Am ascultat pentru prima data Concertul acesta prin anul 1976, pe un disc de vinil Electrecord. Orchestra Radiodifuziunii Romane. Dirijor: Iosif Conta. La vioara: Henrik Szeryng. Tin minte si acum ca am ascultat atat de mult acest concert, pana am ajuns sa stiu fiecare volta, fiecare coda, fiecare nuanta, fiecare intrare a lemnelor si a alamurilor.
Ajunsesem sa dirijez prin camera si cred ca pluteam in levitatie melomanistica. Am remarcat ulterior, prin comparatie, ca Szeryng este mai bun decat vioara pe care canta. Se auzea cum gafaie, incercand sa scoata mai mult din ea. Sa-mi fie iertat daca gresesc, dar am avut impresia ca era vorba despre un Amati ceva, ca nu se auzea deloc bine.
Ca sa descopar, dupa ani si ani de zile, ca vioara lui Szeryng a fost un minunat Stradivarius si sa trag concluzia ca baietii de la sunet nu au facut ceva bine. Ei bine, aceasta superba interpretare a lui Joshua Bell, pentru care trebuie sa-ti multumesc, Iosif, o interpretare care, prin expresivitatea sa, imi aduce aminte de minunatiile facute de Pinchas Zuckermann, ma intoarce in timp, la prima interpretare a Re Major-ului beethovenian, pe care am ascultat-o pe vremuri.
Am sa mai insist putin asupra acestui concert. Cand nu este pur si simplu pisalog si genial, Beethoven este un geniu, o forta. Ludwig este in stare sa-ti ia trei sunete si sa faca din ele o simfonie, dascalindu-te, moralizandu-te, persiflandu-te in trei patrimi, apoi aruncand cu clapele clarinetului dupa tine in mijlocul concertului.
Acest unic concert pentru vioara al sau (stiu, mai exista unul neterminat, in do major) este un astfel de caz. Practic, dupa principiul "ce e in mic e si in mare", ceea ce se intampla in debutul primei sectiuni a concertului este organic legat de reveria din miscarea lenta, apoi de punctul de orga si de deznodamantul din final.
Titanul muzicii clasice? Este putin spus. Acest om a fost ca si cum o galaxie ar incepe sa cante al mii de instrumente simultan, in orchestre infinite. La cat de mult imi place Johannes Bhrams, trebuie sa recunosc totusi ca Beethoven, cel putin din acest punct de vedere, al monumentalitatii universale, este mai mare.
Ceea ce ma distreaza este cum se numeste orchestra din spatele solistului: Orpheus Chamber Orchestra (ha-ha-ha!). Multe salutari vizitatorului blogului nostru! In fond, cred ca este o coincidenta. Exista Orpheus Choir of Wellington, Morriston Orpheus Choir din Swansea, Orpheus Choir of Bankok si, avand in vedere simbolistica de care este incarcat acest nume, mi se pare firesc.
miercuri, 11 iunie 2008
CREATII CELEBRE: Joshua Bell interpretand partea a treia. Rondo Allegro din Concertul pentru vioara si orchestra in re major de Ludwig van Beethoven
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
7 comentarii:
B ACH, B EETHOVEN, B RAHMS!
Daca m-ar pune cineva sa iau acasa doar unul, as ramane blocat in nehotarare.
Coincidentza orfica ma amuza si pe mine.
(Hai, Beethoven! :))) Asa "ma joc" si eu.)
Orpheus
Binecuvantat fie acest Joshua Bell si dumneavoastra, domnule Budescu. "Ave Maria" a venit pentru mine ca un balsam in momente grele. Tare va multumesc.
Acum sunt rau : cat mai castiga un solist roman valoros in Romania pe un concert? Fotbalistii, stiu.
Orpheus
Sublim!
Din totdeauna mi-a placut vioara mai mult decât orice alt instrument muzical.
Multumesc domnilor Iosif si Budescu.
Din curiozitate: Orpheus in Grecia sau in Egipt?
O seara buna,
DanDana
Imi permit sa citez pe cineva care stie mai multe despre Orpheus, sper sa nu se supere.
"...mi s-au asociat, [...] trei principii: Lumina Creatiei, Cuvantul primordial si Armonia intemeietoare. Exista o conceptie straveche, orfica, de sorginte precrestina, potrivit careia lumea nu a fost creata prin Rostire divina, ci prin Cantec. Orfeu este cantaretul mitic, iubit deopotriva de Pitagora si Platon, asociat primului model cosmologic antic, al muzicii sferelor. Cand zeul a pierdut-o pentru totdeauna pe cea pe care o iubea, a incetat sa mai cante, iar lumea s-a scufundat in uitare si s-a salbaticit, si-a pierdut scanteia sacra. [...]
Radacinile lui Orfeu sunt trace, la fel ca bacantele zeului Dionysos, care l-au ucis pentru ca a refuzat sa mai cante..."
Orpheus
Evident ca, luand-o mot a mot, este o aberatie sa alegi intre cei trei, Orpheus. Eu personal am facut alegerea sentimentala de mult: Bhrams. Partitura preferata: Dublul concert pentru vioara si violoncel. Imi place explozia pasionala a lui Bhrams, dar, cand vine ratiunea si-mi ciocane in axoni, ma sucesc si spun ca nu pot sa aleg intre cei trei.
In ce priveste cat castiga un muzician azi: din pacate, in lumea sordida si materialista in care traim au existat si exista enorm de multi muzicieni (interpreti sau creatori de muzica) de care nici n-am auzit, pentru ca marile case de discuri au treburi mai importante, ca Spritney Bears asta.
Ati vazut dezvoltarea de forte din jurul lui Mylie Kinogue, ultima rebranduire? Acolo se duc banii care ar trebui investiti pentru spiritualitatea noastra, in astfel de surogate muzicale.
Inca o vorba despre muzica, legandu-ma de ce ati spus mai sus: probabil ca muzica este cea mai dificila arta, pentru ca nu foloseste nici materie, nici cuvinte, nimic, doar sunete, iar aceasta este extraordinar de greu de transformat in arta veritabila.
De aceea m-am enervat atat de tare in noaptea aceea, cand a inceput totul, cand era finala Eurovision Song Contest Romania...
Brahms e chintesentza clasico - romantica ce-l include si pe Beethoven, care Beethoven cunoaste foarte bine polifonia bachiana, deci, daca-l iei pe Brahms, i-ai luat pe toti! Hai ca c-am rezolvat problema! :))
Pritney Bears?? Am ris de m-am spart! Nu, eu ma refeream numai si numai la concertistii de muzica clasica, cei care au "existat" inca din copilarie doar pentru a dobandi abilitatile instrumentale formidabile necesare si care acum sunt platiti in Romania... asa cum sunt "platiti".
Cu stima,
Orpheus
"Hai c-am rezolvat..." Scuzati greseala.
Orpheus
Trimiteți un comentariu