003, ambele orientate spre ProgMetal, cu mai putin succes decat albumele lor timpurii.

Azi sunt pe punctul de a lansa un nou album, de data aceasta un CD live, insa fara Luis Valente, care a murit in anul 2004, in urma unui atac de cord.
(va urma)

DINAMITA MUZICALA: EL Reloj, "Aquel Triangulo"

Albumul "El Reloj" continea piesele mai vechi ale grupului, precum si altele mai noi. Trebuie sa intelegem ca grupul cauta de ani de zile bani pentru a scoate un album, asa ca din acest motiv a trebuit sa astepte cinci ani pana sa o faca. Bugetul a fost atat de restrans, ca nu si-au putut permite sa puna pe coperta albumului lucrarea "Ceasurile Topite" a lui Salvador Dali. Pana aici, avem o trupa sud-americana tipica de HardRock.

In anul 1976 insa stilul grupului s-a schimbat dramatic, apropiindu-se de sound-ul simfonic, odata cu aparitia celui de-al doilea album, numit "El Reloj II" sau "El Reloj/Al Borde Del Abismo". Dupa parerea mea, acesta album a fost lectia simfonica predata in Argentina de un grup rock, pe care alti muzicieni au invatat-o si au dezvoltat-o.

El Reloj a riscat mult cu aceasta schimbare de stil, dar riscul asumat a dus la succes: popularitatea grupului a crescut uimitor, dar a dus de asemenea la cresterea tensiunilor din interiorul formatiei, asa ca, dupa doua concerte superbe la "Luna Park" de Rosario si cateva lungi turnee prin Argentina, grupul s-a destramat.

In anul 1983 grupul s-a reunit pentru a lansa un LP nou, numit "La Esencia es la Misma" (Esenta Este Aceeasi), dar grupul nu a mai avut acelasi succes, asa ca s-au despartit din nou, insa nu pentru toteauna, pentru ca in anul 1989 trupa s-a reunit pentru putin timp si din nou problemele de ordin economic au cauzat o noua despartire.(va urma)

DINAMITA MUZICALA: El Reloj, "Tema Triste"

Prima formula El Reloj ii includea pe Luis Valenti (keyboards si voce), Willy Gardi (chitara), Osvaldo Zabala (chitara), Eduardo Freza (chitara bas si voce) si Juan Espósito (tobe), curand si de Eduardo "Tucata" Suarez la chitara, care apoi a parasit grupul si a fost inlocuit de Gregorio Felipes.

Inainte de o foarte importanta serie de concerte la Teatrul Olimpia, Gregorio Felipes a fost ucis intr-un accident de masina, provocat de catre un politist beat care a scapat nepedepsit. In pofida tritetii lor, membrii ramasi in formula de cvintet au dedicat concertele din seria de la Teatrul Olimpia memoriei fostului coleg disparut, in fata a 1.500 de fani, apoi au parasit scena pentru o lunga perioada de timp.

In anul 1973 si-au lansat primul single, cu "El Mandato" si "Vuelve el Día a Reinar", avand un succes moderat. Peste inca un an si-au lansat cel mai mare hit, "Alguien en Quien Confiar", pe un disc single pe care mai aparea si piesa "Blues del Atardecer". Discul acesta s-a vandut in peste 100.000 de copii.

Doi ani mai tarziu, in 1975, au lansat primul LP, "El Reloj", cu mari influente de la Deep Purple, insa cu tuse mistice proggy de la Uriah Heep.
(va urma)

DINAMITA MUZICALA: El Reloj, "Al Borde Del Abismo"

Un omulet chel, plapand, cu un zambet aflat la limita dintre incantare si delir, privind in abisul de sub el, imbracat in haine ce aduc vag a zeghe, chel, cu barba, cu piciorul stang jucand pe coarda sensibila pe care paseste deasupra haului, la un pas de prabusire. In background sunt semnele modernitatii, pe o campie marginita de munti. O planeta se prabuseste. "Al Borde Del Abismo".

