Dupa ce a debutat ca trupa de muzica pop, trupa italiana efemera I Giganti a facut o aditie a patru muzicieni. Unul este Marcello Dellacasa, care ulterior avea sa o comita rau de tot, cu Latte e Miele, participand la scoaterea unui album antologic, "Papillon". In aceasta formula de 4+4, I Giganti a lansat prima opera rock din istoria muzicii italiene.
Daca la americani operele rock antologice sunt despre Iisus (Jesus Christ Superstar al lui Andrew Lloyd Webber) sau despre emanciparea si deopotriva alienarea omului in societatea moderna (Tommy a celor de la The Who), la italieni prima opera rock este despre Mafie.
Cine asculta piesele I Giganti dinainte de "Terra in Bocca" (cum ar fi "Proposta" sau Una Ragazza in Due") se intreaba cum a fost posibil ca acesti baietandri spumosi sa devina atat de seriosi si sa abordeze un ton atat de grav, cu pasaje tragice, ca in albumul superb pe care il prezentam aici.
Cine mai audiaza odata cu atentie aceasta opera, descopera ca este pop-rock-prog, ca este formata din portiuni care nu au nici o treaba cu muzica rock, mixate cu altele profund progresive si cu altele de muzica de film, imposibil de categorisit.
Sa luam pe rand muzicienii de exceptie, care au creat aceasta muzica foarte draga mie: "master" Vince Tempera (foto 1 dreapta), compozitor si ulterior keyboardist la marea trupa Il Volo, dar si la The Pleasure Machine; Marcello Dellacasa, ulterior devenit chitaristul extraordinar al celor de la Latte
e Miele; Ares Tavolazzi (foto 2 stanga), ulterior devenit basistul marii trupe de jazz-prog Area, in poza mangaind un contrabas.
Al patrulea guest musician este tobarul Ellade Bandini (foto 3 dreapta, spargand tobele, ca Tandarica al nostru), care in anul urmator lansarii "Terra in Bocca" avea sa mai aiba un release, albumul Ultima Spiaggia, cu trupa avand exact acest nume, care a scos un singur LP.
La capitolul line-up musicians, ii avem pe fratii Di Martino, Giacomo "Mino", voce si chitara, iar Sergio voce, chitara si chitara bas, Francesco "Checco" Marsella, voce, keyboards si mellotron, Enrico Maria Papes, voce, tobe, efecte sonore.
Papes a resuscitat acum cativa ani I Giganti intr-o noua formula, incepand din nou sa cante aceeasi muzica de alta data. Am pus numai pozele muzicienilor invitati, pentru ca membrii trupei se vad pe clipuri.
Ideea este ca, dupa niste succese pop lansate la San Remo, I Giganti au lansat acest album absolut superb si se spune ca s-ar fi desfiintat tocmai din cauza continutului anti-Mafia al discului.
Iata ce spune site-ul ItalianProg: "For its contents, the album was also banned by the italian radio".
Eu cred ca acesti opt oameni sunt printre maestrii necunoscuti ai muzicii si meritau o recunoastere mult mai ampla decat aceea de care au avut parte.
Albumul trebuie ascultat in mod repetat, cu urmarirea staruitoare a versurilor.
Cele doua fete ale discului de vinil sunt egale cu cele doua parti ale albumului: Prima Parte si Seconda Parte, care trebuie ascultate succesiv, pentru ca formeaza un tot programatic si o poveste coerenta.
luni, 28 iulie 2008
DINAMITA MUZICALA: I Giganti, "Terra in bocca" (GISP)
Etichete:
Bandini,
Dellacasa,
Di Martino,
I Giganti,
Marsella,
Papes,
Tavolazzi,
Tempera,
Terra in Bocca
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
12 comentarii:
Draga Florin,
As vrea sa comentez la fiecare piesa pe care ai postat-o, dar viata cotidiana ma rapeste la rutinele ei, si cele 24 de ore par prea putine si nu am mereu timp sa imi impartasesc opinia.
In general, toate piesele italiene pe care le-ai prezentat pina acum m-au transportat inapoi in decenii anterioare cind eram mai tinar, idealist si visator, cind progurile englez si italian dominau muzica mondiala si mult din timpul meu liber. Ce nume apropriat, mi-i amintesc, I Giganti: numele li se potrivea perfect. Stii ca dupa ce postezi un grup, il ascult, si pe urma daca am timp ii mai caut cu tot ce pot gasi pe YouTube. Fantastici.
