PLATINA MUZICALA: Loyko, "Medley"

Formatia Loyko de muzica tiganeasca a fost infiintata in anul 1990 de Sergey Erdnko (care la inceput facea duet cu Igor Staroselzev). Loyko putea fi considerat cu usurinta drept un adevarat laborator muzical.

In timpul existentei acestei trupe (aproape 14 ani), multi muzicieni de superclasa au cantat in ea, printre care violonistul Oleg Ponomarev, chitaristul Vadim Kulitzkiy, vocalistul si percutionistul Leonsia Erdenko pri chitaristul Alexey Bezlepkin. Fiecare dintre acesti muzicieni au influentat dezvoltarea stilului grupului.

Sursa de inspiratie de baza a grupului a fost muzica tiganeasca ruseasca. Turneele frecvente, circulatia permanenta a informatiei muzicale privind festivalurile de muzica etno le-au adus celor de la Loyko o sursa de inspifratie aditionala din folcloorul celtic, romanesc si unguresc si din muzica clasica.

Varianta de maturitate a grupului Loyko, in care erau Sergey Erdenk, George Osmolovskiy si Michael Savichev, este rezultatul unei indelungi evolutii a formatiei. Acesti muzicieni exponentiali au creat noi compozitii proprii, folosind toata experienta trupei.

Discografie:
2003 - Return Of Gypsy Maestro DVD (Loyko Records)
2002 - Gypsy Blues (Loyko Records) 2000 - Gypsy Time for Nuniya (Network Medien)
2000 - Return Of Gypsy Maestro (Loyko Records)
2000 - Loyko In Russia (Boheme Music)
1995 - The Fortuneteller (Arklow Records)
1994 - Road Of The Gypsies (Network Medien)
1993 - Live In Concert

Compilatii:
1999 - The Gypsy Road1999 - Russian Gypsy Soul (2CD) (Network Medien)
1998 - Oněgin (film)
1996 - Road Of The Gypsies (2CD) (Network Medien)
1993 - World of Gypsy (2CD)

FOTBAL: Eu, stand de vorba cu un caine negru despre Piturca

Azi mi s-a intamplat un lucru ciudat: am vorbit cu un caine. Mergeam spre casa si, la un moment dat, am inceput sa vorbesc din priviri cu o catea neagra.

Eu cu ea, ea cu mine, ne intelegeam perfect din priviri. Si-a lasat puii cu pretenarul ei, un caine la fel de sfrijit. Si negru.

Apoi a continuat sa mearga linistita in stanga mea, gardandu-ma, asa cum procedeaza cu mine multi caini.

"N-o sa-ti vina sa crezi ce-am patit!", mi-a spus deodata, pe neasteptate, uitandu-se la mine. "Ce?", am intrebat-o.

"L-ai vazut pe sfrijitul 'cela de pretenaru' meu?". "Ei, ce ti-a zis?". Vine de la Cluj, s-a strecurat intr-un marfar care venea la Bucuresti si de la Gara de Nord alearga ca disperatu', sa-mi spuna".

"Ce sa-ti spuna?" "Pai sa vezi... A alergat de-a latul terenului, la antrenamentul lui Piti, auzind ce le spunea asta jucatorilor". Nu pot sa cred, mi-am zis, vorbesc cu un caine negru despre Piturca.

"Si ce le spunea?", am intrebat-o. "Nu poti sa crezi, dar n-o sa crezi ce iti voi spune", mi-a zis, apoi a continuat: "Vrea sa joace cu Paulica!". "Care Paulica?", am intrebat-o.

"Ei, cum, care Paulica? Na, nu stii? Paulica Codrea! Pana si o catea ca mine il stie!". Nelamurit, am intrebat-o: "Bine-bine, dar nu il are pe Costin Lazar, cel mai bun mijlocas central din campionat? De ce joaca acum cu Paulica, un fotbalist care nici n-a intrat bine-n ghete in Serie A?".

"Nu stiu, Florine, a venit Sfrijitul meu de la Cluj, ti-am spus, disperat, sa-mi zica asta. Pe drum a latrat informatia la asa de multi catei, ca urla acum si cainii din Giurgiu de disperare!". "Hai, nu zau!", zic, "Si ce ne facem?", am intrebat-o.

