DINAMITA MUZICALA: Freedom's Children, "The Homecoming" (Astra, Galactic Vibes)

Aceasta este prima parte a piesei "The Homecoming", care apare pe albumele Freedom's Children "Astra" (intr-o versiune de studio) si "Galactic Vibes" (in versiunea de concert din acest clip si in urmatoarea, unde poate fi ascultata partea a doua a piesei, care dureaza peste 16 minute).



Freedom's Children este una dintre acele trupe care, din cauza unui context stupid, nu au ajuns sa fie cunoscute plenar. In cazul trupelor italiene, contextul stupid este bariera lingvistica. Am vorbit la timpul respectiv despre odihna mintii care, suprapusa cu agresiunea universala a limbii engleze si in primul rand a englezei americane, duce la o limitare a melomanilor la a asimila doar muzica buna din spatiul de limba engleza. Am un prieten care este cantaret de blues si e fan al trupei Spyrogyra, dar nu vrea sa auda de Il Balletto Di Bronzo.

In cazul trupei sud-africane Freedom's Children, a fost vorba despre apartheid. Manfred Mann, ca sa se lanseze plenar, a uschit-o din Africa de Sud in Marea Britanie in anul 1961. Vorbeam ieri despre o trupa, Abstract Truth, precum si despre personalitatea charismatica aflata la originea acestei formatii efemere si, deopotriva, stralucitoare: Ken Henson.

Acesta a fost chitaristul unei trupe sud-africane, numite Leeman Ltd, formata in Durban, Africa de Sud, in anul 1965. Un an mai tarziu, el si cu enigmaticul Ramsay MacKay au format, impreuna cu fostii membri ai grupului Navarones, Colin Pratley si Nic Martens, Freedom’s Children, considerata si azi ca fiind cea mai buna trupa rock din istoria rock-ului sud-african.

Clive Calder, care a pus la punct contractul dintre Abstract Truth si EMI in anul 1970, a declarat recent ca Freedom’s Children a fost, in opinia sa, "si este, dupa aproape 30 de ani, singurul grup rock sud-african care, daca s-ar fi aflat in contextul potrivit, la locul potrivit geografic, ar fi putut sa devina un grup rock de succes, doar fiind ei insisi si facand exact muzica pe care au facut-o".

Despre Freedom se poate spune ca au facut un fusion intre acid rock, progresiv rock si folk rock, cu o aura specifica. Rezultatul a fost un stil muzical care semana cu Uriah Heep, prin vocea ardenta a solistului vocal si felul in care foloseau chitara solo pana la limita distorsului.

Ken Henson a fost parte din proiectele de single-urile timpurii lansate de Freedom’s Children, o trupa obligata initial sa isi schimbe numele, intr-un mod incredibil, in "Fleadom’s Children", pentru ca guvernul de la Praetoria din acele timpuri a considerat ca freedom, adica libertate, este un cuvant inacceptabil.

DINAMITA MUZICALA: Abstract Truth, "Comin' Home Baby" (Silver Trees, 1971)

Grupul sud-african de ProgFolk Abstract Truth s-a infiintat in anul 1970, a stralucit, apoi a intrat in colaps in anul urmator, dupa ce a lansat doua ambume: "Totum", in anul 1970, apoi "Silver Trees", in anul 1971. Practic, al doilea album este un fel de dezvoltare tematica la primul, iar unele cantece de pe primul album apar si pe al doilea.

Aproape orice trupa, oricat de mare a fost ea, a inceput prin a canta hiturile altora, in voga la momentul aparitiei respectivei trupe. Apoi a venit cu propriile sale creatii muzicale originale. De la sud-africanii Abstract Truth nu avem foarte multe probe ale originalitatii lor, dar ei au avut practic, in acest scurt rastimp, o adevarata perioada de hipercreativitate.

De la Abstract Truth, cu versiunea lor extrem de placuta si de plina de bun simt la "Comin' Home Baby", vom trece la o mare trupa de Heavy Prog sud-africana, considerata de unii ca fiind cel mai mare grup rock din aceste stat al Commonwealth-ului.

