© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

luni, 10 august 2009

STAREA PRESEI: Litigiu financiar Realitatea-Catavencu - Andrei Gheorghe (Petrisor Obae)

Liviu Mihaiu, director Radio Guerrilla, pentru paginademedia.ro:

I-am spus lui Gheorghe că, cel mai probabil, nu o să mai facem emisiunea, din motive financiare, dar că vom stabili clar mai aproape de grila de toamnă. Situaţia de acum este un litigiu finanicar contractual între partea administrativă a Grupului Realitatea Caţavencu şi Andrei Gheorghe.

Poziţia lui Mihaiu, la finalul articolului.

Contractul lui Andrei Gheorghe cu Radio Guerrilla a fost întrerupt azi, când Radio Guerrilla a refuzat să îi mai plătească facturile. Episodul vine la doar o săptămână după ce Kanal D a prezentat într-o conferinţă de presă o nouă emisiune, Rătăciţi în Panama, cu Andrei Gheorghe prezentator.

Andrei Gheorghe spune că azi a aflat de decizia luată de Mihnea Vasiliu, directorul diviziei Quality din grupul Realitatea Caţavencu.

Nu se ştie dacă emisiunea se mai face la toamnă. Nu văd de ce să plătesc un realizator în perioada în care nu are emisiune

, susţine Vasiliu. Andrei Gheorghe povesteşte pentru paginademedia.ro:

Am trimis azi şoferul cu facturile şi s-a întors, spunând că Radio Guerrilla nu plăteşte, dintr-o dispoziţie dată de Mihnea Vasiliu (directorul diviziei Quality din trustul Realitatea Caţavencu nota red)”... citeste tot aici

DINAMITA MUZICALA: Ejwuusl Wessahqqan, "Thuloneas Korper" (KrautRock)

BUSINESS: Piata de arta in vreme de criza economica (BadPolitics)

Chiar dacă aflat într-o fază incipientă, mecanismul pieţei de artă din România este unul funcţional şi aflat în plină dezvoltare. Piaţa de artă autohtonă cuprinde, pe lângă galerii şi case de licitaţie, un anumit număr de publicaţii mai mult sau mai puţin specializate, rubrici în reviste financiare şi o serie de experţi şi specialişti în domeniu.

Casele de liciataţii joacă un rol fundamental în comercializarea artei interbelice şi de secol XIX, însă, mai recent au început să ia în calcul şi un număr de artişti contemporani cu o anumită cotă pe plan intern şi internaţional.

Arta pe piaţa românească

Cumparătorii de artă la licitaţiile din România aparţin tuturor categoriilor sociale, atât iubitori de artă, cât şi oameni care tratează arta ca pe o investiţie mai ales că arta românească nu a ajuns încă la valoarea ei reală, cotele artiştilor români fiind, potrivit specialiştilor, mai mici decât ar trebui.

Acest lucru se datorează faptului că piaţa românească de artă nu are tradiţie comparativ cu alte pieţe pentru că licitaţiile se organizează de doar 15-20 de ani iar arta românescă a avut o circulaţie limitată. Având în vedere că operele de artă realizate de artişti autohtoni au început să intre în circuit abia acum 20 de ani, nu prea au avut timp să-şi formeze o cotă de piaţă.

În plus, clienţii din România nu sunt obişnuiţi să cumpere din licitaţii. Numărul celor care ştiu de existenţa licitaţiilor de artă este relativ restrâns comparativ cu acela al iubitorilor de artă care preferă să cumpere lucrări direct din galerii... citeste tot aici

STAREA PRESEI: Dragos Stanca, vals cu banii lui SO Vantu (BadPolitics)

Pentru cine nu cunoaste personajul, Dragos Stanca este director al diviziei on-line de la Realitatea –Catavencu (F5 pe numele ei) si membru al board-ului managerial al grupului (suna tare, nu?!). Altfel, distinsul domn nu se remarca decat prin engleza execrabila pe care o vorbeste si prin marea inovativitate de “proiecte” aiuritoare cu costuri inspirate din Seherezada.

Recentul scandal cu demisiile si demiterile din trustul lui Vantu a eclipsat, zicem noi nemeritat, lansarea noului proiect marca Dragos Stanca, un chilipir acolo de 150.000 de euro. Acesta vine la scurt timp dupa lansarea, e drept mai vizibila, a unui alt proiect, “portalul multimedia” money.ro, care a necesitat o investitie “initiala” de doar 600.000 de euro.

Asta in timp ce salariile deja mici ale unor oameni care chiar tineau in spate sandramaua lui Vantu, erau reduse cu milioane de lei(vechi), punandu-i pe multi in dificultatea de a-si plati ratele sau intretinerea.

Asadar, noul proiect – Buyos, un instrument pentru crearea de magazine on-line, a fost “creat” de F5 impreuna cu Kondiment (asta lipsea in ciorba asta!) si a costat 150.000 euro (da, sunt cinci de zero).

