Stefanesti, idealul meu in viata

Idealul meu in viata este sa ma mut in Stefanestii de Jos, intr-un penthouse elegant. La padure, la liniste, pe malul lacului, in trei camere, 128 de metri patrati. Imi ajunge. Pretul acestei mici bijuterii de locuinta, exclusiv TVA, este un fleac la indemana oricui, avand in vedere nivelul nostru de trai: 172.690 de euro.
Citeste pamfletul pe Event365

DINAMITA MUZICALA: A Barca Do Sol - A Língua E A Bainha

A Barca Do Sol este o trupa legendara de FolkProg din Brazilia, despre care stiu foarte putine lucruri, dar care cu siguranta este foarte buna de ascultat, si de catre copiii mici, si de catre cei mai maricei.

Site-ul EZRock informeaza ca A Barca Do Sol a fost format din muzicieni care erau faimosi dinainte de infiintarea grupului. Initial, trupa a fost "spatele" sonor al cantaretului brazilian Peri Reis.

Dar muzicienii acestia nu erau nici atunci niste necunoscuti. De exemplu, violoncelistul Jaques Morelembaum era deja cunoscut pentru activitatea sa impreuna cu Caetano Veloso si marele muzician Egberto Gismonti, dar si cu alti artisti, dimpreuna cu Cvartetul Jobim/Morelembaum. Ritchie era cunoscut ca flautist, vocalist de muzica pop si compozitor, iar violonistul Nando Carneiro a cantat si el impreuna cu Egberto Gismonti si altii.

Despre acest mostru, pe nume Caetano Veloso, se pot spune atat de multe, incat prefer sa las pe acela care doreste sa le afle sa intre pe link si sa afirm doar atat: este considerat un fel de Bob Dylan al Braziliei.

Cum s-ar spune, inca un supergrup, de data aceasta mai de succes si mai durabil in timp decat Fields. A Barca Do Sol a existat intre anii 1974 si 1981. Primul lor album, "A Barca Do Sol" (1974) este un fel de orbul talentat care, inainte sa-i vina vederea, pipaie, in cautarea grozaviilor pe care se pregateste sa le faca.

Experiment. Al doilea, "Durante O Verão" (1976) mi se pare mult mai reusit, cu explozii de exuberanta instrumentala, pe unele piese, apoi cu reprize de poezie melodica splendide, dintre care un exemplu este acest formidabil poem muzical, "A Língua E A Bainha". Totusi, chiar daca este comparat cu Jethro Tull, grupul nu ajunge sa aiba forta si percutanta expresiva a acestui mare grup britanic. Albumul "Pirata" (1979) imi este necunoscut, pentru ca nu reusesc defel sa il gasesc.

Dupa cum se observa, am tendinta sa dau muzica greu de gasit, apartinand unor interpreti, cantautori si formatii complet necunoscute pe Batranul Continent. Ar fi mult mai simplu sa ma cantonez in cercul comod al valorilor consacrate. Prefer sa-mi pigmentez doar aceste mici recomandari muzicale cu astfel de valori consacrate si, in rest, sa ofer ceea ce este complet necunoscut iubitorilor de muzica.

Vreau sa explic si cum am ajuns sa ascult astfel de muzica, pentru ca nu este nici o mare filosofie. Am inceput prin a descoperi, prin toamna anului 2004, ca, in versiunea full a programului Winamp, daca dai click dreapta pe bara si selectezi Media Library, iti apare o minunatie intreaga.

La Shoutcast Radio ai extrem de multe radiouri online. Daca dai cautare progressive rock, iti vor aparea 23 de posturi de radio de specialitate cu muzica extrem de valoroasa. Eu deja haladuisem pe ProgArchives in acel moment si descarcasem ca sclavul vreo doua CD-uri de mp3 aflate la liber pe acest site, la acel moment.

