POLITICA Traian Basescu: Se putea plăti un cost mai mic al crizei

TRISTETE: Ne-a parasit Nicu Constantin

A murit de curand, in spital. Afectiune neurologica.Nu vreau sa spun nimic mai mult. Este foarte trist. A murit un mare actor de comedie.

Patrick Swayze este acum o fantomitza indragostita

Actorul american Patrick Swayze, cunoscut pentru rolurile sale din "Dirty Dancing" si "Fantoma mea iubita", a murit dupa o lupta indelungata impotriva cancerului de pancreas, a anuntat luni purtatorul sau de cuvant..

Patrick Swayze a anuntat in martie 2008 ca sufera de o forma avansata de cancer de pancreas. El a fost internat in luna ianuarie pentru pneumonie si a negat in martie informatiile privind o agravare a starii sale, informeaza NewsIn citand AFP.

Cancerul de pancreas este unul dintre cele mai agresive, numai unul din 10 bolnavi supravietuind la cinci ani de la diagnosticare. In plus, boala se extinde si la alte organe, ceea ce o face inoperabila in numeroase cazuri.

Patrick Swayze a turnat o serie de filme cu mare succes la public in anii '80 si '90.

Nascut in 1952 in Texas, ales in 1991 "cel mai sexy barbat in viata", de catre revista People, acest fiu al unui coregraf a studia dansul in tinerete, inainte de a debuta pe marele ecran in 1979 in filmul "Skatetown, USA", un musical in stilul "Saturday Night Fever".

Dupa mai multi ani in seriale si filme de televiziune, el a obtinut gloria in 1987, datorita comediei muzicale "Dirty Dancing", in care a jucat rolul unui profesor de dans. El a scris si interpretat unul dintre cantecele emblematice ale acestui film, devenit un succes mondial, "She's like the wind"...

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Ambele extreme inteleg aiurea (6)

Perversitatea efectului este insa si mai mare. Cand am scris pe blogul meu depre cauzele profunde ale crimei faptuite de catre niste interlopi din Veszprem, care il ucisesera cu sange rece pe Marian Cozma, am primit amenintari cu moartea in comentarii.

Continutul acestora vadea ca ii deranjasem deopotriva pe cei care urau tiganii (care intelesesera ca le iau apararea unor infractori=tigani), ca si pe tigani (care pricepusera si ei, la fel de eronat, ca ii culpabilizez in corpore pe toti reprezentantii etniei lor), dar, culmea!, si pe unii aparatori ai multiculturalismului (care, lipsiti de un aparat intelectual destul de selectiv, au inteles, ca si tiganii, ca ii culpabilizez incorpore pe toti reprezentantii acestei etnii).

Revin la chestiunea rrom-roman-Romania. Cand am scris „Despre Madonna, romani si tigani” am avut de ales: ori contribui la confuzia generala, folosind exclusiv cuvantul „rrom” (dincolo de faptul ca probabil si asa as fi suparat-o pe gioia, care probabil ar fi dorit ca, atunci cand ma refer la tigani, sa pun „...”), de parca ma refer la vreo bautura alcoolica si am facut o greseala de scriere, ori sparg acest obicei institutionalizat stupid de catre autoritatile de la Bucuresti (ca si, de exemplu, vandalizarea limbii romane cu macro-cuvintele agramate „nicio”, „niciun”, etc.).

Am ales a doua solutie, voi explica de ce anume, iar cu aceasta voi lichida, sper definitiv, subiectul. Sunt genul de individ care simte si intra in conflict direct cu chestiunile-problema si cu oamenii-problema din jurul sau. Daca se intampla ceva sensibil in jurul meu, greu de dezbatut public, incumband sensibilitati, frustrari, realitati nerostite si rani pe care s-a turnat sarea, le identific si le scot pe tapet.

O fac pentru ca sunt convins ca astfel ajut la vindecarea traumei respective, prin identificarea cauzelor acesteia. Asa cum voi face intotdeauna. Chiar daca ii deranjez pe cei care au ranit si pe cei care au fost raniti (carora le cer scuze si ii asigur de tot respectul, sprijinul si compasiunea mea).

Sunt convins ca exista o diferenta intre atitudinea mea si cea a scriitorului danez Hans Christian Andersen, care era spaima femeilor urate din inalta societate daneza, pentru ca aparea la serate cu un trandafir rosu superb in mana, pe care il daruia constant celei mai urate femei. Uratenia este, in acest caz, a celor care jignesc bunul simt si umanitatea, nu a celor lezati de acestia.

