© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

marți, 13 ianuarie 2009

CE AM AJUNS: Prezentatoare in criza de isterie pe National TV (VREAU SA SUNE TELEFONUL!)

CRIZA - MASS-MEDIA: Taieri de salarii la Intact

Am primit pe messenger urmatoarea informatie, care vad ca se confirma, din pacate, pe agentiile de presa.

Poate ca nu suntem intotdeauna de acord cu ce linie politica au publicatiile din trustul Intact, dar eu cunosc multi meseriasi care lucreaza aici, pe care ii respect si cu unii am fost coleg la diferite publicatii. Imi pare rau pentru ce li se intampla.

Am spus ca va fi un an crunt? Va fi.


Trustul de presă Intact a confirmat marţi informaţia potrivit căreia angajaţii Jurnalului Naţional vor primi, începând din această lună, salarii cu până la 20% mai mici, cu menţiunea că măsura de austeritate va fi aplicată la nivelul întregului trust.

Intact Media Group precizează, într-un comunicat de presă, că "printre măsurile luate la nivel de trust se află şi reducerea bugetului cu salariile angajaţilor Intact Media Group cu 20%", în cadrul unei politici de reducere a costurilor, pentru diminuarea efectelor crizei financiare.

Trustul media Intact include, printre altele, posturile tv Antena 1, Antena 2, Antena 3, GSP şi Euforia, cotidianul Jurnalul Naţional, publicaţiile "Săptămâna financiară" şi "Financiarul" şi postul de radio News FM.

Bine, ca News FM nu mai exista, ca in loc a aparut Radio Zu, printr-o miscare de rebranduire despre care s-a vorbit mult, conteaza prea putin acum.

EUROVISION 2009 Traistariu pe forumul ESCVision

Rodul muncii documentaristului nostru se vede foarte bine in aceasta sinteza a celor mai interesante lucruri dezvaluite de vedeta Mihai Traistariu, fost membru al juriului preselectiei (care, deci, nu va mai fi in nici un juriu la aceasta editie Eurovision Romania, asa cum explica si e bine de stiut).

Voi da cu aliniat, rand liber si debut de paragraf cu aldine fiecare citat din cele spuse de Mihai, pe care am crezut ca este de cuviinta sa le sintetizam aici. Voi face scurte comentarii de cateva cuvinte, acolo unde cred de cuviinta, ce vor fi evidentiate prin lipsa caracterelor italice.

Dani Alexandrescu de la K1 a avut sapte piese in concurs. Nu a fost ascultata nici una pentru ca... a incalcat regulamentul la absolut toate! Manoliu ne-a zis inca dinainte de a incepe ascultarea ca e regretabil, dar trebuie sa respectam regulamentul. Trei conditii trebuiau obligatoriu respectacte:
1. piesa sa nu aiba mai mult de 3.00 minute, nici macar 3.01;
2. sa aiba textul tradus si in limba franceza;
3. sa existe o hartie semnata de autorii pieselor, cum ca piesa nu a fost cantata inainte de 1 octombrie.
Cine nu a respectat aceste trei reguli internationale (sic!) nu a fost ascultat. Aici au intrat Biondo, Jasmine, Noni, etc.
Vorba lui Andrei Partos: nu era normal ca fraierii care au gresit sa fie sunati si sa li se spuna ca au niste greseli, ca sa nu piarda concursul? Era normal! Si pe urma eu am ascultat multe piese de peste trei minute, postate chiar pe site-ul TVR ca semifinaliste.

32 de piese au incalcat regulamentul si au picat din prima. La Akcent, pur si simplu asa au iesit notele: au primit si note de 5 de la unii din juriu , altii au dat 1 sau 2. (astia, cand au notat, s-au inspirat de la mine) Mie imi pare un pic rau de ce-au patit. A fost parca "prea mult". Eu i-am notat foarte bine si chiar ii vedeam printre favoriti.

Eu chiar i-am rugat de vreo 30 de ori sa publice fiecare nota in parte a juriului. Vad ca n-au facut-o. Eu n-as fi avut nici o problema. Atunci inseamna ca nu este lipsa de organizare, ci coordonare in neinformare. Avem o problema.