Iván Melgar Morey arata ca trupa rock argentiniana El Reloj este, fara dubii, cea care a deschis portile prolificei scene a miscarii progresive sud-americane, in pofida faptului ca nu a fost niciodata o trupa de simfonic progresiv pur. Totusi, acesta a fost stilul lor muzical in care si-au aratat cu preponderenta originalitatea si unde au inovat cu precadere.
Trupa a fost evident inspirata de liniile melodice si de abordarea tipica grupului britanic Deep Purple. Fondatorii El Reloj au fost, in anul 1970, Eduardo Frezza si Willy Gardi, care proveneau din grupurile Lagrima (Lacrima) si Los Angeles Salvages (Ingerii Salbatici), din orasul argentinean Rosario, pe malul fluviului Paraná.
EL Reloj si-a facut debutul intr-o sala de cinema ticsita din acest oras, numita "El Monumental", cu toate cele 1.100 de locuri ocupate si cu o multime de fani ramasi in strada pentru ca nu au gasit bilet.
(va urma)

DINAMITA MUZICALA: Faithful Breath, "Tharsis"

In anul 1977 Faithful Breath a intrat din nou in studio pentru inregistrari, de aceasta data in formula de cvintet, pentru ca la voce aparuse Jürgen Renfordt. Rezultatul a fost inregistrarea single-ului "Stick in Your Eyes / Back on My Hill", apoi, trei ani mai tarziu, a LP-ului "Back on My Hill". Ulterior, grupul de symphonic prog Faithful Breath s-a desfiintat.



Mikus si Stabenov au continuat totusi sa lucreze impreuna, impreuna cu Uwe Otto (tobe). Au preluat numele vechii trupe, dar de data aceasta cu un sound HeavyMetal, similar celui al trupei Accept, un stil pe care grupul nou-infiintat il va cultiva in continuare in anii '80.

Dincolo de aceasta, cu tot respectul pe care il am pentru marile trupe de HeavyMetal, trebuie spus ca muzica noului grup, fata de cea a vechii trupe de muzica de cult, este cam ca muzica noului Voltaj, fata de muzica vechiului Voltaj, pe care am indragit-o atat de mult. Unii dintre noi.

DINAMITA MUZICALA: Jethro Tull, "Dark Ages - Aqualung - Boureé - Thick as a Brick"

DINAMITA MUZICALA: Jethro Tull, "Broadsword - Watching Me Watching You - Beastie - Too Old To Rock 'n' Roll - Cross-Eyed Mary"

DINAMITA MUZICALA: Analogy, "The Suite - A) Sink Or Swim B) The Mirror C) The Treatment" (1973)

Ascultam acum ceea ce eu consider a fi capodopera trupei germane, stabilite in Italia, Analogy, despre care s-a acreditat ideea (dupa parerea mea) gresita ca este o formatie care face parte din rock-ul progresiv italian, cand este in mod evident o reprezentanta tipica a KrautRock-ului timpuriu.

In urma cu putin timp, am ascultat primul album al trupei, omonim numelui grupului si numelui celei mai reusite piese de pe LP. Azi intram in greutati. Lirica uratului. Tudor Arghezi. Flori de mucigai. Nu trebuie sa ne asteptam in muzica acestor nemti reci la linii melodice generoase, ori sa asteptam cantonete prelucrate progresiv, ca la Premiata, Banco sau Garybaldi.

The Suite nu poate fi ascultata, dupa parerea mea, decat cu versurile in fata, urmarind firul logic al ideilor exprimate si traind la intensitate maxima tensiunea liniei melodice, mai curand complementara cuvintelor, decat o sublimare a acestora. Personal, nu simpatizez acest gen de muzica progresiva, dar rational nu pot sa nu-i apreciez valoarea indiscutabila.

Mi se pare ca as fi incorect fata de vizitatorii blogului meu daca nu as prezenta si ce nu este in aria mea predilecta din curentul muzical preferat. "The Suite" este o lucrare de MedievalDarkProg inconfundabila: numai Analogy a facut asa ceva, nu mai stiu si alta formatie, iar cand o voi descoperi va voi anunta.

Aceasta creatie este formata din doua mari arii de peste 20 de minute, prima compusa din cinci parti, iar a doua din patru. Va voi prezenta in continuare playlistul acestei lucrari, urmand ca doritorii sa aprofundeze acest text melodic dificil, daca doresc, in related videos:

The Suite A.
A) Sink Or Swim
B) The Mirror
C) The Treatment
D) Merseburg Charm
E) Spirit Dance

The Suite B.
A) Ventardorn
B) Intermission
C) 1000 Deaths.
D) Is There A Chance

DINAMITA MUZICALA: The Who, "Tommy"

DINAMITA MUZICALA: The Who, "The Rock (Quadrophenia)"

In vara si spre sfarsitul anului 1967, dupa ce a facut valva in Statele Unite cu aparitii incediare live si la televiziune, The Who a intrat din nou in studio, pentru a inregistra ceea ce este si acum considerat ca fiind unul dintre cele mai mari albume rock and roll ale epocii. A fost doar primul album din ceea ce urma sa devina un standard pentru The Who in anii urmatori, precum si un standard al muzicii progresive: albumul-concept.