"Pai ce sa facem? Nu facem nimic! Tu scrie, ca esti un nenorocit de ziarist care face scandal, iar eu latru! Latru!" - si-a-nceput sa latre tare si sacadat, de se uita la mine lumea din statia de autobuz ca la urs.

"Stai, ma, linistita, ca se uita lumea la mine, zice ca-s nebun, ca vorbesc cu un caine". "Ei, si ce? Toata lumea stie ca esti nebun! Ce, n-ai fost primul care i-ai cerut demisia lui Piti asta inca din vara?". "Ba da." "Si nu te-ai bagat in chestiile alea cu Nico si cu Bercul de Faianta?".

"Ba da. Si ce-i cu asta?". "Ei, uite, te bagi si in asta, stai de vorba cu un caine!". "Si ce faci acum?". "Pai ce sa fac? E simplu: o sa latru. O sa latru eu, o sa latre Sfrijitu', ii pun si pe astia mici sa chelalie cat pot ei, doar-doar o sa se intample ceva".

"Ce sa se intample, fraiero?", am intrebat-o pe catea, nelamurit. "Pai ce sa se intample? Tu crezi ca, daca latru eu, nu se intampla nimic? Eu nu sunt un caine negru, sunt destinul".

BLOGUL LUI IOSIF KISS: CNCD zice ca nu are competenta in chestiunea discriminarii de la Eurovision

In ultimele zile, m-am gandit ca ar fi culmea ca exact acum sa se intample ceva si sa iasa din nou in fata scandalul de la Eurovision. Si iata ca CNCD (Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii) a reactionat exact azi, la o zi dupa ce s-a terminat Cerbul de Aur si aceiasi plutocrati ai muzicii usoare romanesti s-au dat in stamba, facand un megascandal Eurovision la patrat.

Adica, fratele meu, acum n-a mai fost nici un televoting, decat doar in vorbele spuse pe gura de catre prezentatori, nu s-a mai facut public nici votul juriului, sa nu mai spuna nimic cartitorii si, in general, ce va tot bagati voi in plutocratia noastra muzicala, unde de fapt nu va fierbe oala?

Asa ca, pentru a pune sare pe rana, bomba nucleara pe Hiroshima si tumoare canceroasa pe cultura microbiana de virus HIV, CNCD s-a gasit tocmai astazi sa-i raspunda lui Iosif Kiss, asa cum scrie acesta pe blogul sau.

CNCD arata pur si simplu ca nu este competenta sa se pronunte. Dupa ce spune ca nu este competenta sa se pronunte, se pronunta: cele sesizate de Iosif nu au un caracter discriminator. Consiliul mai anunta ca a cerut Politiei Capitalei sa se pronunte asupra legalitatii si conformitatii unor inscrisuri folosite de catre TVR.

Daca tinem cont ca toti politistii din Romania sunt niste lebede albe, niste oameni integri si nepatati, care nu au nici un fel de motiv sa asculte la comanda altuia vreodata, ne dam seama ca Iosif este plimbat si de CNCD si va fi plimbat si de Politiei, evident daca aceasta nu-i va raspunde p'aia dreapta lui Kiss ca, pur si simplu, inscrisurile sunt legale.

Cam asa cum o multime de rapturi, mizerii, ticalosii si nenorociri care se intampla in Romania de azi sunt spalate de catre Politie, Procuratura si Justitie, fara nici un fel de problema.

Cerbul de Aur se afla acum sub cota zero de credibilitate

Sambata seara, s-a consumat cel mai penibil act din cei 40 de ani de istorie ai respectabilului Cerb de Aur .

Paranteza scurta: dupa cum se observa la linkul anterior, organizatorii nu au avut nici macar competenta elementara ca, la fiecare concurent in parte, sa constituie o pagina de html cu prezentarea sa, ca sa stim macar cine anume este, ce palmares si ce discografie are si cand s-a nascut.

Si ce profesor de cant a avut. Macar la Krivach, despre care se spune ca ar fi fost elevul Didei Dragan. Duma sa traiasca...

