FOTBAL - NATIONALA Romania - Croatia 1-2 Piturca se intoarce ca sa aiba de unde sa plece. Pleaca, Piturca!

Acesta este lotul pe care a catadicsit sa-l incropeasca Pictor Viturca, antrenorul (inca, din pacate) Nationalei de fotbal, un lot din care lipsesc multi jucatori de care Nationala are nevoie.

Dupa trei luni de odihna, in care a meditat la nemurirea sufletului black-jack-ului-ntre Casino si DNA, acum s-a intors in tromba si, pe un stadion aproape gol, a pus sa joace o echipa abramburita, care a inceput bine si a terminat prost.

Iata lotul selectionat de vantura-fotbalisti profesionisti-ul nostru:

Lobont
Contra - Tamas - Radoi - Rat
Fl. Petre - Ov. Petre - Codrea - Cocis
Fl. Costea - Marica

La ce ne foloseste, in acest meci, faptul ca brusc super-antrenorul a descoperit ca terenul de fotbal are 100, nu 45 de mtri lungime? La nimic, repetitia aceasta probabil ca este inutila, pentru ca, timorat de presiunea meciului oficial, cu Serbia va juca iar de la mijloc in jos, cu extremele fundasi avansati mijlocasi defensivi.

Semne de slabiciune ale centrului apararii. Normal, daca jucam cu doi fundasi centrali de piciorul drept, Radoi si Tamas! Si in minutul 21 inscrie Marica, dupa o pasa senzationala in adancime data de Razvan Cocis. Bravo, asa da!

Romania joaca suprinzator de bine. Ofensiva, pe poarta, in valuri, cu atacuri sustinute din toate liniile. Problema este ca alor nostri le ies acum toate calcaiele, iar in meciul oficial care vine... ma tem tare.

Minutul 28, Rakitic inscrie din lovitura libera, cu o minge plasata, care s-a strecurat prin apararea noastra in plasa. Greseala de plasament a lui Lobont, dar genul acesta de goluri este primit mereu, ritmic, de nationalele Romaniei, de pe vremea lui Necula Raducanu.

Romania joaca frumos, mult prea frumos pentru cine antreneaza echipa. Defapt, cred ca acesti jucatori stiu atat fotbal, incat nu trebuie decat sa le spui cateva lucruri si sa-i lasi sa-si faca treaba. Prima repriza se termina cu cele doua echipe luptandu-se surd la mijlocul terenului pentru suprematie si cu surpriza jocului extrem de elastic si mobil al atacului nostru.

De la mijloc in sus, echipa este extrem de imprevizibila. Romania continua sa joace suprinzator de bine pentru Piturca si in debutul celei de-a doua reprize. Intra Gigel Bucur in locul lui Florin Costea, o surpriza placuta. Il ai pe Marius Niculae si tu joci cu Bucur, care e doi la metru, in fata artanilor croati. Mare greseala, cred.

Sa vedem daca Bucur va sti sa se strecoare printre picioarele inaltilor fundasi croati. Aha: duel Bucur - Chorluka, interesant. Gargantua si Pantagruel. Frumos din partea lui Piturca sa-l introduca pe Bourceanu in locul lui Codrea. Seamana la fuga cu Costel Galca, dar este mai inalt.

Surprinzator de bun jocul Romaniei, o spun inca odata, de ce sa nu fiu corect? Ideea este ca un meci mai trebuie sa fie si castigat. Minutul 75: Eduardo inscrie pentru Croatia din cinci metri lateral dreapta, dupa o balbaiala generala in aparare. Nu e bine.

Pe de alta parte, este bine ca avem in sfarsit, dupa mult timp, un meci amical de nivel. Daca Victor Piturca va rezolva problema apararii, care are gauri, atunci lucrurile ar putea sa stea surprinzator de bine pentru noi in meciul cu Serbia. Oricum, acum super-antrenorul nostru se va duce la black-jack, sa mediteze la nemurirea casinoului.

Dar si pentru Piturca, iar din momentul in care ma gandesc la aceasta brusc devin foarte deranjat. In ultimele momente ale jocului, intra pe teren un jucator extrem de talentat si indisciplinat: Dacian Varga de la Sportul Studentesc.

