STAREA PRESEI: HotNews s-ar fi vandut la Ringier

Zvonurile mai vechi privind vanzarea HotNews catre Grupul Ringier se confirma, imi explica o veveritza de pe online, care a dorit sa-si pastreze insa anonimatul. Informatia mi-a fost confirmata, in cursul acestei zile, si de catre elefantul de la Serviciul Personal.

Odata intrat in parohia romaneasca a lui Michael Ringier, site-ul HotNews ramane insa cu aceeasi conducere editoriala. Discutiile finale privind schimbarea actionariatului HotNews vor avea loc in cateva zile.

In urma cu mai bine de o luna, anuntam si ca Cristian Sima, patronul WBS, si-a trecut participatia sa la HotNews, ca persoana fizica, pe firma WBS, adica, asa cum s-ar putea spune, dintr-un buzunar mai apropiat de corp intr-altul mai apropiat de jacka sa de piele, de om de afaceri despre care unii spun ca are o putere de influenta foarte mare pe piata de capital romaneasca.

Astfel, cercul logic se inchide. Acum, sunt neshte chestii si neshte probleme. Site-ul Capital a fost relansat in decembrie anul trecut. Partea buna e ca nu mai gasesti autoprezentarile ce puteau fi citite anterior, de radeai cu lacrimi.

Partea proasta este ca au fost tocati niste bani, pentru a pune o tema care nu ma sparge la nara stanga prin nimic si din care gasesti pe WordPress kile. Dar unde sunt designerii de alta data? Dar ce sa te mai chinui sa platesti php-isti, html-isti? Da-i cu tema banala, cu categorii pe orizontala, sub frontispiciu, butoane rosii scrise cu alb, si gata.

Acum, dupa ce ai aruncat banii pe fereastra, apare HotNews in grup. Va fi folosita platforma aceasta pentru a dezvolta divizia online, in curs de formare in cadrul grupului? Pentru aceasta, vor mai fi investiti niste bani? Cati? Cum? Cand? In ce anume?

Ce se va intampla cu continutul online pe domeniul economic de la HotNews, care in prezent face o concurenta atroce site-ului Capital? Si intrebarile pot continua...

FOTBAL: Situatie exploziva la Steaua. Nici suporterii, nici jucatorii nu-l mai vor pe Becali (AISS & Can-Can)

Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti (AISS): Daca mai era nevoie

Daca mai era nevoie pentru cineva, George (n.n.: Ber)Becali a confirmat inca o data ca, in ce-l priveste, normalitatea este exceptia (si ii este tare nesuferita), in timp ce anormalitatea este o regula si il caracterizeaza. Cele 3 luni de antrenorat ale lui Cristiano Bergodi s-au dovedit a fi un chin insuportabil pentru cel mai important creditor al Stelei.

Toate aceste luni in care telefoanele au ramas fara raspuns, in care la comentariile isterice si nesolicitate i s-a raspuns elegant si ferm, fara polemica - toate aceste luni au reprezentat o povara prea grea pentru umerii lui George Becali.

Daca mai era nevoie pentru cineva, pozitia adoptata de-a lungul vremii de AISS s-a dovedit inca o data corecta. Inclinatiile lui George Becali de a jigni si tiraniza pe toti cei care indraznesc sa-l contrazica au fost din nou confirmate. Neputinta acestui om de a lasa un antrenor sa-si faca el, singur, treaba pentru care este platit si pentru care el, singur, raspunde este nu un accident, ci un amanunt care tine de biografia lui Becali.

El nu are colaboratori, ci slugi. Nu accepta pareri si sfaturi, ci lingusiri si intrigi. Evident ca si de data aceasta vor exista voci care vor sustine ca problema nu este George Becali. Nu ar putea fi George Becali. Si este evident: cum ar putea fi vinovat George Becali pentru ca de 3 ani de zile Steaua schimba antrenorii ca pe sosete, trofeele sunt niste amintiri, lotul se subtiaza, echipa e in cadere libera?

De vina pot fi doar cei “cateva zeci de vagabonzi” care dau torte, antrenorul (mereu altul) care nu stie fotbal, jucatorii care si-au luat-o in cap, presa care seamana discordie si procurorii care-l persecuta pe creditor. Toate fortele raului s-au unit si stau in calea priceperii lui George Becali.