"The Who Sell Out" (1967) a fost mare nu doar prin realizarea sa muzicala, dar si prin conceptul din spatele muzicii: destructia culturii clasice, prin miscarea contraculturala. O tema care avea sa fie reluata si amplificata in marea opera rock "Quadrophenia" (1973). Albumul includea unele dintre temele muzicale de pe o alta mare opera rock a grupului, "Tommy" (1969) si care aveau sa fie aici exploatate la maximum, in cea mai mare creatie The Who.

Daca in Tommy este vorba despre alienarea individului in societatea moderna, in "Quadrophenia" deja lucrurile se complica si se ajunge la punerea pe tapet a chestiunilor de ordin cultural si ataca probleme fundamentale ale lumii acesteia in care traim astazi.

Este greu de explicat printr-un clip de maximum 10 minute de ce este o atat de mare trupa The Who. Cel mai simplu, dar necesita rabdare si putere de intelegere muzicala, este sa asculti creatia fabuloasa a acestor muzicieni geniali.

Noi nu facem decat sa recomandam niste directii de urmat, pentru cunoasterea mai aprofundata a muzicii acesteia minunate, in care rock and roll-ul s-a dezvoltat, s-a amplificat, ajungand la formule muzicale ilustre, de referinta si in ziua de astazi.

DINAMITA MUZICALA: The Who, "A Quick One (While He's Away)"

Cand The Who au intrat in studio pentru a-si inregistra cel de-al doilea album, A Quick One (1966), fiecare membru al trupei a trebuit sa contribuie cu creatii originale, pentru a ajuta la majorarea veniturilor grupului. The Who a avut clauze contractuale foarte dure si in privinta distrugerii sculelor in timpul concertelor.

Cand ceilalti membri ai grupului nu au fost in stare sa vina cu propria lor cota de cantece pe noul album, Pete si Kit au luat conducerea, in ceea ce priveste creativitatea, astfel rezultand ceea ce va fi fost unul dintre albumele emblematice ale muzicii progresive, astfel rezultans "A Quick One", adica "Una Rapida".

A fost o succesiune de sase cantece distincte, legate intre ele printr-o singura tema unificatoare: dragoste, tradare si iertare. Asa a aparut ceea ce in curand a fost numita a rock opera, dar la fel de bine ar fi putut fi numita si prima prog epic. In acel moment, The Who a devenit unul dintre cei mai importanti exponenti ai Pop-Art-ului in muzica.

Pop-Art a fost o miscare care punea laolalta muzica si arta, care de asemenea a devenit unul dintre cele mai importante aspecte, chiar daca nu cel mai vizibil, care a definit miscarea muzicala ProgRock. La inceput, mariajul dintre sunet si imagine a fost pur vizual, apoi, cu acest album, "A Quick One", el a patruns in muzica.

Ceea ce a urmat este insa demn de istoria muzicii.

(va urma)

DINAMITA MUZICALA: JA, "Saturday Afternoon" (live @ Woodstock, 1969)

Vizionam impreuna una dintre legendarele prezente JA, in cadrul festivalului de la Woodstock: "Saturday Afternoon".

Jefferson Airplane este una dintre trupele majore de muzica psihedelica de pe coasta de vest a Statelor Unite, cu marii sai muzicieni si atitudinea lor artistica admirabila, care poate fi vazuta clar in versurile cantecelor pe care le-au creat si in fetele LP-urilor lansate, ce sunt adevarate exercitii de creativitate.

Povestea acestui mare grup ProtoProgPsychedelic incepe din anul 1965, cand Marty Balin, care canta intr-un grup folk numit Town Criers, din anul 1963, l-a invitat pe chitaristul Paul Kantner sa formeze impreuna o noua trupa, care sa cante un amestec de rock si folk. Kantner i l-a recomandat lui Balin pe chitaristul Jorma Kaukonen. Marty dorea o voce de femeie, pentru a contrasta cu vocea sa, asa ca li s-a alaturat Signe Anderson.

Trupa a fost completata cu basistul Bob Harvey si tobarul Jerry Peloquin. Au inceput sa cante in mici cluburi si curand Peloquin si Harvey au fost concediati si inlocuiti cu tobarul Skip Spence (ulterior Moby Grape) si basistul Jack Casady, un virtuoz al instrumentului, cunoscut ca unul dintre cei mai mari basisti de rock din toate timpurile.

