DINAMITA MUZICALA: Faithful Breath, "Lingering Gold"

In anul 1969, Immig a parasit trupa, iar cateva luni mai tarziu Fischer a facut acelasi lucru. Immig nu a fost niciodata inlocuit cu altcineva si a trebuit sa treaca doi ani, pentru ca Fischer sa fie inlocuit cu Jürgen Weritz (tobe), care a intrat in grup in anul 1971. Nisipurile miscatoare au continuat. La inceputul anului 1972, Block a parasit grupul din motive de sanatate, iar la sfarsitul aceluiasi an Scheuer a plecat si el, fiind inlocuit de Manfred von Buttlar (keyboards), anterior la Mama Werwoll.



Intrarea lui von Buttlar in grup a dus la schimbarea directiei stilistice a trupei, care a inceput sa exploreze o muzica mai apropiata de symphonic rock. Au intrat in studio sa inregistreze si a rezultat albumul pe care il prezint aici, "Fading Beauty". Renate Heemann (backing vocals) a fost pentru scurta vreme membru al trupei, exact in acest rastimp.

STAREA PRESEI Tibi Lovin: Restrictionam sau nu blogurile? Raspunsul meu

Titlul acestei postari este tot una cu linkul la postarea din site-ul lui Tiberiu Lovin, care m-a facut sa scriu aceste randuri.

Intrebarea daca restrictionam ori ba blogurile a fost pusa de catre Tibi, rugandu-i pe managerii de presa, dar si pe blogeri sa raspunda. Sa raspund, dara!

Atata timp cat ai ceva de ascuns, cenzurezi.

Acum 150.000 de ani, cand eram si eu salariat al unei societati care detinea un organ de presa, aveam un reflex de gandire, in privinta persoanelor publice si a inaltilor functionari carora le puneam intrebari:

daca imi cere lista cu intrebarile pe care vreau sa i le pun, ori daca nu vrea sa-mi raspunda la intrebari, ori daca se cearta cu mine fara motiv atunci cand imi raspunde, inseamna ca are ceva de ascuns

Cu exceptia cazurilor rare, in care stateam de vorba cu un nebun. Marea majoritate insa sunt intregi la minte si au ceva de ascuns. De aceea, este trist cand descoperi ca managerii de presa decid cenzurarea blogurilor: inseamna ca si ei au ceva de ascuns.

(Eu sunt, fatalmente, inginer. Ceea ce inseamna ca deductiile mele logice sunt din aproape in aproape, pe logica matematica. Sa continuu deci.) Daca Adevarul Holding interzice accesul la Reporter Virtual, inseamna ca Tibi spune lucruri care deranjeaza si care nu pot fi spuse in Adevarul.

Pentru ca, daca ar putea fi spuse, ar aparea in publicatiile trustului: ba Tibi Lovin ba! ba Cocos ba! mintiti, iata cum stau lucrurile in realitate! Oamenii au ceva de ascuns. Erau vremuri in care publicatiile dadeau natural dreptul la replica, dar deopotriva replicau si ele, atunci cand unii le atacau. Dar, repet, aceasta se intampla acum cam 150.000 de ani.

Cazuri de cenzura a blogerilor cunosc si eu. Cel putin unul. Sa explic despre ce este vorba. Un bloger (ca si Tibi) scria despre practicile unei publicatii.

Atunci, managementul a decis banarea accesului la blogul sau de pe serverul publicatiei, pentru ca acesta sa nu mai spuna ahaha! am fost vizitat iar de 50 de ori de pe serverul acelora...

Daca ma platiti bine, poate ca intr-o zi va voi spune si despre ce societate, si despre ce publicatie este vorba. Cum adica? Daca ma platiti cu vizitatori multi, desigur!

Pana atunci, astept cu mare interes sa vad cine mai cenzureaza blogeri si alti jurnalisti independenti, ca sa aflu anume cine se mai teme de adevar, ca sa aflu astfel ce organ de presa anume si-a pierdut pe parcurs insusirea principala a mass-media: a spune adevarul, pentru a arata opiniei publice cand e de rau si cand e de bine.

STAREA PRESEI: Masa critica? Se va forma ea? Si despre Catalin Cocos

nota: click on images to see detailed pictures

Catalin Cocos, jurnalist la Adevarul si bloger, dar mai ales un tip cu coloana vertebrala, care a tinut sa i se respecte drepturile si a refuzat sa scrie materiale comandate, are probleme.