AISS se alatura din nou celor care cred altfel. In numele acestora, mai multi decat se crede, indraznim sa-l contestam pe George Becali. Ne este mila, greata si rau de starea in care a ajuns Steaua. Ne este scarba de felul in care George Becali se “produce” in calitate de “finantator al Stelei”.

Pentru o lume care se conduce dupa valori precum “demnitatea” pierduta aseara a lui George Becali nu avem decat dispret.

Becali, pleaca!
Steaua suntem noi!
Ne vrem clubul inapoi!
Asociatia Independenta a Suporterilor Stelisti
18 septembrie 2009

Puci anti-Gigi Becali la Mariott

Fotbalistii s-au intalnit cu antrenorul demis si l-au implorat sa ramana la Steaua. Ei i-au promis ca vor declansa revolta in Ghencea.

Noapte de cosmar au avut jucatorii Stelei, dupa meciul pe care l-au terminat la egalitate, 0-0, cu Sheriff Tiraspol. In afara rezultatului la care nu se asteptau, acestia au primit si lovitura pe banca tehnica: antrenorul Bergodi a fost demis.

Si tocmai dintr-o dorinta de a-si proteja elevii de biciul verbal al furibundului patron, venit in pauza meciului sa dojeneasca. Au chibzuit ei, in frunte cu veteranii, iar a doua zi s-au prezentat la antrenament. Era ora 10.00 cand au dat nas in nas cu inlocuitorul italianului, Mihai Stoichita. Nu i-au spus nimic. Doar s-au echipat si au trecut pe teren. Dupa sedinta de pregatire, fotbalistii au trecut la aplicarea incredibilului plan.

S-au dus direct la hotelul Marriott, acolo unde Cristiano sta de cand a semnat cu Steaua. Au intrat, spre mirarea personalului, si s-au dus ca din pusca la etajul intai peste Bergodi. Mirat, acesta a intrat in dialog cu ei. Pe holul de la acel nivel nu se mai putea respira. Venisera toti jucatorii Stelei, deranjati de atitudinea lui Gigi Becali. Purtatorul de cuvant - Petre Marin.

La cei 36 de ani, omul i-a transmis antrenorului demis pasurile lui si ale colegilor. Nu vrem sa plecati de la Steaua, a sunat scurtul anunt. Italianul a incercat sa-i domoleasca. Degeaba. Jucatorii au amenintat, prin vocea aceluiasi veteran, ca vor declansa revolutia in Ghencea daca situatia nu se schimba. Bergodi si secundul sau, Renzo Rosi, si-au reziliat, insa, contractele.

Nota: Este o practica jurnalistica plictisitoare a iti imagina ca, daca dai o informatie si o poza in exclusivitate, trebuie sa-ti bati joc musai de oamenii de buna credinta care vor sa te preia pe online. Am dat link, mai baieti de la Can-Can, din titlul la articolul vostru. Ce mai vreti?
Am preluat poza voastra, mai baieti de la Can-Can, astfel incat cand dai click pe ea iar ajungi pe site-ul Can-Can. Ce mai vreti? Na, v-am preluat, mai baieti de la Can-Can, odata cu poza voastra mareata in exclusivitate, si inscrisul de peste ea. Va simtiti bine? Orgoliul vostru a fost satisfacut? E bine atuncimai baieti de la Can-Can.
Multa sanatate si branduiti-va tot, mai baieti de la Can-Can, si camasile, si scutecele copiilor, si camasile de noapte, si canturile agendelor pe care luati notite cand mergeti pe teren, mai baieti de la Can-Can.
Atunci cand respirati aerul, respirati-va cu nesat sigla publicatiei, inspirati numai aer sigluit, mai baieti de la Can-Can. Atunci cand va duceti la toaleta, in redactie la voi, folositi numai hartie igienica pe care scrie "Can-Can", cand va spalati pe maini, apa branduita cu "Can-Can".
Singurul screen-saver de pe calculatoarele voastre sa fie sigla, mai baieti de la Can-Can. Sa calcati pe covorase redactionale cu sigla, iar servetelele in care va suflati nasul sa fie si ele branduite, mai baieti de la Can-Can.