STAREA PRESEI - CRIZA: Realitatea TV bate campii - Nu falimentul Lehmann Brothers a dat semnalul crizei

Imi dati voie sa fac o parafraza? Ok, parafraza: Daca nu ai jurnalisti care sa se priceapa, iti cumperi. Cum? Ii platesti pe cei buni. Daca nu ii platesti pe cei buni (din motive care nu fac obiectul acestor randuletze), atunci ii platesti pe altii, care nu se pricep.

Mai trist este ca alaturi, peste drum, in corpul acela de cladire la care ajungi pe o scurtatura ciudata, la Money Channel, chiar sunt oameni care se pricep la asta. Puteau fi intrebati. Nu au fost intrebati. A rezultat o gafa de presa.

Iata aici transcriptul pe care imi bazez afirmatiile. Conform Realitatea TV...

[...]Pe 15 septembrie anunţul a fost făcut oficial - banca Lehman Brothers a dat faliment. Era doar prima piesă căzută dintr-un domino complicat, care a provocat cea mai gravă recesiune de la marele crah bursier din 1929.[...]

Prima data cand am vazut aceasta mare greseala, care dovedeste pur si simplu lipsa de profesionalism, mi s-au aburit ochelarii. Este important sa stiti ca nu port ochelari. Dar lucrurile nu s-au oprit aici. Trebuiau sa repete greseala:

Stand-up MĂDĂLINA IACOB, corespondent Realitatea TV (din beta de 11) Acum un an aici era sediul Lehman Brothers. Colapsul băncii de investiţii a declanşat cea mai gravă criză financiară din ultimii 70 de ani. Prăbuşirea uneia dintre cele mai vechi firme de pe Wall Street a zguduit din temelii sistemul financiar, iar criza s-a răspândit ca o pandemie în întreaga lume.

Aceasta nu am priceput la Realitatea TV inca de pe vremea lui Prigoana: ce il intereseaza pe Costel, care intra pe website-ul tau, ca tu ai asta pe caseta beta de ora 11? Dar asta e mizilic, pe langa repetarea prostiei cu Lehmann Brothers, al carei colaps ar fi "declansat cea mai grava criza financiara", care s-ar fi raspandit "ca o pandemie in intreaga lume".

Dumnezeule mare! Nu am crezut ca voi auzi vreodata o asemenea prostie. Da, poate ca acela care a scris textul acesta tamp a auzit prima data de criza acum un an, cand a intrat in faliment Lehmann. Da, Lehmann Brothers era, alaturi de Meryl Lynch si alte banci, printre marile banci de investitii din lume.

Da, rolul acestor banci de investitii a fost fundamental in umflarea balonului, a carei dezumflare, incepand din decembrie 2006, a dus la actuala criza. Dar nu numai rolul lor. Si nu cu falimentul Lehmann a inceput de facto criza. Am aici doua raspunsuri: unul simplu si unul complicat.

Raspunsul simplu

Pe 6 august 2007, American Home Mortgage, una dintre cele mai mari societati americane independente de credit pentru locuinte, a dat faliment. Pe 9 august 2007, piata creditelor pe termen scurt a inghetat, dupa ce BNP Paribas a suspendat trei dintre fondurile sale de investitii, in valoare de doua miliarde de euro, invocand problemele din sectorul ipotecar subprime din SUA.

Asa a inceput oficial criza, nu cu Lehmann Brothers, un an si o luna mai tarziu. Uite, de-aia va scade ratingul, copii. Daca nu ma credeti ca asa stau lucrurile, intrebati-l pe Radu Soviani. Sau pe oricare dintre EOD de la The Money Channel.

Raspunsul complicat

Pe 11 septembrie 2001, cam cu vreo 30 de minute inainte ca primul avion sa faca boac in Turnurile Gemene, o mare companie americana (va las sa ghiciti care anume) comenta cam asa (citez din memorie): "Daca nu se intampla ceva, dam faliment".

Este bine sa stim, daca nu stim, ori sa spunem public, daca pana acum nu am avut destul sange in instalatie sa o facem, ca criza globala ar fi trebuit sa inceapa prin toamna anului 2001, cand lichiditatile nu mai irigau de nici o culoare sectorul privat american. Daca ar fi inceput atunci, ar fi fost crunta, dar nu de profunzimea si gravitatea celei de acum. De ce? Iata.

