© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

vineri, 3 aprilie 2009

Gigi Becali a fost arestat pentru 29 de zile

Ora 6:30 Omul de afaceri Gigi Becali, patron al Clubului Steaua, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, insa decizia aceasta nu este definitiva. Avocatii sai declara ca vor face recurs.

Ora 8:00 Gigi Becali a primit primul mic dejun gratis, ca orice detinut: marmelada cu paine si cu ceai.

Si, pentru ca tot suntem pe Dambovita, unde totul este ca o continua vaicareala cu accente tragicomice, trebuia sa vina si ziua cand, tot ca o tragicomedie, Jiji sa fie arestat. Realitatea in care traim este insa si imprevizibila.

Gigi Becali nu a fost arestat nici pentru mituirea unui arbitru sau a altuia, nici pentru meciuri aranjate prin campionat, nici pentru evaziune fiscala, nici pentru faptul ca a alergat cu Maybachul dupa jucatorii unei anumite echipe de fotbal, promitandu-le bani, nici pentru notoriul Dosar Valiza, nici pentru ceea ce eu presupun a fi fost aranjamentul din spatele Scandalului Bricheta.

In fond, nici pe Al Capone baietii astia, printre care sunt prea multi incompetenti si corupti, politistii, procurorii, judecatorii nu au reusit sa-l bage la bulau pentru crimele pe care le-a facut, nici pentru traficul de droguri, de alcool si bauturi alcoolice in timpul prohibitiei, nici pentru mituirea unor politicieni.

Nu ca Becali s-ar compara cu marele mafiot italo-amercan, nici nu suporta comparatie, diferenta dintre cei doi este ca aceea dintre gangsterul care stapaneste piata neagra din mahala si golanul de noua ani care fura cornetele cu inghetata, cand vanzatorul ambulant s-a dus sa mictioneze la WC-ul de la alimentara din coltul strazii de dupa colt.

Exista insa unele apropieri intre cazuisticile celor doi. Cat despre Steaua, reamintesc ceea ce am spus cu acea ocazie. In dimineata zilei meciului Rapid-Steaua, in care s-a produs acea porcarie cu bricheta, mi-am cumparat de la chiosc filmul meciului din finala Cupei Campionilor FC Barcelona - Steaua.

Seara, voiam sa ma uit la meci si, indiferent de rezultat si chiar daca sunt rapidist, ulterior voiam sa vizionez marele meci al Stelei. Iar aceasta pentru ca respect foarte mult marca Steaua Bucuresti. Daca Rapid Bucuresti este cel mai vechi club din Vechiul Regat, Steaua este cel mai prestigios club.

Daca Rapid, pana in anul 1986, avea cei mai multi suporteri din Romania, urmat de Progresul, de-abia apoi fiind Steaua si Universitatea Craiova, dupa castigarea Cupei Campionilor Steaua a devenit cel mai iubit club din tara noastra. Ei bine, dupa mizeria cu bricheta nu am mai putut sa ma uit la marele meci al Stelei din urma cu 20 de ani. Nici pana azi nu m-am uitat la aceste meci fabulos.

Mai intai, vreau sa vad Steaua curatandu-se de Becali si de toate pervertirile pe care le-a facut acesta asupra spiritului acestui mare club de fotbal. Pentru aceasta, este posibil si poate necear ca FC Steaua sa fie nevoit sa treaca printr-un fel de purgatoriu. Nu stiu cat de profund trebuie sa fie acest purgatoriu, dar el trebuie sa mistuie toate deseurile lasate de George Becali in Ghencea, asemeni celor lasate azi-noapte de sustinatorii sai la Judecatorie.

Apoi, chiar si aceia dintre noi care nu suntem nici stelisti, nici nu iubim Steaua, ci alte echipe de fotbal, poate ca vom putea din nou sa respectam acest mare club de fotbal. Intr-o zi.SURSA FOTO: SteauaFC.com
FOTOINFO: Merita albitura din jurul pozei! Printr-un abur, din cauza timpului care a trecut de atunci si a practicilor becaliene, legendara echipa a Stelei '86 imi mai da frisoane si acum:

de la stanga la dreapta
===============
SUS: Ladislau Boloni, Miodrag Belodedici, Stefan Iovan, Victor Piturca, Adrian Bumbescu, Helmut Dukadam
JOS: Mihail Majaru, Marius Lacatus, Ilie Barbulescu, Gavrila Pele Balint, Lucian Balan

citeste pe site-ul pe Realitatea TV
:

Susţinătorii lui Becali au renunţat la protest (ProSport)

Pe lângă Victor şi Giovani Becali, Mădălin Voicu şi Costel Bucur au ţinut să fie prezenţi la Judecătoria sectorului 1, pentru a susţine cauza patronului din Ghencea. Alături de acestia, câteva sute de oameni, membri PNG sau simpatizanţi ai Războinicului Luminii, au manifestat contra a ceea ce ei considerau ca fiind un abuz. Nu se ştie însă cu exactitate câte dintre persoanele prezente au venit din proprie iniţiativă şi câţi au fost tocmiţi de apropiaţi ai latifundiarului să creeze atmosferă şi presiune.