Misiunea Umanitara "Raiul Pisicutelor"

De la o vreme, mai bine zis de prin vara, de cand incompetentul nostru primar general Sorin Oprescu a ajuns, probabil, la concluzia ca nu mai are bani sa finanteze si adaposturile pentru caini (in primul rand), Bucurestii s-au umplut de haite comunitare, cu o ureche capsata, care bantuie noptile orasul, hamaind.

Parca ne-am intors in timp. Am ajuns sa le dau nume. Patrocle, unul negru, maidanez imperial de soi, ma intampina intotdeauna la coltul parcului, insotit de Vulpe (mic, roscat si cu urechile lungi) si de Albila (un caine mare si calos, care se uita la tine cu incredere si te saluta din priviri).

In fata blocului ma asteapta intotdeauna o corcitura de soricar, caruia uneori ii dau cate o bucata de salam. Sunt unii catei care te urmaresc, orice le faci, tacuti, cu privirile increzatoare. Poate isi gasesc un stapan. Indiferent cat ii umilesti.

La fel si pisicile, bine timorate de prezenta canina. Se strecoara pe sub masinile parcate, pe langa ziduri, riscand sa fie muscate de sobolanii comparabili ca marime, care se vanzolesc fara nici un stres. Femelele de pisica puiesc de trei ori pe an. Stiti ce inseamna aceasta? 18 pui pe an.

Marea majoritate a puilor mor la scurt timp dupa nastere, iar restul devin pisici vagabonde. Orasul este suprasaturat cu animale de companie.

O multime de bucuresteni au (in primul rand) caini de toate rasele, marimile si culorile, cu care ies stoici la cinci dimineata, ca pardalnicul trebuie sa-si faca nevoile.

Este imposibil sa ne imaginam ca, in afara de o minoritate de animale vagaboande, aceste biete fapturi vor avea alta soarta decat strada, de azi si pana in ziua cand vor sfarsi prematur, sub rotile unei masini, ori inghetate de frig.

Langa blogul meu, o doamna administrator foloseste gardul din jurul cladirii, cu spatiu verde, pe post de tarc pentru pisicute mari si mici, mature si puiandri. Exista unii care, cand te uiti la ei, te apuca toate alea. Sunt niste frumuseti de animalutze perfecte, care nu merita o astfel de soarta.

Iti vine sa-i iei in casa, insa apar probleme de igiena si viata ti se schimba complet. Unii pot aceasta, altii nu. Eu cred ca locul cainelui sau cel al pisicii este intr-o curte, nu in casa cu tine.

Doamna administrator imi povesteste ca ea s-a specializat in ingrijit ceea ce ea numeste "mortaciunile", adica puii cu mari probleme. Ochi scosi, infirmitati de toate felurile. Ii duce la doctor, ii sterge de puroi, le cumpara mancare. "Pisicile astea sunt viata mea", spune ea. Sa o judecam? Nu cred ca o intelegem si nu avem dreptul sa o judecam in nici un fel.

Pe de alta parte, noi si numai noi suntem de vina pentru toate aceste mizerii. Traim in Orasul Pisicilor/Cainilor Vagaboande/Vagabonzi din cauza noastra. Omul si-a apropiat si si-a selectat cu atentie, de mii de ani, aceste animale minunate, in al caror instinct scris de noi, prin selectie genetica staruitoare, sa il aiba pe om stapan si zeu.

Pentru orice caine domestic, stapanul sau este zeul sau, pe care il venereaza si pentru care este in stare oricand sa moara. Cand te priveste un caine, ai impresia ca imediat va incepe sa vorbeasca.

Pisica domestica se aseaza din instinct pe partea organismului tau care doare si iti ia durerea cu corpul ei. Daca o mangai, te calmezi. Acestea nu sunt povesti, sunt realitati.

Au fost culturi umane in care pisica era zeificata. Are 50 de corzi vocale! Iar noi ne batem joc de aceste animale, in Babilonul existentei noastre hipertehnologizate si dominate de mizerie spirituala.

Nici macar nu stim daca vreunul dintre aceste animale, defapt, gandeste. Presupunem doar ca nu. Dar daca ar gandi? S-a gandit cineva, cand se uita in ochii unui caine, ori in cei ai unei pisici, ca aceste animale poate, in felul lor, ne judeca? Si daca da, oare ce parere au despre dementa noastra, pe care noi o numim civilizatie?