Acum cativa ani, cand dadeai cautare pe Google.com corruption, primul rezultat care iti venea de tag-uri era site-ul de web al Partidului Social Democrat (PSD) din Romania.
Mergand pe strada, am stat de vorba cu un porumbel calator, care mi-a ciripit un pont.
Am intrat pe YouTube si am gasit un clip, care poate fi vizionat aici si al carui embeder este verboten, adica Embedding disabled by request.
Hopa! interesant fenomen stiintifico-fantastic. Exista niste drepturi de autor protejate. Foarte bine, le vom respecta.
Porumbelul calator mi-a soptit ca un consilier al unui europarlamentar roman are cunostinta despre existenta acestui clip, dar nu stie si exact in ce scop si de catre cine a fost produs el.
Incercam sa aflam exact cum stau lucrurile. Userul YouTube care l-a postat pe 23 iunie 2008 este journeymanpictures.
La momentul la care am vazut eu clipul, acesta avea 33.553 de vizionari, iar la momentul in care scriu aceste text are deja 33.565 si 321 de comentarii. journeymanpictures are site de web, la adresa journeyman.com, care se autocaracterizeaza astfel: Journeyman Pictures is London's leading independent distributor of topical news features, documentaries and footage. We're like a video encyclopedia of the world.
Cum s-ar spune, e groasa rau. Paranteza: de cand tot scriu (ca intre timp m-am mai chinuit sa instalez si un plugin SopCast, si un MediaPlayer 10), clipul numit Corruption in Romania, da, asa se numeste, a ajuns la 33.600 de vizionari. Si creste, si-nfloreste!
Clipul acesta foarte bine facut este in limba engleza, romana si franceza. Acolo unde se vorbeste in franceza si romana, apare titrarea in engleza. Meseriasi baietii. Sa vedem ce transmit.
Incepe cu un bebelus bolnav, cu pielea de culoarea mucegaiului. ideea transmisa este ca sistemul medical este afectat de mica coruptie, care este un fenomen generalizat. O femeie tanara, blonda, declara reporterului: "Eu zic ca in ziua de astazi nu ti se mai cere. Stii ca trebuie sa dai, si atata tot".
Mai departe, mai departe! Si in serviciile publice, lucrul cel mai util pe care il poti face este sa il faci pe functionarul public fericit. "Ajungem acum la lumea nebuloasa a transferurilor frauduloase", zice reporterul, si in imagine vedem echipa de fotbal Steaua Bucuresti incalzindu-se.
Apoi trecem usor-usurel la palatul lui Jiji din Kiseleff, la afacerile sale ciudate cu terenuri, iar de la acestea la "marele rau", spune reporterul, care salasluieste la Palatul Parlamentului, ce seamana, descopar acum, cu palatul lui Jiji. Ua-haaaa! Cu pasi repezi, ne indreptam spre marea coruptie.
Intra in scena Monica Macovei, vine vorba despre coruptie, marea coruptie, despre problemele pe care le-a avut cu reactia coruptilor, cand a fost ministrul Justitiei, iar apoi usor curgem natural, pe firul rosu al reportajului, la Daniel Morar, care explica si el cum stau lucrurile.
Toate bune si frumoase, inca un reportaj, unul facut, de data aceasta, de catre JourneyManPictures, probabil, dar suntem in preelectoral! Ce se intampla? Se pregateste o fructificare politica a acestor fapte? Acest lucru este cat se poate de clar. Ceea ce se transmite in acest clip este adevarat, dar intrebarea este: de ce consilierul acesta de europarlamental sifoneaza astfel de lucruri acum?
P(erfect) S(troheim): La momentul cand dadeam publicare postare, ultimul comentariu la clip zicea asa: here is the proof... romania is a corrupt shithole.
luni, 22 septembrie 2008
Mica si marea coruptie din Romania, porumbeii calatori si europarlamentarii
INTERVIU - Nicu Buica: Apartamente cu doua camere la 100.000 de euro
Apolodor a lansat, cu ocazia Targului National Imobiliar, un proiect de complex rezidential, care va fi construit in zona Metrou Mihai Bravu, a declarat Nicu Buica, director comercial la societatea Apolodor.