Dintre toate piesele, oricare din urmatoarele cinci ar face [fata] cu brio, zic eu: Blaxy Girls (Mihaita, ma lasi?), Catalin Josan , Irina Popa , Nico si Moni-k si Elena Gheorghe (Si tu?).
De plecat acolo, cred ca va pleca ori Blaxy Girls (Nu!)( la public am eu convingerea ca vor fi locul 1), ori Catalin Josan sau, printr-o minune, si de obicei la Eurovision se intampla, va pleca cineva la care nici nu ne gandim acum, asa cum s-a intamplat cu Sanda Ladosi sau Todomondo.

E pacat ca nu s-au afisat listele cu notele. Insa unii membri ai juriului au pus peste 100 de note de 1 si 2, asa incat probabil ca juriul a considerat ca-i va afecta prea tare pe cei care-si vor fi vazut notele atat de mici. Au fost piese ale unor compozitori celebri atat de slabe, incat au primit numai 4 pe linie. Acesta este nivelul...

Blaxy Girls a fost singurul artist care a obtinut trei note de 10 de la jurati. In rest, nimeni. A mai fost cate un 10 pe ici, pe colo. Amintesc: Raza, cu o piesa de rafinament muzical, nu s-a calificat. Pastrand proportiile, dar mi se pare valida afirmatia ca si daca ar fi participat ABBA la Eurovision Romania, tot nu s-ar fi calificat in semifinale. Greseau ei ceva la intocmirea actelor. Incepe sa ma apuce un fel de greata.

Piesa lui RedBlonde cu "sex! sex!" a luat [adica s-a calificat], pentru ca toti au considerat ca in limba engleza ar SOCA efectiv toata Europa. Eu propun sa scriem de-acum pentru Eurovision piese socante, in care sa spunem organelor genitale ale barbatului si femeii pre nume, in trei limbi: romana, engleza si franceza, poate-i vom soca de tot.

Anul viitor, voi crea o piesa pentru un duet el-ea, numita "Dick & Pussy", absolut cretina, cu o linie melodica chitita sa bata terta mica si nimic mai mult. Sigur va soca Europa si va avea un succes enorm, va face vanzari record, dar am o singura problema: poate imi spun vizitatorii blogului cine ar fi cei doi potriviti sa cante acest megasucces.

Si totusi, nu am aflat: daca era vreo piesa cu doina si dor in text, cum se traducea in franceza?

EUROVISION 2009 Andrei Partos: La Eurovision, ca la angajare la NASA!

Voi lasa acum sa mearga de la sine ceea ce povesteste, de la conferinta de presa de vineri la care s-au anuntat semifinalistii competitiei, jurnalistul Andrei Partos, pe forumul care ii poarta numele, care porneste de la marele capital de simpatie al emisiunii sale de pe Radioul National, "Psihologul muzical". Mi-am permis sa intervin numai cu intertitluri si aldine pe capetele de paragraf. Povestea este foarte interesanta.

Foarte amuzante fazele de la conferinta. Si situatia cu Fornea este una de film. Sapte piese ale lui Dani Alexandrescu si echipa, eliminate, pentru ca nu aveau traducerea textului în limba franceza? Dar de ce nu a sunat nimeni de la TVR , dupa deschiderea plicurilor, pe 6 ianuarie, sa le spuna oamenilor ca sunt nereguli cu actele depuse?

Ca doar nu era vorba de angajare la NASA! Daca pe 22 decembrie, conform regulamentului, se încheiau înscrierile, aveam vreo 15-20 de piese. Cel mult. S-a prelungit termenul. Cum bine spunea Fornea în emisiune (n.n.: Radu Fornea a fost invitatul lui Andrei Partos la "Psihologul Muzical"), atunci s-a putut! Paradoxal, au disparut cele cinci jurii. N-au mai fost observatori din partea presei în sala, la jurizare (am solicitat si am fost refuzati).

Schimbarile la sistemul de notare sunt firesti. S-a revenit la notarea EBU, dupa experimentele bolnave introduse de I. Duma. În rest, documentele TVR au foarte multe fisuri, de parca n-ar avea nici un jurist în cladire. N-am aflat de nicaieri cum e sanctionat autorul , care, calificat fiind, se retrage brusc, dupa ce s-au investit bani în jurizare, consum administrativ, repetitii, etc.

Înscrierea e gratuita. Firesc. Te poti retrage când vrei, uitând ca e o televiziune care functioneaza pe bani publici? Adica: totul la capriciile creatorilor? Da, daca un solist se înbolnaveste, e normal sa apelezi la gestul retragerii. Cu acte în regula. E vorba de niste spectacole tv, cu o durata calculata. Orice minut conteaza pentru producator. O schimbare afecteaza totul.

