Datorez acest(e) clipuri superbe unei postari facute de Orpheus cu ceva timp in urma. Ii multumesc mult. Este pentru mine un prilej ca, in timp ce vizitatorul blogului asculta flageoletele lui Vengherov, sa fac cateva consideratii. Acestea nu sunt mai curand o initiere in sensului unui ritual intiactic, ci probabil sensul mai apropiat este cel sinonim englezului ignition.
Pentru mine, muzica nu are sens daca este rece si nu comunica ceva, nu este dotata cu empatie. Aceasta tine de acel fenomen caracteristic artei, care se produce in momentul in care iubitorul unui anumit tip de arta se confrunta ca obiectul pasiunii si placerii sale: inefabilul.
Cand te ridici si plutesti in inefabil, se intampla ceva neasemuit: apare o transmutare metafizica a fiintei tale din tine in tine. Te muti prin tine si, atunci cand simti acest lucru formidabil, transpiri de placere si te ia cu frisoane.
Prima data cand am ascultat Concertul 1 al lui Nicolo Paganini, in anul 1978, am avut frisoane de placere. La vioara, pe un disc Supraphon, evolua maestrul Zino Francescatti (devenit intre timp festival international), cu Orchestra Filarmonicii din New York, dirijata de Eugene Ormandy. Ma treceau sudorile de placere.
Este doar un exemplu. Interpretari ale acestui "Csárdás" notoriu sunt fara numar. Aceasta este o grozavie, pentru ca te initiaza in frumusetea csárdás-ului maghiar, in general, cu un enunt clar, simplu, direct si sensibil. Ceea ce face Maxim Vengherov este minunat. Incerc sa vin, in genuri muzicale de multe ori mai facile, cu acelasi tip de ciclu initiatic. Aduc un carlig melomanistic, il infig in vizitatorul blogului meu, poate ca ramane acolo.
marți, 5 august 2008
PLATINA MUZICALA: Bassiona Amorosa & Maxim Vengherov, "Csárdás" (Vittorio Monti)(initiere)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
4 comentarii:
Intr-adevar, ,,Csardas”-ul lui Vittorio Monti este unul din acele momente extraordinare ale adevaratei muzici, cu ritmuri pline de vitalitate si sonoritati armonioase. Ca sa plusez putin la ceea ce defineste sensul cuvantului ,,ignition”, as mai adauga doar o mica reflectie referitoare la transfigurarea spirituala profunda, provocata de clipa de gratie a contemplarii estetice asupra celui ce poate sa aprecieze adevarata arta in toate dimensiunile si formele ei de manifestare.
Ferice de cei ce stiu ,,a pescui” sufletele artistice!
Ce-ar mai fi de adaugat la aceasta postare neasteptata? Eventual faptul ca o tema folclorica pe intelesul oricui, interpretata cu aplomb debordant, cu patima si profesionalism, n-are cum sa nu exalte ascultatorii (poate doar in caz ca sunt surzi sau decedati, ca sa si glumesc putin).
In special partea dinamica dansanta "friska" (fara gluma) are o savoare ce merita cateva minute sacrificate din timpul nostru liber atat de pretios. Terapie curata...
Orpheus
Mi-au placu si cuvintele scrise, nu numai melodia propusa- cred ca au exprimat foarte frumos ce inseamna ca muzica sa fie o pasiune in adevaratul sens al cuvantului, cu toate trairile intense, care te consuma si apoi te anima din nou, pe care doar o pasiune adevarata ti le poate oferi. Cred, sincer, ca asa ar trebui mereu sa se scrie despre muzica. :)
De fiecare data cand dau scroll pe pagina si citesc "Bassiona" ma gabndesc la "Bossa Nova" a lui Quincy Jones! :))) o_O
Trimiteți un comentariu