© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

vineri, 9 ianuarie 2009

EUROVISION 2009: Piesele calificate in semifinale (ESCVision)

TVR a anuntat azi de la ora 11.00 care sunt cele 24 de piese care vor participa in cadrul celor doua semifinale pentru desemnarea reprezentantului Romaniei la Eurovision 2009. Juriul care a deliberat cele 24 de semifinaliste a fost format din Catalin Crisan, Mihai Traistariu, Zoe Alecu, Mitza (Bere Gratis), George Natsis (presedintele juriului), Razvan Popescu (Radio 21), Adi Despot (Vita de Vie), Sanda Cepraga (regizor muzical TVR, Viorel Gavrila, George Popa si Bogdan Miu (Europa FM). In mod surprinzator anul acesta printre semifinalisti s-au calificat foarte multe nume noi din showbizul mioritic.

Au fost inscrise 209 piese, din care 32 au fost respinse. TVR nu a anuntat in cadrul conferintei de presa care sunt cele cinci compozitii rezerva. Reprezentantii TVR au mentionat ca in acest an, daca o piesa se va dovedi a fi un plagiat, compozitorii vor plati o amenda in baza declaratiei pe proprie raspundere pe care au semnat-o in momentul inscrierii.

asculta aici piesele calificate

Iata cele 24 de piese calificate, in ordinea punctajului obtinut, cu mentiunea notei date de mine in paranteza, daca piesa a fost publica inainte de acest moment.

1. Tina, Pleaca 92 (4)
2. Zero, Sunny Days 91 (0)
3. Elena Gheorghe, The balkan girls 90 (-)
4. Tabassco, Purple 89 (2)
5. Adrian Molnar, Go on 89 (2)
6. Juan Xavier, Perdoname 89 (-)
7. Nico & Moni-k, Disco Maniacs 88 (4)
8. Red Blonde, Nu am cu cine 85 (-)
9. Catalin Giosan, Stop 81 (3)
10. Costi Ionita, Can you forgive 79 (-)
11. Irina Popa, I feel your presence 78 (-)
12. Alin Nica, Don't live 77 (2)
13. Popas Band, Striga 77 (-)
14. Etnic, The love is the life 76 (1)
15. Besa Kokedhima, Nothing gonna change 76 (1)
16. Alexa, A girl like me 73 (-)
17. Floriana Pachia, Take the chance 72 (-)
18. Adina Dragoescu, Everyday 71 (-)
19. Cristina Schiopu, Youa are my love 71 (-)
20. Blaxy Girls, Dear Mama 71 (0)
21. Dalma, Love was never her friend 70 (2)
22. Imba, Round & Round 70 (3)
23. Romeo Zaharia, Someone loike you 70 (0)
24. Alexa, One last night 78 (1)

Cum se observa, sunt doua dintre cele patru piese care mi-au placut mie mult, cea a Tinei si cea a lui Nico & Moni-k, in timp ce piesa buna a trupei Etnic nu s-a calificat, dar s-a calificat cea careia eu i-am dat 1 punct, iar Raza, "I'm the biggest star", pare iesita din competitie, doar daca este printre rezerve.

Alte doua piese de trei puncte in topul meu, cea a lui Catalin Josan si cea a Imbei, s-au calificat in semifinale, in timp ce Biondo si Crazy Win le-au ratat. O mica surpriza aceasta necalificare a suedezilor. Ar putea sa devina un loc comun, daca piesele necunoscute inca si calificate se vor dovedi valoroase, sau o nedreptate, daca se vor dovedi slabe. Nedreptatea mi se pare ca este mai mare fata de Etnic si Raza.

Sunt 10 piese necunoscute de mine in acest moment, pe care de-abia astept sa am timp sa le ascult si sa ma pronunt.

Foarte interesant este ca organizatorul, probabil si pentru o mai mare transparenta, anunta clasamentul in precalificari, inainte de semifinala, in functie de notele juriului. Este foarte important, pentru ca anul trecut nu a facut acest lucru, motivand ca aceasta ar influenta votul in semifinale si finala, avantajand liderii de precalificari.