Primul meu contact cu Aural Moon, Progressive Radio Garden a fost socant. Dintr-odata urechile mi s-au umplut cu o piesa, Arubaluba, a unei trupe complet necunoscute mie in acel moment, Camel. Pe de alta parte, mi se parea absolut firesc (si mi se parea simultan straniu ca gandesc astfel) sa existe o formatie legendara de rock progresiv cu acest nume, asa cum am aflat imediat de pe ProgArchives.

Restul a avenit in timp. Am inceput sa descarc sistematic de pe DC++ muzica foarte buna. Am descoperit astfel italienii, francezii, japonezii, brazilienii si nici azi nu am terminat de descoperit noi nebunii. Nu se stie aproape nimic despre ele in Romania. Incerc sa fac astfel incat lucrurile sa se schimbe, pentru ca este mare pacat. Noosfera este mai saraca, fara ca aceste mari formatii sa fie cunoscute.

Trebuiau sa fie la Eurovision Romania: Natalia Barbu - "Suflet gol (Totul e gol)"

Iata acum a treia piesa pe care o supun cunoasterii publice mai aprofundate: Natalia Barbu, "Suflet gol (Totul e gol)". Cantecul acesta extrem de frumos si de bine cantat s-a clasat, intr-un mod absolut absurd si aberant, pe locul 33 cu 119 puncte. Reamintesc, ultima piesa care a intrat, in urma descalificarilor succesive, in semifinale, a fost "Run Away", cu Catalin Josan. Iata aici, sub acest post, povestea mai exacta si detaliata a ultimelor piese intrate in concurs, precum si a celor descalificate, spusa de Elly, careia / caruia ii multumesc.

Iosif, ai scris ca esti revoltat (atunci cand ai ascultat frumoasa piesa a lui Walter Dionisie, interpretata de Roxana). Sunt curios cum vei reactiona de data aceasta. Mie mi se pare cea mai frumoasa piesa dintre cele respinse pe care le-am descoperit pana acum.

Natalia Barbu a impresionat anul trecut, la finala europeana Eurovision, cu piesa "Fight", cu care a participat din partea Moldovei. Un cantec foarte frumos, in care se afla teme destul de vehiculate insa in muzica de astazi, dar ma impresioneaza vocea Nataliei. O voce pur si simplu fantastica.

Compozitorul este tot Gabriel Huiban. Vom vedea ca acest Huiban mai are si alte melodii cu care a participat la concurs, care s-au clasat si mai jos si despre care mare lucru, din pacate, nu stim. Ideea este ca "moculozaurii", cum s-au instapanit ei intr-o parte a constiintei publice, isi bat joc efectiv de un om extrem de talentat, un tip care, prin muzica pe care o face, arata ca stie muzica, are imaginatie muzicala si merita mai multa atentie si nici macar un strop de bataie de joc.

Listez aici urmatoarele piese semnate de Huiban care au fost in concurs si s-au clasat si mai jos. Poate, cine stie, le vom gasi si vom afla despre ele lucruri interesante. De exemplu, ca sunt si ele tot frumoase sau dimpotriva.

Numele piesei	Locul clasarii in preselectie	Interpretul
Indragostit	65	George feat. George Nicolescu
Armele jos	85	Giulia
Uneori	86	Alin Cojocarita
Din vina ta	98	Annes
Ce frumoasa e iubirea	126	Giulia Angelescu
So special	173	Bloggers
Like a spam email	178	Bloggers

Documentul complet cu toate piesele admise sau respinse la Eurovision, clasamentul, compozitorul, textierul, interpretul si punctajul obtinut de fiecare este accesabil aici sau poate fi vizionat in format .html aici.

Cineva de la STS e pasionat de scandalul Eurovision

Dupa ce a vizitat blogul lui Iosif Kiss, azi, la ora 2:33:24 pm, adica pe la ora paisprezece si 34 de minute, ne vizita domnul de la Serviciul de Telecomunicatii Speciale. Cel pasionat de cestiunea Eurovision. De ce? Nu stim. Poate ca are o pasiune. Poate ca ii place "Shine". Poate ca, din contra, e fan Nico. Poate ca nici una, nici alta. Poate ca vom afla. Poate nu.