Mi-au placut multe grupuri si cintareti/cinterete din Italia, si limba Italiana o consider la fel de compatibila muzical senzorial ca cea Engleza.
Daca ar fi sa imi impartasesc unul din raspunsuri la jocul copilaresc: ce mi-as lua cu mine - daca trebuie sa-mi petrec restul vietii pe o insula departe de civilizatie - as alege si muzica lui Lucio Battisti.
Lucio Battisti a devenit super-favoritul meu din muzica Italiana dupa ce ascultasem prima data 'Anna' la Radio Europa Libera. Mi se paruse asa de bun cintecul ca l-am inregistrat pe magaoaia mea de magnetofon in fiecare varianta, si il ascultam ca un nebun de zeci de ori la rind.
Lucio Battisti - Anna
http://www.youtube.com/watch?v=JsK7RTQqXIk
Battisti est unul din Oamenii pe care atunci cind aflasem ca a murit (pe 9 Septembrie 1998) mi-am zis: nu se poate!, de ce?, omul asta a impartasit atita bucurie, atita fericire si satisfactie la milioane de oameni... ca ar fi trebui sa fie nemuritor.
Lucio Battisti - Io vivrò senza te
http://www.youtube.com/watch?v=fmvmEmeidD4
Lucio Battisti Live Giardini di Marzo
http://www.youtube.com/watch?v=6Z-i0HwgOZA
Lucio Battisti - Pensieri e Parole
http://www.youtube.com/watch?v=KP6m6_V7vsc
Lucio Battisti - IL Mio Canto Libero
http://www.youtube.com/watch?v=5E6ZOZzV9yY
Lucio Battisti - E penso a te
http://www.youtube.com/watch?v=CjWyb1RjP_Y
Il ascult si azi pe Lucio Battisti cu aceasi placere ca in ziua in care l-am ascultat prima data.
Daca Raiul exista, atunci Battisti ii fredoneaza lui Dumnezeu.
Cu prietenie,
Sergio
Asemenea! Lucio Batisti inseamna si formidabila muzica din spatele proiectului "Sognando e Risognando", al celor de la Formula Tre, pe care o sa-l prezint intr-o buna zi.
Acesti I Giganti isi merita numele. Mi-a luat ceva timp sa audiez intreaga lucrare, ratacindu-ma prin embeder. Aveti dreptate, "Terra in bocca", este o capodopera (daca nu folosesc cuvinte prea mari) care trebuie ascultata pe indelete in repetate randuri.
L-am ascultat si pe Lucio Battisti. Ce vremuri...
Inspirat de tematica si limba italiana, as propune si eu melomanilor blogului o piesa nobila , Il gladiatore, cu The Ten Tenors.
http://www.youtube.com/watch?v=85KwYYZ2_PA&feature=related
Si Luciano Pavarotti are o performanta remarcabila cu aceasta piesa.
Cu stima, numai bine tuturor,
Orpheus
Buna Seara,
Florin, am o mica intrebare, din curiozitate. Ce s-a intimplat cu muzica Italiana in ultimii 20 de ani?
Cind citeam comentariile pe YouTube in preajma festivalului Eurovision, cele referitoare la absenta Italienilor... vroiam sa deschid cutia Pandorei, dar nu m-am indurat. Acum ajutat de un Martini prea mult, o fac cu tine.
(Tu prezinti si critici muzica Italiana superba, cu valoare mult mai mare decit greutatea in platina sau aur a tuturor interpretilor din ultimii 20 de ani pusi impreuna)
Cind se discuta cintecele de la festivalul Eurovison se mentioneaza calitatea mai redusa din pricina absentei Italienilor!? Intii vreau sa subliniez ca ador Italia, leaganul civilizatiei umane, si iubesc limba, muzica si cultura lor. Dar eu cred ca daca ar fi sa judecam dupa cistigatorii Festivalului de la Sanremo - toti cei de dupa Pooh din 1990 - tusesc acum, fiindca mi se par dezamagitor de slabuti... Nu cred ca Italienii ar fi avut nici o sansa sa cistige vreo editie a festivalului Eurovision chiar daca s-ar fi presentat cu cistigatorii festivalului lor. Am dreptate s-au parerea mea s-a creat fiindca m-am bosorogit eu?
