© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

marți, 18 noiembrie 2008

DINAMITA MUZICALA: Work Of Art, "Camelia" (cu Lars din Biondo)

WORK OF ART-"CAMELIA"


Pe acest URL din MySpace poate fi ascultata trupa Work Of Art (W.O.A.), care are urmatoarea componenta: Lars Säfsund - voce, keyboard; Robert Säll - chitari; Herman Furin - tobe. Este, cum s-ar spune, trupa rock a unuia dintre cei trei solisti de la Biondo, anume solistul principal, prietenul nostru mai vechi, Lars.

Dupa parerea mea, piesa W.O.A. cea mai reusita de pe MySpace este "One Hour", prima din playlistul existent. As fi putut sa o descarc in format audio si sa o fac clip video cu imagini, insa este chestie de respect fata de acesti suedezi si am preferat sa nu fac acest lucru.

Am ales una dintre cele doua piese la care producatorii W.O.A. au decis sa ofere embed pe MySpace, balada "Camelia". Toate cantecele pe care le-am ascultat au o frumusete si o naturalete cu care ne-am obisnuit deja in proiectele din care face parte Lars.

Nu ma pot stapani sa nu remarc frumusetea vocii acestui solist vocal deosebit de inzestrat de la mama natura. Asa cum am mai explicat si la prezentarea unei piese Asia, "Heat of the moment", ceea ce imi place la un solist vocal poate fi, de exemplu, cat de multe frecvente grave are atunci cand, pe registru acut, isi intinde glasul.

Desigur ca a-l compara pe Lars Säfsund de la Biondo cu John Wetton de la Asia este incorect si pentru unul, si pentru celalalt. Lars are stralucire, John forta, iar ambii gatlejuri minunate de adevarati rockeri.

In ultimul rand, nu sunt foarte incantat totusi de piesele W.O.A. pe care le-am ascultat. Sunt subiectiv, este clar, pentru ca imi place "One Hour" cel mai mult, iar aceasta este piesa cea mai HardRock. Probabil ca, avand in trupa niste virtuozi ai instrumentelor si cantece exponentiale, mult mai originale, Lars ar putea deveni o voce importanta a rock-ului, pentru ca astfel de cantece frumoase, aflate la limita dintre SoftRock si HardRock mai canta inca foarte multe formatii astazi.

Il primim cu caldura insa pe blondul suedez, pentru ca isi dovedeste astfel si in aceasta ipostaza calitatile interpretative incontestabile.

FOTBAL: Pitzi-lotul

Cand mi-am facut planul zilei si mi-am propus sa fac aceasta postare, am reusit sa scriu, din cauza numarului limitat de semne permis de nota din mobil, doar atat: "Lotul lui Pi". Fara nici o legatura aparenta cu, am facut legatura cu o carte foarte interesanta: "Ascensiunea lui Arturo Ui".

De ce foarte interesanta? Pentru ca exista o legatura usor de sesizat intre mafiotul fictiv din Chicago, personificat de Bertold Brecht, si Victor Piturca. Dar sa trecem peste asta. Cum ai invarti, cum ai suci lotul selectionat de antrenorul Nationalei pentru acest meci, tot nu este bine.

Portari: Bogdan Lobont (Dinamo) si Costel Pantilimon (Timisoara)
Fundasi: George Ogararu (Steaua), Cristian Panin (CFR Cluj), Gabriel Tamas (Dinamo), Mirel Radoi (Steaua), Dorin Goian (Steaua), Valerica Gaman (U Craiova), Razvan Rat (Sahtior Donetk)
Mijlocasi: Adrian Ropotan (Dinamo), Costin Lazar (Rapid), Razvan Cocis (Lokomotiv Moscova), Iulian Tames (Arges), Cristian Tanase (Arges)
Atacanti: Banel Nicolita (Steaua), Ciprian Marica (VFBL Stuttgart), Florin Costea (U Craiova), Gigel Bucur (Timisoara)

Lotul lui Pi, sau, mai bine zis, Pitzi-lotul, este un melanj haotic de stranieri si jucatori din esalonul I al campionatului intern.

Un melanj care nu respecta nici o regula. Daca a chemat stranieri, la un meci in care probabil ca singurii care vor juca vor fi bietii georgieni, atunci de ce nu i-a adus si pe Ghioane, si pe Radu Stefan, si pe Cosmin Moti (despre Paulica Codrea nu vreau sa vorbesc, el este unul dintre clientii abisnuiti ai lui Piturca), si pe Pit de la AS Roma, macar asa, "sa ne cunoastem mai bine", ori, poftim, pe Mazilu, ca, de cand a plecat din Romania la Dnepr Dnepropetrovsk, i-am pierdut complet urma prin taigaua rusa.

