© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

duminică, 8 martie 2009

Primele imagini video cu actorul italian atacat pentru ca s-a dat drept roman (Ziua)



Paolo Calabresi, un actor italian care a pretins ca este cetatean roman, a fost atacat recent cu un cutit de un conational de-al sau, in fata unui bar din Roma, in timpul unei filmari cu camera ascunsa pentru emisiunea de divertisment "Le Iene".

Subiectul a fost tratat pe larg de presa din Italia si din Romania, in contextul in care tot mai multe atacuri impotriva romanilor au avut loc in Peninsula.

Sambata, canalul Italia 1, din trustul Mediaset, a difuzat pe Internet imaginile surprinse cu camera ascunsa si momentul in care "romanul" este atacat cu un cutit de mici dimensiuni si acuzat ca face parte din categoria celor "care violeaza fetele din Italia".

Primarul Romei a calificat incidentul drept un eveniment "foarte delicat" si a avertizat ca orice generalizare este gresita, amintind ca si italienii sunt vinovati de numeroase agresiuni sexuale.

Petre Cozma: "Se leagă ce aţi dat voi!" (GSP)

Tatăl lui Marian Cozma, Petre, a vorbit despre investigaţia pe care Gazeta Sporturilor a publicat-o în ediţia de ieri, în legătură cu asasinarea fiului său. Acesta e temător să acorde detalii noi despre ce s-a întîmplat acum o lună în Ungaria.

"Am citit ce aţi scris, pentru că eram curios să văd dacă aflu lucruri noi. Se leagă, se leagă ce aţi publicat, dar nu în totalitate, asta din ce ştiu eu.

Mi-e foarte greu să vorbesc despre ce s-a întîmplat şi, în plus, aştept noi informaţii din Ungaria, pentru că am oamenii mei acolo care mă ajută să primesc detalii despre moartea băiatului.

Am vorbit şi cu cei de la Veszprem, am vorbit cu multă lume, dar nu pot să vă zic nimic acum. Nu pot să zic nimănui! Mi-e greu să povestesc. O să se afle totul, vă asigur! Oricum, sînt mîndru că se încearcă să se facă dreptate şi că autorităţile din Ungaria continuă ancheta", a spus Petre Cozma.

citeste si:
Presa maghiara preia ancheta Gazetei: Helga Toth, motivul conflictului care a dus la decesul lui Cozma
Cătălin Tolontan scrie despre «Cealaltă Ungarie»

sâmbătă, 7 martie 2009

DINAMITA MUZICALA: David Gilmour & The Who, "Quadrophenia"



Live at Hyde Park, 30 iunie 1996

Scrisoare catre liceeni (Tudor Chirila)



Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare.

Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul.

Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal.

Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

citeste tot

Adevărul asasinării lui Marian Cozma: Helga, numele mortii (GSP)

Mîine se împlineşte o lună de la moartea lui Marian Cozma. GSP a investigat cazul neîntrerupt, cu mai multe vizite la Veszprem.

Pînă la urmă, după discuţii cu zeci de martori şi oameni avizaţi, cititorii au sub ochi tabloul crimei care a tulburat România şi Ungaria.

În acea seară, la bar, Marian a fost jignit de Helga Toth, prietena a doi fraţi care fac legea în zonă.

Românul a lovit-o. Tamas Beery, fratele-şef, a chemat la telefon banda de 25 de rromi. Veniţi să-l provoace şi să-l timoreze pe Marian, aceştia au scăpat lucrurile de sub control şi l-au omorît prin lovituri de cuţit, una în inimă.

Au fost vînduţi poliţiei chiar de catre cel care i-a comandat!

citeste articolul

vineri, 6 martie 2009

DINAMITA MUZICALA: The Who, "The Rock (Quadrophenia)"



In vara si spre sfarsitul anului 1967, dupa ce a facut valva in Statele Unite cu aparitii incediare live si la televiziune, The Who a intrat din nou in studio, pentru a inregistra ceea ce este si acum considerat ca fiind unul dintre cele mai mari albume rock and roll ale epocii. A fost doar primul album din ceea ce urma sa devina un standard pentru The Who in anii urmatori, precum si un standard al muzicii progresive: albumul-concept.

"The Who Sell Out" (1967) a fost mare nu doar prin realizarea sa muzicala, dar si prin conceptul din spatele muzicii: destructia culturii clasice, prin miscarea contraculturala. O tema care avea sa fie reluata si amplificata in marea opera rock "Quadrophenia" (1973). Albumul includea unele dintre temele muzicale de pe o alta mare opera rock a grupului, "Tommy" (1969) si care aveau sa fie aici exploatate la maximum, in cea mai mare creatie The Who.

Daca in Tommy este vorba despre alienarea individului in societatea moderna, in "Quadrophenia" deja lucrurile se complica si se ajunge la punerea pe tapet a chestiunilor de ordin cultural si ataca probleme fundamentale ale lumii acesteia in care traim astazi.

Este greu de explicat printr-un clip de maximum 10 minute de ce este o atat de mare trupa The Who. Cel mai simplu, dar necesita rabdare si putere de intelegere muzicala, este sa asculti creatia fabuloasa a acestor muzicieni geniali.

Noi nu facem decat sa recomandam niste directii de urmat, pentru cunoasterea mai aprofundata a muzicii acesteia minunate, in care rock and roll-ul s-a dezvoltat, s-a amplificat, ajungand la formule muzicale ilustre, de referinta si in ziua de astazi.

