Initiez acum un sondaj de opinie, cu intrebarea: Credeti ca piesa "Pe O Margine De Lume" ar trebui descalificata? Sondajul este vizibil pe acest blog imediat sub profilul meu.
Intentia mea este sa aflu exact care este punctul dumneavoastra de vedere, iar rezultatul acestui sondaj de opinie va fi cunoscut dupa alte zece zile, cand se termina polling-ul pe acest subiect.
V-as ramane recunoscator daca, atunci cand vizitati blogul meu, va exprimati punctul de vedere asupra acestui subiect.
Este vorba despre o chestiune care a depasit, asa cum se poate constata cu usurinta, granitele unei simple problematici legate de un banal concurs de participare a unei piese romanesti, mai bune sau mai putin bune, la un concurs international de muzica usoara. Fie el si Eurovision.
joi, 28 februarie 2008
Credeti ca piesa "Pe O Margine De Lume" ar trebui descalificata?
A aparut montajul VIVA TVR cu subtitrare in limba engleza
In urma cu doua zile, la unul dintre articolele mele pe scandalul din jurul concursului Eurovision Romania, un anonim a postat, in comentarii, o traducere excelenta a montajului VIVA TVR, care este o sinteza a neregulilor de la acest concurs, despre care discutam intens, de sambata noaptea incoace.
Ieri seara, am postat aceasta traducere, in versiune completa (cu tot cu explicatiile colaterale care nu-si au locul pe o subtitrare sincronizata cu un film), in urma cu doua posturi, pe blogul meu. Am fost convins atunci ca, intr-un fel sau altul, am de-a face cu un ins care stie foarte bine ce face, pentru ca de-a lungul timpului am cunoscut astfel de masini umane de tradus, cum este, de exemplu, Mihai Codreanu de la ProTV. Tipi care, in timp ce vorbesti langa ei cursiv in limba romana, traduc tot ce spui cursiv in alta limba.
Acum apare aceasta sincronizare a subtitrarii cu filmul-montaj. Efectul ei, pentru un cunoscator de limba engleza nefamiliarizat cu cazul in sine, este ca o lovitura de ciocan. Orice european vorbitor de engleza care vede acest film se ia cu mainile de cap: "Dumnezeule! Ce este la romanii acestia in tara?". Foarte bine. Sa o faca, poate scapam mai repede de dinozaurii acestia care ne tin in loc, in protoistorie.
Costel Busuioc - Ave Maria
In mijlocul scandalului din jurul acestei editii a Eurovision Romania, avem pilda Costel Busuioc. Acest caz al unui zidar roman, om sarac, care trebuie sa ajunga in Spania ca sa se afirme si sa creasca artistic si social, pentru a ajunge unde-i este locul, este simptomatic.
Costel Busuioc a cantat opera si la el acasa, pentru ca in satul din judetul Timis de unde este talentul sau era binecunoscut. Pe vascularizatia societatii romanesti, lui Costel Busuioc i-au aparut niste posibilitati de a se afirma si in tara, dar acest canale sunt infundate cu coruptie, nepotism si sisteme mafiote, care actioneaza in diferite domenii.
Eu cred ca erau sanse foarte mici ca acest artist in devenire sa se implineasca in tara. Mai cred ca ar face bine sa multumeasca politicos dlui Adrian Iorgulescu, pentru oferta de a studia canto in Romania, pe o bursa a Ministerului Culturii, si sa-si vada de drumul sau de racheta in strainatate. Dl Iorgulescu trebuia sa-l descopere pe Costel Busuioc pe cand era in Romania si ar fi trebuit sa-i dea atunci bursa de studii.
Addenda:
Poate ca cititorul poate avea impresia ca exagerez. Pot sa-i raspund printr-un exemplu comparativ foarte dur: in acest moment, se pregatesc datele unui eveniment foarte important in Romania, care are o componenta artistica proeminenta.
Doi oameni foarte importanti, dusmani traditionali, persoane publice, s-au inteles asupra castingului artistic pentru acest eveniment si asupra locatiei sale, trecand peste orgolii de dragul prestigiului national.
Bravo lor, chapeau bas. Nu la fel stau lucrurile si cu responsabilii din breasla artistica, de care depinde realizarea evenimentului, cu acest casting si in aceasta locatie.
Nota: Costel Busuioc nu este singurul roman de care ar trebui sa fim mandri si care nu-si gaseste realizarea in tara, ci mai curand in strainatate. Asupra acestui subiect s-ar putea sa mai revin intr-o zi...