Nu e normal sa fie responsabilizati si artistii?! EBU schimba mereu regulile. Si noi trebuie sa fim flexibili. Ati vazut câte tari se retrag? Nu mai au bani, nu mai au încredere în acest concurs. În fiecare tara sunt scandaluri. Asa ca nu trebuie sa ne jenam de ale noastre.

Cu juriul s-a trecut in extrema cealalta

Mai am de zis ceva si despre juriul de acum. Lumea s-a mirat ca n-a fost nici un reprezentant al postului public. Eu consider ca e anormal. Sunt câteva zeci de absolventi de Conservator în redactia muzicala a RRA. Nu vad de ce ar fi Traistariu o solutie optima pentru juriu, atâta timp cât el acum o luna era un potential concurent.

Se simte o teama, o negare a competentilor. Daca în alti ani s-a exagerat cu juratii de peste 50-70 de ani, acum s-a trecut în extrema opusa. De parca judecarea calitatii muzicii pop ar fi o problema de vârsta ! Din cele relatate de Iulia dupa conferinta de presa, reiese ca întrebarile punctuale n-au primit raspuns.

Au ramas Moga si Costi Ionita

S-a spus ca nu-s schimbari în regulament. Eu am gasit o gramada. Eliminarea unor piese cu potential valoric pe baza de limba franceza mi se pare profund abuziva si rau intentionata! Ca un facut au ramas în joc piesele lui Moga, Costi Ionita.

Clienti perseverenti ai Eurovision in ultimii cinci ani. Iar dupa ascultare am tot dreptul sa ma îndoiesc de justetea alegerilor facute. Si asa recolta e foarte slaba. E bine ca unii au descoperit "stiluri noi" ca house, dance, disco sau R&B ! E un mare pas înainte.

luni, 12 ianuarie 2009

PLATINA MUZICALA: Corul Sound, "Steal Away"

CE AM AJUNS: Tolea Ciumac vrea sa il bage in tomberon pe Dan Diaconescu in direct

INTERVIU - CRIZA Liviu Voinea: Toate afacerile sunt in criza


Toate afacerile din Romania sunt in criza, a declarat analistul economic Liviu Voinea. Acesta, care este director executiv al Grupului pentru Economie Aplicata, a explicat ca foarte afectate sunt imobiliarele si retailul, pentru ca cresterea acestor piete a fost bazata pe datorie.

Firmele straine care opereaza in Romania si care in industrii au peste 80% din cifra de afaceri sunt orientate fie catre export, si au fost afectate, fie sunt orientate catre consumul intern, anticipand, si in acest caz, o reducere a profiturilor, prin reducerea prognozata a consumului intern, arata Voinea.

EUROVISION 2009: I-am batut pe "moculozauri"?

Pentru mine, marea veste de dupa conferinta de presa de vineri, la care Dan Manoliu si Liana Sandulescu au anuntat semifinalistii, a fost chiar ca ei, si nu Ioan Duma & Co., organizeaza editia din acest an Eurovision Romania.

Nu am scris pana acum pe acest subiect, pentru ca am asteptat noi date, care intarzie sa apara. Cupla Manoliu - Sandulescu este atat de putin mediatizata, ca nici nu gasesti poze ca lumea pe Internet cu ei.

De exemplu, exact cand am aflat cine a organizat anul acesta competitia, am aflat si ca in spate sta tot Ion Duma. Oare? Nu am nici o dovada ca asa stau lucrurile, dar nici ca nu stau astfel.

Primul semnal al unei retrageri a celor supranumiti de Grupul 10.300 ca fiind moculozauri a venit atunci cand am aflat numele celor din juriul preselectiei, din care nu faceau parte nici Dida, nici Moculescu, nici Socaciu, nici Titus, nimeni dintre cei stigmatizati anul trecut.

Asa cum arata si Iosif Kiss, pe blogul sau, "putem crede ca toate cele de mai sus au fost influentate intr-o masura importanta de catre cei care anul trecut au protestat, in felul lor, impotriva evidentelor strigatoare la cer". Da, dar trebuie sa asteptam, sa vedem ce se va intampla in continuare.

Ciudatenia este ca schimbarea provocatorilor scandalului de anul trecut nu a fost deloc mediatizata. Ba, mai mult, prin octombrie am aflat ca proiectul lui Dan Manoliu pentru Eurovision a fost respins. Sursele mele sugerau, in consecinta, ca tot Duma si gasca vor organiza si anul acesta Eurovision.