Indiferent daca acceptam sau nu teza conspirativista din spatele 9-11, trebuie sa recunoastem un lucru simplu: evenimentele din 11 septembrie 2001 au reprezentat un boost formidabil pentru America. Motorul a pornit in sectorul public, prin cheltuielile bugetare imense necesare razboiului din Irak.

Ulterior, sangele financiar a inceput sa circule si prin sectorul privat. Tot cu aceasta ocazie, suprasimbolismul financiar american si european s-au indreptat spre cote paroxistice, care au culminat cu nebunia subprimelor. Astfel, ne-am trezit sus, sus, sus de tot, drept in Zeppelinul Hindenburg inainte sa faca boac.

Ca prima oara a facut boac biata American Home Mortgage, aceasta e doar pentru amatorii de istorie exacta. Si pentru p'afaristii de la Realitatea TV, in chestiuni de finante-economie, care mai bine s-ar lasa de meserie, cand nu se pricep.

POLITICA: PD-L divorteaza de PSD. Poate ca e mai bine asa

In ultimele zile, tot mai multe filiale locale PD-L au rupt protocoalele cu omoloagele lor PSD. Rau pentru natiune si bine pentru ratiune.

Rau pentru natiune, pentru ca nu suntem siguri ca vom avea un guvern valid in urmatoarele luni, pana dupa alegerea unui nou presedinte.

Este clar pentru multi ca alianta PD-L - PSD era (si, la nivel national, mai este inca) una de coniventa, intre doua forte politice incompatibile, intr-un moment in care tara se pregatea de o criza fara precedent.

Carcotasii vor spune acum: "Bine, dar acum tara nu e in criza? Acum nu mai conteaza salvarea Romaniei de criza? Sau acum sabiile politice, inaintea prezidentialelor, s-au ascutit prea mult ca sa se mai poata guverna in aceasta formula? Acesta este politicianism!"

Le atrag atentia acestor carcotasi ca, in secunda a doua dupa ce s-a facut aceasta alianta, au pus tunurile pe unul dintre cei doi actanti ai sai: PD-L, dar mai ales pe Traian Basescu. Aceasta nu este nici ea o atitudine corecta, ci mai curand una ilogica si inconsecventa.

Daca ne aflam in campania electorala, chiar daca oficial aceasta nu s-a declansat, indiferent ce va face Basescu si ce vor face partenerii (inca) ai actualei coalitii, adversarii lui Basescu si ai PD-L vor critica invariabil, chiar daca vor fi nevoiti, dinc auza jocului politic, sa se contrazica in termeni si sa fie inconsecventi fie si de la o zi la alta.

Cred ca strategii lui Basescu au ajuns la concluzia ca viitorul candidat va fi mai curand avantajat de ruperea mariajului din interes PD-L - PSD. Pe de alta parte, sunt foarte curios ce solutie de guvernare pana dupa alegerile prezidentiale va gasi PD-L, daca jumatate din Cabinet va trebui reimprospatat cu membri ai acestui partid.

Un guvern minoritar? Va trece acesta de Parlament, ori Coalitia Anti-Basescu va bloca totul? In aceasta situatie, aceasta coalitie risca sa se faca raspunzatoare pentru punerea coronitei de premiant pe fruntea senina a crizei romanesti. Politicienii sai vor avea atunci mari probleme.

Pentru ca ma indoiesc ca PD-L va reusi sa rupa 20% din Legislativ de partea sa, pentru a avea majoritatea minima necesara sa guverneze singur.

STAREA PRESEI: 10 pentru Romania. Si cu Mircea Marian chelfanit pe Realitatea TV, unsprezece

Mircea Marian nu este la primul sau moment critic contra practicilor din Realitatea TV si celor ale lui Sorin Ovidiu Vantu. Dupa ce pe acest post de televiziune a inceput diversiunea cu "familia Basescu se ocupa cu trafic de armament", Adi Ursu l-a sunat pe Mircea Marian si i-a propus sa vina la editia speciala depre care am mai scris, in care Hurezeanu, CT Popescu si Ursu au incercat in van sa desfiinteze studiul Oxford Analytica.