In memoriam Marian Cozma

Nici o pedeapsa nu poate sa compenseze raul pe care l-au facut criminalii care l-au ucis (se pare din plictiseala) pe Marian Cozma. Nici o pedeapsa nu poate sa compenseze raul facut, in general, prin uciderea cuiva. Eu nu cred ca politia maghiara va rezolva problema si nici nu cred ca baietii astia cu muschi pe ei, care au fost arestati, vor avea mari probleme din cauza curcanilor astora penibili.

Care pandesc autocarele cu romani ce intra pe podul X de peste Dunare, in Budapesta, ca sa jecmaneasca turistii de bani. Care tin oamenii prin Vama Nagylak cate jumatate de zi degeaba, uite-asa, ca sa se simta ei bine, ca-s importanti.

Sau vor avea ei probleme, fraierii care au iesit in fata acum, cu crima asta nenorocita, dar reteaua din care fac parte ba. Dupa ce acest caz va fi cumva inchis, puseul de arestita se va termina brusc, iar acesti mafioti, despre care am inteles ca sunt mana in mana cu politia, vor continua sa isi faca treaba.

Cred ca singurii care ar putea actiona cu adevarat ar putea fi sarbii lui Sesum. Daca ei exista si nu sunt un simplu mit. Il vad pe Mircea Badea acum (da, interesant ce spune, de data aceasta are dreptate) spunand ca la granita Serbiei cu Ungaria e mare trafic. Vom trai si vom vedea.

Daca e adevarat si exista niste sarbi care vin peste golanii astia, la revedere! Politia maghiara va afla de prezenta lor dupa urmele lasate: mafiotii spanzurati, taiati bucatele, impuscati intre ochi. Granita? Trecere prin vama? Imi vine sa rad. Ce-i asta vama, pentru oameni antrenati sa manance serpi, guzgani si sa bea apa din roua de pe iarba?

Oricum, indiferent daca vor disparea sau nu de pe lumea asta toti cei vinovati de aceasta tragedie, exista niste oameni care nu vor fi consolati niciodata: parintii si rudele celui care ne-a parasit.

DINAMITA MUZICALA: Sting, "Fields of Gold" (Ten Summoner's Tales - 1993)

Grapini: Deficit de personal si concedieri

Una dintre ciudateniile sectorului de textile si confectii este ca deficitul de personal se perpetueaza, chiar daca, din cauza crizei, se fac disponibilizari masive, a declarat presedintele FEPAIUS, Maria Grapini.

Explicatia este in faptul ca un tehnician sau un inginer se formeaza dificil, ori nevoia de personal calificat continua sa existe.

Partea benefica a ceea ce se intampla in prezent ar fi ca personalul din sector se stabilizeaza si, de asemenea, se responsabilizeaza, sub presiunea exigentelor crizei.

Concert Sting din opera lui John Dowland, la Sala Palatului

La ora la care realizez aceasta postare, concertul lui Sting din Bucuresti, din aceasta seara, ori tocmai s-a terminat, ori a ajuns la punctul de climax muzical. Ii dedic aceasta platina muzicala, pentru ca este un mare muzician, pe care l-am indragit din perioada sa teribilista, de cand canta in trupa britanica punk The Police.

La ora la care am dorit initial sa fac aceasta postare, concertul lui Sting din Bucuresti, din aceasta seara, ori tocmai se va fi terminat, ori ar fi trebuit sa ajunga la punctul de climax muzical.

M-am razgandit, pentru ca am descoperit un fapt care ar putea sa devina foarte important in cateva ore. Sting este un mare muzician, pe care l-am indragit din perioada sa teribilista, de cand canta in trupa britanica The Police. Concertul de la Bucuresti este insa dedicat promovarii albumului sau "Songs From The Labyrinth", lansat in anul 2006, in luna lui noiembrie.