Probabil ca astfel se explica faptul ca o multime de cantautori si trupe serioase, care pana acum participau, nu au mai depus dosare cu cantece. Creatorul de muzica nu este automat, sa scoata din capul lui, de azi pe maine, o melodie. Pur si simplu, isi dozeaza efortul creativ fara sa mai tina cont de Eurovision.

Sursele mele spun, de asemenea, ca Duma a luat-o pe coaja frumusel, mai ales dupa ce a zbarcit-o rau de tot si la Cerbul de Aur, care s-a-necat in alt scandal. Dar avem confirmari ca lucrurile stau astfel?

Nu, nici vorba, asa ca nu credem nici asta si asteptam in continuare ca jurnalistii specializati sa audieze surse si sa scoata adevarul la lumina.

Morala acestui happening ciudat este ca totusi actiunea noastra de anul trecut a avut efect. Acest rezultat ne incurajeaza sa o continuam.

Spun si eu, cum au facut-o anticomunistii de la inceputul anilor '90: "Domnilor, recunoaste-ti-va pacatele, cereti-va scuze si poate intr-o zi vom invata sa va respectam din nou pentru meritele dumneavoastra istorice".

EUROVISION 2009: Nevoia de o filipica

Aseara, la ora 22.10, un comentator care si-a spus Pumiimeimintenuare (probabil ca a vrut sa scrie Puiimeimintenuare) a scris un text necesar, care exprima multe lucruri ce ma incearca si pe mine. Il reproduc mai jos. Mi-am permis sa pun cateva paragrafe si sa fac cateva corecturi minore, care tin de trecerea de la limba vorbita la cea scrisa, dar un lucru este cert: avem de-a face cu o persoana mobilata la creier bine si deopotriva foarte scarbita.

Textul este, asa cum am numit-o in titlu, o filipica. Un text rar, greu de scris si extrem de pretios. Sa ne delectam cu el, caci merita.

"Pentru cei care se stiu ei...

Urmaresc de cateva zile forumul TVR, in asteptarea unei liste cu piesele care nu s-au calificat in semifinale si cu piesele descalificate. La inceput, a fost o activitate amuzanta, pe masura insa ce TVR s-a adancit in nesimtire, am pierdut placerea de a analiza cuvintele bizonilor domesticiti, care pasc linistiti minciunile mai marilor.

Rad amar acum si ma gandesc ca primim doar ce meritam. Suntem o natiune de spectatori prin excelenta, asistam zambind si apaludand cum ni se fura caciula... asta daca nu cumva ne-o furam noi. Ma pufneste rasul, gandindu-ma cum aplaudau ostenii istoriei pe Turcafletii care veneau sa ridice birul.

Poate la fel ca moldoveanul idiot, care-si aplauda acum nevasta in aeroport, cand pleaca sa fericeasca italieni tomnateci contra cost!! E trista tara mea... e trista tara mea cand e locuita. Popor roman mandru si istet... nu-ti dai seama ca mananci rahatul pe care eurovizionarii ti-l livreaza?

De ce visezi la competitii? Competitiile nu-s pentru bizoni!!! Crezi tu ca domnu' Duma anu' trecut sau Manoliu anul asta si-ar imparti orgasmul de conducator cu tine? Cu un spectator amarat? LOOOOOOOOL! Esti jalnic, romane!!!

Cele 24+5 sloturi de Eurovision s-au dat pe bani, romane, e clar. Nu vezi ca piesele alea apartin de case de productie si trusturi media fortoase, care-i pot plati facturi lu' Manoliu si-i pot deconta un peeling facial lu' Despot?

(B.T.W., asta parea destept, dar s-a mazgalit acum - cenzurat de autorul blogului -. Cel putin trei piese din 24 sunt cu falsuri evidente si dramatice, dar au luat peste 67 de puncte, sper ca le-ai dat 0).

Chiar nu vedeti mai departe de pasiunea voastra pentru Nico Smile) pentru Blacsi sau orice alt partzuletz media??? Romane!!! Bizon ai fost bizon esti inca!!! Asa-i in tara mea. La alegeri, la asfaltari, la eurovisioane, la instalari de windows, la nunti, la intreruperi de motz... bizonu' aplauda si smecheru' incaseaza!!!