Acest ultim proiect al firmei bucurestene vine in continuarea ambitiilor sale. Apolodor este cel mai important demolator de cladiri din Romania si vrea sa demonstreze faptul ca acela care stie sa demoleze este exact cel care stie si sa construiasca pe potriva, tocmai pentru ca stie atat de bine secretele unei constructii trainice, la standarde corespunzatoare de seismicitate si confort.
Proiectul este adresat tinerilor. Apolodor ataca astfel piata apartamentelor la 100.000 de euro, construind circa 100 de astfel de locuinte, pentru tinerele familii cu venituri medii.
duminică, 21 septembrie 2008
DINAMITA MUZICALA: Aphrodite's Child, "The Wedding Of The Lamb" (666)
Spuneam in precedenta postare ca "666" se bazeaza pe un text care contine concepte foarte controversate: "Cartea Revelatiilor". Multi considera acest capitol din Biblie ca fiind cea mai controversata parte. Prin ce minune a intrat in textul biblic final, in urma selectiei facute de catre prelatii indrituiti, acest text ciudat, in timp ce alte evanghelii, considerate gnostice, nu au intrat - pe acest subiect cred ca s-au scris sute de carti. continua
sâmbătă, 20 septembrie 2008
DINAMITA MUZICALA: Aphrodite's Child, "Seven Trumpets" (666)
Paradoxul este ca aceasta capodopera a genului, care combina 100% structurile simfonice, muzica psihedelica britanica, muzica ortodoxa religioasa greceasca si popul occidental, a fost lansata in anul 1972, dupa ce trupa deja nu mai exista. Motivul: conceptul programatic controversat pe care se baza creatia aceasta muzicala. continua
vineri, 19 septembrie 2008
DINAMITA MUZICALA: Aphrodite's Child, "The Battle Of The Locusts" (666)
In anul 1970, Aphrodite's Child a inceput inregistrarile la stralucitorul si aventurosul "666", cu care si-au castigat un loc de frunte in istoria muzicii progresive.
Culmea este ca inregistrarea propriu-zisa a acestui album formidabil a dus la situatia ca certurile dintre Vanghelis, pe de o parte, si Roussos si Sideras, pe de alta parte, au ajuns la paroxism, pentru ca marele muzician incepuse sa fie cautat tot mai insistent de catre muzele sale, in timp ce ceilalti doi voiau sa faca o muzica mai comerciala. continua
Ioska Buble: "Eu voiam sa arat doar cine va fi viitorul ministru al educatiei"


Daniel Todoran a realizat un interviu pe messenger cu Iosif Buble, Ioska, nimeni altul decat colegul nostru, jurnalist la Antena 1 si 3. Discutia lui Daniel cu Ioska este absolut consternanta. De exemplu, si am scos asta in titlu, Ioska zice ca intentia lui era doar sa arate "cine va fi viitorul ministru al educatiei".
Bun, acum, vorba lui Mircea Badea, sa luam o tara de pe planeta Neptun, pe care exista un ministru neptunian al invatamantului, sau fost, sau viitor ministru, care este de sex (considerat de neptunieni) feminin, care face sex oral cu cineva, intr-un avion neptunian.
Sa zicem ca nu exista nici un clip, in care acest demnitar neptunian sa fie dat in fapt, ca uite ce face. Ioska, ti-ai dori sa fie dat in fapt, sa vada lumea ce face persoana aceasta publica? Cum ar reactiona neptunienii daca ar afla? Vrei sa fii urmatorul Zoso? Ce face Ana Birchall (daca este ea) nu este demn de ea? Este urat? Este abject?
Fragment de interviu, pe Blogul lui Todoran:
"Daniel Todoran: nu iti este teama ca vei fi dat in judecata?
