CREATII CELEBRE: Arthur Rubinstein interpretand Rondo (Vivace), din Concertul nr. 4 in sol major de Ludwig van Beethoven

Doua perechi de maini m-au fascinat de cand eram copil: cele ale lui Nicolo Paganini (pe care nu le-am vazut niciodata, fireste) si cele ale lui Arthur Rubinstein (la care m-am uitat indelung). Pe la 12-13 ani, am citit "Defaimarea lui Paganini" de Vinogradov si am aflat povestea degetelor paganiniene speciale, extrem de lungi, cu ultima falanga ca pliscul de pasare, pe care le poseda acest geniu al omenirii.

Ceea ce a reusit la douazeci si ceva de ani marele violonist si compozitor italian s-au chinuit o viata intreaga alti mari violonisti ai lumii, contemporani cu noi. Nu stiu cum evolua pe partiturile crunte ale italianului maghiarul Joseph Joachim, pentru ca, dupa cunostintele mele, a fost legat, in cursul vietii sale, de concertele lui Beethoven si Bhrams.

Stiu insa ca Ion Voicu a cantat multi ani doar prima parte din Concertul numarul 1 in sol major al lui Nicolo Paganini, Allegro Maestoso, apoi, dupa multa munca, a adaugat si partea a doua, Adagio Esspresivo, apoi si notoriul Tril al Diavolului, Rondo: Allegro spiritoso, care, va rog sa ma credeti pe cuvant de om care a cantat la vioara, este, tehnic vorbind, absolut crunt.

Acum sa ma intorc la Rubinstein. Degetele acestui om erau iarasi neobisnuit de lungi. Digitatia la pian lucreaza altfel, si totusi asemanator cu aceea necesara pe pragusul viorii. Rubinstein pocnea efectiv clapele, cu ultima falanga indoita formidabil la aproape 90 de grade fata de precedenta. Efectul artistic este naucitor. Acest mare pianist avea o forta egala in toate degetele.

Aceasta este marea problema a pianistilor. Daca ai forta egala in toate degetele, pana la cel mic, poti doza nuantele, de la pianissimo la fortissimo. Va las in compania lui Rubinstein. A treia parte, Rondo (Vivace), a Concertului numarul 4 pentru pian si orchestra in sol major.

La ce indeamna aceasta sectiune a marii creatii beethoveniene? La meditatie asupra a orice. Marele compozitor german vorbeste despre temele eternului universal: eros, viata si moarte, mitul creatorului si insingurarea sa, monumentale si extrem de profunde, in cazul lui Ludwig van Beethoven.

Suedia - Grecia 2-0, sau ce se intampla cand te aperi fara masura

In afara de meciul Romaniei cu Franta, probabil ca acest meci a fost cel mai echilibrat. Si simultan plictisitor. Un joc de uzura la mijlocul terenului, insa unul extrem de rapid, cu pase lungi, pe spatii mari, de multe ori pe diagonala terenului.

Pe masura ce a trecut timpul si ne-am indreptat spre minutul 45, grecii au inchis progresiv jocul si au ascuns mingea in gazon, apropiindu-se tot mai mult de stilul de joc de acum patru ani.

In repriza a doua impresia ca vad Grecia de la precedentul turneu final european a devenit tot mai manifesta. Aparandu-se pe doua linii, falanga macedoneana. Baricada. Meci fara istoric, cu suedezii pedaland in gol si grecii contracarand si stand la panda.

Defapt, ma uitam la greci si, rece privind lucrurile, ajungeam la concluzia ca ei s-au aparat cam ca noi cu Franta. Poate ca noi am folosit ceva mai multa tehnica, iar ei ceva mai multa forta fizica. Otto Rehagel i-a invatat sa joace "nemteste".

Dar nemtii din Balcani au gresit, l-au scapat pe Zlatan Ibrahimovic, care "a plesnit-o" crunt, la coltul lung, in plasa laterala, in minutul 67. Ok, Otto Rehagel a riscat, l-a scos pe Traianos Dellas - ceea ce mie mi s-a parut a fi o greseala, apoi l-a introdus in atac pe Amanatidis.

