PLATINA MUZICALA: Victor Borge & Anton Kontra, "Czardas" (Vittorio Monti)(concluzie)

Aici este concluzia: poti sa canti ceea ce a scris Vittorio Monti; poti sa faci orice, asa cum a facut Nigel Kennedy, care a zbierat, a vorbit, a taiat vioara in doua si si-a pus-o pe dupa umar, apoi a montat-o la loc, dar chiar poti sa faci improvizatii si sa te joci.

Insa chiar daca faci acest lucru (cum procedeaza Victor Borge, la concertul aniversar al sau, cand implineste 80 de ani, impreuna cu violonistul Anton Kontra), trebuie sa ramai plin de bun simt si consideratie fata de muzica pe care o canti, pentru ca altfel pierzi controlul si ajungi la aberatii.

Borge o face minunat si, cu toate ca se joaca si glumeste, arata un respect deosebit fata de compozitor. Fiind, in acelasi timp, spumos. Nu va speriati, distractia de-abia incepe, pentru ca in continuare voi posta clipuri cu o muzica cel putin la fel de grozava ca pana acum. Si, inca odata: multumiri, Orpheus.

PLATINA MUZICALA: Nigel Kennedy, "Czardas" (Vittorio Monti) (exaltatie)

Aceasta este a doua parte a postarii pe care o datorez unui comentariu de acum cateva zile al lui Orpheus. Este despre cum, dupa ce ai atins cu degetul inefabilul cu Maxim Vengherov, poti sa ajungi la exaltatie cu un nebun superb, pre numele sau Nigel Kennedy, care-si face vioara, prin pozitia a saisprezecea (cine stie sa se linisteasca, stiu ca vioara are numai opt pozitii, dar ce se intampla atunci cand canti in pozitia a doua, dar si in flageolete?, ca defapt esti prin pozitia a zecea), sa cante, succesiv, Monti, Haciaturian si Grigoras Dinicu, plimbandu-se putin si prin free-jazz.

Defapt, ceea ce vrea sa zica este ca un artist adevarat poate sa faca orice din instrumentul artei sale, cu conditia sa faca sa cante ingerii. Iar Kennedy este o senzatie de violonist.