Am ascultat pentru prima data Concertul acesta prin anul 1976, pe un disc de vinil Electrecord. Orchestra Radiodifuziunii Romane. Dirijor: Iosif Conta. La vioara: Henrik Szeryng. Tin minte si acum ca am ascultat atat de mult acest concert, pana am ajuns sa stiu fiecare volta, fiecare coda, fiecare nuanta, fiecare intrare a lemnelor si a alamurilor.
Ajunsesem sa dirijez prin camera si cred ca pluteam in levitatie melomanistica. Am remarcat ulterior, prin comparatie, ca Szeryng este mai bun decat vioara pe care canta. Se auzea cum gafaie, incercand sa scoata mai mult din ea. Sa-mi fie iertat daca gresesc, dar am avut impresia ca era vorba despre un Amati ceva, ca nu se auzea deloc bine.
Ca sa descopar, dupa ani si ani de zile, ca vioara lui Szeryng a fost un minunat Stradivarius si sa trag concluzia ca baietii de la sunet nu au facut ceva bine. Ei bine, aceasta superba interpretare a lui Joshua Bell, pentru care trebuie sa-ti multumesc, Iosif, o interpretare care, prin expresivitatea sa, imi aduce aminte de minunatiile facute de Pinchas Zuckermann, ma intoarce in timp, la prima interpretare a Re Major-ului beethovenian, pe care am ascultat-o pe vremuri.
Am sa mai insist putin asupra acestui concert. Cand nu este pur si simplu pisalog si genial, Beethoven este un geniu, o forta. Ludwig este in stare sa-ti ia trei sunete si sa faca din ele o simfonie, dascalindu-te, moralizandu-te, persiflandu-te in trei patrimi, apoi aruncand cu clapele clarinetului dupa tine in mijlocul concertului.
Acest unic concert pentru vioara al sau (stiu, mai exista unul neterminat, in do major) este un astfel de caz. Practic, dupa principiul "ce e in mic e si in mare", ceea ce se intampla in debutul primei sectiuni a concertului este organic legat de reveria din miscarea lenta, apoi de punctul de orga si de deznodamantul din final.
Titanul muzicii clasice? Este putin spus. Acest om a fost ca si cum o galaxie ar incepe sa cante al mii de instrumente simultan, in orchestre infinite. La cat de mult imi place Johannes Bhrams, trebuie sa recunosc totusi ca Beethoven, cel putin din acest punct de vedere, al monumentalitatii universale, este mai mare.
Ceea ce ma distreaza este cum se numeste orchestra din spatele solistului: Orpheus Chamber Orchestra (ha-ha-ha!). Multe salutari vizitatorului blogului nostru! In fond, cred ca este o coincidenta. Exista Orpheus Choir of Wellington, Morriston Orpheus Choir din Swansea, Orpheus Choir of Bankok si, avand in vedere simbolistica de care este incarcat acest nume, mi se pare firesc.
miercuri, 11 iunie 2008
CREATII CELEBRE: Joshua Bell interpretand partea a treia. Rondo Allegro din Concertul pentru vioara si orchestra in re major de Ludwig van Beethoven
Elvetia - Turcia 1-2. Si da-i, si lupta...
Daca Portugalia - Cehia a fost, cred eu, cel mai disputat meci al Euro 2008 de pana acum, ce sa mai spunem despre acest meci? Ca a fost cel mai disputat ca la Rovine meci de la Euro 2008...
Din primul pana in ultimul minut, doua echipe destul de putin daruite tehnic s-au repezit una asupra celeilalte, ca doua animale e prada. Un meci care a inceput pe o furtuna de ploaie, sa nu dai afara din casa nici macar un fotbalist profesionist.
Datorita / din cauza acestei ploi crunte, am vazut niste scene de acvaplanare ca la masinile de Formula 1. A inscris intai Elvetia, apoi Turcia. Am vazut mai mulote capete sparte decat in tot restul turneului final - ma refer la meciurile disputate pana acum, dar cred ca la fel vor sta lucrurile si la sfarsitul Euro 2008.
Un meci in care turcii au redevenit luptatorii pe care ii stiam din anii trecuti, chiar daca tehnic si valoric, in general, au cazut mult in acest moment. Tuncay si-a pierdut avantul de alta data. Se pare ca aerul umed de la 'Boro nu prea ii prieste.
M-a impresionat sud-americanul acesta, Vonlanthen si probabil ca fara acest fantastic aparator pe nume Senderos elvetienii nu ar fi rezistat in fata asediului turc. Ironia face ca ambele goluri au fost inscrise de turci: Hakan Yakin pentru elvetieni, in minutul 32, Semih Senturk pentru turci, in minutul 57, apoi Arda Turan, tot pentru turci (este bine sa precizam lucrul acesta, sa nu incurcam turcii-ntre ei), in ultimele momente ale jocului.