Sa notam componenta grupului Abstract Truth: Ken E Henson, chitara + solist vocal; Peter Measroch, pian, orga, flaut, harpsichord, voce; George Wolfaardt: bas, flaut, tobe, voce; Sean Bergin: flaute, saxofon. Dupa cum se observa, o formatie cu trei flautisti, un saxofonist si, in general, o instrumentatie aflata la limita dintre jazz si progresiv.

Vom vedea ca "omul nostru", pentru ziua de maine, este Ken E. Henson, personalitatea charismatica a acestei formatii de azi si una dintre cele ale celei de maine.

DINAMITA MUZICALA: Mel Tormé, "Comin' Home Baby" (1963)

"Comin' Home Baby" este cantecul cu care au inceput intotdeauna (cel putin pana acum) emisiunile din seria "Taverna", de pe TVR, realizate de Berty Barbera si Iulian Vrabete, una dintre foarte putinele emisiuni de pe un canal SRTv la care ma uit. Piesa a fost creata de marele compozitor american Ben Tucker special pentru jazzmanul Herbie Mann in anul 1960.

Nu voi insista mult pe aceasta tema, pentru ca nu acesta este scopul meu. Urmaresc astfel sa arat altceva. In primul rand: ani in sir, decenii chiar am fost obsedat de aceasta tema, care-mi suna in cap si nu stiam de ce imi place atat de mult si de ce mi-o cant singur mie insumi in minte. Am aflat de prin primavara, cand am redescoperit-o, datorita unei trupe sud-africane senzationale si, simultan, efemere, pe care o vom descoperi maine.

In spatele acestei trupe se afla insa cel mai mare grup PsychProgRock sud-african, asa cum este el categorisit, pe care eu insa il consider un soi de Uriah Heep al Africii de Sud, adica mult mai mult. Vom vedea de ce duminica.

POLITICA - IN CAMPANIE: Huliganii

REALITATEA.NET - Urmărire ca-n filme şi bătaie între simpatizanţi PNL şi PNG-CD pe o stradă din Capitală. VEZI VIDEO

Imaginile filmate in acest shockwave-flash, luat de mine ca embeder de pe site-ul Realitatea TV nu sunt relevante. Din ele nu poti sa tragi concluzia care este vinovatul in acest scandal, care dintre filialele de la Sector 2 ale PNL si PNG. Dar ceea ce este mai important e, cred eu, faptul ca nici nu prea mai conteaza foarte mult.

Personal, eu cred ca Ludovic Orban, pe care il cunosc de multi ani si stiu ce fel de om este destul de bine, nu a instigat. Nu stiu ce sa spun despre colegii sai de la filiala Sector 2. Nu am fost acolo. Ceea ce ma deranjeaza foarte tare este reaparitia huliganilor care dau cu pumnii in campania electorala. In campania electorala pentru alegerile locale din anul 1996, am pus afise prin Sectorul 3 pentru PL '93, al carui membru eram pe atunci.

Niciodata, repet, NICIODATA nu mi-a trecut prin cap sa ma incaier cu cineva. Erau si atunci timpuri destul de salbatice. Din anumite cartiere veneau vesti negre despre incaierari intre reprezentantii diferitelor partide, dar eu si cu colegii mei nu am facut niciodata asemenea porcarii. Chiar daca am avut grija sa pun afise cu candidatul nostru la functia de primar pe toti stalpii de inalta tensiune din zona in care am actionat (pe atunci nu existau regulile stricte de acum) si am facut asta numai noaptea.

Nu voi accepta niciodata ideea ca realizarea campaniilor electorale poate intra pe mana pegrei, a ultrasilor, a oamenilor de joasa speta. Poate ca par a fi venit cumva din alta lume, dintr-un fel de univers paralel, dar eu cred ca acest gen de activitati fac parte dintr-un soi de apostolat pe care orice tanar care vrea sa intre in politica trebuie sa-l faca, pentru a avea contact cu strada, a o intelege, respecta si cunoaste cat mai bine.