Distinsii reprezentanti ai celor doua companii foarte intreprizatoare spun cu candoare ca investitia va fi amortizata in 10-18 luni (nu stiu cum au calculat intervalul asta!?)…la urma urmei este un termen realist avand in vedere isteria oamenilor care se calca pe picioare in ultimul timp sa mai vand una-alta prin magazine on-line… citeste tot aici

CRIZA: FMI - Romania, in recesiune severa

FMI a revizuit prognoza pentru scăderea economiei României în acest an la 8-8,5%, de la estimarea anterioară de 4,1%, "ceea ce reprezintă o recesiune severă", a declarat luni şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, anunta NewsIn.

De asemenea, FMI a modificat în scădere prognoza pentru inflaţia la finalul lui 2009, la 4,3%, în linie cu estimările BNR.

Pentru deficitul de cont curent, prognoza a fost revizuită la 5,5% din PIB, de la estimarea precedentă, de 7,5% din PIB în 2009.

citeste si:
Romania Libera
Evenimentul Zilei

STAREA PRESEI: Mincinoasa lui Orban, redactor şef la Cotidianul (Catza)

După cum aţi aflat deja, probabil, noul redactor-şef al Cotidianului este Oana Stănciulescu. Două întrebări se impun în această situaţie.
Prima: “cum, şi astăzi n-a mai dat Nistorescu pe nimeni afară?”.
A doua este, evident, “da' cine o mai fi şi Oana Stănciulescu?”.

Păi, în primul rînd, madam Stănciulescu a fost redactor-şef adjunct la Evenimentul Zilei în perioada în care Cornel Nistorescu conducea ziarul. Cel mai recent, însă, Oana Stănciulescu s-a remarcat în calitate de consilier de imagine al liberalului Şică Orban, unul dintre cei mai slabi miniştri ai Transporturilor. Ea s-a dovedit un consilier loial, care minţea ziariştii cu seninătate pentru şeful ei.

În ediţia din 12 septembrie 2007, Academia Caţavencu a dezvăluit în exclusivitate faptul că în mandatul lui Orban de la Ministerul Transporturilor preţul autostrăzii Transilvania a sărit de la 2,2 miliarde de euro la 7,2 miliarde de euro.

Creşterea spectaculoasă de 5 miliarde era dovedită de un document intern al Companiei de Drumuri, care arăta că Ministerul Transporturilor scăpase hăţurile şi Bechtel făcea ce voia la autostradă şi cu orice costuri. Liberalul nu a recunoscut nici un moment această majorare a preţului autostrăzii, ba mai mult, nici măcar nu a acceptat că documentul de la CNADNR ar fi real.

O lună mai tîrziu, Academia Caţavencu a publicat o variantă a raportului care ajunsese la cabinetul ministrului, chiar la Oana Stănciulescu, purtînd menţiunea “Cabinet ministru, consilier Oana Stănciulescu, cu modificări, 26/5 (data la care a fost trimis documentul, deci în mai 2007 – n.r.)”. Contactată telefonic, atunci, ea a recunoscut că documentul este real şi a ajuns în posesia ei... citeste tot aici

STAREA PRESEI: Jignirea inteligenţei: “Cotidianul” in jalnica derivă (Vladimir Tismaneanu)

Nota anonima (pacat ca nu e semnata direct “Alcibiade”) publicata impotriva lui Mircea Mihaies arata cat de jos intelege Nistorescu sa traga Cotidianul.

Character assassination, citate decontextualizate, un amalgam al indecentei si insinuarii, terfelirea unor personalitati ale scrisului romanesc, toate acestea par sa impinga Cotidianul nistorescian in proximitatea Tricolorului vadimist.

La fel de anost, la fel de insalubru, la fel de previzibil si, iata, la fel de toxic. Intreb din nou: ce gandesc [unii] ca Doru Buscu si Emil Hurezeanu, asistand la macularea imaginii publice a unui distins intelectual, un om care a fost editorialist al Cotidianului?

Utilizarea acestor metode probeaza de fapt convingerea lui Nistorescu ca te poti juca oricat vrei cu cititorii, ca inteligenta acestora nu valoreaza doi bani, ca presa nu are datoria de a sustine libertatea gandului si a exprimarii, ci serveste exclusiv unor interese conjuncturale dictate de ratiuni fanatic-partizane.

Cat priveste titlul grosier al notei, specific anti-stilului Nistorescu, mi-a amintit faimosul eseu al lui Marin Preda: Despre nemaipomenita inventivitate a tipului infect. (Re)cititi-l si veti intelege la ce ma refer.

