DINAMITA MUZICALA: Apoteosi, "Embrion" (GISP)

Formata in oraselul Palmi din Calabria, in sudul Italiei, Apoteosi a fost una dintre trupele din familia GISP (Great Italian Symphonic Progressive), pe care site-ul ItalianProg o numeste minora, care a lansat un singur album, apoi a disparut.

Grupul a fost constituit pe nucleul format din cei trei frati Silvana, Massimo si Federico Idà, iar muzica lor se baza in foarte mare masura pe keyboards, la care canta Massimo, pe atunci, la inceputurile trupei, in varsta de doar 14 ani, ca si pe vocea Silvanei, una care nu ma da pe spate, dar care este potrivita pentru partitura pe care trebuie sa o interpreteze.

LP-ul "Apoteosi" a fost lansat de o casa de discuri locala minora, Said, in anul 1975, care nu a reusit sa scoata decat un mic numar de discuri de vinil, acum foarte greu de gasit. Desi membrii trupei erau foarte tineri, grupul cantase impreuna de foarte multa vreme. Apoteosi avea un sound foarte bun, amintind de unele trupei britanice, ca Julian's Treatment, totusi ramanand cu touch-ul tipic GISP.

Albumul este extrem de frumos, include opt piese, iar prima parte este practic o suita lunga, formata din mai multe piese fara pauza, care formeaza un corp programatic muzical, asa cum imi place mie mult. Din acest corpus, am placerea sa ofer azi prima sectiune, numita "Embrion".

DINAMITA MUZICALA: The Nice, "Dawn"

The Nice a fost trupa lui Keith Emerson, inainte sa fondeze marele supergrup Emerson, Lake & Palmer. La acest pianist talentat, un tip creatic care a pus la punct o intreaga mitologie muzicala moderna, se vad clar sursel de influenta.

Keith Emerson, pianist cu studii clasice aprofundate, a facut parte din grupa concurentilor la Sectia pian a Concursului International “George Enescu” de la Bucuresti, din 1961. Pe de alta parte, interviurile sale vadesc faptul ca facea intentionat.

Combinatia de muzica preclasica si clasica, blues-jazz si rock pe care a pus-o la punct este experimentata in toate felurile posibile in cele cinci albume superbe ale trupei sale, The Nice. Primul dintre aceste albume este "Thoughts of Emerlist Dawjack", adica gandurile unui tip, numit Emerlist, care-si rememoreaza tineretea.

Ce e tineretea? Cine sunt eu? De unde vin? Ce fac? Ce insemn eu? - sunt intrebarile pe care si le pune personajul lui Emerson.

DINAMITA MUZICALA: Alphataurus, "Croma" (GISP)

Din ciclul numit de mine 'Great Italian Symphonic Prog' - acel grup de formatii italiene de progresiv simfonic care canta cam acelasi lucru minunat, de parca ar fi vorba de o singura mare trupa - va ofer astazi tragica si obsesiva "Croma" a trupei Alphataurus.

Alphataurus a scos un album, care poarta numele formatiei. Este una dintre multele trupe italiene "one shot band", care insa impresioneaza prin calitatea muzicii facute. Lansarea acestuia album a avut loc in anul de gratie 1973, care, dupa socotelile mele, este unul dintre cele mai faste momente din istoria muzicii rock a secolului XX.

Luati o hartie si un creion si faceti o lista cu toate marile LP-uri lansate in acest an extraordinar. Daca nu o veti face, pana la urma o voi face eu. Dupa ce au scris un material muzical extrem de amplu si sofisticat, li s-a cerut sa dea un anumit minutaj pentru LP, si astfel a rezultat acest album.

"Resturile" sale au fost grupate in albumul "Dietro L'Uragano", lansat tot in anul 1973, care este efectiv construit pe exact acelasi gen de muzica si, in mod evident, pe teme muzicale surate cu acelea din marele album "Alphataurus", lipsite insa de unitate, de coerenta logica.