Trebuiau sa fie la Eurovision Romania: Roxana, "Everybody Needs A Song"

Teorema: "Moculozaurii", cum li se spune mai nou pe la noi, prin Romanica, vamuie o buna parte dintre piesel bune dinainte ca ele sa ajunga sa fie cunoscute de public, in semifinale si finala, prin preselectie.

Apoi, daca totusi vreun cantec periculos pentru aranjamentele lor trece de acest filtru, incep lucraturile. Pe cele de anul acesta le cunoastem. Cele de anul viitor am vrea, pur si simplu, sa nu existe. Pentru ca, daca vor exista, va fi vai si-amar, deoarece scandalul va fi mai mare decat anul acesta.

Demonstratie: Ieri am ascultat-o pe Annes, care mie personal mi-a placut foarte mult, chiar daca inregistrarea de la Prima, din emisiunea Teodorei, "dadea in rosu", cum se spune printre sunetisti.

Azi ascultam al doilea cristal muzical pe care l-am descoperit: o piesa clasata pe locul 41, cu 116 puncte. Interpreta: Roxana. Nume de piesa: "Everybody Needs A Song". Compozitor: Walter Dionisie. Aha! Deci: a fost Huiban ieri, cu o piesa frumoasa - veti vedea ca nu este singura, iar azi il avem pe Walter Dionisie, omul care ne-a umplut de Respect anul trecut. Tot la Eurovision. Deci se poate.

Despre aceasta figura aparte in muzica romaneasca, pe nume Walter Dionisie, se pot spune foarte multe lucruri. Un tip mobil si extrem de mobilat muzical, putin trasnit - dar cine nu este trasnit in felul sau?

A infiintat odata o trupa de poveste, Redivivus, apoi CV-ul sau s-a aglomerat cu tot felul de evenimente frumoase, conducandu-l spre o viata agitata si complexa. Si deosebit de sonora melomanistic.

Electoral: Imnul primaritei din Chinteni

Nu stiu daca madam-tanti-cucoana-tovarasa-doamna din imaginile de mai sus este o femeie de treaba sau nu, nu stiu daca ar fi un bun primar pentru localitatea Chinteni, ceea ce stiu este ca in acest moment pe YouTube s-au tavalit de ras pe jos 1.370 de insi, iar pe Trilulilu alti 28. Credeti-ma, au de ce.

DINAMITA MUZICALA: Fields - "Not so good"

"The air we breathe is not so good / The food we eat we never should..." - asa incepe cea mai frumoasa - dar nu si cea mai "musculoasa" piesa de pe un album pe cat de superb, pe atat de rar, semnat de trei muzicieni exceptionali: acestia au format odata trupa britanica de HeavyProg Fields.

In istoria rockului apar din cand in cand asa-numitele supergrupuri. Asia este unul dintre acestea. Mai avem Cream. Exemplele pot continua. Fields a fost construit pe acelasi principiu: trei muzicieni de exceptie, care se intrunesc si scot un album exceptional. In acest caz insa nu este chiar asa, pentru ca albumul acesta este mai curand la categoria "excelent addition to any prog colection", dar nu mai mult. Fields nu a devenit un brand international.

Merita sa va supun insa atentiei trupa aceasta (la capatul embederului poate fi ascultat intregul album, cu piesele numerotate), pentru ca intelegem niste lucruri. In Marea Britanie, industria muzicala care calca totul in picioare si pune calculatoare sa simuleze voci bune si instrumentisti extraordinari, care defapt nu exista, incepuse scoata coltii chiar de la inceputurile fabulosului deceniu muzical opt.

Cei doi clapari de exceptie, Graham Field si Dave Kafinetti, guristul Steve Gould si tobarul Mark Ashron, adica Rare Bird, lansasera deja doua mari perle ale muzicii progresive, albumele "Rare Bird", din 1968, precum si "As Your Mind Flies By", din 1970.