Si-asa ce se petrece in meciul acesta nu prea mai conteaza, oricum suntem varza. De ce nu l-a chemat si pe Margaritescu de la Terek Groznii, daca pe Florentin Petre l-a putut aduce de acolo?

Daca a chemat jucatori neselectionati pana acum din campionatul intern, de ce nu l-a selectionat pe Ciprian Deac de la CFR Cluj, de ce nu l-a chemat pe Dorel Stoica, foarte bun la U Craiova, de ce nu Bordeanu, Galamaz, Onofras sau Bogdan Mara de la Unirea Urziceni, de ce nu Pena de la Otelul Galati, ca-i spaima, de ce nu Burdujan de la FC Vaslui, de ce nu l-ai chemat pe fiu-tu, fraiere, ca-i in forma? Inca nu e pregatit?

Ceea ce stim cu siguranta este ca s-ar putea ca la sfarsitul meciului sa fim fericiti daca nu ne vom fi facut de ras. Nationala Georgiei este puternica, asta este sigur, este puternica sigur prin antrenorul ei, argentinianul Hector Raul Cuper, ca, in afara de mijlocasul Levan Kobiashvili de la Schalke 04, nu stiu nici un jucator.

Daca am face schimb de antrenor, sa fie Piturca antrenorul gruzinilor si Cuper cel al romanilor, sigur Romania ar face vreun 8/10 - 0 ceva. Asa, este un test pentru Serbia. Unul despre cum nu trebuie sa jucam... si oricum Piturca nu va tine cont de jucatorii ce vor juca bine in acest meci, asa cum nu a tinut cont, de exemplu, de prestatia excelenta a lui Sepsi din meciul amical cu Rusia.

luni, 17 noiembrie 2008

POLITICA: Maneaua electorala PD-L, cu Adrian Copilul de Aur primadon



"Ce au în comun cântăreţii de manele şi politica românească? Sloganul PD-L pe care Rudy, Copilul De Aur şi Artistu l-au pus pe ritmuri de dans din buric, totul pe fundalul portocaliu al partidului lui Emil Boc", zice Antena 3.

Gata, m-am lamurit, ajtia vrea sa ne demonstreze ca e cu totzi la fel, mancat-i-as! Adrain, Adrain, te-ai dat cu pedeleu, baiatule si eu, care credeam ca iesti baiatu serios, ca doara frac'tu de cruce Minune e cu pesedeu? Ce dezamagire, nu mai ma duc la vot. :(

Sau, mai bine zis, isi spuse ganditoriul, poate ca baietii astia fac mesaje electorale de nisa, vrand sa muste si din electoratul celor care asculta manele si voteaza Partidul Social Democrat.

Nu, nu,
spuse alt glas din off, din acelasi off. Daca iti imaginezi ca oamenii, indiferent de cultura lor, de ce fel de muzica asculta, mai asteapta un mesaj manelizat ca sa voteze cu un anumit partid, atunci ii crezi pe toti niste prosti facuti gramada.

Chiar daca asculta manele? Nu te uiti la ei, ce decrepitudine spirituala? Nu ti se intoarce stomacul pe dos?

Nu, mi se intoarce pe stanga. Apoi se flescaie. De tot. De scarba.

vineri, 14 noiembrie 2008

CRIZA: In ce fel vine si cum ne afecteaza?

Primul lucru pe care il resimtim este ca ramanem fara locuri de munca. Asa cum se poate vedea de aici, aici, aici, aici, precum si din alte surse. Foarte multe, tot mai multe.

La peste un an de zile dupa ce am avertizat pentru prima data ca criza inceputa in Statele Unite este un fenomen mult mai grav si amplu, care va afecta si Romania, vectorii jurnalistici au inteles acest fapt si scriu.

Sa vedem deci in ce fel ajunge criza in Romania. Vom da numai trei mari categorii de tipuri de input al crizei, dar situatia este mult mai complexa. Prima categorie o vom expedia rapid, pentru ca, pe de o parte, s-a vorbit mult despre acest lucru si pe de alta parte nu avem date oficiale care sa sprijine realizarea unei analize de impact.

Repatrierea romanilor din strainatate este, in acest moment, un subiect controversat. Pe de o parte, unii sustin ca romanii din Spania nu se intorc in tara, pentru ca sunt foarte apreciati, iar altii chiar ca romanii din diaspora, mai mult, vor repatria vreo noua miliarde de euro chiar si nu se vor intoarce in tara.