Ora 1:27 La Judecătoria sectorului 1 continuă să sosească susţinători de-ai lui Becali. Sunt în jur de 500 de inşi.

Ora 1:30 Fanii lui Becali au scos din dotare un banner imens pe care au inscripţionat mare: "FREE GIGI!". Toţi cei prezenţi strigă "Libertate!" şi "Îl vrem pe Gigi acasă!"

Ora 3:00 Mai puţin de o sută de susţinători ai lui Becali au rămas la Judecătoria sectorului 1. Văzand că verdictul se amână, cei mai mulţi au preferat să se indrepte spre casă.

Ora 4:00 Aproape toţi cei prezenţi în faţa Judecătoriei sectorului 1 pentru a-şi manifesta ataşamentul faţă de latifundiar au plecat. În urma lor a rămas un munte de gunoaie.

FOTBAL - NATIONALA Piturca isi negociaza demisia

Surse ProSport indică faptul că selecţionerul Victor Piţurcă a inceput negocierile cu oficialii Federaţiei Române de Fotbal pentru rezilierea contractului.

Piţurcă avea dreptul la despăgubiri de 600.000 de euro în cazul în care era dat afară, dar este tentat să plece pentru o sumă mult mai mică. Se pare că selecţionerul ar putea să renunţe la scaun în schimbul unor compensaţii de aproximativ 300.000 de euro.

Tehnicianul a mărturisit unor apropiaţi că s-a întâlnit ieri cu Mircea Sandu pentru a ajunge la o inţelegere. În acest moment, favoriţi pentru înlocuirea lui Piţurcă sunt Răzvan Lucescu, Cosmin Olăroiu şi Gheorghe Hagi, sustine ProSport.

A, gata! M-am lamurit: l-au bagat la intristare, mititica si racoare pe Jiji ca sa nu poata negocia pentru ca Olaroiu sa fie adus la Nationala! Si este clar ca e vorba despre sustinatorii lui Razvan Lucescu, ca sa poata sa danseze Hagi cu Elena Gheorghe la Moscova.

Cam asa vad si eu ca gandesc cu glas tare, pe unele posturi de televiziune, ai nostri ca brazii. Dar sa trecem peste asta. Oricum, daca ajunge Olaroiu antrenorul Nationalei, am cazut din lac in put si intru in greva fotbalului la Piata Universitatii.

joi, 2 aprilie 2009

Becali, încătuşat, dus la Judecătoria Sectorului 1

FOTO: ProSport
FOTOINFO:
În urmă cu doar câteva minute, Gigi Becali a fost transportat de la Poliţia Capitalei la Judecătoriei Sectorului 1.


Alături de patronul Stelei se află ceilalţi cinci suspecţi în această speţă, care se presupune că au acţionat la comanda Războinicului Luminii, dar şi cele trei victime, care au făcut plângere.

De notat că toţi, inclusiv aşa-zisele 'victime', au fost duşi către dube având cătuşe la mâini. Cei nouă suspecţi au fost urcaţi în mare grabă în trei vehicule SPIR, care au demarat în trombă spre Judecătoria Sectorului 1.

Aici se va stabili dacă cererea procurorilor de a prelungi mandatul de arestare pentru 29 de zile va fi sau nu luată în considerare. Avocatul lui latifundiarului, Dancu, va încerca să atace înscrisurile pe care le vor folosi în instanţă procurorii. 10 ore a petrecut finanţatorul din Ghencea în arest. Ordonanţa de arestare preventivă expiră mâine, la ora 13:00.

DINAMITA MUZICALA: Queen, "The Prophet's Song" (A Night At The Opera)



Fabulos! In 1976, la putin timp dupa aparitia acestui album fabulos, "A Night At The Opera", l-am ascultat integral, aproape fara oprire, cateva ore, cat l-am avut la dispozitie pe o caseta audio. Fara sa stiu cum arata la fata si cine sunt cei care canta. Fara sa stiu ca la tobe e Taylor, ori ca la chitara este unul dintre marii chitaristi ai universului, Brian May, ori ca metronomul acestei formatii fara pereche in universul cunoscut este marele basist Brian Deacon, omul prin care trecea ritmica interna a acestui grup.