Aici, Sting si cantaretul de lauta bosniac Edin Karamazov construiesc "un soundtrack in cuvinte si muzica", dedicat vietii lui John Dowland (1563-1626), compozitorul si muzicianul catolic englez care a fost excomunicat de catre propria sa regina si a devenit o personalitate muzicala la celelalte curti regale europene.

Problema (anticipez eu ca) este adecvarea muzicii aparte pe care o va canta Sting in aceasta seara la publicul care va veni la concert si care asteapta o cu totul alta arie repertoriala. Chiar daca muzicianul isi va interpreta si unele dintre marile sale hituri. Insa si aici va fi o problema, pentru ca le va interpreta impreuna cu Edin Karamazov, la lauta.

Balantzoi de-al meu, Sting, pe adevaratul sau nume Gordon Matthew Sumner, s-a nascut in Wallsend, Northumberland. A primit porecla Sting, din cauza unui pulover strans pe corp, despre care un prieten spunea ca il face sa semene cu o albina.

A inceput ca muzician si a devenit celebru ca solist al trupei The Police, pana in anul 1984, cand a ales cariera solistica. Inainte sa devina muzician, a fost sapator de canale, apoi profesor de liceu, predand lima si literatura engleza, dar si antrenor de fotbal.

A primit doctoratul in muzica la Northumbria University in anul 1992, apoi un alt doctorat in muzica de la Berklee College, in anul 1994. Este un poliinstrumentist stralucit, cantand la chitara, chitara bas, mandolina, pian, armonica, saxofon si nai, dar a avut si intiativa excentrica de a da un nume chitarii sale bas: Brian.

Rog onoratii melomani sa compare aceasta atitudine civilizata cu aceea a membrilor trupei The Who, care nu numai ca distrugeau hotelurile unde locuiau, dar la finalul concertelor isi spargeau in bucatele sculele la care cantasera, pe scena.

DINAMITA MUZICALA: Broselmaschine, "Nossa Bova"

Inspirata de muzica folk americana a lui Bob Dylan, Joan Baez, Phil Ochs si Joni Mitchell, varianta germana de FolkRock pe chitara acustica practicata de Peter Bursch este puternic influentata de muzica indiana. De altfel, Bursch nu a fost singurul german influentat de indieni.

Formata cu un prim line-up, numit Broselmaschine, in anul 1968, trupa ii mai avea in componenta pe flautista si vocalista Jenni Schucker, la voce pe Willi Kissmer, care facea si chitara, si cetera, pe Lutz Ringer la metallaphon si chitara bas si pe Mike Hellbach la congas, tabla si mellotron.

Desi multe dintre cantece au nume germane, mare parte din text este in limba engleza. Cvintetul Broselmaschine s-a desfiintat in anul 1971, dupa primul album, iar Bursch, pastrandu-l numai pe Kissmer la chitara, din primul line-up, si-a continuat explorarile muzicale sub numele Peter Bursch Und Die Broselmaschine, impreuna cu percutionistul Mani Neumeier (venit din trupa Guru Guru), tobarul Jan Fride (de la Kraan) si alti trei muzicieni.

Al doilea LP este si cel mai bun al grupului: a wonderful acoustic album full of finesse of subtle Indian, Middle-Eastern flavour (sitar, tabla, flute) as well as Irish/Scottish traditional folk (mandolin, multi-voice harmonies), cum il caracterizeaza ProgArchives.

Am ales sentimentala "Nossa Bova" pentru ca pare cea mai comestibila pentru cine nu a ascultat pana acum acest gen de muzica, pe care unii o numesc CosmicFolk. Personal, eu cred ca acesta este un alt aspect, extrem de frumos si interesant, al marelui curent muzical al anilor '70, numit KrautRock, care inglobeaza cam toate curentele hippiote ale acelor ani, incadrabile, intr-un fel sau altul, in genul progresiv, cu aerul kraut tipic muzicii progresive germane.

STAREA PRESEI: Consideratii pe marginea unui interviu luat de Petrisor Obae lui Cornel Nistorescu

In urma unui foarte bun interviu realizat de Petrisor Obae cu jurnalistul Cornel Nistorescu (interviu pe care l-am ascultat cu sufletul la gura, asa cum te uiti la un film politist), am explicat, intr-un comentariu de sub acest interviu, ca nu voi scrie si eu inca un editorial pe acest subiect.