Ideal ar fi, daca tot au deschis usa, sa ne lase in casa cei de la TVR. Am dori sa vedem aceasta statistica pentru toate piesele inainte de semifinale, ca sa stim: care sunt cele cinci rezerve; ce punctaj au luat piesele necalificate; care sunt cele cinci piese descalificate si de ce.

INTERVIU - CRIZA Liviu Voinea: 2009, an de strans cureaua


La sfarsitul anului acesta, vom fi cu totii mai realisti, vom consuma mai putin, pentru ca nu vom mai avea cu ce, iar salariile si pensiile nu vor mai creste ca pana acum, a declarat analistul economic Liviu Voinea.

Voinea, care este directorul executiv al Grupului pentru Economie Aplicata (GEA), prevede ca in continuare creditarea se va incetini in continuare, in pofida masurilor luate de Banca Nationala, deci vor fi mai putini bani, implicit mai putin consum privat.

EUROVISION 2009: Punctajul meu la piesele cunoscute (ante-preselectie)

De cateva zile, caut pe Internet piesele inscrise in preselectia pentru ESC 2009 si un rol foarte important l-a jucat in intentiile mele site-ul ESCVision. Gandirea canibalizatoare tipica ar trebui sa-mi dicteze sa nu scriu despre acest concurent direct la numarul de hit-uri.

Din contra, eu ma bucur ca, dupa ceea ce s-a intamplat anul trecut, un grup de jurnalisti au decis sa puna la punct o campanie articulata de media, in scriitura sobra, cu informatie obiectiva si declaratie-manifest in favoarea unui concurs corect. Ma bucur, pentru ca, daca suntem mai multi, este mai bine, pentru ca avem forta mediatica.

Tabelul cu cele peste 50 de piese deja publice poate fi vazut aici. Exista posibilitatea sa-mi fi scapat unele, probabil cateva. Vom vedea daca TVR va posta un excell cu toate piesele inscrise, ca anul trecut.

Am folosit un sistem de punctaj foarte dur, de la nota 0 la nota 5. Nu am gasit nici o piesa careia sa ii pot da nota 5, ceea ce ar fi insemnat, cum sa spun? eveniment muzical de exceptie, de valoare din absolut toate punctele de vedere, ca "Waterloo", super-hitul trupei de poveste ABBA, de exemplu.

In schimb, am notat cu nota 4 exact patru piese, care mi-au placut mult: Etnic, "Norocul si busuioc"; Tina, "Pleaca!"; Nico & Moni-k, "Disco Maniacs"; Raza, "I'm the biggest star". In postarile viitoare, voi prezenta fiecare dintre aceste cantece frumoase, explicand ce anume mi-a placut la fiecare dintre ele, cu argumente de ordin muzical.

Nu-mi fac un titlu de glorie din asta, insa imi permit sa atrag atentia ca, atunci cand Nico a venit cu un cantec bun, nu am avut nici o problema sa o laud.

Iata acum cele patru cantece, pe care le-am notat cu 3, frumoase si ele, insa mai putin valoroase decat primele patru din topul meu personal: Crazy Win, "Don't Cry"; Imba, "Round 'n' Round"; Biondo, "I'll be around"; Catalin Giosan, "Stop".

La polul opus, i-am dat nota 0, de exemplu: istovitorului chinuitor de sunete Marko, pentru cinci dintre cele sase compozitii ale sale pe care le-am gasit; celor patru piese ale minunatei formatii intergalactice Cats love Dogs.

Concluzia mea este ca nivelul concursului de anul acesta este extrem de slab. Daca opt piese au fost remarcate, intr-un fel sau altul, aici, sunt curios ce nivel vor avea celelalte 16 piese care vor intra in semifinale.