Iosif Buble: nu
Iosif Buble: e un Blog pe surse
Iosif Buble: plus ca am explicat acest lucru si in postul care precede postul cu filmul
Iosif Buble: eu voiam sa arat doar cine va fi viitorul ministru al educatiei
Iosif Buble: ca e pornografic sau nu
Iosif Buble: nu calific eu asta
Iosif Buble: sunt destui altii care sa o faca"
Ar trebui sa-i verificam pe toti demnitarii, inainte de a fi numiti in functie, daca au facut sex oral? Cum facem asta, cu detectorul de minciuni? Trebuie sa dam o lege? Ii verificam doar pe viitorii demnitari femei, sau trecem si la barbati? O, Doamne, despre ce am ajuns sa scriu pe blog! O, Doamne, ce a ajuns sa petreaca in spatiul public romanesc...
Citeste postarea completa pe Blogul lui Daniel Todoran
Urat, urat de tot... Nu se face, Ioska!
Pe blogul lui Iosif Buble, jurnalist la Antena 1 si 3, ultimele doua posturi m-au umplut de revolta si rusine.
Ioska (pe care il cunosc de cand era reporterul lui Carol Kuki Sebastian, la emisiunea acestuia de la Mix FM, acum cativa ani) a pus mana pe ceva, despre care se spune ca umbla in limba cei de la Can-Can si ca l-ar avea deja Realitatea TV.
Ioska, "ne bucuram ca faci ce vrei", vorba unui clip publicitar pentru berea Tuborg, dar ca jurnalist nu poti sa faci chiar tot ce vrei.
Probabil ca bietul Kuki nu a apucat sa te invete si asta. De exemplu, nu publici un clip video, in care o femeie, eventual fie ea si membru marcant PSD, face sex oral cu un eventual alt personaj politic. E treaba ei ce face in timpul liber. Si ea poate sa faca exact ce vrea.
Pur si simplu, tu, jurnalist, nu faci asa ceva. Sau, macar daca te zgandare / scarmana Sarsaila, uploadez-o pe YouTube, pe userul, de exemplu, SarsailABCD, in spatele caruia te afli chiar matale, si apoi zi asa: "Ia uite ce am gasit eu pe Iutub. O fi Ana Birchall, secretar executiv PSD, sau nu?". Eu, personal, n-as face nici asta.
Eu cred ca acum in Antena 1 poate fi o problema, iar lumea poate ca vajaie, fiecare urland la toata lumea. Daca treaba nu este cumva la alt nivel. Ramane sa vedem despre ce este vorba, la ce nivel, cine, ce, cum si unde. Oricum, ar trebui sa avem doua lucruri: un proces si un scandal.
Pentru ca Ana Birchall este acum in campanie de imagine si se zvoneste ca va fi ministru al Educatiei in viitorul cabinet PSD (de ne-ar feri Dumnezeu de asa ceva). Unul nou, dupa cel cu Mihaela Radulescu si emisiunea "Scoala Vietii".
joi, 18 septembrie 2008
DINAMITA MUZICALA: Aphrodite's Child, "The Lamb" (666)
Silver Koulouris s-a reintors in trupa numai pentru inregistrarile capodoperei muzicale a trupei, superbul album "666", probabil unul dintre cele mai valoroase albume progresive din istoria muzicii. Pana la reintoarcerea lui Koulouris, Demis Roussos a fost obligat sa cante si chitara solo, si chitara bas.
Primele doua albume lansate de Aphrodite's Child, "End of the World" (care a inclus doua single-uri de succes, "Rain and Tears" si "I Want To Live", ultimul ajungand pe locul 1 in topurile din intreaga Europa) si "It's Five O'Clock", au aratat o trupa orientata spre muzica mai comerciala, in schimb cu un sound extrem de particular. continua
FOTBAL-UEFA: Wolfsburg-Rapid 1-0; Nijmegen-Dinamo 1-0; Timisoara-Partizan 1-2; Slavia-Vaslui 0-0; Hamburg-Urziceni 0-0. Socoteala de acasa...
Azi mi-am zis asa: ce avem? Cinci meciuri aproape in acelasi timp: VFL Wolfsburg - Rapid, pe TVR 1, de la ora 20.00; Hamburg - Urziceni, pe Boomsport, de la ora 20.00 (pentru cine are, deci poate, eu nu am, deci o sa ma uit pe LiveScore.com); Slavia Praga - FC Vaslui (netransmis); NEC Nijmegen - Dinamo, pe Antena 1, de la ora 20.45 si FC Timisoara - Partizan Belgrad, pe Antena 1, de la ora 20.45.