Apoi, Adi l-a mai sunat odata pe Mircea si i-a propus sa-l ia pe sticla din redactia EvZ. Mircea Marian a refuzat, explicand ca voia sa fie in studio, fata in fata, pe cand asa nu va fi pe picior de egalitate cu invitatii din platou si refuza.

Ulterior, jurnalistul a scris pe 9 septembrie despre toate cele gretoase care se petrec in presa romana, asa cum se poate citi aici. Aseara, intr-o editie haotica a emisiunii "10 pentru Romania", Mircea Marian a fost invitat in platou. La chelfanit.

Tatulici i-a citit un fragment din propriul sau editorial, apoi l-a luat la intrebacioase: "De ce, dom'le? De ce dai in noi?". Evident, parafrazez, ca emisiunea nu poate fi gasita pe site-ul Realitatea TV, Tatu nu i-a zis exact asa, dar asta era ideea. Jurnalistul a replicat taios.

El a explicat lucruri despre care am scris si aici, ca, de exemplu, faptul ca, atunci cand Sorin Rosca-Stanescu a lansat aberatia cu trafic de arme basescian, imediat si Realitatea TV, si Antena 3 s-au pus pe rostogolit ore-n sir prostiile debitate de Sorin pe blogul lui.

Coada interventiei/explicatiei lui Mircea era cu "sunteti salariatii lui Vantu, asta e, asta trebuie sa faceti". Atunci a intervenit Adi Ursu, verde ca lemnul negru la fata locului care era, evident, umflata, stromflicindu-i lui Mircea pe sub nas urmatorul contraargument (parafraza din nou):

Cand erai tu salariat la noi, la "Adevarul", iti spuneam noi ce sa scrii?

Evident ca actiunea lui Adi comporta cel putin doua comentarii.

PRIMUL: subiectul deschis de Ursu era o diversiune la adevarata problema, ce fusese ridicata de catre Mircea; Adi a actionat, constient sau nu, distragand atentia de la chestiune; nimeni din studio nu a indraznit sa-l contrazica explicit pe Mircea Marian.

AL DOILEA: intre "Adevarul" lui Tinu& inca vreo sapte actionari minoritari si Realitatea TV, proprietate exclusiv Vantu, este o diferenta enorma de relationare intre patronat si angajati.

"Adevarul" avea atunci un actionariat difuz si se vedea cu ochiul liber cum diferiti insi din ziar au opinii politice sensibil-diferite, bine consacrate si constant exprimate public. La Realitatea TV, opiniile politice diferite, cum sunt cele ale lui Turcescu, de exemplu, sunt in prezent sub oboroc, iar Turcescu e in surghiun la Realitatea FM. Mana de fier a lui Vantu, prin interpusii sai din managementul grupului, se simte negresit.

Acum, eu inteleg perfect dorinta lui Sergiu Toader de a invita in studio inclusiv voci critice la adresa statiei de televiziune si grupului de media, ca sa arate "cat de democrati si pluralisti suntem noi".

Problema este ca e bine ca, atunci cand intra in studio, invitatii contracurent trebuie asteptati cu toroipanele la vedere si cu mitralierele pe masa.

Daca nu stau cuminti la locurile lor si nu vorbesc in linia politicii postului, miscandu-se-n front, sa stie ei ca pot fi batuti, impuscati si chiar facuti de ras, de ocara, de rusine si de pierde vara.

Apoi merita si o lectie de etica jurnalistica si echidistanta, prin raportarea la mari valori ale culturii romanesti care sunt chemate in studio.

De exemplu, inteligentul domn Tufis, ai carui discipoli au pus la punct sistemul de traducere de la Google Translate in limba romana, a fost chemat in studio pe post de martisor de 13 septembrie 2009. Lucruri prea interesante nu ne-a spus acest domn.

Defapt, am avut impresia ca nici Mihai Tatulici nu prea parea foarte convins ca are ce discuta cu el. Daca iei insa la refec si ceea ce au facut aceia pastoriti de dumnealui la Google, ajungi la niste concluzii interesante.

De exemplu, sa traducem cu Google Translate in romaneste urmatoarea fraza:

The rain in Spain stays mainly in the plain!

Iata genialul rezultat:

Ploaie în Spania stă în principal în câmpie!

Alo! Domnu Tatu! De aici ar fi trebuit, poate, sa inceapa discutia de asar' cu domnu' Tufis...