Pastrez rezerva ca mai exista si alte cantece reusite, care nu au fost inca facute publice. Am postat acest clasament personal inainte de conferinta de presa de vineri special pentru a putea compara optiunea personala cu aceea a juriului preselectiei.

joi, 8 ianuarie 2009

EUROVISION 2009: In juriul preselectiei nu sunt moculozauri (Istrati, Eurovisionary)

La o postare anterioara a mea, printr-un comentariu, Ciprian Istrati, mai vechea noastra cunostinta, ne-a informat practic ca din juriul preselectiei Eurovision Romania 2009 nu fac parte cei care, in urma scandalului de anul trecut, au fost supranumiti moculozauri, termen cu care nu sunt intru totul de acord, pentru ca, in pofida faptului ca l-am folosit si eu de cateva ori, cred ca Horia Moculescu compozitorul are si merite, si valoare, asa cum are si metehne, si pacate.

Iata componenta juriului, asa cum ne informeaza ca este aceasta Istrati:
Presedinte Juriu: George Natzis
Mihai 'Mita' Georgescu ( Bere Gratis)
Catalin Crisan
Dana Dorian
Mihai Traistariu
Adrian Despot
Razvan Popescu ( Radio 21)

"Mai erau doua persoane, dar nu le-am retinut numele, insa in nici un caz Dida Dragan sau Socaciu", explica Ciprian Istrati. Daca lucrurile stau astfel, atunci este un pas inainte si ne-am atins cel putin unul dintre scopuri: ca in juriul preselectiei sa nu fie oameni compromisi.

Natzis este unul dintre membrii juriului de anul trecut care au fost corecti. Despre Mita, Catalin Crisan, Mihai Traistariu si Adi Despot nu pot sa spun nimic rau si am incredere in ei. Dana Dorian este colega mea de Jurnalul National, iarasi nu am ce sa-i reprosez, iar pe Razvan il cunosc de zece ani si simpatia dintre noi este reciproca.

DINAMITA MUZICALA: Camel, sau ce inseamna "Never Let Go" in muzica



Filmed March 17, 1973, at Guildford Civic Hall, Andrew Latimer, Doug Ferguson, Andy Ward, Peter Bardens, adica o mare trupa britanica de rock progresiv: Camel. Azi uitata. De mai mult timp, m-am gandit la un lucru. Daca numele unei mari trupe (de exemplu Asia sau Blondie) intra in music hall of fame, atunci un organism transnational ar trebui sa interzica ever folosirea acelui nume pentru alte grupuri.

Personal, mi se pare un sacrilegiu ca, dupa Blondie, sa apara in Romania Blondy, iar dupa Asia lui John Wetton sa apar in Romania o trupa numita tot Asia. Fara acordul detinatorilor drepturilor de autor pe numele trupei din hall of fame. La fel, daca un mare grup a creat o piesa numita "Yesterday", de a rascolit mapamondul si a dat insomnii la generatii, mi se pare abject sa vina Costi Ionita, de exemplu, sa scrieze o manea dance numita "Yesterday".

La fel si cu "Never let (you) go". Nu puteai, Cristi, sa-i spui altfel? Ca, daca aveai privilegiul vreodata, in aceasta viata, sa stai pe aceeasi scena cu Camel, tu intr-o parte, ei in cealalta, basculeaza podiumul si se strica sculele, saracele. Acelea cu care (inca) nu stii ce sa faci.

Eurovision 2009: Tranca-Fleanca-Mere-Acre

Putin mai inviorat, dupa doua cantecele mai reusite, cel al lui Adi Molnar si mai ales cel al celor de la Crazy Win, ma arunc iar in valtoarea creativitatii dezlantuite a compozitorilor romani de hit-uri de anvergura globala.

TroubleOEO



Problema acestor (si nu ma refer doar la acesti Trouble) copii este ca vor sa faca bani, nimic mai mult, nu transmit absolut nimic, mizeaza pe sampling, muzichia lor este rece, stearpa, lipsita de orice fel de feeling.

Cristian Nistor - Never let you go



Cristi, stii care este problema ta acum, dincolo de faptul ca te strambi la chitara plin de simtire? Ca mai exista pe lumea asta oameni care asculta si muzica adevarata. Ne intalnim in postarea de la ora 22.00, pe Dinamita Muzicala.