Pe de alta parte, alte surse arata, din contra, ca repatrierea fizica a romanilor a inceput deja. Eu cred ca nu putem sti exact ce va fi. Ceea ce putem sti este ca nu stim nimic exact despre ce se va intampla, oricat de dilematic ar suna ceea ce tocmai am afirmat.

O a doua mare categorie de problematici este importul crizei externe in Romania. Asa cum am mai explicat, detin de peste o luna de zile informatia, conform careia mai multe transnationale si-au repatriat mare parte din participatia lor in subsidiarele din Romania, devenind minoritare in propriile lor companii din tara noastra.

Este un fenomen natural de repatriere a capitalului spre statele unde sunt originate aceste transnationale, unde lichiditatile lipsesc si este mare nevoie de ele. Pe de alta parte, am cel putin un caz de mare transnationala care si-a inchis o astfel de subsidiara.

O transnationala atat de mare, incat bugetul ei anual umileste PIB-ul tarii noastre. Una care are mai multe subsidiare in Romania, fiecare specializata pe un anumit sector de activitate. Nu-i voi dezvalui numele.

Importul crizei poate aparea astfel in Romania, fara nici o legatura cu mediul economic de la noi. Un al doilea aspect este ca multe produse realizate in tara sunt destinate exportului pe multiple piete. Exemplu: productia de confectii din Romania pentru o singura zi asigura necesarul intern pentru un an intreg. Restul merge la export, pe contracte anuale sau multianuale de outsourcing. Daca scade dramatic consumul extern de astfel de produse, actorii economici romani din textile si confectii au probleme financiare majore, pentru ca le scad dramatic vanzarile.

Practic, Romania, prin Guvernele sale, a lucrat mult prea putin, din 1990 pana acum, ca sa iesim cat mai bine din aceasta criza. De ce din aceasta? Pentru ca, in felul sau, pentru omenire aceasta este (pana acum) criza crizelor, prin complexitatea si implicatiile sale economice, politice, sociale si chiar culturale unice. Asa cum am mai spus, lumea noastra se schimba acum radical. Schimbarea aceasta a inceput inca din anii '60-'70, iar acum numai se accelereaza.

Nu avem in Romania un mediu economic sanatos, ci doar insule de prosperitate, marea lor bazate pe cateva baloane speculative, cum ar fi cel al imobiliarelor, baloane care s-au umflat nefiresc in ultimii opt ani, dar mai ales din anul 2004.

Ajungem la a treia chestiune pe care am ridicat-o aici: criza interna. Ea exista, a existat dintotdeauna si, dupa parerea mea, a fost doar estompata de avantul dat de importul de capital strain si de repatrierea banilor de la romanii din strainatate, factorii principali ce au dus la umflarea unor bule speculative, cele pe care s-a desavarsit actuala noastra prosperitate relativa.

Cum a intrat in criza lumea capitalului, pe care se sprijinea prosperitatea relativa romaneasca, cum am inceput si noi sa dam semne de boala, pentru ca forta economica interna nu avem. Vina este a tuturor cabinetelor de dupa anul 1990, dar in primul rand din anul 2000 incoace, adica ne referim la cabinetele lui Nastase si Tariceanu. Era clar ca se formeaza o mare bula care, mai devreme sau mai tarziu, o sa faca boac, si vom avea atunci o problema. Trebuia sa ne pregatim pentru acest moment.

Cum? Am mai explicat si o facem din nou: Educatie (organizare si investitii), Sanatate (organizare si investitii) si Infrastructura. Credem ca trebuia sa mai si renuntam la ceea ce decideam de comun acord, noi, aici, in Romania, ca sunt punctele noastre slabe si sa mizam pe punctele noastre forte, care sa fie prioritati economice nationale.

In debutul anilor '90, Jeffrey Sachs, cunoscutul economist, specialist in tranzitia statelor central-est-europene spre o economie capitalista, a vizitat Romania, a vazut cum stam si ne-a dat exact acest sfat: "Renuntati la ce sunteti slabi si pastrati numai punctele voastre forte, cu care mergeti inainte. Veti castiga".

Nu sunt de acord intrutotul cu viziunea economica a lui Sachs, dar cred ca ar fi trebuit sa invatam de la acest domn si sa il ascultam, pentru ca la acest capitol avea dreptate. Dar, cu o clasa politica otravita de coruptie si de interese meschine, acest lucru oricum nu era posibil. Ca sa faci asa ceva este nevoie de un fel de apostolat. Haida-de! Cine sa-l faca? Nastase? Tariceanu? Au Dinu Patriciu? Sau Viorel Hrebenciuc cumva? Sa fim seriosi...