Ce pot sa fac? Ma uit la Rapiduletzul meu si, in acest timp, mai fac zapping, ma mai uit pe LiveScore.com si scriu. Hai sa vedem ce-o sa iasa! Rapidul, deci, a inceput sub forcingul echipei germane. Avantajul parea a fi ca nemtii nu se blocau deloc in aparare serios, dand impresia ca sunt o echipa de atac la firul ierbii, cu slabiciuni la centrarile in centrul careului, la care este slab Urko Pardo.
Cum-necum, Rapid a reusit sa "adoarma" jocul gazdelor, dar acestia dadeau impresia ca stateau la cutie, in asteptarea unei greseli a romanilor. Apoi Rapid a inceput, incet-incet, sa iasa la joc, cu pase metodice pe tot terenul. Ideea este ca acest gen de joc se poate prabusi oricand, daca echipa care il practica nu inscrie si adversarul o face, disparand rabdarea necesara pentru asezarea metodica a sistemului de joc.
Mari ocazii de gol ale nemtilor, care nu sunt fructificate de catre acestia datorita paradelor grozave ale lui Pardo. Ideea este ca in continuare acesta a fost solicitat de atacul lui Wolfsburg cu mingi care atacau direct poarta, "la parada", la care Urko este bun, prinzand tot cu mainile si sarind ca un fluture prin toate colturile portii.
Inca o caracteristica a "germanilor": jucatori latini, care rateaza foarte mult. Sa speram ca este de bine! Penalty pentru Wolfsburg in minutul 45 al meciului, la o impingere cu corpul a lui Cesinha. Si gol inscris de Grafite. O greseala in aparare, facuta de un mijlocas ofensiv retras pe pozitie, si gata, gol. Pacat. Erau gata sa rezolve o repriza...
Ze Kalanga titular!
Soc la NEC Nijmegen - Dinamo: Ze Kalanga introdus de Mircea Rednic in locul lui Gabriel Torje! Foarte curajos Rednic, sa vedem ce face Ze. Cine a spus ca Nijmegen este un adversar facil s-a inselat. O echipa foarte tehnica, care lupta pe tot terenul, pentru fiecare minge. Dinamo nu reuseste sa-si faca jocul de pase tipic, pe fondul caruia reuseste sa se impuna tactic atunci cand ii iese jocul.
La Hamburg, Unirea Urziceni se afla la egalitate, la pauza, cu SportVerein. Baietii lui Dan Petrescu isi confirma competitivitatea. Pacat ca nu vedem acest meci!
Dincoace, la Wolfsburg, Rapidul pare ca a intrat in jocul de asteptare al gazdelor, care nu mai apasa pe accelerator. Rapidul pare sa fie multumit cu acest rezultat, asteptand greseala adversarului, si atat.
Dinamo sta la interceptie si are pistoane puternice pe contraatac, stand foarte solid pe mojlocul terenului, in echipa scurta. Pe teren se afla, la NEC, Lorenzo Davids, varul marelui Edgar Davids, unul dintre jucatorii mei preferati.
Dinamo pune, lent dar sigur, stapanire pe joc, iar olandezii dau impresia ca se sufoca pe teren, fara sa mai reuseasca forcingul din primele minute ale jocului.
Rapid da impresia ca, daca Wolfsburg ar astepta 100 de zile astfel, ei ar astepta la randul lor faza provindentiala, si atat. "Lipsa de imaginatie la mijlocul terenului", cum bine spune Dragos Bocanaciu, comentatorul meciului.
Djalovic se pregateste sa intre pe teren, dar mie acest jucator mi se pare cam lent. Compar cu Champions League: se joaca mai incet, mai putin calitativ. Djalovic in locul lui Juliano Spadacio. Schimbare post pe post. Peseiro nu risca nimic, se joaca tur si retur.