EUROVISION 2009: Posibil insider dezvaluie dedesubturile concursului

Uneori, nu strica sa pui niste intrebari, chiar daca stii ca nu vei primi nici un raspuns, mai ales pentru ca stii ca uneori totusi vei primi un raspuns. Aceasta lectie paradoxala am invatat-o de mult timp. Intotdeauna exista oameni dotati cu constiinta, aparat critic si personalitate, care reactioneaza. Uneori public, alteori sub acoperirea anonimatului.

Acum cateva zile, in perspectiva conferintei de presa de devoalare a listei celor 24 de finalisti, am pus public cateva intrebari. Surprinzator, cineva care se semneaza "un simplu spectator" a raspuns la intrebari consistent, la obiect si cu mult knowledge. Voi reproduce in continuare acest raspuns. Intrebarile puse de mine sunt in aldine si, evident, nu au facut parte din raspuns, insa le-am adaugat, pentru a ajuta la inteligibilitatea textului jurnalistic.

Am scos cateva emoticoane. Nu ma pot stapani sa nu remarc faptul ca respectabilul nostru interlocutor, intr-un moment de distragere a atentiei, probabil, a vrut sa scrie Victor Socaciu si a scris Marina Almasan, spre deliciul amatorilor de senzatii tari.


[Domnule Budescu,]

Faptul ca piesele scrise de compozitori straini nu au dreptul sa participe la aceasta editie Eurovision Contest Romania nu intra in contradictie cu regulamentul European Broadcasting Union?
Nu stiu raspunsul, dar mi se pare interesant faptul ca la Selectia Eurovision din Moldova sunt acceptate (si chiar incurajate) inscrierile pieselor co-scrise de autorii moldoveni/autorii straini sau scrise exclusiv de autorii straini.

In schimb, intepretii trebuie sa fie obligatoriu cetateni ai Republicii Moldova http://www.trm.md/index.php?add_trm=11. Realist, baietii si-au dat seama ca au voci, dar nu au autori. Macar ei stau mai bine la unul din cele doua capitole.

Acest lucru este o discriminare?
Evident, este o discriminare. In acelasi timp, este si un joc de culise. Anul trecut, Biondo nu au fost descalificati de dl. Marina Almasan (sic!), pe motiv ca piesa era scrisa de autori de cetatenie suedeza. Textul suna cam asa: "cum sa accept ca niste suedezi sa ne reprezinte tara?".

Deci, problema o aveau cu intrepretii, nu cu autorii. De altfel, din cate imi aduc aminte, din toate piesele ramase in selectia finala, numai doua-trei erau scrise de autori straini.

Cate piese s-au inscris in concurs pana la primul termen de depunere a pieselor participante, pentru ca s-a scris ca au fost inscrise doar cinci?
Pana la primul termen al inscrierilor, au fost inscrise doar cinci piese. De altfel, in prima varianta publicata a regulamentului, si intepretii trebuiau sa aiba cetatenie romana.

Nu numai ca am citit asta cu ochii mei (s.n.), dar in actualul regulament (re-modificat) au scapat ceva: la paragraful f), se cere copie dupa buletinul de identitate al autorului SI AL INTEPRETULUI/INTERPRETILOR. Nu scrie sau pasaport, sau act de identitate. Buletin. Foarte clar.

Cate piese s-au inscris pana la al doilea termen de depunere a pieselor participante? Daca pana la primul termen s-au inscris putine piese, eventual cinci: de ce anume pana la primul termen s-au inscris atat de putini participanti, apoi atat de multi?
S-a creat panica in TVR, dupa ce a rasuflat treaba cu cinci piese. Un numar de compozitori apropiati Departamentului Divertisment TVR au fost sunati si convocati.

Ce credibilitate are un concurs organizat de protagonistii scandalului de anul trecut?
Zero (carora le doresc succes si anul asta).

Ce credibilitate are un concurs jurizat de protagonistii scandalului de anul trecut?
Anul trecut, unul dintre membrii juriului parca avea si o piesa in concurs? Nevermind. Ma intreb de ce dl. Socaciu nu este si in juriul Festivalului Enescu, pentru ca dansul este un autor de muzica folk si poate emite o parere avizata.