Ceea ce ne ramane acum este ca, daca macar suntem condusi de incompetenti care nu stiu ce sa faca, ori mai rau, de oameni ale caror interese personale sunt inainte interesului public, macar sa nu facem nimic, pentru ca in asemenea situatii orice faci gresit se intoarce impotriva ta.

joi, 13 noiembrie 2008

DINAMITA MUZICALA: Anca Parghel, la Terapie Intensiva, la Elias

Anca Parghel, una dintre cele mai bune voci ale jazz-ului românesc, a fost internată astăzi în Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă a Spitalului Universitar de Urgenţă Elias, ca urmare a complicaţiilor afecţiunii cronice de care suferă, a declarat pentru Realitatea.net purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias, Valentin Calu.

citeste stirea completa pe Realitatea TV



Cu doua saptamani in urma, marea cantareata de jazz a declarat pentru Evenimentul Zilei: "Toată viaţa a fost o escaladare, am făcut mult mai mult decât i se permitea, fizic vorbind, unui trup mititel! Dacă mă luam după limitele trupeşti, nu mai făceam mare lucru. Am tras toată viaţa de mine, acesta e adevărul.

De acea am căzut în nas de mai multe ori. M-am îmbolnăvit, mi-am asumat de mică responsabilităţi uriaşe pe care trebuia să le duc la bun sfârşit, dar am crezut că numai aşa se fac performanţele. Am avut un motor de Ferrari, la o maşinuţă mică şi delicată pentru plajă sau grădină!
".

Iata ce scrie azi Evenimentul Zilei: Anca Parghel a fost internată, în cursul zilei de ieri, în spital, în stare gravă, au anunţat ieri, printr-un comunicat, reprezentanţii artistei.

Anca şi-a exprimat dorinţa de a-i fi respectat dreptul la intimitate, atât al său, cât şi al familiei sale, în aceste momente grele. „Familia Parghel a adresat o rugăminte sinceră, atât mass-mediei, cât şi publicului care îşi doreşte să fie alături de Anca, să îi respecte dreptul la viaţă privată“, se mai arată în comunicatul citat.

Pe 30 octombrie, Evenimentul Zilei publica, asa cum se poate vedea aici, un impresionant interviu cu marea cantareata. Va invitam sa-l cititi. Fii puternica, Anca, mai avem nevoie de tine. Foarte multi sunt alaturi de tine acum!

DINAMITA MUZICALA: Graham Bond Organization, "Hoochie Coochie Man"

Zilisteanu: Soldul creditelor raportat la PIB, 3,7% (3)


Romania are raportul intre soldul creditelor si PIB de 3,7%, arata analistul Ion Radu Zilisteanu. Orice situatie de blocaj in acordarea creditelor poate sa duca la o criza imobiliara si nu numai, spune acesta.

Una dintre cconsecintele actualei situatii este ca foarte multi dintre cei care si-au achizitionat locuinte pe credit au decis sa le inchirieze.

Rezultatul a fost ca, la inceputul toamnei, cand de obicei preturile la locuinte inchiriate cresc accelerat, pentru ca vin studentii, aceasta crestere a fost mult mai ponderata, pentru ca a crescut oferta de pe piata.

miercuri, 12 noiembrie 2008

CRIZA - Cotidianul: "Criza economică - judeţ cu judeţ"

Companiile din România, fie ele cu acţionariat autohton, fie coloşi mondiali anunţă rând pe rând măsurile drastice pe care le iau pentru a face faţă crizei financiare.

Ele îşi revizuiesc profiturile în minus, îşi amână investiţiile sau, în cel mai rău caz, îşi suspendă activitatea, reducând implicit şi numărul de personal.

Dacă până acum România se confrunta cu o lipsă de forţă de muncă, acum, în unele zone, şomajul ameninţă comunităţi întregi.

Săptămâna aceasta a început cu încă un anunţ negativ din partea Dacia, care a reacţionat la o piaţă cu scăderi de până la 30%. Producătorul de autoturisme a anunţat că îşi va prelungi perioada de inactivitate cu încă 18 zile, între 20 noiembrie şi 7 decembrie, după „repaosul” de alte patru zile între 30 şi 31 octombrie, respectiv 13-14 noiembrie.


citeste articolul

CRIZA: Lumea noua, Dacia-Renault si bancile

Evenimentele care se petrec in aceste zile, saptamani, luni si ani sunt extrem de importante.

Fiecare dintre acestea mai pune o piatra la temelia unei noi lumi, constituite pe alte principii si alte legi de functionare decat lumea in care traim azi, asa cum o cunoastem noi.