POLITICA: E bine ca Boc isi desfiinteaza cancelaria?

Emil Boc a declarat, acum cateva zile, că în maximum 10 zile va emite o ordonanţă de guvern, prin care va modifica Legea organizării şi funcţionării Guvernului şi Cancelaria Guvernului va fi desfiinţată.

"Primul ministru va avea după desfiinţarea cancelariei, ceea ce are oricare alt prim ministru din lume, un corp de consilieri, de purtători de cuvânt într-o structură decentă", a declarat Emil Boc.

O declaratie socanta pentru mine a facut Emil Boc, cu aceeasi ocazie: "Această Cancelarie a fost în vremea lui Tăriceanu un Guvern paralel şi nu se justifică să ai două Guverne: unul la ministere şi unul la Palatul Victoria. Dacă nu facem această restructurare, nu pot să cer eu ca premier, miniştrilor, să facă treabă, să procedeze la restructurarea agenţiilor şi a altor instituţii guvernamentale".

Boc le cere miniştrilor o situaţie privind restructurarea sau comasarea agenţiilor şi spune că, dacă până în anul 2003 nu a fost nevoie de Cancelarie, la fel se va întâmpla şi acum. "Începem restrângerile bugetare de la nivelul parlamentarilor, pentru a nu pierde controlul asupra economiei", a mai spus primul ministru.

Partea din declaratia lui Emil Boc, subliniata de mine in aldine, este socanta, asa cum am afirmat, dintr-un motiv personal. In anul 2006, am scris in Revista "Bilant" o analiza, numita "Guvernul paralel al premierului Tariceanu".

citeste in continuare

joi, 5 martie 2009

DINAMITA MUZICALA: The Who, "A Quick One (While He's Away)"



Cand The Who au intrat in studio pentru a-si inregistra cel de-al doilea album, A Quick One (1966), fiecare membru al trupei a trebuit sa contribuie cu creatii originale, pentru a ajuta la majorarea veniturilor grupului. The Who a avut clauze contractuale foarte dure si in privinta distrugerii sculelor in timpul concertelor.

Cand ceilalti membri ai grupului nu au fost in stare sa vina cu propria lor cota de cantece pe noul album, Pete si Kit au luat conducerea, in ceea ce priveste creativitatea, astfel rezultand ceea ce va fi fost unul dintre albumele emblematice ale muzicii progresive, astfel rezultans "A Quick One", adica "Una Rapida".

A fost o succesiune de sase cantece distincte, legate intre ele printr-o singura tema unificatoare: dragoste, tradare si iertare. Asa a aparut ceea ce in curand a fost numita a rock opera, dar la fel de bine ar fi putut fi numita si prima prog epic. In acel moment, The Who a devenit unul dintre cei mai importanti exponenti ai Pop-Art-ului in muzica.

Pop-Art a fost o miscare care punea laolalta muzica si arta, care de asemenea a devenit unul dintre cele mai importante aspecte, chiar daca nu cel mai vizibil, care a definit miscarea muzicala ProgRock. La inceput, mariajul dintre sunet si imagine a fost pur vizual, apoi, cu acest album, "A Quick One", el a patruns in muzica.

Ceea ce a urmat este insa demn de istoria muzicii.

(va urma)

POLITICA: Postdemocraţia (Cristian Parvulescu pentru Cotidianul)

Cât poate rezista o democraţie la criză? Un an, doi, zece? Data trecută, când Marea Criză a zdruncinat lumea, democraţiile s-au prăbuşit rând pe rând în faţa totalitarismului.

Şi nu doar în Germania, unde în 1933, la nici trei ani de la debutul crizei, Hitler se instala la Cancelarie şi deschidea calea celui de-Al Treilea Reich, dar şi în România, unde Carol al II-lea încerca mai întâi în 1932, apoi reuşea în 1938 să pună democraţia românească, aşa de faţadă cum era, între paranteze.

De ce ar fi democraţia acum, în 2008-2009, cu mult mai stabilă decât atunci? Căci nu doar aiurea, ci şi pe la noi, multe lucruri sunt surprinzător de asemănătoare.
Pentru a acoperi prin aparenţele sale democratice schimbarea de paradigmă politică, postdemocraţia explică transformarea lentă, dar sigură, a regimului politic caracteristic celei de-a doua jumătăţi a secolului trecut pentru Europa Occidentală şi oarecum pentru America de Nord.

citeste analiza

EUROVISION 2009: Mamitica-l duce pe dl. Goe la Bucuresti / Manoliu o duce pe Elena la Berlin

Timpul trece si promovarea Elenei si a piesei ce va reprezenta Romania in acest an la Eurovision tot intarzie. Ei bine, astazi suntem anuntati ca Elena incepe turneul de promovare la Berlin, pe 10 martie.

Datorita Ministerului Turismului, Elena va petrece 4 zile in capitala Germaniei, participand la Targul International de Turism.

Videoclipul piesei “The Balkan Girls” va rula la acest targ si Elena Gheorghe se va bucura de promovare la radiourile si televiziunile locale si va acorda autografe.

Sa speram ca acest lucru ne va plasa pe o pozitie mai buna in clasamentul intermediar! Si, pentru ca tot veni vorba despre clasamentul acesta, dat in link de catre colegii de la Dulapiorul.com, intr-un sondaj realizat de ESCtoday, “Balkan Girls” este pe locul 25 din 33, in preferintele celor care au votat.

citeste stire completa pe Monden.info