(bis). Intrebati si dumneavoastra mai departe: de ce TVR obliga participantii sa renunte la orice remunerare de drepturi de autor si sa realizeze o cesiune totala catre TVR, fara nici o pretentie? TVR face audienta pe spinarea autorilor si intepretilor, vinde publicitate, face incasari, dar nu vrea sa plateasca nimic catre organizatiile de gestiune colectiva, desi in realitate suma este nesemnificativa.

O parte dintre membrii juriului, aceiasi care impun astfel de reguli, urla ca nu incaseaza suficient din drepturi de autor si ca muzica lor nu este protejata in fata invaziei muzicii capitaliste si a celor din generatiile mai tinere. Dreptul intelectual este inalienabil, o astfel de regula nu poate exista decat in Romania.

In alte tari mai civilizate (Franta, Germania, etc.), societatile de gestiune colectiva (care chiar isi reprezinta membrii) nu permit cesiunea a mai mult de 40% sau 50% (dupa caz) din drepturi. Cesiune 100% exista doar in Romania, pe modelul pumnului in masa: nu faci cum zic eu, nu apari.

Pentru actorii scandalului de anul trecut, organizatori si membri ai juriului: nu credeti ca ar fi mai igienic sa va retrageti din prim-planul muzicii usoare romanesti si sa-i lasati pe altii, care nu sunt compromisi?
Atata timp cat TVR va sta pe banii statului, nu se va schimba nimic. Televiziunea Romana a avut dintotdeauna o gasca selecta de capusari (ca orice intreprindere de stat). Chiar daca este criza, chiar daca are datorii zeci de milioane de euro, "programul investitonal" acolo continua. Aceasta televiziune nu va fi niciodata "libera", cum se autointitulase la inceputul anilor '90.

De ce? Pentru simplul motiv ca partidele aflate la guvernare vor avea nevoie intotdeauna de o mare televiziune. Unde pui ca e si moca.

P.S. Avanpremiera la unul din scandalurile ce vor infrumuseta Eurovision 2009: din cauza regulamentului, cativa autori-interpreti straini s-au vazut obligati sa accepte creditarea piesei 100% catre autorul roman.

Raman al dumneavoastra,
Un simplu spectator.

NOTA: Numai un simplu spectator nu cred ca sunteti, stimate domn. Mai cred ca am identificat cel putin o piesa cu autor roman, care aproape sigur nu a scris piesa. Cred ca stiu si cine a scris-o, iar felul cum a "delegat competentele" si a "maritat" cantecul se constituie intr-o subtila ironie, a unui ins rafinel.

Orb prin gaze

Mai intai de toate, as dori sa-mi transmit simpatia mea pentru felul absolut decerebrat in care reactioneaza Executivul in acest debut de an 2009.

Nimeni nu a vazut pana acum un dinozaur. Unul al carui cap se misca doua ore inainte ca aceasta miscare sa fie imprimata si cozii.

Acum el exista, fiinteaza si se numeste Cabinetul Boc. Acum el este usor de vazut.

O sa trec peste alte pozne ale acestui nou executiv, precum si peste indolenta lui Mircea Geoana, despre care am scris intr-un post anterior. Ma voi referi aici exclusiv la ceea ce trebuia sa facem in chestiunea crizei gazelor dintre Ucraina si Uniunea Sov... scuze, am vrut sa spun Federatia Rusa.

Romania depinde de rusi in privinta gazelor de multe decenii. Si prin anii '70, cand Ceausescu o facea pe rebelul, iarna, cand dadea frigul, URSS ne oprea gazul sub diferite motive stupide: din cauza frigului, s-a contractat gazul si se taraste pe burta pe fundul conductei; avem o defectiune la nush ce manometre; ne scuzati, dar nu mai avem mercaptam (n.n.: gaz semnalizator, pentru ca gazul metan este inodor); e mai frig la bulgari etc.