Parerea mea este ca "A Night At The Opera" este cel mai mare album al acestui grup. Inainte de el sunt alte doua albume grozave, "Jazz" si "News Of The World", care au portiuni absolut superbe, dar cantece, teme, idei, explozii de muzica buna. Aici, pe ANATO, avem o tema clasica, preluata si rockata bine, apoi dusa pana in ceruri din nou.

De pe album pot fi scoase in evidenta mai multe piese fabuloase. Probabil ca "Bohemian Rapsody" este cea mai complexa si poate chiar cea mai complexa creatie Queen. Poate ca "Love Of My Life" este una dintre marile balade rock ale grupului, alaturi de "The Lily Of The Valey", "Save Me", "Jealousy" sau "Who Wants To Live Forever". Eu cred ca "The Prophet's Song" este cea mai progresiva creatie Queen.

Dar, oarecum o ciudatenie, partea de evolutie spre muzica progresiva nu se bazeaza pe clape si sintetizatoare de suflet, ci pe voci suprapuse una peste alta, toate apartinandu-i marelui solist rock Frederik Bulsara, zis in timpul liber Freddie Mercury. Sa-l respectam si sa-i respectam mereu pe acesti mari muzicieni britanici.

Gigi Becali, retinut 24 de ore pentru lipsire de libertate in mod ilegal


Finanţatorul Stelei Gigi Becali a fost reţinut de procurori în prezenţa unui avocat din oficiu, au declarat surse judiciare pentru NewsIn, care au mai spus că omul de afaceri a fost apărat pentru puţin timp, la Poliţie, de Aurelian Bădulescu, avocatul fostului şef DGIPI, arata Realitatea TV.

Dupa culoarea speriata a papucilor de casa din picioarele lui Gigi Becali, la intrarea in vila sa din Pipera, ca si dupa pijamaua de atlaz, peste care era aruncat grabit un parpalac, deducem ca Latifundiarul din Pipera a fost luat de Politie ca din oala.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti se pregătesc să formuleze propunerea de arestare pe numele lui Gigi Becali, iar Judecătoria Sectorului 1 va fi instanţa care va decide dacă va emite mandat pentru finanţatorul Stelei, au declarat surse judiciare pentru NewsIn.

De altfel, Judecătoria Sectorului 1 este instanţa care a emis cele 8 mandate de percheziţie puse în aplicare joi dimineaţă în acest dosar. Pe numele lui Becali nu a fost cerută încă emiterea unui mandat de arestare, a declarat pentru NewsIn purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, Nicoleta Pantelie, care a confirmat ordonanţa de reţinere a finanţatorului Stelei.

Gigi Becali a fost reţinut de procurori începând cu ora 13.00. De asemenea, şi alte persoane implicate în scandalul furtului maşinii finanţatorului Stelei au fost reţinute, a anunţat Gardianul. Ele urmează să fie duşi la Judecătoria Sectorului 1 pentru emiterea mandatelor de arestare.

Omul de afaceri Gigi Becali este acuzat de instigare la lipsire de libertate în mod ilegal, celelalte persoane audiate fiind învinuite şi de uz de armă fără drept. Exista ipoteza formulata de catre Tibi Lovin, conform careia in spatele acestei retineri s-ar afla Puiu Popoviciu, care astfel s-ar razbuna pentru problemele pe care le are in Justitie, chiar in urma unei plangeri facute de acesta contra lui Popoviciu, legate de Afacerea Baneasa.

Dupa Tibi, si Antena 3, si Realitatea TV au lansat, sub diferite forme, aceeasi ipoteza de lucru. L-am auzit pe Realitatea TV pe Bogdan Chirieac facand acest lucru, insa cu foarte multa precautie si subtilitate.

Ciudat este ca acest om a fost retinut tocmai pentru acest caz, cel putin in aparenta minor. De ce acum si nu acum doua luni, cand s-au intamplat aceste lucruri?

De ce nu a fost cercetat si retinut / arestat pentru alte cazuri, in care oamenii lui Becali au folosid violenta? Presa a relatat de cateva ori ceea ce s-a intamplat cu rafuielile dintre ultrasii stelisti si fortele de ordine conduse de catre Zmarandescu. De ce nu a intervenit atunci Politia, si de ce anume o face exact acum?

EUROVISION 2009: Moldova - Nelly Ciobanu, "Hora din Moldova"


Ca si in cazul lituanienilor pe care i-am prezentat ieri, si aici, la romanca noastra basarabeana, se vede clar scoala rusa de cant, ca si, in general, scoala de muzica tipic ruseasca, foarte bine pusa la punct. Nelly Ciobanu canta foarte bine, este clar.