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Rrom-Rom-Roman-Romania (5)

Vreau sa mai explic insa inca un lucru. Sunt convins ca primul moment cand gioia s-a inflamat a fost cel in care a citit titlul si a vazut acolo folosit cuvantul „tigan”.

Trecand peste faptul ca mi se pare absurd sa tratez acest subiect vorbind despre el fara sa-l numesc, probabil ca trebuia sa scriu rromi, asa cum s-a institutionalizat in Romania, ca sa nu jenez sensibilitatea indusa chiar de catre autoritati, prin institutionalizarea acestui cuvant nou in lexicul romanesc.

Trebuia deci sa fiu plin de politicaly correctness, lucru care imi displace profund. Nu tin sa scriu exclusiv astfel, ci folosesc cu buna-stiinta cand „rrom”, cand „rom”, cand „tigan”, din considerente de stilizare a textului, dar si dintr-un motiv conceptual, pe care il voi explica in continuare.

Sunt de acord cu ideea dlui. Andrei Gheorghe, care a criticat instituirea in tara noastra a cuvantului „rrom”, catalogand-o ca fiind o aberatie. Dupa cate stiu, este un cuvant intraductibil.

In toate limbile pamantului, tiganii sunt numiti „gypsy”, „gitano”, „gittan” etc., iar francezii, englezii sau spaniolii, cand ii numesc astfel, nu sunt considerati rasisti. Ar fi si culmea sa fie calificati ca fiind astfel. Exista o piesa celebra a trupei Uriah Heep, numita „Gypsy”. Bine ca ne-am dat seama, trebuie sa o interzicem: este „cap-coada anti-etnica” si instiga la ura de rasa.

Numai noi, romanii, asa cum explicam, le-am gasit tiganilor alt nume, unul care seamana foarte mult cu acela al tarii si cu cel al fiecarui cetatean dintransa: „rrom” - „roman” - „Romania”.

Astfel, se petrece urmatorul fenomen: italianul mediu, atunci cand este instigat de extrema dreapta mussoliniana si care nu stie prea multe si nu prea e dotat cu un aparat cultural foarte sofisticat, ca si romanul mediu, face o dubla confuzie intre „rrom”, „roman” si „Romania” si ajunge la o dubla concluzie eronata:

1. toti tiganii sunt infractori; 2. toti romanii sunt tigani.

In aceasta afacere, cuvantul „tigan” capata un sens peiorativ implicit. Daca unul, Budescu, din Bucuresti, Romania, se apuca si scrie, pomenind despre tigani, apar conexiuni periorative in mentalul cititorilor, care trag concluzia astfel ca Budescu scrie anti-etnic.
(urmeaza: Ambele extreme inteleg aiurea)

POLITICA: Unirea cu Basarabia: mai e mult până departe

Chiar cu alt presedinte la Chisinau, sentimentul unionist ramane o problema greu de solutionat in Republica Moldova. Pe de alta parte, numai sentimentul unionist nu poate rezolva problema, in opinia mea: el nu va fi niciodata atat de puternic, cat cere indirect, dar cu buna stiinta, actuala formulare din Constitutia Republicii Moldova, conceputa special parca pentru a contracara o astfel de eventualitate:

„Articolul 142 (1) Dispozitiile privind caracterul suveran, independent si unitar al statului, precum si cele referitoare la neutralitatea permanenta a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majoritatii cetatenilor inscrisi in listele electorale.”

In schimb, o mica modificare poate folosi:

Articolul 142 (1) Dispozitiile privind caracterul suveran, independent si unitar al statului, precum si cele referitoare la neutralitatea permanenta a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majoritatii cetatenilor inscrisi in listele electorale prezenti la scrutin.

Nu tine insa loc si de moralitate politica. Potentialul toxic al unei astfel de modificari e, tot indirect, in perspectiva, foarte mare. Un constitutionalist ar imagina alte modificari analoge ce pot fi aduse, pe acelasi model, inainte sau dupa o ipotetica unire a Basarabiei cu Romania, insa ducand la subminarea statului cu capitala la Chisinau (inainte de unire) sau la cea a unitatii statului roman (dupa unire)... citeste in continuare aici

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Definitia rasismului (4)

Urmatorul pas absurd ce se poate face, dupa cel facut de gioia, este sa fiu catalogat ca rasist. Pana acolo, voi explica anume de ce cred eu ca greseste gioia.