Atunci cand huliganii intra in politica la nivelul strazii, al c`ampaniei de la om la om, la nivelul lipirii de afise, avem o problema, pentru ca exista posibilitatea ca peste cativa ani unii dintre acesti huligani sa ajunga in Parlament, in guvern si sa perpetueze si institutionalizeze acest practici. Lucrul acesta se intampla, prin raptul sistematic la care este supusa Romania.

Indiferent cine a inceput ieri pe strada Ritmului, pentru acest rapt suntem cu totii de vina si din acest rapt trebuie sa iesim. Impreuna. Indiferent de orientarea politica.

DINAMITA MUZICALA: Alcatrazz, "Simple Headphone Mind" (Vampire State Building - 1971)

Pianeta + solist vocal, Rüdiger Berghahn; chitara solo, Klaus Holst; flaut, saxofon tenor, Klaus Nagurski; chitara bas, Ronald Wilson; tobe + bongos, Jan Rieck - acestia sunt cei de la Alcatrazz, un cvintet german din Hamburg cu un percutionist britanic, care au inceput cu acest album, categorisit de unii ca fiind de jazz, in timp ce ProgArchives ii clasifica drept fiind o trupa de KrautRock.

Avand in vedere cat de eclectica a fost miscarea muzicala germana numita astfel, da, e corect, dar muzica Alcatrazz de pe acest album este defapt un fusion intre diferite stiluri, de la rock, trecand prin blues, cu accente progresive, prin folosirea flautului si a pianetei, dar ajungand pana la FreeJazz

Straniu este ca Phillips a avut probleme cu inregistrarea acestui album, pentru ca, langa cladirea unde se tragea acest album, a existat o alarma pentru un atac terorist si o unitate germana antitero a scotocit prin apropiere, ceea ce nu i-a impiedicat pe muzicieni sa-si continue inregistrarile.

Muzica Alcatrazz de pe acest album care azi a devenit legenda contine elemente imposibil de confundat care se trag din "In A Silent Way" a lui Miles Davis, precum si din albumele timpurii ale trupei britanice de PsychProgJazz King Crimson.

Va prezint aici cea mai de succes inregistrare, "Simple Headphone Mind", dar si piesa care da numele albumului, "Vampire State Building". Ambele vor lasa urme adanci, definitive in sensibilitatea muzicala a celui care o asculta.

Ceea ce prezint acum este de-abia inceputul. Urmeaza o calatorie lunga printr-o muzica extrem de interesanta si deosebit de profunda, care demonstreaza ca, chiar daca ne-am cam uitat sufletul, inca mai suntem in posesia lui. Forta spirituala fie cu noi!

FOTBAL - CHAMPIONS LEAGUE: Olympique Lyon - Steaua 2-0

SURSA FOTO: UEFA.com
Tiago titular şi Kapetanos în atac! Dorinel Munteanu trimite în acestă seară o formulă interesantă, în meciul cu Olympique Lyon de pe Stade Gerland, titularizându-l la închidere pe portughezul Tiago, alături de Mirel Rădoi. Kapetanos va fi singurul atacant din meciul cu francezii, urmând a fi susţinut în ofensivă de tridentul Nicoliţă - Stancu - Szekely!

Steaua a inceput meciul foarte curajos si joaca acel altfel de joc, tipic Dorinel munteanu, pe care nu l-a jucat cu Lacatus antrenor. Nu exista minge pe teren sa nu fie atacata de stelisti, atunci cand posesia este la lyonezi. Din pacate, punctul slab mi se pare Petre Marin, foarte scund si in varsta si nu stiu cum va rezista la presiunea francezilor.

Deocamdata, cele doua echipe se anuleaza reciproc, intr-un joc de uzura, in care insa Olympique arata un plus de tehnic individuala, de unde exactitatea pasei de regularitate. Lyonezii nu lasa nici un jucator stelist sa joace mingea fara sa puna presiune pe acesta, in timp ce Steaua nu reuseste acelasi lucru.