Ieri a facut o postare crunta, numita La comemorare, in care se declara dezamagit de atmosfera infecta si de abordarea jurnalistica mizera de la Adevarul.

Reactia altor jurnalisti, probabil toti veniti de pe blogul lui Tibi Lovin, arata in ce stare de spirit suntem astazi in Romania, noi, unii dintre cei care ne mai credem jurnalisti. Ce-o mai fi insemnand si asta...

Una dintre reactiile din comentarii, de pe blogul lui Catalin Cocos, este foarte interesanta si m-a indrituit nu numai sa raspund in comentarii la ea, ci sa fac si aceasta postare. Sa citim deci reactia bizonului indignat:

bine ca te-ai trezit. Probabil ca esti foarte tinar. Eu ziarul adevarul nu-l citesc nici sa ma impusti pentru ca apartine lui paturiciu dinu, chiar daca pierd si articole valoroase. Astept momentul in care bruma de ziaristi onesti se va trezi la realitate si se va revolta. Cind se va forma masa critica? Sau majoritatea alearga doar dupa bani si atunci mai avem de asteptat.

Despre fosti confrati care nu mai lucreaza in presa

Aha, deci "masa critica"! Foarte interesant. Ma tem, asa cum am explicat si in comentariu, ca nu se va forma nici o masa critica, pentru ca aceia care sunt in situatia lui Catalin Cocos nu continua sa existe ca un corp profesional unitar, sa fie in continuare jurnalisti si sa poate face, intr-un fel sau altul, orice tip de presiune profesionala.

Din anul 1990, mai ales dupa anul 1995 si in primul rand de la inceputul acestui deceniu, o multime de oameni de calitate au parasit presa, apucandu-se de orice altceva, scarbiti. Am un fost coleg de la Radio Galati, Costel Lupu, care este inginer de nave in Santierul Naval Constanta. Catalin Poalelungi, jurnalist extrem de talentat si prolific si posesorul catorva bloguri, ca acesta, acesta sau acesta, este dealer de masini noi si second-hand.

Vechiul meu prieten Claudiu Pamuc se ocupa cu PR si campanii de imagine. Aproape la fel si Cristi China. Boioglu (foto 2) si-a luat lumea in cap si a plecat in Statele Unite. Dragos Mihail Toader, fostul meu coleg de la Evenimentul Zilei, de la inceputul anilor '90, asemenea. Am stat de vorba cu el cu cateva zile inainte sa plece peste Ocean, dupa ce castigase Loteria Vizelor, cand inca mai era sef de sectie economic la Cotidianul. Cum credeti ca era altfel decat scarbit?

Alin Bogdan este la MPC. Pe Cristi Neatu ultima oara l-am reperat la Cohn&Jansen | Ashley&Holmes, Brand Communication Senior Officer. Am facut o enumerare a cazurilor de succes, a unor oameni de valoare, care au avut o oportunitate de a fugi din grota cu zombi care e astazi presa, precum si un dram de pragmatism, si au sters-o.

Sunt insa alte cazuri de oameni care nu au avut atata noroc si chiar o duc destul de greu. Despre ei deocamdata nu voi scrie. Voi spune doar ca o publicatie importanta a avut proasta inspiratie sa spuna despre un astfel de om, care azi munceste la negru si se chinuie, ca ar fi agent CIA. Pe baza unui document SRI din anul 1999. Se fac multe nedreptati...

Nu se formeaza o masa critica

La altceva voiam insa sa ajung: nu se formeaza nici o masa critica. Principala caracteristica a lumii in care traim e ca nu se formeaza, in nici o breasla, nu numai in breasla jurnalistilor, nici un fel de masa critica. Are loc o continua atomizare a competentelor si o rasturnare perpetua a valorilor.

Singura masa critica in curs de formare, dar la nivel global, este aceea a saracitilor extrem de nemultumiti si foarte dezorientati, fara convingeri, fara viziune sociala, ceea ce este extrem de periculos. Sa revin: jurnalistii dati afara in mod abuziv de patronii din Romania nu formeaza un corpus si nu se organizeaza.