Actul penibil despre care vorbim s-ar fi consumat, conform ziarului "Cotidianul", sambata pe la orele pranzului, cand trei membri ai juriului (italianul Alfredo Tisocco, finlandezul Antero Paivalainen si Dida Dragan) ar fi stabilit castigatorii .

Citeste articolul complet pe BestMusic

A murit Ilarion Ciobanu

Ilarion Ciobanu s-a dus sa se odihneasca, dupa o viata plina. El, ca si Sergiu Nicolaescu, are legatura cu acea parte din trecutul unora dintre noi care este dominata de frustrari, satisfactii, nemultumiri, lucruri spuse bufnit, in cerc restrans: anii comunismului.

Ilarion Ciobanu este o amintire luminoasa in aceasta epoca nenorocita. Spre deosebire de Sergiu Nicolaescu, actorul, regizorul, revolutionarul si politicianul Coca-Cola, a avut bunul simt sa fie extrem de discret dupa decembrie 1989.

El reprezinta legatura mea cu o carte de poveste, "Toate panzele sus!", de Radu Tudoran, pe care, vazand filmul serial, am cautat-o prin toate librariile din galaxie, pana am gasit-o. Dupa care am mancat-o efectiv.

La a treia citire, intr-o vara, cand lecturam volumul al doilea, ca de obicei, catarat, in timpul vacantei de vara, intr-unul dintre nucii dintre terenurile de sport din curtea liceului, am lasat cartea acolo, m-am dus, absent, sa beau apa de la tasnitoare, apoi am plecat spre casa distrat.

Acasa m-au trecut sudorile: uitasem cartea acolo. M-am intors sa o caut in scorbura, dar nu mai era.

Am si acum volumul I, dar volumul al II-lea nu l-am mai gasit niciodata, chiar daca am revenit toata vara aceea sa ma uit: nu cumva nu ma uitasem eu bine?

Aceasta este amintirea mea cea mai frustranta despre Ilarion Ciobanu. Dumnezeu sa-l ierte!

ANTI-RBD pentru toata viata si mai departe

De cativa ani, un fenomen a inceput si ne bucuram ca tocmai se termina, pentru ca face foarte mult rau muzicii. Acest fenomen se numeste RBD sau Rebelde. El consista intr-o specie de muzica, pe care o canta in acest moment vreo cateva sute de muzicanti din lumea de limba spaniola, dar pe care au dus-o la paroxism sase tineri mexicani.

La paroxism, da, pentru ca muzica pe care o face RBD/Rebelde este un sirop lung si cleios, care nu transmite nimic nou si care a rezultat, credem noi, in urma impregnarii muzicii LatinoPop cu o cantitate revoltatoare de PopDance nord-american.

Au rezultat constelatii intregi de astfel de cantareti, cu mare impact la generatiile mai tinere, care sunt atacate la nervul sensibilitatii lor native, normale, de acest surogat toxic de muzica, pentru ca, imi pare rau ca trebuie sa o spun, nu au asimilat adevarata muzica buna si nu au cultura necesara pentru a se tine departe de astfel de reziduuri muzicale.

Aceste trupe, acesti cantareti, printre care Natalia Oreiro, din Clanul Oreiro, ori Thalia sunt referinte ilustre, au creat o scara falsa de valori si au fost promovate agresiv de casele de discuri, care sunt principalii vinovati pentru faptul ca noua generatie ori nu a auzit de Beatles, ABBA, Neil Young sauPeter Cetera & Chicago, ori nu are discernamantul sa isi dea seama care anume este diferenta de valoare dintre unii si altii.

Problema este ca aceasta intoxicare va continua si va face foarte mult rau. Acum cativa ani, la Sala Palatului, am fost la un concert superb Phoenix, unul dintre acele concerte tipice de sfarsit de formatie, in care aceasta trupa a ridicat efectiv sala in picioare.

Vedeam copii de 20-21 de ani recitand efectiv versurile fiecarei piese Phoenix, cu o pasiune care m-a uimit. Dupa concert, pe holuri, plecand, mi-am revenit: acelorasi adolescenti le sunau telefoanele mobile, pe care manelele se impleteau fara nici o problema cu hip-hop-ul, rap-ul si muzica dance.

Lipsa de repere.