Lagerbeck a reactionat ciudat. A vrut sa introduca un aparator in locul lui Zlatan, dar nu a mai avut timp: gol inscris de Hansson in minutul 72, exact pe locul unde trebuia sa fie in aparare Dellas, schimbat cu cateva minute in urma. Una peste alta, vorba proverbului, ulciorul nu merge de multe ori la fotbal.

O nota buna pentru Lars Lagerbeck, antrenorul suedez, care si-a sustinut echipa sa ramana tot meciul pozitiva in joc si a invins. Atentie, Victor Piturca, daca te vei apara cu obstinatie in meciul cu Italia, nu e de bine...

Repriza I: Spania - Rusia 4-1. Ce nu am facut noi...

Din momentul inceperii jocului, m-am gandit la urmatorul lucru: sa vedem cat rezista rusii, care deschid jocul, acel lucru pe care noi ieri nu l-am facut cu francezii, si am aflat raspunsul foarte repede.

Pasele cu risc ridicat de la mijlocul terenului, fara preluare, ale rusilor, cu echipa iesita in fata, pentru a isi crea superioritate numerica si ocazii de gol, au dus la un contraatac, in urma caruia David Villa a inscris, in minutul 20.

Acum mai trebuia sa vad un lucru: se verifica obiceiul de pana acum, de la acest Euro, conform caruia echipa care inscrie prima castiga, sau se poate si altfel? Nu, deocamdata. Dupa golul primit si fara Arshavin pe teren, acel Mutu al rusilor, acestia si-au pierdut suflul si au lasat culoare in aparare, nereusind, concomitent, sa atace consistent si sa inscrie.

Spaniolii peste ei. Apoi au schimbat partitura, cedand deliberat mijlocul terenului, lansadu-se dominati si contraatacand extrem de periculos. Ceea ce trebuia sa se intample, s-a intamplat: minutul 45: David Villa a inscris din nou.

Figura se repeta si in repriza a doua: Spania se lasa aparent dominata, rusii forjeaza, spaniolii dau, cand si cand, pistoane. Iar prin minutul 75 rusilor incepe sa li se termine "benzina", in timp ce spaniolii profita si se odihnesc. Doar la cata experienta de inchis jocul au, din meciurile puternice pe care le joaca...

Urmeaza cateva noi zvacniri ale rusilor. Aha! Deci mai pot! Foarte bine, atunci spaniolii continua sa joace, cand mai e cam un sfert de ora, si David Villa inscrie din nou, exact in minutul 75, cand scriam cuvintele de dinainte de acum trei virgule, devenind primul realizator al unui hatrick la Euro 2008. El, nu Banel Nicolita, daca-mi este permisa glumita.

Pavlyuchenko inscrie in minutul 86, fapt care demonstreaza valoarea echipei lui Guus Hidink, chiar daca alearga cu capetele in jos, ca niste caini batuti, obositi si plouati. Remarc progresia extraordinara a echipei ruse pe tot terenul si faptul ca acesta a fost probabil cel mai curat meci de pana acum, fara faulturi, fara antijoc, cu Cesc Fabregas inscriind insa dintr-un ofsaid clar in prelungiri.

Konrad Plautz, poate ne intalnim si ne faci cumva, Doamne fereste, figura "aia"...

CLIPUL ZILEI - Imnul national si lacrima lui Cristian Chivu

Olanda - Italia 3-0, sau despre cum trebuie sa ne temem de batavi

Surprinzator, echipa pozitiva in joc, care a dominat inceputul primei reprize a fost Olanda, in pofida faptului ca Italia de azi este, se spune, o echipa mai frumoasa decat cea de ieri, de pe vremea lui Marcelo Lippi.

Golul lui Van Nistelrooy, in minutul 26, a venit in fata unei Italii care nu s-a vazut in joc. Gol tipic englezesc, inscris insa de batav din ofsaid clar, din deviere. Acum ar fi fost momentul sa vedem coltii si ghearele Italiei lui Donadoni! Dar Azzuri nu au avut nici colti, nici gheare, iar batavii au iesit permanent pe contratac. Gol senzational al lui Wesley Snejder, in minutul 30.

Italia a reactionat prin Di Natalle, dar Van der Saar a aparat. Daca ne aparam in stil de reduta cu aceste doua echipe, avem sanse foarte mici. Trebuie sa iesim la joc, care-pe-care. Olanda este mult peste echipa cu care ne-am confruntat in preliminarii. Oare de ce? Prezenta lui Van Nistelrooy?