Intr-o tara civilizata, unde bizonii stau in rezervatii si oamenii se respecta intre ei, ar fi fost un site in care oricine ar fi votat. Exista posibilitati tehnice pentru eliminarea fraudelor. Intr-o tara civilizata, s-ar fi stiut de la inceput rezervele, nu dupa 12 ore, ar fi trebuit sa fie in continuarea listei admisilor.

Intr-o tara civilizata, s-ar fi afisat descalificatii si necalificatii. Asa, din respect pentru munca lor. Intr-o tara civilizata. Ar trebui sa fiti ingrijorati, iubitii mei romani! In Moldova neeuropeana s-a intamplat asta!

Post Edit
In data de 6 ianuarie, pe site-ul TVR a aparut o stire, in care se spunea ca un notar public a validat toate cele 205 plicuri sosite pentru Eurovision. Au fost descalificati artisti care nu aveau traducerea in limba franceza. De fapt, notarul ala ce a validat? Culoarea plicurilor? Sexul compozitorilor? What the -beep-! Nu-mi mai bat capul!

Domnule Budescu, imi cer scuze ca am folosit tribuna DVS. (sic!), pentru a-mi face cunoscute frustrarile, pentru ca, DA, eu chiar sunt frustrat de a fi conational cu bizonii!

EUROVISION 2009: Rezervele editiei de anul acesta

Fara discutie, este un progres.

Anul trecut, am aflat care sunt rezervele dupa eforturi serioase, cand au inceput sa se retraga dintre cei inscrisi in semifinale sau sa fie descalificati pentru presupuse plagiate. A fost un efort colectiv, iar informatiile circulau pe forumuri si bloguri, validandu-se sau nu in timp.

Acum stim care sunt cele cinci rezerve. Concursul de anul acesta pare cinstit, dar este mic si pitic:

1. Maria Magdalena Danaila, "Demon Blue" (comp. MM Danaila)(67 de puncte) (inca nu este disponibila pe Internet)
2. Alin Cojocarita, "N-am timp deloc" (comp. Mihai Alexandru)(67) (inca nu este disponibila pe Internet)
3. Dan Constantinescu, "The first step together" (comp. Walter Dionisie)(67)



La aceasta piesa semnata Walter Dionisie se vede mana si capul unui tip care stie muzica. In schimb, nu sunt lucruri noi, piesa e plata, nu rupe, nu aduce ceva nou. Hai sa facem primul pas impreuna, insa doar atat.

Se compara cu piesa lui Walter Dionisie de anul trecut, "Everybody needs a song", cantata de Roxana? Nici vorba, aceea era o mica bijuterie muzicala dragalasa si inspirata.

4. Mircea Romcescu, "All in your hands" (comp. Mircea Romcescu)(67)(inca nu este disponibila pe Internet)
5. Alin Nica, "24/7" (comp. George Hora)(66)



Cand vorbim despre insistentul Alin Nica, ne referim la hard worker-ul care s-a prezentat la Eurovision 2009, dupa cate stim in acest moment, cu trei piese: "Fernando", "Don't leave" si "24/7". Daca nu vom mai afla si de altele. Inca sase, ori zece, ori cincizeci. Doua dintre ele foarte slabe si una ceva mai putin slaba, "Don't leave", dar nu aceasta s-a calificat.

In Marea Britanie, acum cativa ani, a existat un concurs foarte mediatizat. Mai multi tineri au participat la o selectie, in care, pe baza popularitatii, au fost alesi cativa care urmau sa formeze un grup, caruia sa i se scrie muzica si sa devina celebru.

Problema era ca publicul care alegea avea chiar el gusturile si criteriile pervertite serios. Rezultatul: au fost alesi cei mai trendy dintre pusti, nu cei mai talentati, iar tot concursul a devenit un fas, oricat de mediatizat. Cam asa si cu Alin Nica. Si nu numai...

Nu-mi spune nimic si chiar nu are nimic de spus, in afara de o dorinta acerba de a face bani din ceea ce el considera ca se cheama muzica. Dar nu, este o zbatere cacofonica, grupata pe cateva note care se harjonesc in toate directiile, fara nici un fel de imaginatie.

Acea imaginatie muzicala despre care tot vorbesc si a carei lipsa o simt tot mai acut in muzica usoara romaneasca. Parca ne-a luat Dumnezeu mintile. Ascultand aceasta muzica, ai impresia ca te afli pe alta planeta decat aceea pe care au aparut extraterestri ca Beatles, Pink Floyd sau Bon Jovi...