Eu constat ca nu au aceasta forta. Am propus unor confrati, la un moment, sa facem un proiect, o platforma, in baza careia tot ce scriem pe blogurile noastre sa fie publicat pe un domeniu, pe care l-am cumparat impreuna. Agregator de postari de blog, dar nu numai. Acesti postatori vor continua sa faca presa, facand aceste postari. Presa serioasa, adevarata. Domenii de postare diferite: mass-media, can-can, politica, economie, finante, cultura, sport etc..

Produsul realizat astfel va fi capatat in timp notorietate si va fi devenit tot mai vizitat, apoi va fi atras bani din reclama. Nu merge din mai multe motive. Toti cei care ar fi foarte potriviti la asa ceva sunt acum extrem de stresati sa castige bani pentru a supravietui si nu au timp de munca patriotica.

In al doilea rand, nu merge pentru ca banii din advertising au intrat intr-o contractie extraordinara, despre care nu se stie cand se va sfarsi, deci teoretic exista posibilitatea ca acesti oameni sa fie obligati sa faca postari ani in sir pe gratis, fara sa vada un orizont de a trai din asta. Iar daca nu exista acest orizont, nu exista nici cel de a face din acest domeniu-platforma o publicatie.

Mai exista si MediaSind, care coaguleaza jurnalistii in litigiile pe care le au cu patronii lor. Fratietatea este valabila numai atata timp cat este vorba despre un proces, care se castiga dupa o perioada medie de timp. Atat si nimic mai mult.

O contra-reactie, un esichier alternativ de presa independenta, care sa arate opiniei publice cum trebuie facuta presa si ca se pot castiga bani si astfel, nu numai prin prostitutie intelectuala, nu apare. Clopotul libertatii e crapat.

MediaSind si-a facut datoria. Lupta pentru drepturile jurnalistilor, iar in aceasta perioada, dupa estimarile mele, va intra intr-o intensa activitate pentru a-si realiza acest scop. A reusit, dupa o lupta teribila, sa faca sa existe un Contract Colectiv la nivel de Ramura Mass-Media.

Dincolo de aceste realizari ale lui Cristi Godinac, jurnalisti ar trebui sa se apere ei prin ei insisi, sa se organizee si sa reactioneze, cu proiecte destepte, ce necesita investitii minore si aduc profit. Unul care sa le asigure supravietuirea in afara marilor trusturi. Deocamdata, constat ca acest lucru nu se intampla.

Sunt atacate bazele democratiei

Efectul este extrem de profund si grav. Sunt atacate bazele sistemului democratic. Aici nu vorbim, atentie, despre Romania si problemele sale. Vorbim despre un fenomen global. Inclusiv in maretele State Unite marile publicatii sunt detinute, prin intermediul unor fundatii sau chiar fatis, la vedere, de mari corporatii transnationale, aflate in conflict de interese flagrant cu activitatea unui jurnalist onest.

In chestiunile sensibile, cum ar fi de exemplu adevarul despre evenimentele din 11 septembrie, ori cauzele crizei economice, ori Razboiul din Irak, ori situatia din Fasia Gaza, interventia patronatelor peste politicile editoriale este vizibila. Ochiul jurnalistului lucid, adevarat, o vede, atunci cand apare.

La aceasta ma refer in motto-ul blogului, preluat de la George Orwell: "In vremuri ale minciunii universale, a spune adevarul este un act revolutionar". A ramane, in astfel de timpuri, precum cele spre care ne indreptam noi astazi, jurnalist, inseamna a continua sa spui adevarul. Ori, in astfel de vremuri, a spune adevarul poate deveni chiar si un act de eroism, asa cum sustine Orwell.

Agresiunea asupra independentei presei nu a inceput nici ieri, nici alaltaieri si nu se va termina nici maine, nici poimaine. Ea este un fenomen perpetuu si se refera la restrangerea democratiei de tip liberal clasice postbelice.

In prezent, aceasta se transforma dramatic, sub ochii nostri, intr-o noua forma de despotism parademocratic, bazat pe schizofreniile suprapuse a mai multor categorii de dublu limbaj.

Prin acestea, guvernele noastre afirma concomitent ca sunt preocupate cu preponderenta de oameni si sunt preocupate mai curand de bani, companiile afirma public ca sunt responsabile social, dar in realitate sunt niste masini de tocat oamenii si de maximizat profiturile peste cadavrele acestora, iar lumea, in general, devine tot mai salbatica si respingatoare pentru omul normal.