Paradoxal, chiar asta si fac in acest moment, pentru ca tema nu ma lasa in pace. Si nu ma lasa in pace pentru ca este extraordinar de importanta.

Cat de democratie este democratia noastra, ei bine, depinde in buna masura de starea presei. La un moment dat, ma apucasem sa scriu un eseu pe acest subiect, unul pe care ma gandeam sa il transform in carte.

Si ma mai gandesc. Pentru ca sunt foarte multe lucruri de spus. I-am auzit de mai multa vreme pe Cornel Nistorescu, dar si pe Cristian Tudor Popescu exprimandu-se public foarte critic la adresa rezultatului a ceea ce in buna masura au facut chiar ei din presa romana. Intr-un fel, este si acesta un fel de a-i taia unui om picioarele si a-l critica apoi. Pentru ca nu poate sa mearga.

Exista o generatie intreaga de jurnalisti de mare calibru, pe care i-a prins Momentul 1990 in functii de conducere, ori au ajuns ulterior in acestea, avand ocazia sa faca presa fara nici un fel de cenzura, in afara de cea profesionala. In loc sa cante precum ciocarliile, au gagait monosilabic, precum Marinela Nitu la "Happy Hour".

La toti am vazut talent, extrem de mult talent. Cred ca Nistorescu este cel mai mare reportajist pe care il avem dupa 1990, CT Popescu cel mai mare polemist, iar Ion Cristoiu cel mai mare facator de organe de presa.

Este parerea mea, poate ca gresesc. Din pacate, nu i-a interesat sa lupte deloc contra aluviunilor de nechemati in presa, recrutate de ei si de catre ceilalti care se aflau in posturi de conducere.

Primii ani de dupa 1990, in presa au intrat tipi idealisti, care voiau sincer sa faca meserie si nu prea stiau cum, scriind din instinct. Meseria invatata de la maestrii lor i-ar fi putut ajuta sa devina niste nume, niste excelenti jurnalisti. Din pacate, de la maestrii lor au invatat si lucruri mai putin bune: cum sa se plece cat mai mult, sa se tavaleasca in noroiul celor mai mizerabile compromisuri si sa vaneze cel mai mare contract.

Clauza de constiinta? Ce este aceea? Banu', frate, banu' conteaza! - este refrenul obsedant, pe care l-am auzit in toti acesti ani, de la oameni la care am tinut, pe care i-am respectat si i-am apreciat. Astfel, am ajuns acum in situatia ca acei putini care mai lucreaza in presa, dintre cei care au inceput visatori aceasta meserie in primii ani de dupa 1990, se intreaba in ce fel de meserie sa emigreze cat mai rapid, pentru ca gluma cu emigratul in Congo s-a rasuflat demult.

In acest moment, revolutia si-a mancat copii, iar majoritatea corifeilor presei de dupa 1990 au fost aruncati in sus cu atata avant, ca aceia pe care i-au luat de crescut le-au luat locul in schema redactionala. Si fac exact ce au invatat de la maestrii lor. Sub acestia, apar noi generatii de mutanti, care nu stiu sa iasa pe teren, cu pixul si carnetul in mana, sa ia o declaratie in exclusivitate.

Defapt, nici nu este indicat sa faci un asemenea gest iresponsabil. Seful de sectie te va lua la ochi, pentru ca te va recepta ca pe un pericol, in ascensiunea sa in ierarhia redactionala. Protagonistii conferintei de presa sau, in general, evenimentului, vor suna in redactie, sa se planga ca ai fost obraznic. Chiar daca nu ai fost. Nici nu mai conteaza aceasta.

Rezultatul acestei stari de fapte este ca redactiile s-au transformat in niste colectii de vanatori avizi de stiri pe Internet, scrise de cele cateva agentii de presa romanesti. Vanatorii stau ziulica-ntreaga cu ochii bolditi in calculatoare si se bat intre pe aceste stiri. Cine-a vazut-o primul. Atat. Astfel, calitatea informatiei date de ziarele noastre cu nume a scazut considerabil si, odata cu aceasta, si tirajele.

