PLATINA MUZICALA: Ludwig van Beethoven, "Triplu concert pentru pian, vioara si violoncel" (Barenboim, Perlman, Yo Yo Ma)

Beethoven Triple Concerto - Perlman Barenboim Yoyoma
Vezi mai multe video din Muzica »

PLATINA MUZICALA - CONCERT: Zubin Mehta dirijeaza la Florenta Berliner Philarmoniker

CREATII CELEBRE: Joshua Bell interpretand partea a treia. Rondo Allegro din Concertul pentru vioara si orchestra in re major de Ludwig van Beethoven

Am ascultat pentru prima data Concertul acesta prin anul 1976, pe un disc de vinil Electrecord. Orchestra Radiodifuziunii Romane. Dirijor: Iosif Conta. La vioara: Henrik Szeryng. Tin minte si acum ca am ascultat atat de mult acest concert, pana am ajuns sa stiu fiecare volta, fiecare coda, fiecare nuanta, fiecare intrare a lemnelor si a alamurilor.

Ajunsesem sa dirijez prin camera si cred ca pluteam in levitatie melomanistica. Am remarcat ulterior, prin comparatie, ca Szeryng este mai bun decat vioara pe care canta. Se auzea cum gafaie, incercand sa scoata mai mult din ea. Sa-mi fie iertat daca gresesc, dar am avut impresia ca era vorba despre un Amati ceva, ca nu se auzea deloc bine.

Ca sa descopar, dupa ani si ani de zile, ca vioara lui Szeryng a fost un minunat Stradivarius si sa trag concluzia ca baietii de la sunet nu au facut ceva bine. Ei bine, aceasta superba interpretare a lui Joshua Bell, pentru care trebuie sa-ti multumesc, Iosif, o interpretare care, prin expresivitatea sa, imi aduce aminte de minunatiile facute de Pinchas Zuckermann, ma intoarce in timp, la prima interpretare a Re Major-ului beethovenian, pe care am ascultat-o pe vremuri.

Am sa mai insist putin asupra acestui concert. Cand nu este pur si simplu pisalog si genial, Beethoven este un geniu, o forta. Ludwig este in stare sa-ti ia trei sunete si sa faca din ele o simfonie, dascalindu-te, moralizandu-te, persiflandu-te in trei patrimi, apoi aruncand cu clapele clarinetului dupa tine in mijlocul concertului.

Acest unic concert pentru vioara al sau (stiu, mai exista unul neterminat, in do major) este un astfel de caz. Practic, dupa principiul "ce e in mic e si in mare", ceea ce se intampla in debutul primei sectiuni a concertului este organic legat de reveria din miscarea lenta, apoi de punctul de orga si de deznodamantul din final.

Titanul muzicii clasice? Este putin spus. Acest om a fost ca si cum o galaxie ar incepe sa cante al mii de instrumente simultan, in orchestre infinite. La cat de mult imi place Johannes Bhrams, trebuie sa recunosc totusi ca Beethoven, cel putin din acest punct de vedere, al monumentalitatii universale, este mai mare.

Ceea ce ma distreaza este cum se numeste orchestra din spatele solistului: Orpheus Chamber Orchestra (ha-ha-ha!). Multe salutari vizitatorului blogului nostru! In fond, cred ca este o coincidenta. Exista Orpheus Choir of Wellington, Morriston Orpheus Choir din Swansea, Orpheus Choir of Bankok si, avand in vedere simbolistica de care este incarcat acest nume, mi se pare firesc.

CREATII CELEBRE: Arthur Rubinstein interpretand Rondo (Vivace), din Concertul nr. 4 in sol major de Ludwig van Beethoven

Doua perechi de maini m-au fascinat de cand eram copil: cele ale lui Nicolo Paganini (pe care nu le-am vazut niciodata, fireste) si cele ale lui Arthur Rubinstein (la care m-am uitat indelung). Pe la 12-13 ani, am citit "Defaimarea lui Paganini" de Vinogradov si am aflat povestea degetelor paganiniene speciale, extrem de lungi, cu ultima falanga ca pliscul de pasare, pe care le poseda acest geniu al omenirii.

Ceea ce a reusit la douazeci si ceva de ani marele violonist si compozitor italian s-au chinuit o viata intreaga alti mari violonisti ai lumii, contemporani cu noi. Nu stiu cum evolua pe partiturile crunte ale italianului maghiarul Joseph Joachim, pentru ca, dupa cunostintele mele, a fost legat, in cursul vietii sale, de concertele lui Beethoven si Bhrams.

Stiu insa ca Ion Voicu a cantat multi ani doar prima parte din Concertul numarul 1 in sol major al lui Nicolo Paganini, Allegro Maestoso, apoi, dupa multa munca, a adaugat si partea a doua, Adagio Esspresivo, apoi si notoriul Tril al Diavolului, Rondo: Allegro spiritoso, care, va rog sa ma credeti pe cuvant de om care a cantat la vioara, este, tehnic vorbind, absolut crunt.

Acum sa ma intorc la Rubinstein. Degetele acestui om erau iarasi neobisnuit de lungi. Digitatia la pian lucreaza altfel, si totusi asemanator cu aceea necesara pe pragusul viorii. Rubinstein pocnea efectiv clapele, cu ultima falanga indoita formidabil la aproape 90 de grade fata de precedenta. Efectul artistic este naucitor. Acest mare pianist avea o forta egala in toate degetele.

Aceasta este marea problema a pianistilor. Daca ai forta egala in toate degetele, pana la cel mic, poti doza nuantele, de la pianissimo la fortissimo. Va las in compania lui Rubinstein. A treia parte, Rondo (Vivace), a Concertului numarul 4 pentru pian si orchestra in sol major.

La ce indeamna aceasta sectiune a marii creatii beethoveniene? La meditatie asupra a orice. Marele compozitor german vorbeste despre temele eternului universal: eros, viata si moarte, mitul creatorului si insingurarea sa, monumentale si extrem de profunde, in cazul lui Ludwig van Beethoven.