Scrima fotbalistica la mijlocul terenului continua, intre doua echipe care incearac sa se macine reciproc. Steaua musca asa cum nu a facut-o pana acum, prin Sekely si Kapetanos, in minutul 30. Meciul de uzura continua in acelasi ritm.

In ultimul minut al primei reprize, Juninho Pernambucano executa o lovitura libera. Balonul se strecoara, perpendicular pe poarta, prin zidul prost facut de stelisti, Zapata nu vede mingea, gol. Asta e, greseala in aparare, dar Juninho este poate cel mai bun executant de lovituri libere din lume.

Punctul nostru slab este la mijloc, unde avem doi mijlocasi centrali preponderent destructivi, Radoi si Tiago, ambii foarte buni fara minge, dar pasele lor se dovedesc inexacte si dau prilej francezilor sa fragmenteze jocul Stelei si sa faca interceptii.

De prin minutul 50, Lyon incepe sa atace pe flancuri si sa creasca presiunea pe tot terenul. Pe dreapta nu mai e, sa-l dubleze pe Ogararu, Szekely, iar Nicolita nu vine in spate ca Janos. Dorinel impinge echipa in fata si, pe culoarele aparute, francezii ataca tot mai periculos.

In ultima parte a meciului, francezii se odihnesc pe teren, aparandu-se grupat si contraatacand, in incercarea de a se distanta fara sa consume prea mult efort fizic. Si pe un astfel de contraatac, Revelliere trage din 16 metri si inscrie la paianjen.

ALEGERI SUA: Mr. Smith Obama goes to White House

Acoperirea mediatica pe care a facut-o la aceste alegeri i-a adus postului de televiziune CNN peste 27 de milioane de vizitatori unici, in martea alegerilor, fata de scoringul de circa 4 milioane de vizitatori unici, pe care il avea website-ul CNN.com in mod normal.

De aproape sapte ori mai mult, un succes mediatic formidabil, care trebuie intampinat cu apreciere, mai ales ca aceasta transmisiune live eveniment a adus si o premiera, primul direct facut vreodata de un reporter prin holograma, dupa ce a fost filmat simultan cu 35 de camere, pentru ca imaginea sa sa se materializeze in alta oras al Statelor Unite.

citeste analiza pe Politica la Romani

DINAMITA MUZICALA: Arcadium, "I'm on my way" (Breathe A While)

Arcadium a fost o trupa britanica de HeavyProg - Space/PsychedelicProg despre care acum nu mai stie nimeni nimic, cu toate ca, pe singurul lor album, "Breathe A While" (1969), poti asculta o muzica absolut fabuloasa, care navigheaza de la psihedelicul halucinogen in stare pura, la pasaje de muzica culta in tratare moderna.

Compozitorul Miguel Sergides, de asemenea chitarist de double-six si solist vocal, il avea la chitara bas si backing-vocals pe Graham Best, Allan Ellwood la orga si backing-vocals, John Albert Parker la tobe si Robert Ellwood la chitara solo si backing-vocals.

Au cantat in cluburi, asa cum faceau multi in anii '60, pana cand o cas de discuri cvasinecunoscuta Middle Earth - care a lansat in total, in intreaga sa existenta, cinci albume - a inceput sa-i cultive. In anul 1969 au lansat "Breathe Awhile" pe un LP, singurul album pe care l-au inregistrat vreodata. Ulterior a fost relansat pe o inregistrare germana, realizata de catre casa de discuri mult mai cunoscuta Akarma.

Pe acest album exista foarte multa muzica de calitate, care are un defect: un fel de lipsa de percutanta, de forta esentiala, pe care am intalnit-o si la Fields sau Marsupilami, de exemplu. Totusi, exista doua lucrari muzicale remarcabile: "I'm on my way" si "Birth, life and death" (ambele disponibile pe YouTube splitate in doua parti, pentru ca sunt prea lungi ca sa intre pe un singur clip.