Daca la "Alphataurus" ProgArchives pretaluieste "excellent adition to any progressive rock collection", la "Dietro..." scrie "good, but not essential" pentru un motiv simplu: primul are un 'fir rosu', o idee directoare, care il face foarte mare, al doilea nu.

DINAMITA MUZICALA: Quella Vecchia Locanda, "Il Tempo Della Gioia" (GISP)

Quella Vecchia locanda este o alta mare formatie din grupul de trupe italiene de symphonic progressive, pe care eu le categorisesc in seria Great Italian Symphonic Progressive (GISP). Aceeasi abordare simfonica a rock-ului, de parca ai de-a face cu muzica de film.

Au scos doua albume minunate, unul omonim numelui trupei, iar celalalt purtand numele piesei prezentate in embeder, care este cea mai complexa si profunda de pe album. Va las sa degustati frumusetile muzicale ale acestei trupe, pentru ca al doilea album QVL este disponibil in embeder.

As vrea sa explic insa si altfel aceasta explozie de muzica foarte buna, care este o sinteza de clasic si modern, la aceste formatii italiene.

Cam acelasi mod de abordare artistica, dar pe alte planuri, se intalneste la acest neam zbuciumat, de prin anii '30 si pana in prezent, dincolo de mizeriile comerciale pe care le vedem noi, in diferite arte.

Inainte ca Andre Breton sa publice in Franta "Manifestul suprarealismului", futuristii italieni cereau bombardarea academiilor si inundarea muzeelor.

O data cu aparitia acestei muzici senzationale, in Italia aparea o pleiada intreaga de mari regizori, ca Vittorio de Sica, Dino Risi, Pier Paolo Pasolini, Federico Fellini (foto 1), Bernardo Bertolucci, Paolo si Vittorio Taviani, Franco Zefirelli sau Michelangelo Antonioni.

Tot in Italia exploda o generatie extraordinara de scriitori, ca Alberto Moravia, Mario Soldati, Salvatore Quasimodo (foto), Leonardo Sciascia, Umberto Eco, Edoardo Sanguinetti, Hugo Pratt sau Giorgio Bassani.

Aceste medii culturale comunicau intre ele si faptul se vede clar in felul in care evolueaza filoanele creatoare din diferite arte italiene.

Eu cred ca astfel trebuie inteleasa extraordinara muzica progresiva italiana, nu pur si simplu ca un fenomen muzical, ci ca unul mai amplu, cultural.

DINAMITAMUZICALA: Deaf, "Run You Of The Hill"

Deaf a fost formatie germana extrem de interesanta, mai ales prin curentul in curs de formare din care facea parte, la sfarsitul anilor '60: krautrock, versiunea nemteasca de symphonic progressive.

Dar la ei, la germani, sunt ceturi, e mister, e Walhalla, e Odin, e mitologie, ce mai, iar muzica aceasta e pe potriva, adica porneste, in anii '60, de la un cumul de blues, rock si electronic si se indreapta, de exemplu, spre extremele ElectricProg-ului cantat de Tangerine Dream si Klaus Schultze.

Daca este vorba despre krautrock, nu putem sa uitam nici Popol Vuh, ni Amon Duul I si II, sau Kraftwerk. Aici, in trupa Deaf, avem niste muzicieni extrem de talentati, care isi construiesc muzica sub trei influente, pe un album, Alpha, extrem de rar si pretios: muzica preclasica, rock-ul si blues-ul.

Confluenta aceasta, mixata cu o mare apetenta pentru muzica indiana - fapt usor de observat si la marile trupe de krautrock, de exemplu Amon Duul a fost un cerc de intelectuali, care au gandit o intreaga filosofie, este cea mai vizibila in lucrarea de mari dimensiuni Alpha, care da numele LP-ului.

Recunosc, am postat embederul la "Run You Of The Hill" pe post de carlig muzical, pentru ca aceia care vor sa sculte profunzimi muzicale sa mearga mai departe, pe cursul dat de capatul embederului, ascultand si restul acestui album minunat, a carui fata B este complet monopolizata de lunga lucrare Alpha, deosebit de profunda si complexa, chiar daca, in unele momente, ea mai si treneaza.