Apoi, impresarii trupei au decis ca vanzarile, bata-le vina, sunt prea mici si stilul muzical trebuia schimbat. Ashron si Field au plecat, nemultumiti. Rare Bird a mai lansat cateva albume obscure mai spre funky hard rock, dupa care s-au desfiintat.

Graham Field, impreuna cu alti doi muzicieni de exceptie, Alan Barry si Andy McCullough, fosti membri King Crimson, dintre care McCullough cred ca a mai lucrat ulterior cu Allan Holdsworth, au lansat acest album foarte frumos, plin de armonii progresive si dominat, dupa parerea mea, de aceasta balada simpla, insa pe care daca o ascultati cu atentie veti descoperi ca spune lucruri foarte importante despre lumea aceasta in care traim.

Daca discutam despre Field, vorbim defapt despre inima progresiva a fostei trupe Rare Bird. A plecat el de acolo, la revedere!, iar muzica din capul sau se mai poate auzi pe acest album, ceea ce nu e putin lucru.

Este foarte interesant ca, inca din 1971, niste baieti de douazeci si ceva de ani din Anglia intelegeau ceea ce noi acum de-abia descoperim. Ca aerul pe care il respiram nu prea este asa de bun, ca nu ar fi trebuit sa atingem niciodata mancarea pe care o mancam si asa mai departe.

"Soon we'll loose our poetry / And without poetry we're sinkin' / And die"

Trebuiau sa fie la Eurovision Romania: Annes - "Din vina ta"

Anne's - din vina ta
Asculta mai multe audio Muzica »

Inaugurez azi o noua serie. Se numeste "Trebuiau sa fie la Eurovision Romania" si e dedicata pieselor pe care eu consider ca trebuia sa le vedem in semifinale. Prima dintre ele e "Brazil", deja succes international. Veti vedea, in aceasta vara si nu numai, Litoralul va rasuna de cantecul acesta.

O ascultam aici pe Annes, care seamana la aspectul fizic cu regretata Laura Stoica. Un cantec de Gabriel Huiban, clasat in preselectie pe locul... 98!, intr-o inregistrare cu distors de la emisiunea lui Teo de pe Prima TV. Frumusetea acestei melodii simple, percutante, cantate cu pofta, ma impresioneaza placut. Fata aceasta pune foarte mult suflet si transmite pe potriva.

Teoria mea este ca...

"Moculozaurii" (sau cum sa le spun, ca deja s-a instapanit notiunea atat de puternic) procedeaza cam asa: in preselectia de dinainte de semifinale (exista si acolo un juriu, apropos) se formeaza, ca la comete, o pletora de piese bune ce sunt ejectate fara nici o explicatie. Cum e cazul acesteia si a altora.

Desigur, cautand prin fisierul excel cu rezultatul acestei jurizari, am dat peste multe cantece lipsite de valoare. Sunt nume cunoscute de compozitori si interpreti, pe de alta parte, pe care nu-i gasesc defel. Nu exista deci proba ca piesele sunt bune sau proaste. Ma intreb de ce nu? Ce are de ascuns TVR? Era greu sa incarce niste fisiere .mp3 intr-o pagina de .html? Nici vorba!

Cu foarte mare greutate, pe YouTube, am gasit cateva piese frumoase, printre care am descoperit doua perlisoare. Pe una dintre ele am dat-o azi in embeder. Pentru ca aceste cantece sunt greu sau imposibil de ascultat, cei ce critica optiunile juriului nu au argumente sau au foarte putine care sa le sprijine afirmatiile. Cateva exceptii scapa acestei cenzuri. Ca "Brazil", care se afirma acum. Care se afirma oricum, ca Anca Parghel nu sta in Eurovision.

Cum s-a procedat anul acesta

Au fost voci avizate care au remarcat piesa Parghel - Fly Project inca de la preselectie. Ele au spus cam asa: "Acesta este un cantec de succes care, daca ajunge in semifinale, castiga Eurovision. Anca Parghel are stiinta sa magnetizeze iubitorii de muzica". Adica: "Beware, that is a dangerous one!", cum a interpretat juriul "moculozaurilor".