Pe de alta parte, lipsa flerului si a experientei lui Fabio Cannavaro pare a fi decisiva la italieni. Lucrul acesta s-a vazut si in repriza a doua. Donadoni l-a scos pe Marco Materazzi si l-a introdus in loc pe Fabio Grosso. A urmat o intreaga revolutie in echipa Italiei, care si-a modificat complet dispozitivul de aparare, dar a ramas haotica in joc.

Rino Gatusso s-a zbatut in gol. Italia parca a inceput putin sa domine, dar haotic, iar batavii au dejucat tentativele azzurilor, care au inceput sa faulteze si sa se tranteasca pe jos la aproape fiecare faza. Italia mi se pare o echipa foarte uzata, iar Olanda una foarte de temut.

Nu-i recunosc pe italieni! Minutul 76: Luca Toni a ratat ca-n curtea scolii! Un jucator cu care trebuie sa fim foarte atenti: olandezul Orlando Engelar. Iar Giovanni van Bronkhorst a inscris pe contraatac. Daca Italia joaca asa cu noi, avem mari sanse sa-i invingem. Pe de alta parte, fara nici o discutie, acesta a fost cel mai frumos meci de pana acum al Euro 2008.

Apoi a mai intrat pe teren un alt "cal de alergatura" olandez: Ibrahim Afelay. In aceasta echipa a Olandei au aparut alti jucatori noi si foarte buni. Olanda este un mare pericol. Mai bine executam Italia, decat sa ne bazam pe ultimul meci cu olandezii.

POZA SERII - Site-ul Euro 2008: "Vicleana Romanie lasa Franta frustrata"

Romania - Franta 0-0. Ne-au respectat ca pe o mare echipa

Un meci tacticizat la maximum, in care Franta ne-a respectat foarte mult, s-au temut de noi tare de tot si ne-au tratat ca pe o mare echipa, luandu-si masuri de precautie excesive ca sa nu ia gol. Francezii au pasat foarte mult lateral si au fost echipa care a asezat si a calmat in permanenta jocul.

Nu a existat nici o faza de atac a francezilor in care acestia sa lase in aparare mai putin de trei fundasi si, in general, cel care a avansat a fost Willy Sagnol, pe flancul drept, apoi Eric Abidal, pe cel stang. Raymond Domenech, omul care nu zambeste nici cand semneaza un contract, sarea ca un copil la sfarsitul meciului si isi felicita razand elevii. Se bucura omul la egal!...

Parerea mea este ca, daca am fi avut putin mai mult curaj, am fi avut mai multe sanse sa inscriem, insa deopotriva exista pericolul sa fim prinsi pe contraatac. Una peste alta, cred ca Victor Piturca a pregatit foarte bine acest meci, in pofida faptului ca eu - unul dintre cei 22 de milioane de selectioneri, ha-ha!, as fi inceput cu Marius, nu cu Daniel Niculae.

Ideea mea era ca William Gallas si Lilian Thuram trebuiau obositi de catre Marius, apoi acesta ar fi trebuit retras in linia de mijloc, la serviciu, iar Daniel Niculae impins in fata, sa-i alerge.

In foto este omul care astazi nu a fost chiar in apele sale, insa il intelegem, pentru ca are necazuri. Am inteles ca pleaca azi la inmormantarea bunicii sale, apoi revine in Franta pentru al doilea meci, de vineri.

Iti tin pumnii, Adrian, sa fii tare, apoi sa te intorci remontat, daca asa ceva este posibil, si sa fii stralucitor in meciul cu Italia!

Piete: "Bula" care s-ar umple cu continut

In urma cu sase luni, a devenit evident ca unele piete din Romania trec prin fenomenul de formare a unor "bubles" extrem de periculoase.