Iar jurnalistii de calitate care mai exista, ori au nervii tari si pielea groasa si fac munca de functionar, ori incearca sa faca treaba pe cont propriu, precum Petrisor Obae sau Calin Cosmaciuc, ori s-au apucat de alte meserii, dupa veleitatile fiecaruia, precum Cristian China. Am exemple cat nu-mi ajunge timpul sa scriu.

Cealalta fata a monedei arata cam astfel: ce sanse aveau Cristoiu, Rosca Stanescu sau Nistorescu, daca erau niste sfinti, strangeau banii castigati in anii de tiraje mari si investeau in presa curata 100%? Puteau rezista pe piata? Ma indoiesc. Presiunea capitalului a fost tot mai mare, atat de mare, incat doar geniu al business-ului, pe langa jurnalist cu stofa, sa fi fost, si te descurcai.

Eu recunosc ca nu stiu daca, presupunand ca as fi fost unul dintre acesti domni (pe care ii respect pentru calitatile lor, pe unii dintre ei pentru ca au fost maestrii mei si, deopotriva, ii critic pentru ce cred eu de cuviinta sa-i critic), m-as fi descurcat mai bine decat ei. Poate ca as fi dat faliment frumos si vertical.

Dar ucroniile nu ma intereseaza decat atunci cand scriu beletristica. Acum situatia este foarte grava. Il respect pe Cornel Nistorescu, pentru faptul ca are luciditatea sa constate starea deplorabila in care a ajuns azi presa. La fel, il respect si apreciez si pe CT Popescu, pentru diatribele pe care le-a lansat si, probabil, le va mai lansa pe acest subiect.

L-am auzit insa pe Nistorescu spunandu-i lui Obae ca in vremuri de criza vor fi triate valorile, ca nu exista alta solutie. Ma indoiesc profund, domnule Nistorescu. Cred ca nu stiti ce poate realitatea cruda.

Eu cred ca vor rezista, in primul rand, trei tipuri de indivizi, in presa, ca si peste tot; toate lichelele competente; multe lichele incompetente; pilosii competententi; multi pilosi incompetenti. Na, ca sunt patru tipuri. Dincolo de aceste categorii, pe ici, pe colo, va mai scapa, bine de tot jumulit, cate un om competent si vertical.

Grapini: Cu 57.000 mai putini salariati in confectii

In ultimul an, ramura textilelor si confectiilor a disponibilizat in jur de 57.000 de salariati, din cauza lipsei de comenzi pentru export, a declarat presedintele Federatiei Patronatelor din Industria Usoara (FEPAIUS), Maria Grapini.

In urma cu cativa ani, industria confectiilor asigura necesarul anual de produse pentru piata romaneasca din productia sa dintr-o singura zi a anului, iar restul ajungea la export.

Acum, situatia s-a schimbat dramatic si una dintre sperantele sectorului este ca se stie faptul ca "tehnicienii romani din bransa au in sange lucrul de calitate", cum spune Grapini.

Mihai Eminescu: "Dominaţia banului internaţional"

"De când lumea nu s-a văzut ca un popor să stea politiceste sus si economiceste jos; amândouă ordinele de lucruri stau într-o legătură strânsă; civilizaţia economică e muma celei politice.

Legile demagogiei sunt factice, traduse de pe texte străine, supte din deget, pe când ele ar trebui să fie, dacă nu codificarea datinei juridice, cel puţin dictate si născute din necesităţi reale, imperios cerute de spiritul de echitate al poporului; nu reforme introduse în mod clandestin, necerute de nimenea sau vulgarizate ca o marfă nouă sau ca un nou spectacol.