Daca am niste colegi tigani, cu care beau cafele, fumez si muncesc cot la cot, imi dau seama ca sunt tigani de exemplu atunci cand se intampla lucruri precum cel de pe Platoul Izvor.

Atunci, pentru ca sunt intelectual, deci imi teoretizez experienta practica si imi aplic in practica experienta teoretica, iau intamplari din viata si conceptualizez pornind de la acestea, scriind texte ca „Madonna, romanii si tiganii”.

Facand aceasta, imi dau seama ca Vasile, defapt, era tigan, si ce bine m-am simtit cu el, asa cum m-as simti oricand, cu oricine, chiar daca ar avea pielea roz cu picatele verzi. Preocuparea privind etnia cuiva mi-a venit exact cand am vazut cum in jurul meu lumea se inflameaza si incepe sa aiba apucaturi etnico-rasiale, care ma deranjeaza.

Rasismul, conform acestei surse, inseamna cu totul ci cu totul altceva:

RASÍSM s.n. Conceptie social-politică antistiintifică si reactionară, care sustine ideea nefondată a inegalitătii biologice si intelectuale a raselor, precum si caracterul determinant, în istorie, al particularitătilor rasiale ale oamenilor, al luptei dintre rase. [<>

Intre ce intelege gioia din rasism si ce reprezinta intr-adevar acesta este, cum se poate constata lesne, o mare diferenta.
(urmeaza: Rrom-Rom-Roman-Romania)

POLITICA: Un coleg tigan, doua-trei cafele si cateva erori de logica. Cazul Museo Rosenbach (3)

Voi aduce intai un exemplu analogic, pentru a explica eroarea in care se afla persoana din spatele userului gioia.

In anii 70, in Italia a existat o trupa de rock progresiv italian, Museo Rosenbach, care a lansat in 1973 un album numit „Zarathustra”.

O muzica aparte, cu un mesaj generos, grefat pe niste versuri profunde.

Acesta ar fi trebuit sa fie, precum alte perle din progresivul simfonic italian, langa marile creatii britanice ale genului, ca acelea ale gigantilor Genesis, EL&P sau Pink Floyd.

Este un exemplu superb de rock progresiv italian, din specia pe care eu o numesc Great Italian Symphonic Progressive (GISP), o sublimare a Italian Symphonic Prog-ului definit de site-ul ProgArchives, site care mai nou numeste aceasta subspecie Rock Progressivo Italiano.

Practic, ne aflam in fata unei voci muzicale aparte a secolului XX. Erau niste oameni tineri si extrem de talentati, care faceau o muzica extrem de profunda si complexa si care nu se stie cum ar fi evoluat in continuare. Poate ca ar fi ajuns un nou Pink Floyd sau King Crimson, ori poate un nou Premiata Forneria Marconi sau Banco del Mutuo Soccorso, ori poate ca ar fi ramas una dintre multele one shot groups italiene.

A existat insa un "mic" impediment: niste minti unghiulare din lumea muzicologilor italieni au acreditat ideea ca „Zarathustra” ar avea mesaj neo-nazist, pentru ca dezbaterea din lyrics pornea de la o scriere a lui Friedrich Nietsche, si gata: Museo Rosenbach a fost trecut la index. Grupul a trebuit sa se desfiinteze. Oricum nu ar mai fi reusit sa incheie vreun contract cu o casa de discuri.

Realitatea este insa cu totul alta. Multi dintre artistii care s-au lansat in progresivul italian al anilor '70 aveau legatura mai curand cu intelectualitatea de stanga italiana postbelica, aceea care a produs, de exemplu, mari regizori de film, precum Passolini, Bertolucci ori De Sica.

Exista trupe notorii, ca Goblin sau Osanna, care au facut muzica de film pentru unii dintre cineastii ce s-au invartit prin aceste medii artistice, care nu numai ca nu aveau nici o legatura cu nazismul, dar chiar erau declarat antinazisti.

Este bine de stiut ca un mare actor ca Vittorio Gassmann a avut probleme zeci de ani, in Italia postbelica, sa gaseasca roluri, fiind trecut la index de lumea filmului, pentru ca il sustinuse in timpul razboiului pe Mussolini.

L-a iertat Dino Risi, de exemplu, cu rolul formidabil din „Profumo di Donna”...
(urmeaza: Definitia rasismului)