Diriguitorii concursului aveau alte planuri anul acesta si pur si simplu nu au selectat "Brazil". Jurizarea din preselectie i-a acordat 121 de puncte, clasand-o pe locul 29. Ultimul loc calificabil, cu tot cu descalificarile si rezervele, a fost 27: "Run Away", a lui Catalin Josan.

E redundant sa mai spun ca piesa lui Catalin, de altfel destul de frumoasa, e totusi inferioara valoric lui "Brazil". Sunt insa alte cantece, ca "Yeke Yeke" (Imba), "The Key Of Life" (Simona Nae), ori "La storia della pioggia" (Inesa) care de departe nu aveau ce cauta in semifinale sau finala. De ce au fost ele mai bine cotate decat "Brazil", Horia Moculescu & Co. stiu.

Greseala acestor oameni a fost ca le-a scapat printre degete - si a putut fi auzita de public - o alta piesa cu potential mare, careia nu i-au dat importanta: "Shine", a unor suedezi necunoscuti in Romania, care, in doua reprezentatii pe sticla, au reusit sa castige un capital de simpatie enorm. De ce? Pentru ca stiu sa cante si au impresionat prin vocile lor.

Atunci au inceput lucrurile in neregula, pe care le-am vazut dantuind pe ecran in timpul finalei si dupa aceasta. Concluzia pe care o trag este ca urmatoarea editie Eurovision va trebui sa fie caracterizata printr-o maxima transparenta, ca sa nu mai apara astfel de cazuri si sa mearga in finala Eurovision exact cele mai bune piese.

De dragul muzicii bune.

Electorale: Partidul Verde, "Alo, m-auzitii?"

DINAMITA MUZICALA: Deep Purple - Lazy (live, "Machine Head" Tour, 1972)

Tocmai m-am bestializat prin jurul screen-ului calculatorului, de era sa scap sucul pe ecran, vorba unui clasic in viata. Din cand in cand, ma dezintoxic de muzica proasta, ascultand astfel de nebunii. Ascultam versiunea live din anul 1972, prezentata de Deep Purple in cadrul turneului lor de promovare a fantasticului album "Machine Head".

Despre aceasta trupa uriasa se pot spune multe. ProgArchives ii categoriseste in subgenul ProtoProg, iar in prima fraza din prezentare spune ca este "the archetypal hard rock band, hugely influential".

Parerea mea este ca Deep Purple este mult mai mult. In "Lazy", de exemplu, muzica lor este o imbinare de psychedelic si rhytm & blues, dar indeobste se spune ca Deep Purple au creat un stil propriu, inconfundabil, numit rock baroc.

Este una dintre acele trupe pe care inca as vrea sa le vad live, in speranta ca sunt ca vinul bun: pe masura ce se invecheste este mai tare, parfumat si se apropie de ambrozia cereasca.

Ambrozia Deep Purple a luat fiinta in anul 1968, in oraselul Hertford din Anglia. Line-up-ul initial al trupei, cunoscut sub numele de Mark I, ii avea in formula pe chitaristul Ritchie Blackmore, tobarul Ian Paice (care a fost singurul membru constant din toate formulele si incarnarile ulterioare ale grupului), claparul Jon Lord, basistul Nick Simper si vocalistul Rod Evans.

Din aceasta formula a lipsit Ian Gillan (un vocalist de inalta senzatie, care a fost cooptat in locul lui Evans, concediat), care a intrat in trupa dupa ce cantase in ecranizarea operei rock a lui Andrew Lloyd-Webber, "Jesus Christ Superstar". Si Simper a fost concediat, iar in loc a venit Roger Glover.

Asa a aparut Mark II, formula cu care Deep Purple si-a castigat notorietatea in intreaga lume si cea in care a lansat o serie de albume de exceptie, ca rupatorul "In Rock". Ok, m-am oprit aici, la Mark II, cu prezentarea trupei. Cine vrea sa aprofundeze, sa urmeze linkul de mai sus si coada embederului, in care se afla multe lucruri interesante.