In minutul 69, Hamburg - Urziceni 0-0! Iar FC Timisoara, trecuta pe LiveScore Poli Timisoara =)), conduce pe Partizan Belgrad cu 1-0, prin golul inscris de Gigel Bucur in minutul 26! In acest timp, in minutul 58, FC Vaslui se afla la egalitate cu Slavia Praga!
Portar bun acest Urko Pardo, cu tot cu metehnele sale despre care am scris deja. Rapidul nu reuseste sa paseze in propria jumatate de teren. Noroc cu Pitbull-Vella-Maftei, pasam, pasam, dar steril. Unde este jocul spumos pe care il facea acum doi ani Rapid Bucuresti?
Rapid da impresia, in ultimele minute, ca este multumit cu rezultatul si asteapta meciul retur. Va reintra Costin Lazar, bine-bine, dar mai ai si alti jucatori, 'nea Jose, e numai vina dumitale daca echipa nu joaca nimic si asteapta trecerea timpului!
Dilema de tip Piturca la Rapid: daca Peseiro este dat afara, e mai bine sau nu? Cine va veni in loc? E un antrenor contactat deja? Pentru ca este clar ca Jose Peseiro a gresit tactic acest meci si se arata un antrenor mai putin valoros decat pomul laudat de la inceputul campionatului.
Tosic inscrie pentru Partizan in minutul 33, si este 1-1 la Timisoara. NEC lupta din greu cu Dinamo, si scorul este in continuare egal. Il remarc pe acest Saidi Thybazonkiza, un jucator foarte rapid si "prompt pe poarta", cum il invata Mircea Lucescu pe Raducioiu sa fie.
Rezultat final: Hamburger - Urziceni 0-0! Bravo, Dane! Iar Slavia Praga este la egalitate cu FC Vaslui in minutul 89! Se misca binele outsiderele noastre. Van Boekering scapa din marcajul lui Ropotan, pe centrul apararii dinamoviste, si este 1-0 pentru NEC Nijmegen.
Meci dramatic la Nijmegen, unde Dinamo ataca furibund, iar NEC contraataca pe culoarele lasate in aparare de echipa romaneasca. Remiza Slavia - Vaslui 0-0! Bravo, 'nea Viorele! Danciulescu trage slab pe langa poarta de la 20 de metri.
Stau foarte bine cu moralul acesti olandezi. Vorbesc intre ei pe teren si, la tensiunea deosebita a jocului, isi rad unul altuia. Remarcabil! Seamana la joc cu AZ Alkmaar de acum cativa ani, al lui Van Gaal. Lobont apara fantastic, in fata unui cap perfect al lui Sibum.
Bogunovic inscrie pentru Partizan Belgrad in minutul 65. Este 2-1 pentru sarbi, si socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ: Vasluiul si Urziceniul s-au descurcat pana acum cel mai bine, Dinamo si mai ales Timisoara au probleme cu doua echipe mai puternice decat se estima.
"You'll Never Walk Alone"
Poate ca spun prostii, poate ca bat campii, dar am impresia ca am descoperit un fapt interesant: doua cluburi britanice, Celtic Glasgow si FC liverpool, au acelasi imn de galerie, intr-un fel sau altul (chiar daca imnul oficial al clubului Celtic este Soldier Song, care poate fi ascultat aici, iar FC Liverpool are si el un alt imn traditional oficial, asa cum se vede aici): "You'll Never Walk Alone". Ascultam acum doua interpretari de galerie absolut superbe ale acestui cantec minunat.
Episodul 1: interpretarea de la un meci Celtic - Barcelona, la care, la inceput, exista un solist care lanseaza tema, apoi, coplesit de fantastica galerie corala, se opreste. Episodul 2: un alt meci, de data aceasta FC Liverpool - Chelsea, la care, pe valurile victoriei obtinute de echipa preferata, incepe un coral extraordinar de cateva zeci de mii de suporteri.
Faptul ca doua galerii se regasesc in acelasi cantec, pe care il canta din tot sufletul, este ceva neobisnuit pentru noi, romanii. Niciodata nu vei auzi galeria Stelei cantand acelasi cantec ca aceea a clubului Dinamo, decat cel mult cu niste conotatii peiorative. Sa invatam de la altii mai civilizati decat noi.









