© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

vineri, 20 martie 2009

Legea Presei, mascata in noul Cod Civil (5) Codul Civil ne va obliga sa ne divulgam sursele

Nu exista oroare mai mare decat divulgarea sursei, pentru orice jurnalist de investigatii care se respecta.

Potrivit articolului 268, alineatul 3, referitor la modalitatea de publicare sau difuzare a dreptului la replică, „instituţia de presă sesizată nu poate să adauge ori să facă imediat un comentariu, în afara unei declaraţii, prin care indică dacă îşi menţine prezentarea faptelor, ori anunţă sursele care au stat la baza întocmirii sau difuzării acesteia”, arata Mediasind, intr-un protest trimis autoritatilor indrituite.

Cu alte cuvinte, voi fi obligat sa-mi dezvalui sursele, lucru pentru care m-am judecat aproape un an cu un lider de sindicat, ulterior politician, la jumatatea anilor '90.

Efectul va fi ca jurnalistii isi vor pierde o multime de surse conspirate pe care le au in institutiile publice, in primul rand.

Astfel, o multime de ilegalitati, sifonari de fonduri, acte de coruptie vor ramane complet necunoscute opiniei publice, prin grija politicienilor. Pentru mine este clar ca exact aceste este si scopul.

Dincolo de aceasta consideratie, pur si simplu această prevedere este ilegală, deoarece încalcă legislaţia europeană şi Codul Deontologic din Contractul Colectiv de Muncă Unic la nivel de Ramură Mass-Media, care prevede că jurnalistul are dreptul şi obligaţia să nu divulge identitatea sursei.

POLITICA - PNL: Crin Antonescu este noul presedinte al Partidului National Liberal



Cu un scor covarsitor, Crin Antonescu l-a invins pe actualul presedinte, Calin Popescu-Tariceanu, cu 873 la 546 de voturi si 12 voturi nule.

Crin Antonescu a intrat în politică în anul 1992, în Convenţia Democrată a României, arata Realitatea TV.

În anul 1995 a devenit membru PNL, iar în perioada dintre anii 1995-2002 a primit funcţia de vicepreşedinte al Partidului National Liberal.

Între anii 1997-2000, a fost ministru al Tineretului şi Sportului. Din luna ianuarie a anului 2007, a fost desemnat preşedinte al Grupului Parlamentar liberal din Camera Deputaţilor.

Citeşte şi
"Crin Antonescu: Traian Băsescu este ca o codoaşă bătrână. Trebuie să le oferim românilor schimbarea"

continua

DINAMITA MUZICALA: Fantasy, "Circus of Invisible Man" (SUA - 1969)



Circus of Invisible Man, a patra piesa de pe fata A a albumului Fantasy din anul 1969, incepe exact ca muzica de circ, dar exista un tempo lent, taraganat, care aduce o nuanta de stranietate sound-ului si sparge conventia tipologiei acestui gen de muzica. Trimiterea este clara, spre muzica psihedelica, insa avand in background altceva decat contextul muzical rock.

Practic, se pot scrie multe carti despre teoria muzicala din spatele a ceea ce se intampla in aceasta piesa. Se poate fundamenta ca, daca pana si de la o tema din muzica de circ, se poate ajunge la psychedelic sounds, atunci inseamna ca asertiunea, conform careia muzica progresiva este bazata pe orice stil muzical simplu, pe care il ia si il amplifica, este corecta.

STAREA PRESEI: Cazul Gina Visan

Gina Visan nici macar nu este jurnalist. A fost corector la Adevarul, insa, pe fondul nemultumirii generalizate a jurnalistilor fata de starea presei si impinsa de contextul in care s-a trezit, a devenit un simbol al luptei pentru drepturile jurnalistilor.

Cazul ei nu este singular. Exista o doza enorma lipsa de bun simt si de cultura, combinata cu clientelism si nemernicii in serie, care se petrec in presa astazi. Este un mediu profesional putred, complet diferit de cel de la inceputul anilor '90, cand in presa intrau tipi idealisti, care se lovisera cu capul de toti peretii unui regim opresiv si voiau sa se exprime si sa isi aduca aportul lor la democratie facand o meserie frumoasa, pe care o invatau din mers.

Si, de ce nu? sa faca o cariera de succes. Din acea presa insa s-a ales praful. Ironia face ca de-a lungul timpului sa fi lucrat in aceleasi redactii cu protagonistii directi sau indirecti ai acestor fapte reprobabile, care s-au produs la Adevarul.