Elvetieni au racolat si naturalizat jucatori din intreaga lume pentru acest turneu final. Lucru pentru care meritau aceasta soarta. Nu se poate sa faci chiar asa, sa construiesti o echipa din aproape nimic, importand jucatori, apoi sa ai pretentia sa te califici din grupe.
Nu am fost insa deloc impresionat de acest meci, dominat de o lupta oarba, intre doua echipe care, dupa parerea mea, nu merita nici una sa se califice mai departe, oricat de mult alearga ca disperatii acesti jucatori cu suflet mare.
Portugalia - Cehia 3-1. Cel mai disputat joc de pana acum
Probabil ca am asistat la cel mai echilibrat meci de pana acum de la Euro 2008. Portughezii au inscris, cehii au egalat, apoi a urmat o contracarare recirpoca, iar in final portughezii au reusit sa inscrie din nou
Meciul a inceput cu cehii aparandu-se extrem de avansat si portughezii venind, pas cu pas, tot mai in fata.
Cand atacau cehii, portughezii erau cu linia de fundasi la careul de sase metri. Cand atacau portughezii, cehii erau cu linia de fundasi la limita careului mare, de 16 metri.
Rexultatul a fost ca foarte repede, in minutul sase, portughezii au zapacit dispozitivul foarte avansat al cehilor, patrunzand pe centru si inscriind, in urma unei balbaieli colective a cehilor, prin Deco.
Cehii continua sa atace si portughezii sa astepte greselile lor. Este 1-1, printr-un gol inscris din faza fixa. Un corner, reluare cu capul Libor Sionko, dupa ce scapa din marcajul lui Petit in munutul 17. Portughezii arata slabiciuni pe centrul apararii, la marcaj, ramanand poetii pe care ii cunoastem de mult timp.
Urmeaza, pana in minutul 45, un joc in care cele doua echipe s-au contracarat reciproc la mijlocul terenului, cu rare tasniri pe atac la fiecare dintre cele doua echipe.
Repriza a doua incepe dupa coordonatele celei de-a doua parti a primei reprize. Portughezii incearca sa domine, fantazeaza, incearca multe rezolvari individuale, iar cehii ii contracareaza calm si profesionist.
Urasc acest sange rece profesionist, cam lipsit de imaginatie, dar este o realitate. Rata greselilor cehilor in aparare incepe sa creasca, in timp ce dansul tactic continua intre cele doua echipe.
Pana la urma, pe masura ce elevii lui Bruckner se apara tot mai manifest, pierzand teren la mijloc, iar Cristiano Ronaldo inscrie, dupa o actiune chinuita, in minutul 63. Dupa acest gol, portughezii se pun pe asteptat greseala adversarului, pentru contraatacul decisiv, timp in care Cehia devine, in replica, mai ofensiva.
Karel Bruckner il inlocuieste pe Milan Baros cu Jan Koller, iar Scolari reactioneaza, introducand un caine de paza la acesta, pe Fernando Meira. Meciul se termina cu un asediu ceh la poarta lui Ricardo. Contraatac, in minutul 8, iar Ricardo Qaresma inscrie golul desprinderii portughezilor.
Se arunca la afaceri romanasii
O companie care administreaza mai multe fonduri de pensii private obligatorii si facultative, ING, isi face pagina de web pentru verificarea conturilor pe Pilonul II. Aceasta inseamna o investitie.
Stocul de spatii de birouri s-a imbunatatit in Capitala, in trimestrul I din acest an, cu peste 77.000 mp. 53% din aceasta suprafata este reprezentata de birourile clasa A, iar zona de nord a ramas cea mai atractiva, cu 42,16% din totalul predat in primul trimestru. Si aceasta inseamna tot alte multe investitii.
BT Securities, membru al Grupului Financiar Banca Transilvania, este primul intermediar din Romania si al doilea din estul Europei autorizat sa tranzactioneze direct pe Bursa de Valori din Viena. Aceasta inseamna dezvoltare.
marți, 10 iunie 2008
CREATII CELEBRE: Arthur Rubinstein interpretand Rondo (Vivace), din Concertul nr. 4 in sol major de Ludwig van Beethoven
Doua perechi de maini m-au fascinat de cand eram copil: cele ale lui Nicolo Paganini (pe care nu le-am vazut niciodata, fireste) si cele ale lui Arthur Rubinstein (la care m-am uitat indelung). Pe la 12-13 ani, am citit "Defaimarea lui Paganini" de Vinogradov si am aflat povestea degetelor paganiniene speciale, extrem de lungi, cu ultima falanga ca pliscul de pasare, pe care le poseda acest geniu al omenirii.