Pe aceasta expansiune, combinata cu intrarile de bani de la romanii din diaspora, se bazeaza defapt cresterea noastra din ultimii trei ani. Ce inseamna aceste "bule"? Pe masura ce valorile imobiliare sau mobiliare de pe o anumita piata se scumpesc, preturile crescute ale acestora duc la o escaladare a profiturilor speculative, de care afaceristii de pe pietele acestea trag cat pot, pentru a-si majora profiturile.
Citeste comentariul pe Event365

Germania - Polonia 2-0. Complexul polonez in fata Armadei Teutone

In minutul 20, polonezul naturalizat Lucas Podolsky a inscris un gol tipic german, dupa ce un alt polonez naturalizat, Miroslav Klose, a fost lansat pe contraatac de Michael Ballack dintr-un ofsaid clar. Arbitrii si greselile lor, pana acum intotdeauna in favoarea echipelor "mari" sau gazde ale unui turneu final. Cum sa-ti plece de pe stadioane cei mai banosi suporteri? Ce incasari mai ai?

Trecand peste aspectul mercantil-sordid, m-am uitat la acest meci curios sa constat cum functioneaza mecanismul complexului polonez in fata Panzerului german, indiferent cum joaca acesta. Era o lovitura de la colt a nemtilor? Uau! Spaima in apararea polona, toti urlau la toti si portarul la toti ceilalti. Normal ca iei bataita in astfel de conditii!

"Si, dupa cum ii stiu eu pe teutoni, nu se vor opri aici." - spuneam in minutul 23. Se va vedea, in partea de jos a textului, ca am avut dreptate. Un meci plictisitor, intre doua echipe atletice, de lupta, dar fara mari virtuti tehnice. Inca odata: nu mi-a mai placut cum joaca Germania de la Weltmeisterschaft, din 1974.

In rest, atletici, exacti, disciplinati, germanii au mai inscris inca o data, tot prin Podolsky, in minutul 72, in timp ce Leo Beenhacker nu a reusit sa-l integreze in jocul auster al echipei poloneze pe imaginativul Guerreiro, brazilian naturalizat in Polonia cu doua luni inainte de turneul final.

Un cuvant bun pentru Pawel Golansky, care a avut o evolutie meritorie, cu exceptia greselii de la golul al doilea al nemtilor, insa ca fundas stanga, nu cum il foloseste Lacatus, si inca mi s-a parut ca a jucat mai bine decat la Steaua.

Austria - Croatia 0-1. La fotbal este invers: croatii peste austrieci

In timpul meciului Austria - Croatia, din tribune, cand jocul ajungea la una dintre porti, cel putin la fazele fixe si in primul rand la cornere, din tribune s-a aruncat cu pet-uri, brichete si alte obiecte. Arbitrului putin i-a pasat de ele. N-a stat de vorba cu nici una dintre ele. Mi se pare ca am auzit de unul, Deaconu, care acum sughita sau nu stiu ce face. Stim noi de ce.

In minutul 29, austriacul Manuel Pogatetz trebuia sa primeasca cel putin cartonas galben. Avand in vedere ca era al doilea, urma cartonas rosu. Pogatez l-a lovit in cap din spate si l-a impiedicat in mod repetat pe Ivica Olic sa joace mingea, langa tusa, in afara careului mare, in stanga portii.

A fost prima mare avatajare de catre un arbitru a unei tari gazda la acest campionat european. Protagonist, arbitrul olandez Pieter Vink. Austria a putut astfel, ramanand in 11 jucatori, sa echilibreze meciul in ultimele 15 minute ale primei reprize, pe fondul retragerii croatilor intr-un joc de conservare a rezultatului si realizarea de contraatacuri.

In a doua repriza, croatii au continuat jocul de asteptare cu contraatacuri, bazandu-se pe diferenta mare de valoare, care ii indica antrenorului Slaven Bilic ca se poate apara fara sa primeasca gol, eventual sa inscrie pe un contraatac rapid.

Dar aceasta politica a lui Bilic a fost periculoasa, iar austriecii incep sa devina tot mai periculosi si sa-si creeze ocazii tot mai consistente. Apoi croatii au revenit in joc si austriecii au reactionat cu cateva duritati. A urmat o ultima parte a meciului, in care croatii au cedat fizic tot mai dramatic, si atunci mi-am dat seama de ce a ordonat inca din prima repriza retragerea in aparare Bilic. Stia.

Inca un meci foarte strans, in care echipa favorita si-a conservat fortele cat de mult a putut si a castigat dintr-un gol din 11 metri, despre care nici macar nu merita sa vorbim. Doar ca, parca, a fost dat foarte usor, dar corect. Autorul acestui gol, Luca Modric, un artist al balonului, in foto.