Din punctul meu de vedere, pentru colectionarii de muzica prog, a avea acest album este o placere pe care nu trebuie sa si-o refuze.

FOTBAL - CHAMPIONS LEAGUE: CFR Cluj - Girondins de Bordeaux 1-2

Minutul 6 - primul gol primit de CFR Cluj in Champions League. Inscris de catre Gourkuff, dupa o "sarire" a liniei de fund a ardelenilor de catre trei atacanti francezi, dintr-o pasa de la marginea din dreapta a careului clujean.

Dani egaleaza in minutul 10, cand nici nu am avut timp sa pun scorul in titlu, si bine am facut. Dani inscrie din faza fixa, la o recentrare cu capul a lui Kone.

Este bine, pentru ca, daca nu inscriau, clujenii aveau timp sa se gandeasca, sa-si dea seama ca sunt condusi, iar francezii sa se organizeze in aparare.

Pe de alta parte, faptul ca au egalat imediat inseamna ca clujenii sunt foarte-foarte motivati. Francezii fac acelasi joc pe care l-au facut si in tur. Distrug jocul adversarului, intr-un pressing draconic pe tot terenul. Agresivitate extrema la care Clujul reactioneaza pe potriva.

Ambele echipe joaca la limita, atacand cu cinci jucatori si aparandu-se cu sase, intr-un "totul sau nimic" extrem de riscant. Francezii au slabiciunile lor in aparare, Diawara greseste, dar clujenii nu mai reusesc sa inscrie din corner.

Aceeasi linie de aparare, aceeasi echipa a Clujului, mai putin Trica, suspendat si inlocuit cu argentinianul Sixto Perralta. Se joaca in continuare, la jumatatea reprizei, pe contre, si o minge pluteste in minutul 26, din piciorul lui Kone, in fata liniei portii.

La bordelezi se vede mana fostului fundas de fier Laurent Blanc, in felul cum aglomereaza jocul acolo unde este mingea, pe tot terenul. Gol inscris in minutul 37 de brazilianul Wendel. Roma o conduce pe Chelsea cu 1-0. Cum nu se poate mai rau pentru noi!

In finalul primei reprize, Clujul pare sufocat, cu un mijloc sufocat, fara idei si cu un singur lucru functionand: forta de lupta.

Repriza a doua incepe cu Yssuf Kone izolat in apararea francezilor. Este 2-0 pentru Roma, iar clujenii, ori mai bine zis jucatorii Clujului, inoata pe teren. Jucatorii nostri incep sa are terenul la disperare, fara menajamente, dar haotic.

Apoi CFR Cluj incepe sa preseze, cu foarte multi jucatori in fata, in careul advers, dar riscand foarte mult, pentru ca urmeaza contraatacuri periculoase ale girondinilor. Suntem in zodia meciurilor cu francezi! Dificili adversari... Iese Toni, intra Panin.

Eu zic ca a fost penalty la Panin, in minutul 65. Am scapat. Eu inteleg ca Chelsea joaca pentru Roma pe Stadio Olimpico, este inadmisibil sa pierzi cu 3-0. De prin minutul 75, clujenii dau impresia ca incep sa arunce mingile in fata, pe varfuri, "ploaie", cam la intamplare. Au obosit.

Explozie a lui Dubarbier, care trage impresionant si Valverde apara in extremis. Eu cred ca acest Dubarbier va ajunge mare jucator, are personalitate, talent, tot ce-i trebuie.

ALEGERI AMERICANE: "Yes We Can", cu Barack Obama la pedalele Casei Albe

Si daca tot a innebunit lumea si azi toti trepidam la gandul ca la Washington vom avea un presedinte negru (defapt mulatru, iar din partea mea ar putea fi si roz cu picatzele verzulii), o sa ofer aici ceva frumos tare, care imi aduce aminte de piesa de aseara, de la Odeon. Cititi cronica de mai jos si veti intelege.

PS: Ne vedem la ora 21:45, pe live commentary, la meciul din Liga Campionilor UEFA, CFR Cluj - Girondins de Bordeaux.