Locul ziaristilor care vad aceste defecte este in tot mai mica masura in mainstream-ul mass-media si in tot mai mare masura in upstream, dar mai ales in downstream, indiferent ce intelegem prin aceste notiuni doar in aparenta absconse. Dar asupra acestor lucruri vom reveni.

nota: Acesta este numai preambulul unei serii de articole, in ciclul STAREA PRESEI, pe care voi incepe sa il postez curand. Ramaneti pe-aproape, pentru ca nici nu stiti cat de multe aflati.

DINAMITA MUZICALA: Faithful Breath, "Fading Beauty"

Grupul german Faithful Breath s-a format in Bochum in anul 1967 si a fost fondat de Heinz Mikus (voce, chitara) si Horst Stabenov (chitara bas), cand au parasit grupul Magic Power, pentru a forma un nou grup. In Faitful Breath li s-au alaturat Reinhold Immig (chitara), Walter Scheuer (chitara) si Jürgen Fischer (tobe).



Alegerea numelui grupului a venit de la altcineva: basistul Georg Grebe. Acesta a fost pentru putin timp basistul trupei, in locul lui Stabenov, care a lipsit din grup pentru cateva saptamani. Un alt muzician, Boggie Kopec, a fost de asemenea pentru scurt timp membru Faithful Breath, la inceputurile formatiei, iar putin mai tarziu, in 1967, saxofonistul Ulrich Bock a participat si el la aventurile muzicale ale trupei, destul de efemera in prima sa forma de agregare.

In prima sa forma de agregare, ca trupa de progresiv simfonic, Faithful Breath a lansat doua albume, Fading Beauty (1973) si Back On My Hill (1980). Primul dintre acestea este una dintre perlele muzicii progresiv-simfonice si nu trebuie sa lipseasca din colectia nimanui care indrageste acest gen de muzica.

DINAMITA MUZICALA: Brave New World, "The End" (Impressions on Reading Aldous Huxley)

Folosirea de catre acest grup a instrumentelor de suflat din lemn, precum si a unor formule de percutie tipice, a flautului, a saxofoanelor si a stilofonului da acestei muzici un aer special, ca de pe alta lume.



O posibila asemanare de stil muzical ar fi si cu alte doua trupe KrautRock, germanii Annexus Quam (prin apropierea stilistica de rockul psihedelic) si trupa multinationala Between (in vena muzicii Kraut care aduce o atmosfera eterica, suprarealista).



Din pacate, dupa lansarea superbului album "Impressions on Reading Aldous Huxley" in anul 1972, trupa a disparut. Acest album este considerat ca fiind una dintre paginile esentiale ale KrautRock-ului, care nu trebuie sa lipseasca din colectia nici unui iubitor al acestui gen de muzica.

Timpul disolut

Basescu si o consiliera il fac sandvis pe ambasadorul Olandei, in dorinta de a-i practica la gat o medalie

"Aş mai avea nevoie de câţiva centimetri în plus!". Este declaraţia preşedintelui Traian Băsescu, care a glumit pe seama înălţimii sale, la ceremonia de decorare a ambasadorului Olandei la Bucureşti, anunta Realitatea TV.

Pentru că Jacques Louis Werner este foarte înalt, preşedintele a avut nevoie de ajutor să îi pună medalia la gât. Evenimentul a stârnit zâmbete, iar Traian Băsescu a făcut chiar... haz de necaz. Tipul chiar are simtul umorului, atunci cand nu i se vede in ganduri snopul de resentimente pe care il are fata de presa si jurnalisti.

STAREA PRESEI: Prinsi cu virgula-ntre subiect si predicat

Dupa mai multe saptamani in care am preferat sa nu scriu pe astfel de subiecte, din pudoare fata de stim noi ce, iata ca ne intoarcem cu un shpeck sanatos de gafe de la diferite organe si organisme de presa mari si mici, care mi s-au adunat in memoria telefonului mobil si, daca nu le dau pe blog, se sterg din memoria colectiva, ca infractiuni la adresa limbii romane.

Azi, OTV, ori Oglinda TV, ori Oribilis TV. "Pentru ca nici nu stiti ce castigati daca nu va uitati". In primul rand, nu va populati mintea cu tot felul de porcarii.