Ceea ce a reusit la douazeci si ceva de ani marele violonist si compozitor italian s-au chinuit o viata intreaga alti mari violonisti ai lumii, contemporani cu noi. Nu stiu cum evolua pe partiturile crunte ale italianului maghiarul Joseph Joachim, pentru ca, dupa cunostintele mele, a fost legat, in cursul vietii sale, de concertele lui Beethoven si Bhrams.
Stiu insa ca Ion Voicu a cantat multi ani doar prima parte din Concertul numarul 1 in sol major al lui Nicolo Paganini, Allegro Maestoso, apoi, dupa multa munca, a adaugat si partea a doua, Adagio Esspresivo, apoi si notoriul Tril al Diavolului, Rondo: Allegro spiritoso, care, va rog sa ma credeti pe cuvant de om care a cantat la vioara, este, tehnic vorbind, absolut crunt.
Acum sa ma intorc la Rubinstein. Degetele acestui om erau iarasi neobisnuit de lungi. Digitatia la pian lucreaza altfel, si totusi asemanator cu aceea necesara pe pragusul viorii. Rubinstein pocnea efectiv clapele, cu ultima falanga indoita formidabil la aproape 90 de grade fata de precedenta. Efectul artistic este naucitor. Acest mare pianist avea o forta egala in toate degetele.
Aceasta este marea problema a pianistilor. Daca ai forta egala in toate degetele, pana la cel mic, poti doza nuantele, de la pianissimo la fortissimo. Va las in compania lui Rubinstein. A treia parte, Rondo (Vivace), a Concertului numarul 4 pentru pian si orchestra in sol major.
La ce indeamna aceasta sectiune a marii creatii beethoveniene? La meditatie asupra a orice. Marele compozitor german vorbeste despre temele eternului universal: eros, viata si moarte, mitul creatorului si insingurarea sa, monumentale si extrem de profunde, in cazul lui Ludwig van Beethoven.
Suedia - Grecia 2-0, sau ce se intampla cand te aperi fara masura
In afara de meciul Romaniei cu Franta, probabil ca acest meci a fost cel mai echilibrat. Si simultan plictisitor. Un joc de uzura la mijlocul terenului, insa unul extrem de rapid, cu pase lungi, pe spatii mari, de multe ori pe diagonala terenului.
Pe masura ce a trecut timpul si ne-am indreptat spre minutul 45, grecii au inchis progresiv jocul si au ascuns mingea in gazon, apropiindu-se tot mai mult de stilul de joc de acum patru ani.
In repriza a doua impresia ca vad Grecia de la precedentul turneu final european a devenit tot mai manifesta. Aparandu-se pe doua linii, falanga macedoneana. Baricada. Meci fara istoric, cu suedezii pedaland in gol si grecii contracarand si stand la panda.
Defapt, ma uitam la greci si, rece privind lucrurile, ajungeam la concluzia ca ei s-au aparat cam ca noi cu Franta. Poate ca noi am folosit ceva mai multa tehnica, iar ei ceva mai multa forta fizica. Otto Rehagel i-a invatat sa joace "nemteste".
Dar nemtii din Balcani au gresit, l-au scapat pe Zlatan Ibrahimovic, care "a plesnit-o" crunt, la coltul lung, in plasa laterala, in minutul 67. Ok, Otto Rehagel a riscat, l-a scos pe Traianos Dellas - ceea ce mie mi s-a parut a fi o greseala, apoi l-a introdus in atac pe Amanatidis.
Lagerbeck a reactionat ciudat. A vrut sa introduca un aparator in locul lui Zlatan, dar nu a mai avut timp: gol inscris de Hansson in minutul 72, exact pe locul unde trebuia sa fie in aparare Dellas, schimbat cu cateva minute in urma. Una peste alta, vorba proverbului, ulciorul nu merge de multe ori la fotbal.
O nota buna pentru Lars Lagerbeck, antrenorul suedez, care si-a sustinut echipa sa ramana tot meciul pozitiva in joc si a invins. Atentie, Victor Piturca, daca te vei apara cu obstinatie in meciul cu Italia, nu e de bine...
Repriza I: Spania - Rusia 4-1. Ce nu am facut noi...
Din momentul inceperii jocului, m-am gandit la urmatorul lucru: sa vedem cat rezista rusii, care deschid jocul, acel lucru pe care noi ieri nu l-am facut cu francezii, si am aflat raspunsul foarte repede.
Pasele cu risc ridicat de la mijlocul terenului, fara preluare, ale rusilor, cu echipa iesita in fata, pentru a isi crea superioritate numerica si ocazii de gol, au dus la un contraatac, in urma caruia David Villa a inscris, in minutul 20.