Oricat de mult ne-am dori sa conservam lumea aceasta, din teama de necunoscut, timpul se grabeste. Dacia-Renault a inchis portile pana pe 7 decembrie. Le va mai deschide? Nu stim.

Eu cred ca le va mai deschide si ca francezii de la Renault vor mai produce masini in Romania. Primul lucru pe care ar trebui sa-l faca ar fi sa scada mult pretul ca sa vanda ce produc azi si sa produca in continuare mai ieftin. Probabil mai putin calitativ, dar altfel risca falimentul.

Francezii de la Dacia-Renault ar trebui sa fie mai putini fuduli si sa coboare garda jos, intelegand ca sunt la mana celor ce le cumpara sau nu produsele. Dacia-Renault ar trebui sa se adapteze la piata, in loc sa dea vina pe taxa auto (lipsa, ori modificata in urma presiunilor), care le-a scazut profiturile.

Realitatea economica se schimba. Iata, Deutsche Bank sustine ca titlurile General Motors vor ajunge sa coste 0 dolari. Falnicul, mandrul concern GM, cu o traditie zdrobitoare si cu o prestanta globala.

Mergem la celalalt capat al lantului cauzal: Radu Gratian Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor si numarul unu in CEC, sustine ca in prezent creditarea pentru persoanele fizice este in stand-by, din cauza ca nu mai exista apetit din partea clientilor.

Dar de ce a disparut acest apetit? Raspuns: creditele s-au scumpit.

Dincolo de faptul ca ne aflam in criza, dimensiunile sale ar fi limitate, daca bancile ar intelege ca pot limita pierderile si, prin urmare, ajutorul de stat pe care poate ca il vor solicita va fi mai mic, daca vor cobora si ele garda mai jos si vor ieftini creditele.

Astfel, bancile vor impusca mai multi iepuri dintr-o data: vor avea datorii mai mici fata de statul care le ajuta; vor avea clienti, dar si Dacia-Renault, de exemplu, asemenea. In schimb, salariile grase vor trebui micsorate mult, iar activele de diferite tipuri, cu care s-au ingrasat in toti acesti ani bancile, vor trebui vandute, iar banii folositi pentru redresare.

Acesta este numai un exemplu practic. In noua lume in care intram vor supravietui doar actorii economici cei mai elastici, care se adapteaza la noile conditii. Inclusiv la cele de criza. Pentru ca trebui sa fim foarte atenti cu notiunile. S-ar putea ca, in mult mai scurta vreme decat ne imaginam, aceste timpuri, pe care acum le numim ca fiind de criza, sa devina atunci, comparativ, de echilibru si bunastare.

Spun acest lucru, pentru ca ma uit la inconstienta cu care mai marii natiunii au alte prioritati, decat sa gandeasca aceste lucruri si sa fie foarte stresati de ele. Nu am vazut un singur politician care sa spuna ca are insomnii pentru ca s-a inchis Dacia.

Sau pentru ca ING, banca de unde primesc banii de salariu pe card, care lucreaza prin franciza si care mi-a facut un overdraft, este prima dintre bancile batave care a cerut un ajutor de redresare de la statul olandez.

La fel, trebuie sa remarc indolenta diriguitorilor treburilor financiare de pe mapamond, care se misca asemeni melcilor cand se duc la culcare, de ajung a doua zi dimineata. Singurii care par stresati sunt americanii, probabil pentru ca deja s-au dat cu capul de toti peretii recesiunii.

Efectul acestei inconstiente globalizate este ca lumea cea noua in care vom intra va fi mai salbatica si mai dominata de dezechilibre decat aceasta. In timp ce autoritatile organizeaza sezatori literar-artistice, exista altfel de organizatii, puse la punct pe principiul mecanismelor de tip predator, care castiga putere si se hranesc din criza, pregatindu-se sa joace roluri majore in noua lume spre care ne indreptam.

Atunci sa te tii.

CRIZA - Zilisteanu: Dezvoltatorii ce tin pretul ridicat nu vand locuinte (2)


Pentru apartamentele noi, lucrurile depind foarte mult in acest moment de politica dezvoltatorului, explica analistul de piete imobiliare Ion Radu Zilisteanu. Unii dintre dezvoltatori tin pretul ridicat si, in consecinta, nu vand nimic, iar altii au decis sa micsoreze pretul si vand, dar si ei intr-un ritm mai scazut.

La inceputul acestui an, pretul apartamentelor noi era de 2.100 - 2.200 de euro/mp, iar acum este de 1.600-1.800 de euro, deci reducerea este de 20-30% pentru apartamentele vechi, arata Zilisteanu.z