Si desigur sa am de-a face cu multi dintre cei care taie si spanzura azi in presa romana, fara sa isi merite functiile in care sunt cocotati. Adrian Halpert (foto 2) mi-a fost coleg de sectie, pe politica interna, la Evenimentul Zilei. Am fost in casa la acest om si pot spune ca am fost amic cu el. Era un tip misto. Am fost impreuna cu el la concertul lui Gichael Meckson.

Nu pot sa concep ca Adi pe care il stiam eu, un iubitor de muzica buna, din familie de vita ziaristica, poate pastori asemenea porcarii. Nu s-au manifestat in acest scandal, dar ii cunosc bine si am relatii cordiale cu Jimmy Cartianu (de asemenea mi-a fost coleg la EvZ), Laurentiu Ciocazanu, Ovidiu Nahoi (fost coleg la Mediafax) sau Petre Barbu (pe care il stiu inca din anul 1985 si a fost unul dintre mentorii mei in presa).

Cred despre unii dintre acestia ca incearca sa-si conserve un loc de munca, pentru a nu deveni someri. Ceea ce se intampla la Adevarul este oribil. Despre Adriana Halpert (foto 3) nu vreau sa vorbesc deloc. Am auzit cum se comporta cu subordonatii. Sunt atat de suparat pe ea, ca nu poci pen'ca sa ma iesprim. Cornateanu (foto 1 stanga sus), zis Cornete, este o celebritate.

Poate ironic, poate foarte serios, un bun amic imi spunea ca, din punctul lui de vedere, Cornete este idealul oricarui patron ca manager de presa, pentru felul exemplar in care reprezinta interesele acestuia. Daca asa intelege el sa le reprezinte, iar aceasta este prima proba concreta pe care o am eu, pana acum am auzit doar vorbe, atunci ar trebui sa-i fie rusine.

Trebuie sa intelegem cu maxima claritate un lucru pe care l-am mai spus. Cand mass-media se zbate sa supravietuiasca, nu sunt dati afara incompetentii si lichelele, ci oamenii competenti. Tensiunile din TOATE redactiile ating uneori cote extraordinare. In lunile care urmeaza vom mai intalni astfel de situatii rusinoase, pe potriva a cat de rusinos se comporta managerii de presa sau unii membri ai conducerii redactiilor.

Rezultatul previzibil va fi ca situatii de tip Gina Visan vor mai aparea, si inca in cazul unor jurnalisti buni si verticali, nu al unui corector bun si vertical. Eu cred ca una dintre concluziile pe care vor trebui sa le traga managerii si patronii de presa la sfarsitul acestei crize ar putea sa fie urmatoarea: nu pot sa faci orice cu un jurnalist, pentru ca tot ce ii faci se intoarce intreit impotriva ta.

In rest, depinde numai de noi.

EUROVISION 2009: Portugalia: Flor de Lis, "Todas as Ruas do Amor"



Cantecul lui Flor de Lis, adica Floare de Crin, este un pop construit pe instrumente reci, o voce buna, un acordeon care te duce intr-o anumita zona folclorica occidentala.

In acest peisaj interesant, cu niste fete vesele, un firicel de blockflotte si un public entuziast, lipseste un singur lucru: muzica.

Elan Schwartzenberg: "Nu poate fi calificată drept mamă" (Libertatea)

Tumultoasa viaţă a Mihaelei Rădulescu o impiedică pe aceasta să fie langă copilul ei.

Asta susţine afaceristul Elan Schwartzenberg despre femeia langă care a trăit zece ani, in cererea depusă luni la Judecătoria Sectorului 1, prin care solicită custodia lui Ayan, băieţelul în vârstă de cinci ani al cuplului Rădulescu - Schwartzenberg.

După divorţul pronunţat în octombrie anul trecut, copilul rămăsese în grija mamei. Acum, însă, Elan îl vrea înapoi.

Şi îşi justifică dorinţa punctând - pentru ochii şi urechile judecătorilor - fiecare gest, fiecare ieşire, fiecare greşeală a Mihaelei.

Practic, cele cinci luni care s-au scurs de la desfacerea căsătoriei sunt analizate în cererea cu pricina, pe săptămâni, cu lux de amănunte ce se vor a fi o demonstraţie clară că lui Ayan i-ar fi bine lângă Elan, nu lângă mama lui, care ar fi dezinteresată de el. Iată câteva extrase din solicitarea depusă de afacerist la instanţă...

citeste tot aici

citeste si:

Mihaela Radulescu, acuzata si de distrugere