Trebuia sa intelegem din 1990 ca avem o singura sansa, si anume sa facem urmatoarele:
1. sa ne structuram politica macroeconomica, astfel incat curentul electric sa fie foarte ieftin si sa trecem pe incalzire si menaj casnic din curent electric;
2. sa mizam la maximum pe energia verde, adica sa ne completam sistemul national hidroenergetic si sa mizam pe energia eoliana si solara, in care sa investim constant;
3. sa economisim, adica sa ne izolam termic locuintele si institutiile, cu foarte multi bani investiti de la bugetele locale;
4. sa desfiintam CET-urile mamut si sa delegam competenta producerii energiei termice la centrale de cartier, de cvartal sau de bloc, eliminand marile retele de transport a agentului termic, care duc la pierderi imense;
5. sa ne conformam la normele europene de mediu, pentru ca tot noi suntem cei care inghitim porcariile emise din arderile combustibililor nostri fosili, cu care ne incalzim.

Ce ne ramane de facut acum? Sa incercam sa facem de acum incolo aceste lucruri, pentru ca oricum, mai devreme sau mai tarziu, tot va trebui sa le facem. Eu cred ca nu prea putem sa ne bazam pe o politica energetica europeana coerenta prea curand.

In privinta rusilor, va trebui sa traim cu ei pe creierul nostru, asa cum au facut-o si predecesorii nostri, pana cand vom edifica dezideratul independentei energetice. Cat despre toate raspunsurile la chestiunile de actualitate din acest subiect sevos: voi publica doua materiale in urmatoarele zile.

JURNALUL LU' BUDELU: Cateva echipe de fotbal dupa care tanjesc

Intotdeauna am trait cu nostalgia marilor echipe de alta data. CAO Oradea, Ripensia si Chinezul Timisoara, Venus si Unirea Tricolor sau Progresul Bucuresti au ramas pentru mine nume emblematice, care inseamna legatura cu un alt gen de fotbal, in care munca de chinez batran, pe care o fac acum fotbalistii, era substituita printr-un talent extraodinar, iar silinta de a face doua takling-uri in trei minute era inlocuita cu foarte multa clarviziune si imaginatie.

Acum insa fiorul ma incearca si visez la alte echipe care ar putea sa se nasca in Romania.

De exemplu, ce-ar fi daca am avea un club ilustru, numit Santierele Navale Brasov? Avand in vedere viteza ametitoare cu care se construieste tronsonul de autostrada Comarnic - Brasov, precum si faptul ca in curand Bucuresti, aria metropolitana, va fi port la Dunare si se va intinde pana la Comarnic, nave de mare tonaj ar putea fi construite de navalisti iscusiti la Brasov si lansate mai apoi, la vale, pe Valea Prahovei, la apa, spre batranul Danubiu milenar. Pleosc! ar ateriza acestea in apele fluviului, direct de pe infrastructura noastra rutiera ultramoderna.

Sau cum ar fi daca echipa Minerul Bucuresti, antrenata de patronul Gigi Becali, in acelasi timp si purtator de cuvant, si manager, si maseur, si farseur, si barjeur, ar ajunge in Champions League, finantata de minele de noroi radioactiv terapeutic, generate sub Pipera de pegra romaneasca sfantzosha si mandra, nascuta din complicata si sofisticata epoca a tranzitiei. Oameni capabili, in acelasi timp, sa asculte un concert pentru tzimbale si esapamente de BMW cu Adrian Copilul Minune, dar si o simfonie a flatulatiilor muzicale dance ale lui Dinu Maxer.

Ce-ar fi daca domnul Adrian Paunescu, retras din politica si producator de vorbe fara de numar, ar infiinta in Ardeal (Ardealul! Ardealul ne cheama!) echipa Marina Zalau? Pe valurile emotionale provocate de versificarile impresionante ale bardului, (1-3 + 2-4 rima-mperecheata, 1-4 + 2-3 rima-mbratisata) femeile singure varsa-vor fara numar lacrimi, care varsa-se-vor-ntr-o mare, una mai mare decat Lacul Balaton.

Idei mai am, si foarte interesante. Daca ma las la voia firii mele, cred ca imi mai doresc sa vad constituita si echipa de fotbal Dunarea Botosani, sau Pescarusul Cavnic, ori Caraimanul Arad si Timpuri Noi Scornicesti. Dar ma stapanesc. Altfel, ce le mai ramane de facut membrilor Cabinetului Boc?