Am prins un moment in care, in creierii noptii, cand gandeste Budescul, pe ecranul tembelvizorului otevizat este sange pe pereti. Iaca, sus, pe burtiera, ori mai bine zis fruntiera de deasupra directului (care de multe ori e SPECIAL, adeca indirect):

GROAZNICA MOARTE A MONSTRULUI DIN BRASOV: STRANGULAT IN CELULA SA DIN PUSCARIA CODLEA

Mai departe: pe burtiera din burta, pe randul de deasupra (ca-s doua de felul lor), avem o detaliere cu ranjet sadic a monstruozitatii de pe fruntiera, cam asa:

IONUT NICOLAE A FOST UCIS DE COLEGUL DE CELULA, SZASZ MIHAI CATALIN, DUPA CE I-A POVESTIT CUM LE-A UCIS PE CELE DOUA FETE.

Urmeaza partea care-mi place mult, cu virgula-ntre subiect si predicat, pe care o dau in poza marita, ca sa se vada bine, sa inteleaga si mintea poporetului care intra pe blog:

Ideea este ca avem de-a face aici cu un sort de imbecilitate jurnalistica atingand complexitatea operelor lui Gaugain.

Nu numai ca sangele este imprastiat pe toti peretii televiziunii, iar baiatul asta lipsit complet de scrupule, pre numele sau si Diaconescu, si Dan, face intentionat ceea ce face, hlizindu-se la noi fara nici un fel de jena, dar mai avem si-un SMS ofertat pe ecran, si fetele care au fost ucise, aratate cu buna-stiinta vii si zambitoare, in poze, pe stanga ecranului, si duplex redactie-casa mamei moartelor, iar peste toate troneaza si o grava greseala gramaticala.

Cine s-o mai uita pe OTV o sa i se faca creierul mic, mic, mic de tot, cat pumnul strans de sugar.

DINAMITA MUZICALA: Brave New World, "Lenina" (Impressions on Reading Aldous Huxley)

In ce consta aceasta doctrina muzicala?, cam in aceeasi perioada dusa pana la rang de doctrina filosofica si chiar mod de viata de catre trei mari trupe, Ash Ra Tempel, Popol Vuh si Amon Duul.

Exista o permanenta tendinta de integrare a jazz-ului si free-jazz-ului, rock-ului progresiv si psihedelic, muzicii simfonice, muzicii orientale si a celei electronice intr-un tot, intr-o forma de fusion extrem de complexa si uneori redundanta, toate trecute prin gandirea rece, grandioasa si cu tentatia universalului, tipica intregii muzici germane, de pe vremea lui Dietrich Buxtehude si Johann Sebastian Bach.

Asa cum se vede dupa numele trupei si a albumului pe care l-au lansat, muzicienii s-au intrunit pentru a-si prezenta propria lor interpretare muzicala a romanului scris de catre marele romancier englez, Aldous Huxley, "A Brave New World".

(va urma)

AIRBUS AF 447: Cauzele posibile ale accidentului - avionul, prins intre doua fronturi atmosferice

Pilotii au stiut de la bun inceput exact prognoza meteo pentru traseul pe care il aveau de parcurs. "Pilotii, extrem de experimentati si foarte siguri pe ei, s-au uitat peste prognoza si au incercat sa faca slalom printre formatiunile noroase", ne-au declarat surse bine documentate din breasla pilotilor de Airbus.

Era vorba despre formatiuni de tip cumulo-nimbus, dezvoltate pe verticala pana la 14.000 de metri inaltime. Avionul avea plafonul de zbor la 10.000 de metri. Pilotii au reusit sa ocoleasca prima formatiune noroasa, dar au dat peste o a doua, mai mare, mai neagra si mai plina de "ace de gheata".

La altitudinea aceea si la viteza de ciocnire cu avionul, acea formatiune noroasa plina de ace de gheata se comporta ca un zid de gheata. Pilotii au reusit sa intoarca avionul si au incercat sa ajunga la un aeroport din niste insule care apartin de Brazilia.

Ghinionul lor a fost ca, dupa ce au intors, au dat peste primul front de nori cu gheata, pe care reusisera initial sa il ocoleasca. Practic, au fost prinsi la mijloc intre cele doua fronturi si s-au rupt in bucatele.

Unii pasageri au fost rupti in bucati, iar altii au ajuns jos intregi, in functie de pozitia in avion. Greseala a fost a pilotilor si a fost una de interpretare a datelor meteo.