PLATINA MUZICALA: Corul SOUND, "Steal Away" (Moses Hogan)

Aceasta este una dintre cele doua platine muzicale, inregistrate de noi in Studioul "Alfred Alessandrescu" din Casa Radio, impreuna cu altista Sidonia Nica, fosta membra a Grupului SONG. "Steal Away" este un mare spiritual, aici in aranjamentul coral al muzicianului american Moses Hogan.

Acum, aceasta inregistrare superba a fost numai un pretext, ca sa introduc adevaratul lucru important pe care vreau sa il scriu aici.

Mergem la Olimpiada Corala Universala de la Graz

Luni dimineata plecam la Graz, in Austria, unde vom participa la a cincea olimpiada corala universala, care anul acesta are loc la Graz.

La aceasta editie, Romania participa cu sase formatii: Carmina Tenera, din Bucuresti; Consonance, din Bucuresti; Corala Memorial, din Timisoara; Corul de Copii Junior VIP, din Cluj-Napoca; Vlastarele Orastiei, din Orastie si noi, Corul SOUND din Bucuresti.

Olimpiada de la Graz este o desfasurare impresionanta de forte, la care participa 441 de formatii corale din intreaga lume, in 600 de reprezentatii corale, jurizate de 71 de muzicieni. In Graz si imprejurimile acestui oras au loc peste 1.000 de concerte. Concursul se desfasoara pe 28 de sectiuni distincte.

Corul SOUND (foto 1 - SOUND la Festivalul International Coral de la Slygo, din Irlanda) participa la doua dintre acestea: 'Folclor A Capella' si 'Coruri de Camera'. Dincolo de participarea la concursul in sine, pentru noi aceasta prezenta in Graz este un prilej sa deschidem ochii pe universuri muzicale corale extraordinar de variate, care ne ajuta in devenirea noastra spirituala.

Dirijorul corului nostru este Voicu Popescu (foto 2), despre care imi face placere sa vorbesc din nou, asa cum am facut-o si in precedenta mea postare despre SOUND. Voicu este un fost tenor in Corul Madrigal, care apoi a devenit dirijorul secund al Corului de Copii al Radiodifuziunii.

Apoi, Popescu a devenit dirijorul plin al acestui cor, asa cum mai este si acum. Cu Voicu am inceput constructia acestui cor in urma cu 14 sau 15 ani, cand inca nici nu stiam exact cum se va numi formatia. Este genul de argint viu care dinamizeaza tot in jurul sau si repetitiile cu el sunt o adevarata placere, o lectie de spirit si de muzica.

DINAMITA MUZICALA: Brainbox, "Sea Of Delight"

Brainbox este una dintre cele mai ciudate formatii pe care le-am ascultat. A avut un solist vocal olandez de origine poloneza, Kazmierz Lux, cu o voce de cantaret de blues, in vana lui Rory Galagher. Inima trupei a fost creativul Jan Akermann, mult mai bine cunoscut pentru prezenta in longeviva formatie de symphonic progressive olandeza Focus. Cand s-a desfiintat si Focus, Jan Akermann a continuat sa mizeze pe acelasi gen de rock progresiv, cu Jan Akermann Band.

De mare senzatie este concertul Bach Rock, o fuziune Focus - Jethro Tull, in care apar deopotriva si Jan Akkerman, si Ian Anderson, si o pleiada intreaga de instrumentisti care au cantat, de-a lungul timpului, cu acestia.

Brainbox mixeaza maiastru elementele de Chicago Blues cu cele de prog simfonic, iar piesa cea mai completa este aceasta Sea of Delight, care are 20 de minute si este disponibila pe YouTube in doua parti. Am postat embederul de la prima parte, apoi trebuie mers la alternate songs si cautata si ascultata neaparat partea a doua.

Un cuvant aparte pentru tobarul de mare clasa Pierre van der Linden, care a mai cantat cu Jan Akermann si a mai facut parte din trupele Trace si Ekseption, dar care este celebru prin faptul ca a fost tobarul lui Akermann in Focus.