Tehnica sa era atat de buna, incat mai tarziu, in cariera sa, a fost nevoit sa-si uneasca degetele, in timp ce apasa corzile, ca sa-si faca liniile de chitara bas mai putin complexe. Albumul de debut Jefferson Airplane a aparut in anul 1966 si s-a numit "It's no secret". Apoi, Spence a inceput sa aiba probleme cu drugurile, asa ca a fost concediat si in locul sau a fost adus Spencer Dryden.

(va urma)

DINAMITA MUZICALA: De De Lind, "Indietro Nel Tempo"

DINAMITA MUZICALA: Camel, sau ce inseamna "Never Let Go" in muzica

Filmed March 17, 1973, at Guildford Civic Hall, Andrew Latimer, Doug Ferguson, Andy Ward, Peter Bardens, adica o mare trupa britanica de rock progresiv: Camel. Azi uitata. De mai mult timp, m-am gandit la un lucru. Daca numele unei mari trupe (de exemplu Asia sau Blondie) intra in music hall of fame, atunci un organism transnational ar trebui sa interzica ever folosirea acelui nume pentru alte grupuri.

Personal, mi se pare un sacrilegiu ca, dupa Blondie, sa apara in Romania Blondy, iar dupa Asia lui John Wetton sa apar in Romania o trupa numita tot Asia. Fara acordul detinatorilor drepturilor de autor pe numele trupei din hall of fame. La fel, daca un mare grup a creat o piesa numita "Yesterday", de a rascolit mapamondul si a dat insomnii la generatii, mi se pare abject sa vina Costi Ionita, de exemplu, sa scrieze o manea dance numita "Yesterday".

La fel si cu "Never let (you) go". Nu puteai, Cristi, sa-i spui altfel? Ca, daca aveai privilegiul vreodata, in aceasta viata, sa stai pe aceeasi scena cu Camel, tu intr-o parte, ei in cealalta, basculeaza podiumul si se strica sculele, saracele. Acelea cu care (inca) nu stii ce sa faci.

DINAMITA MUZICALA: Garybaldi, "Moretto Da Brescia Goffre" (GISP)

Garybaldi este o alta trupa foarte mare din vena progresivului italian tipic, pe care eu il supranumesc GISP (Great Italian Symphonic Prog). Mai exact, Bambi Fossati, muzicianul emblematic al acestui grup, a pornit, in creatia sa muzicala, extrem de influentat de catre Jimmi Hendrix.

De altfel, unii comentatori spun ca Fossati este, asa cum despre Citizen Cain se spune ca ar fi un "ce ar mai fi facut Genesis, daca ar fi ramas in formula cu Peter Gabriel", un fel de "ce ar fi ajuns muzica lui Jimmi Hendrix, daca acesta ar fi facut rock progresiv.

Ei bine, nu stim anume ce. Stim insa ce a facut aceasta formatie efemera si fabuloasa, ca atatea altele din Italia. Inainte sa se numeasca astfel, cei patru i-au spus trupei Gleemen si au scos un album despre care se spune ca este si el fabulos, asupra caruia vom reveni.

Dar numele Gleemen nu era deloc adecvat la piata muzicala italiana, si atunci trupa si-a schimbat numele in Garybaldi, asa cum o alta trupa, Flea, si-a schimbat numele in Etna. Garybaldi a scos doua albume, unul de rock progresiv, "Nuda", din anul 1972, apoi unul mai spre ProgBluesRock, "Astrolabio".

Pe ambele albume sunt piese mai putin originale, dar frumoase, dar si cateva care pot fi categorisite ca nestemate ale muzicii progresive. Piesa numarul cinci de pe albumul "Nuda", "Moretto Da Brescia Goffre", este prima dintre aceste nestemate muzicale, pe care o ofer spre auditie cu mare placere.

Eu cred ca "Moretto..." este cea mai apropiata de curentul si spiritul GISP. Avem o expunere care foloseste conceptia muzicala de tip clasic-simfonic, ca la multe trupe GISP, o tema-solist extrem de darnica, asemanatoare cu acelea de la Blocco Mentale sau Maxophone. Mai avem dezvoltari muzicale dramatice, pe ceea ce in genere comentatorii ProgArchives numesc driven organ, adica lungi pasaje pe orga electronica.

Atunci cand am descoperit Garybaldi, crezusem efectiv ca stiu deja cam toate trupele legendare italiene de rock progresiv. Ei bine, ma inselasem: mai sunt.

DINAMITA MUZICALA: Latte E Miele, "Il Pianto / Il Re Dei Giudei"

DINAMITA MUZICALA: Latte E Miele, "Menestrello" (1976)