Cea mai superficială socoteală din lume ar dovedi, îndestul, că puterea productivă a naţiei românesti n-a crescut, n-a putut să crească în raport cu groaza de cheltuieli pe care le-au impus formele de civilizaţie străină, introduse cu grămada în ţara noastră…

Clasele productive au dat îndărăt; proprietarii mari si ţăranii au sărăcit; industria de casă si mestesugurile s-au stins cu desăvârsire -, iar clasele improductive, oamenii ce încurcă două buchi pe hârtie si aspiră a deveni deputaţi si ministri, advocaţii, s-au înmulţit cu asupră de măsură, dau tonul, conduc opinia publică."

citeste mai mult

Cerebralizandu-mi propria-mi furie. Justificata

prima parte a acestui post este dedicata autorului porcariei pe care am dat-o in poza din dreapta

Va rog sa nu mai intrati niciodata pe blogul meu. Sunteti o rusine si-mi este rusine ca am astfel de vizitatori. Va rog sa nu mai poluati atmosfera cu prezenta dumneavoastra pe blogul meu.

A, scuze, de-abia acum am vazut reactia dumneavoastra din al doilea comentariu. N-ati inteles nimic.

Haideti sa va explic ce nu ati inteles, dar va rog frumos sa intrati, cand cititi asta, ultima data pe blogul meu.

0. Nu am aparat tiganii.
1. Nu sunt tigan.
2. Am prieteni tigani, mai spalati si mai culti decat dumneavoastra. Ei nu fac astfel de erori de logica elementara.
3. Spun tigani, nu rromi, ca sa nu mai facem greseala sa-i numim rromi si Occidentul sa creada ca toti romanii sunt rromi, atunci cand unii infractori rromi ne fac de ras prin lume.
4. Aici nu este vorba despre rromi, ci despre niste ticalosi. Uitati-va la fata lui Sandor Raffael. E tigan? Nu, pentru mine este un ticalos. Ticalosi sunt si multi maghiari, si multi romani, si multi tigani.
5. Nu etnia face infractiunea.

Sunt lucruri pe care nu le-ati inteles si nu le veti intelege niciodata.

aceasta parte a postului este adresata vizitatorilor civilizati ai blogului meu

Trebuie sa intelegem ca situatia este mai grava decat credem. Exista oameni atat de orbiti de ura lor fata de tigani, incat, atunci cand am postat un text in care atrageam atentia asupra recrudescentei violentei si asupra destramarii democratiei, asa cum am invatat-o cu totii din carti, a inteles ca le iau apararea tiganilor.

Eu navigam in cercurile inalte ale ideilor mari, iar el avea treaba sa se uite la fata mea, din poza de pe frontonul blogului, apoi sa traga concluzia ca sunt tigan. Am schimbat-o, sa se vada si mai bine originea mea etnica dubioasa. Da, sunt tigan blond, cu ochii albastri, de prin Suedia, de la Kiruna, din nord.

Am avut un coleg jurnalist, de care mi-a adus aminte samavolnicul din comentariul care m-a enervat. Acest coleg era externist, adica jurnalist de politica externa. Acest coleg nu suporta nimic care nu era, cum spun popoarele anglo-saxone, white-caucasian. Asiaticii erau demni de tot dispretul. Galbejiti. Ce stia el despre civilizatia coreeana, veche de vreo 6500 de ani? Nimic!

Arabii? Americanii trebuiau sa le trimita mother of all bombs, sa-i extermine. Si repede! Colegul acesta al meu citise Coranul? Macar un rand, ceva? Nimic, ura interrasiala vine in primul rand din ignoranta si incultura. Am avut un prieten, in facultate, care era tigan. Faceam parte din aceeasi gasca. Cum se numea aceasta gasca? Noduri si Semne.

Discutam cu acest prieten despre problemele etniei sale, de care probleme era foarte constient. Imi spunea ca, daca un tigan de-al lui mai e si ungur, ura rasiala e de doua ori mai mare. Ceea ce se intampla ma deranjeaza profund, mai ales ca am o istorie veche inca din copilarie a bunei intelegeri cu tot felul de neamuri, mai colorate sau mai albe, asa cum se poate vedea aici.

Am cunoscut odata un tip cu pielea vernil cu picatele roz. Avea 2.50 metri si 30 de kilograme si era cvadrisexual. Era un ins extrem de agreabil, rafinat si de treaba.