Si pentru ca “stilul e omul”, ceva ma face sa cred ca “micul Rimbaud/Rembo” nu e total strain de aceasta infectie. “In vreme-aceasta Romosan/Viclean copil de casa…”... citeste tot aici

citeste si:
Mircea Mihăieş: Între şuturi şi limbi pe bani (Cornel Nistorescu pentru "Cotidianul")

STAREA PRESEI: Ca-capitalismul şi falsificarea democraţiei (un produs oferit de compania PSDPNLRTVA3) (Traian Ungureanu)

Într-un interviu dens, acordat cotidianului Gîndul, Sebastian Lăzăroiu descrie precis problema de bază a lumii româneşti: „falsificarea democraţiei”. Lăzăroiu e un sociolog prudent şi nu obişnuieşte să se lanseze în consideraţii speculative.

Vorbind în mod repetat despre „falsificarea democraţiei”, Sebastian Lăzăroiu reuşeşte să numească un proces grav, cu siguranţă cea mai influentă şi periculoasă direcţie de mişcare a societăţii româneşti, în ultimii 20 de ani.

Consilier prezidenţial, Lăzăroiu nu vorbeşte de pe poziţii de campanie. Observaţiile lui pleacă, riguros, de la realităţi complexe şi agitate dar evidente. Orice român cu ochii bine deschişi le cunoaşte şi orice sociolog onest le va pune, imediat, pe masa de studiu.

„Falsificarea democraţiei”, asupra căreia avertizează cu îngrijorare Lăzăroiu, e vizibilă în efortul mediatic şi politic enorm al alianţei PSD-PNL-Realitatea TV-Antena 3 (deşi, mai sfioasă, înşelăciunea mediatică pe care o propagă TVR merită un capitol separat).

Doar naivii mai pot vedea în coincidenţa persistentă şi agresivă de discurs a acestor partide şi televiziuni o întîmplare. Iar România politică şi mediatică şi-a pierdut, de la naştere, naivităţile. Agenda comună a conglomeratului mediatico-politic PSDPNLRTVA3 e afişată 24 din 24.

Discursul politic unic, centralizat, al generatorului de mesaje directe şi indirecte, explicite şi implicite, are o singură ţintă: degradarea imaginii preşedintelui Băsescu. Oricum şi prin orice mijloace: insinuare, insultă, informaţie falsă, distorsionare, context impropriu, sondaje pre-comandate, oameni de casă angajaţi şi plătiţi pentru a juca farsa „expertului”.

Inventivitatea inepuziabilă a defăimă-tronului PSDPNLRTVA3 spune tot despre căderea presei. Aşa cum entuziasmul şi lipsa de paranteze de conştiinţă vorbesc, la rîndul lor, despre întinderea nelimitată a corupţiei morale, despre indiferenţa sălbatică şi disponibilitatea amorală a sute şi sute de tineri jurnalişti.

Însă abia situaţia din spatele acestei comedii insalubre e cu adevărat gravă şi periculoasă... citeste tot aici

citeste si:
Interviu cu Sebastian Lazaroiu I Interviu cu Sebastian Lazaroiu II Interviu cu Sebastian Lazaroiu III

duminică, 9 august 2009

STAREA PRESEI: Descălecatul lui Ludovic Orban la Cotidianul (Dan Badea)

Pentru a fi sigur că politica ziarului Cotidianul va fi anti-Băsescu, managerul Cornel Nistorescu a numit-o în funcţia de redactor-şef pe Ionica Stănciulescu, fosta interfaţă cu presa a ministrului Ludovic Orban (foto: Ludovic şi Ionica, alias Oana). Ca jurnalistă, Ionica este cunoscută şi sub pseudonimul de Oana. Oana Stănciulescu.

Corespondent al BBC în perioada 1997-1999 şi redactor şef adjunct la Evenimentul Zilei pînă în 2005, Ionica Stănciulescu a devenit apoi, spre surpriza multora, consilier la Institutul Diplomatic Român începând din 2006.

Ea a fost numită, un an mai încolo, consilier personal al ministrului Transporturilor, Ludovic Orban, post în care a rămas până la jumătatea anului 2008. Ionica Stănciulescu a gestionat astfel, din poziţia de purtător de cuvânt al lui Orban, toate scandalurile de presă în care a fost implicat şeful ei.

Întâmplarea face ca prima publicaţie care a lansat ştirea (preluată apoi pe RTV de Turcescu) privind celebrul accident auto muşamalizat în care a fost implicat ministrul Ludovic Orban, în decembrie 2007, să fie Cotidianul. Să vezi acum coliziuni pe “carosabilul” din redacţia nefericiţilor care au mai rămas după ce au “descălecat” Nistorescu şi, prin reprezentanţi, Ludovic Orban!... citeste tot aici

DINAMITA MUZICALA: Ejwuusl Wessahqqan, "Die Orangefarbene Wuste Sudwestlich Von Ignarh" (KrautRock)