DINAMITA MUZICALA: King Crimson, "In The Court Of The Crimson King"

King Crimson este unul dintre putinele grupuri de psychedelic progressive rock care a reusit sa atinga o universalitate covarsitoare, prin muzica extrem de profunda pe care a creat-o de-a lungul timpului.

Gurul grupului si, practic, cel care si-a legat numele si intreaga viata de King Crimson este Robert Fripp, considerat de criticii de gen unul dintre cei mai mari compozitori ai secolului XX. Stiu ca aceia care vin dinspre muzica preclasica si clasica vor avea o retinere mare cand vor vedea aceste randuri scrise.

Cand am auzit prima data acest lucru, am strambat din nas, convins ca acei muzicologi exagereaza. Acum, dupa ce am ascultat cel putin cele sapte albume dintre 1969 si 1974, incepand cu "In The Court Of The Crimson King" si terminand cu "Red", pot sa spun ca acela care afirma ca Fripp este un mare muzician, unul dintre cei mai mari, stie ce spune.

Ascultam primul mare hit al lui King Crimson, din anul 1969, cu un recital formidabil de voce adevarata, dat de marele vocalist John Wetton (chitara bas, voce), care, dupa parerea mea, este una dintre marile voci ale rockului.

King Crimson este una dintre marile formatii de rock progresiv care a reusit sa ramana, de-a lungul timpului si pana in ziua de azi, o formatie de cult, si nu sa decada intr-o formatie de mase, cum s-a intamplat cu Fleetwood Mac, dupa plecarea lui Peter Green, sau cu Genesis, dupa plecarea lui Peter Gabriel.

Sa insist putin pe Mister John Wetton. Incercati, daca doriti si aveti cum, sa cantati acolo unde canta acest mare gurist. Veti avea surpriza sa constatati ca este foarte sus si ca vocea dumneavoastra (ma refer la ascultatorii de sex masculin) are foarte multe frecvente inalte si deloc basi.

Farmecul si unicitatea vocii lui Wetton este in cantitatea extraordinar de mare de basi pe care ii are vocea sa, acolo sus. Eu cred ca, chiar daca urmatorul mare vocalist al lui King Crimson a fost Greg Lake, ulterior solist vocal al unui alt supergrup, Emerson, Lake & Palmer, Wetton ramane patentul vocal inconfundabil al acestui grup.

PORT ILEGAL DE LIMBA ROMANA: "Limba noastra, nu-i comoara"

Dupa cum se observa, este ora 23.10, vineri seara, pe un post de televiziune, unde se discuta, salvatoare idee, despre cam cat de stalcita a ajuns limba noastra romana, inclusiv de catre un secretar de stat, Liliana Preoteasa, profesor cu definitivatul luat, dar si de catre insusi ministrul Educatiei, despre care am spus de la bun inceput, de cand a fost numit, ca va fi un incompetent, si care ar trebui sa-si dea demisia din functie, numai pentru felul agramat cum s-a exprimat pe sticla, dar nu doar pentru aceasta.

Nebunia este ca ma uit in ecran, si ce-mi vad ochii? Virgula intre subiect si predicat. Tip, strig, urlu, plang si rad simultan, concomitent si in acelasi timp, ca sa ma exprim pleonastmatic, dar nu uit sa fac o poza pentru blog. In seara asta sunt sangeros. Imi pare rau, dar nu se mai poate. Am si eu limitele mele de suportabilitate.

Trece timpul (ca nebunul), iar putin mai tarziu, dupa o disparitie de vreo 15 minute, timp in care probabil ca au sunat telefoanele, bai, sunteti nebuni, discutam despre ultragierea gramaticii limbii romane, si chiar noi o dam pe post?, reapare, la 23.30, aceeasi colitza, ca eu asa le spun la astea:

Dumnezeu sa ne ierte, ca nu stiu ce se va petrece in ziua in care vom uita chiar de tot lumina limbii propriului nostru popor. Vom disparea ca natie, cred.

DINAMITA MUZICALA: Florin Chilian, "Dorm / Sa nu preacurvesti"