Acum mai trebuia sa vad un lucru: se verifica obiceiul de pana acum, de la acest Euro, conform caruia echipa care inscrie prima castiga, sau se poate si altfel? Nu, deocamdata. Dupa golul primit si fara Arshavin pe teren, acel Mutu al rusilor, acestia si-au pierdut suflul si au lasat culoare in aparare, nereusind, concomitent, sa atace consistent si sa inscrie.
Spaniolii peste ei. Apoi au schimbat partitura, cedand deliberat mijlocul terenului, lansadu-se dominati si contraatacand extrem de periculos. Ceea ce trebuia sa se intample, s-a intamplat: minutul 45: David Villa a inscris din nou.
Figura se repeta si in repriza a doua: Spania se lasa aparent dominata, rusii forjeaza, spaniolii dau, cand si cand, pistoane. Iar prin minutul 75 rusilor incepe sa li se termine "benzina", in timp ce spaniolii profita si se odihnesc. Doar la cata experienta de inchis jocul au, din meciurile puternice pe care le joaca...
Urmeaza cateva noi zvacniri ale rusilor. Aha! Deci mai pot! Foarte bine, atunci spaniolii continua sa joace, cand mai e cam un sfert de ora, si David Villa inscrie din nou, exact in minutul 75, cand scriam cuvintele de dinainte de acum trei virgule, devenind primul realizator al unui hatrick la Euro 2008. El, nu Banel Nicolita, daca-mi este permisa glumita.
Pavlyuchenko inscrie in minutul 86, fapt care demonstreaza valoarea echipei lui Guus Hidink, chiar daca alearga cu capetele in jos, ca niste caini batuti, obositi si plouati. Remarc progresia extraordinara a echipei ruse pe tot terenul si faptul ca acesta a fost probabil cel mai curat meci de pana acum, fara faulturi, fara antijoc, cu Cesc Fabregas inscriind insa dintr-un ofsaid clar in prelungiri.
Konrad Plautz, poate ne intalnim si ne faci cumva, Doamne fereste, figura "aia"...
luni, 9 iunie 2008
Olanda - Italia 3-0, sau despre cum trebuie sa ne temem de batavi
Surprinzator, echipa pozitiva in joc, care a dominat inceputul primei reprize a fost Olanda, in pofida faptului ca Italia de azi este, se spune, o echipa mai frumoasa decat cea de ieri, de pe vremea lui Marcelo Lippi.
Golul lui Van Nistelrooy, in minutul 26, a venit in fata unei Italii care nu s-a vazut in joc. Gol tipic englezesc, inscris insa de batav din ofsaid clar, din deviere. Acum ar fi fost momentul sa vedem coltii si ghearele Italiei lui Donadoni! Dar Azzuri nu au avut nici colti, nici gheare, iar batavii au iesit permanent pe contratac. Gol senzational al lui Wesley Snejder, in minutul 30.
Italia a reactionat prin Di Natalle, dar Van der Saar a aparat. Daca ne aparam in stil de reduta cu aceste doua echipe, avem sanse foarte mici. Trebuie sa iesim la joc, care-pe-care. Olanda este mult peste echipa cu care ne-am confruntat in preliminarii. Oare de ce? Prezenta lui Van Nistelrooy?
Pe de alta parte, lipsa flerului si a experientei lui Fabio Cannavaro pare a fi decisiva la italieni. Lucrul acesta s-a vazut si in repriza a doua. Donadoni l-a scos pe Marco Materazzi si l-a introdus in loc pe Fabio Grosso. A urmat o intreaga revolutie in echipa Italiei, care si-a modificat complet dispozitivul de aparare, dar a ramas haotica in joc.
Rino Gatusso s-a zbatut in gol. Italia parca a inceput putin sa domine, dar haotic, iar batavii au dejucat tentativele azzurilor, care au inceput sa faulteze si sa se tranteasca pe jos la aproape fiecare faza. Italia mi se pare o echipa foarte uzata, iar Olanda una foarte de temut.
Nu-i recunosc pe italieni! Minutul 76: Luca Toni a ratat ca-n curtea scolii! Un jucator cu care trebuie sa fim foarte atenti: olandezul Orlando Engelar. Iar Giovanni van Bronkhorst a inscris pe contraatac. Daca Italia joaca asa cu noi, avem mari sanse sa-i invingem. Pe de alta parte, fara nici o discutie, acesta a fost cel mai frumos meci de pana acum al Euro 2008.
Apoi a mai intrat pe teren un alt "cal de alergatura" olandez: Ibrahim Afelay. In aceasta echipa a Olandei au aparut alti jucatori noi si foarte buni. Olanda este un mare pericol. Mai bine executam Italia, decat sa ne bazam pe ultimul meci cu olandezii.
Postări