Pe unde mi ti umbla Mircea Geoana? La Aspen, taica!

Imi spuse si mie azi dimineata un coleg jurnalist, mai bine informat decat mine, deci mai destept, ca cand imi exprimam revolta ca domnul Geoana, dupa ce si-a vazut sacii-n caruta si a ajuns numarul doi in stat, s-a fusarit in conced, dupa principiul "tara e-n criza, eu ma odihnesc, ce puii mei?".

Ei bine, pe unde mi ti umbla taica Geana? La Aspen, se relaxeaza. Iar pen' ca sunt Toma Necredinciosul, am verificat informatia pe Mos Google.

Primul rezultat, cand dai cautare "Aspen", este din Wikipedia:

The City of Aspen is a Home Rule Municipality that is the county seat and the most populous city of Pitkin County, Colorado, United States.[7][2] The United States Census Bureau estimates that the city population was 5,804 in 2005.[8] Founded as a mining camp in the Colorado Silver Boom and named because of the abundance of aspen trees in the area, the city is now a ski resort and an upscale tourist center.

Its per capita is among the highest in the U.S. In the late 20th century the average home price reached approximately $6 million[9] and the city developed as an off-beat haven for celebrities, attracting such people as John Denver (who wrote several folk songs about the town, including "Aspenglow", and "Starwood in Aspen") and Hunter S. Thompson.

Carevasazica, domnul Geoana s-a dus intr-o statiune de mare lux, sa uite de toate nenorocirile acestei vieti grele si sa-si incarce bateriile pentru anul de criza carele tocmai ce-a-nceput. Problema este ca a uitat inainte sa faca ceva: sa dea cu plaivazul, ca presedinte al Senatului, pentru numirea in functie a cateva zeci de secretari de stat.

Asa ca acum, din cauza domniei sale, Guvernul, la nivelul ministerelor, este rupt in doua. Secretarii de stat, carora ministrii le deleaga competenta si autoritate, pentru ca afacerile tarii sa fie conduse zi de zi, nu pot lucra, iar ministrii trebuie sa discute ei direct cu directorii din ministere.

Nici o problema, oricum tara nu pierde mare lucru fara Geana aici, ba chiar are de castigat, ca mai bine nu faci nimic decat sa faci si sa spui prostii, dar macar pe fraierul de secretar de stat pe energie, gazarul-sef al Guvernului, daca l-ar fi ausvaizizat dom'vicepresedinte, poate ca asa Videanu n-ar mai fi confundat medierea aurita cu merele delicios.

Aspen Institute

Dar ce legatura directa exista intre Mircea Geoana si localitatea Aspen? Cum se poate constata aici, aici, aici si aici, dar si aici, si aici, omul este presedintele Aspen Institute Romania, organizatie a carei misiune este "to foster values-based leadership, encouraging individuals to reflect on the ideals and ideas that define a good society, and to provide a neutral and balanced venue for discussing and acting on critical issues", asa cum se arata pe pagina de garda a ONG-ului.

Evident ca un om de calibrul intelectual al domnului Mircea Geoana nu putea sa lipseasca dintr-o astfel de combinatie selecta. Mi-l si imaginez pe dl. Geoana hipnotizand-o pe Madeleine Albright, cu miscarile simetrice ale mainilor sale osoase si expresive.

Motivul pentru care sunt atat de vehement este ca domnului Geoana i se rupe de Marin Sorescu, in conditiile in care noi avem acum trei crize acute suprapuse: criza globala, reflectata in Romania; criza bugetara; criza gazelor. De-abia astept sa vina in tara, sa vad cum ii da castane Basescu.

Problema este ca, daca vor mai aparea multi je m'en fishishti din acestia in glorioasa coalitie PD-L - PSD, s-ar putea ca pana in vara sa dam faliment cu tara si, din ceea ce suntem acum, sa ajungem sa ne ocupam atunci cu totii cu tot felul de meserii interesante: vandut shaorma prin Costinesti, adunat sticle si borcane de pe plaja ori, in cel mai bun caz, taximetrie.

Daca va mai renta si aceea...