Sondele Pitot s-au defectat si au livrat semnalizari in conflict

Aceasta greseala s-a suprapus peste defectarea sondelor Pitot, care a constat din nesemnalizarea corespunzatoare a givrajului masiv. Givrajul este depunerea unei pelicule groase de gheata, care ingreuneaza avionul si ii scade portanta si manevrabilitatea.

Pilotii au constientizat ca sunt probleme cu semnalizarea vitezei de deplasare, deoarece senzorii Pitot sunt montati si monitorizati de trei sisteme simultan, care ar trebui sa semnalizeze acelasi lucru.

Dar unul a semnalizat intr-un fel, altul in alt fel, iar altul total diferit de primele doua... Sonda Pitot are un circuit de incalzire cu o rezistenta electrica, ca sa nu inghete, iar circuitul are o siguranta.

Din mesajele transmise la sol automat de avion, nu a reiesit ca s-ar fi ars siguranta la circuitul acesta. Iar daca s-ar fi ars siguranta, s-ar fi cuplat automat imediat urmatoarea, pentru ca Airbusul are cinci sigurante una dupa alta pe fiecare sonda.

Cabina pilotilor s-a depresurizat

Unul dintre mesajele ajunse instantaneu la inginerul-sef de la Divizia Airbus din Air France este cel referitor la depresurizarea cabinei pilotilor. Genul acesta de eveniment nu iti lasa prea multe posibilitati de speculatii, referitor la sansele de supravietuire ale echipajului si pasagerilor.

La 10.000 de metri inaltime, chiar daca exista aer, nu exista oxigen si, chiar daca ar exista oxigen, pilotii ingheata instantaneu in cabina depresurizata. Sursele ne-au explicat ca declaratiile oficiale Air France, cu "posibil ca pana acum sa li se fi terminat kerosenul", au fost o minciuna sadica si ipocrita.

Menita, adaugam noi, sa mascheze faptul ca inca din primul moment compania franceza de aviatie a stiut perfect exact ce s-a intamplat.

Pasagerii erau deja morti cand au cazut in ocean

Devine foarte verosimila teoria urmatoare, pe care o lansam noi, nu sursele pe care le-am citat, foarte cruda dar si foarte posibila, a felului in care au murit pasagerii, de au fost gasiti in ocean, aproape goi, cu putine haine sfasiate pe ei, cu mainile sau picioarele rupte, ori cu fracturi de bazin, fara apa in plamani.

Primo: faptul ca nu exista apa in plamani arata ca acei oameni decedasera inca din timpul caderii, cand erau inca in aer.

Secundo: faptul ca exista doua linii de trupuri de pasageri morti, aflate la 85 de kilometri una de alta, indica urmatorul scenariu: avionul s-a rupt in doua, iar cabina astfel rupta s-a depresurizat; o jumatate s-a prabusit mai rapid, probabil partea din spate, iar cealalta, avand aripile, probabil cu o portanta mai buna, a mai planat, atingand luciul apei la o distanta de 85 de kilometri de partea din spate.

Terzo: Dupa depresurizarea corpului avionului, pasagerii au inghetat instantaneu, murind pe loc, apoi au cazut ca valizele prin aer. Normal, la viteza curentului de aer care ii izbea, hainele de pe ei s-au rupt si au aparut fracturile de bazin si de membre. Au cazut in Oceanul Atlantic morti si inghetati, ca ghiulelele.

Air France a stiut de la inceput tot

La Air France s-a stiut imediat, cel putin la nivel de inginer-sef de la Divizia Airbus, ca "nu-stiu-care echipament, care pica unu-la-nu-stiu-cate sute de mii de cazuri, a picat", ne-au spus aceleasi surse.

Ele ne-au explicat ca "exista un sistem de alarmare instantanee a celor cu functii grele din orice companie aeriana si, atunci cand se intampla un eveniment grav, inginerul-sef este anuntat practic instantaneu despre natura evenimentului si despre defectul survenit".

In cazul avioanelor Airbus, exista vreo cinci categorii de defecte, dintre care pilotii, in timpul zborului, au cunostinta doar de vreo trei clase. Restul sunt transmise automat la sol, iar cand avionul aterizeaza, dupa ce sunt debarcati pasagerii, echipele de intretinere se duc si rezolva problema instantaneu.

Important este ca pot aparea defecte in timpul zborului, despre care pilotul habar n-are, dar cei de la sol au situatia completa in timp real. Absolut toti parametrii.