Cantecul ei incepe ca o piesa a lui Goran Bregovic sau Emir Kusturica, apoi se face mai comerciala, inspre Zdob & Zdub, ba chiar mai comerciala putin, ceva inspre haiducii lui K2 din Romania, care ne cantara anii trecuti impreuna cu Red Nex.

Asa cum am mai spus, m-am pomenit ca sunt, ascultand acest gen de prelucrare dupa folclor, subiectiv, foarte subiectiv, si nu-mi place. De ce este mai frumoasa, in valoare absoluta muzicala, hora incinsa de Nelly, decat o prelucrare la fel de sufletoasa si bine pusa la punct dupa muzica populara dintr-un alt fost stat sovietic, dar din unul de neam turcic?

Cum sunt azerii. Nu este cazul anul acesta, dar imi pun problema daca nu cumva sunt nedrept uneori. Dincolo de aceasta iesire din subiect, cred ca basarabenii au sansele lor (legate iar de votul de gasca din spatiul ex-sovietic) de a se clasa bine.

FINALA MELODIFESTIVALEN: E.M.D., "Baby, goodbye"


Un alt cantec frumos si foarte bine cantat, fara disonante in interpretare. Unul care simuleaza si sugereaza music-hall-ul, si prin debutul expozitiei, si prin tema de la refren, si prin prezenta scenica realizata de E.M.D., cu frac si papion.

Frumos, dar are o singura problema: nu-mi ajunge la suflet, chiar daca creste frumos si aduce tensiunea acolo unde trebuie ea sa ajunga.

FOTBAL - NATIONALA Naţionala României, o glumă proastă (EvZ)

De Ziua Păcălelii, echipa lui Victor Piţurcă ne-a făcut încă o farsă sinistră, încasând cea de-a treia bătaie în preliminariile Mondialelor: 1-2 cu Austria.

Dezastrul de la echipa naţională de fotbal a României e total. Tricolorii au pierdut aseară, la Klagenfurt, în faţa Austriei, cu 2-1, după un nou meci de coşmar în preliminariile Cupei Mondiale.

Cu un antrenor debutant, cu doi jucători (Beichler şi Pehlivan) la primul joc în naţională, cu alţi zece fotbalişti care nau depăşit graniţa de zece partide pentru ţara lor, Austria a învins România pentru prima datădupă 85 de ani

citeste tot articolul

citeste in EvZ si:

Romania, din umilinta in umilinta

FOTBAL - NATIONALA Suporterii catre Piţurcă: "Ieşi afară, javră ordinară!" (ProSport)

Aproximativ 200 de suporteri ai echipei naţionale s-au strâns, miercuri, la finalul partidei cu Austria scor 1-2, în zona vestiarelor, aceştia huiduindu-i pe jucători, cu excepţia mijlocaşilor Maximilian Nicu şi Cristian Tănase.

De asemenea aceştia au cerut demisia selecţionerului şi a conducerii FRF.

În timp ce jucătorii îl aşteptau pe selecţionerul Victor Piţurcă să termine conferinţa de presă, fanii României au început să strige:"Ieşi afară, javră ordinară". Înainte de plecarea autocarului, suporterii au aruncat cu o torţa în direcţia acestuia.

citeste in ProSport si:
Piturca: "Nu s-a întâmplat nimic deosebit în afară de faptul că am pierdut"
Mutu: "Campania se îndreaptă spre eşec! Câştigul din cele două înfrângeri este Cristi Tănase!"
Piţurcă: "Deocamdată, mai sunt antrenorul naţionalei!"

FOTBAL - NATIONALA Mutu: "Ma faceam de ras daca intram" (GSP)

Vedeta naţionalei României, Adrian Mutu, spune că marele ghinion al echipei noastre astăzi a fost că a primit gol foarte repede după ce a trecut în avantaj:

"Mai greu în teren decît în tribună, am simţit-o pe propria piele. Îmi pare rău de primul gol, l-am luat prea repede. Nu cred că avem nimic de imputat băieţilor, ei au încercat să facă un meci bun", a spus Mutu la Sport.ro.

"Avem şanse foarte mici de calificare, este o situaţie neplăcută. Trebuie să fim mai optimişti acum, trecem printr-un moment greu şi trebuie să fim uniţi. E uşor să critici acum, deşi criticile sînt îndreptăţite", a recunoscut atacantul Fiorentinei.

citeste tot aici

citeste din GSP si:
Mitica Dragomir: "Sandu îl va demite pe Piţurcă"
Dumitru Dragomir: "Max Nicu trebuia să se îmbrace şi să plece"
Fanii au aruncat cu torţe în autocarul naţionalei!
Meme Stoica: "Piţurcă a păcălit 22 de milioane de oameni!"
Constantini: "România a părut puternică în primele 15 minute"