N-am incotro decit sa ma intorc la trecut:
DIK DIK - Io mi fermo qui (1970)
http://www.youtube.com/watch?v=g4w0ZXuMcx4
Cu prietenie,
Sergio
Este corect. Dar intrebarea si mai exacta este una la care am raspuns deja de vreo doua ori pe blog: ce s-a intamplat cu muzica in ultimii 20-30 de ani?
Raspunsul este: casele de productie nu au mai avut nevoie de muzica buna, pentru ca se vindea greu si atunci s-au pus pe facut muzica mai proasta, ca sa o vanda mai usor si la mai multi consumatori.
Si apoi la si mai multi, si atunci au trebuit sa promoveze muzica si mai proasta. Apoi si mai proasta. Apoi si mai proasta. Tot mai proasta.
In acest timp, muzicienii talentati si cei cu potential pentru aceasta s-au apucat de alte meserii, au ramas in muzica, dar facand backing vocals sau ocupandu-se de partea tehnica si foarte putini dintre ei au continuat sa faca muzica.
Dintre acestia, foarte putini au continuat sa faca muzica pe care o faceau, valoric, in anii '70. In schimb, s-au apucat de facut un surogat de muzica tot felul de prostituate si de farsori, cu vocea sau digitatia pe griful chitarii facute pe calculator.
Asa se face ca acum suntem mai saraci si mai subdezvoltati cultural.
O ascultam pe Britney Spears, acum 30 de ani o ascultam pe Nancy Sinatra.
Il ascultam pe Justin Timberlake, acum 30 de ani il ascultam pe Engelbert Humperdink.
Este un semn de decadere. Un semn de decadere vizibil peste tot in lume. Si in State, si in Italia, si in Romania, si in UK, si in Japonia.
Poate ma insel, dar eu asa vad lucrurile.
addenda:
In schimb, apar mai putine trupe de cult, dar la fel de bune, ca Porcupine Tree sau altele.
Unele exista, ca Spock's Beard, doar prin release-urile lor si prin turneele pe care le fac, pentru ca de facto sunt formate din muzicieni ce traiesc in diferite locuri pe mapamond.
Dupa cate stiu, Okumoto traieste, de exemplu, in Osaka.
Pe de alta parte, formatii legendare ca Spyro Gyra concerteaza in sali cat vechea sala a cinematecii Union din Bucuresti, in fata a cateva sute de fani entuziasti, care, dupa concert, se duc sa bea o bere cu eroii lor.
Vremea concertelor monstre ale formatiilor de cult cu celebritate globala a cam trecut.
Frank Zappa explica declinul muzicii la fel ca tine (si pe buna dreptate) intru-un interviu, subliniind ironia: producatorii care au permis muzicile experimentale de-acum 30-40 de ani erau niste bosorogi ce fumau trabucuri si care habar nu aveu de muzica, dar care dadeau din umeri cind li se prezenta un proiect, spunind: pai hai sa-i inregistram, sa-i jucam la radio si vedem ce iese. Acum producatorul este un fost hippie (ironic!) care este convins ca stie ce muzica vor tinerii si care arunca pe fereastra tot ce deviaza de la viziunea sa personala.
(Aici, in afara de producatori se mai da vina si pe statiile de radio de top-40 care au aranjamente cu casele de discuri sa promoveze anumiti artisti, jucindu-le gunoaiele mai des in teoria ca daca arunci rahat in mod repetat, ceva din el se va lipi de perete)
Este strigator la cer de evident ca sintem intr-o perioada de declin muzical.
Totusi, acceptind explicatia ta (multumesc mult) si a altor critici obiectivi (citisem online cele doua parti in privinta subiectului din jurnalul Rolling Stones) mi se pare ciudat ca lucrurile stau asa in lumea noastra noua, unde sintem mult mai deschisi la minte decit in trecut. Adica cum, nu se gasesc in Anglia sau in Statele Unite sau Italia citiva producatori care sa zica: stai bai asa, vindem mai putine discuri cu lepadaturile astea fara voce si acompaniamentele facute de computere. Ia sa facem noi o cautare de talente adevarate. Bun simt, nu?
Trebuie sa existe producatori care sa gindeasca asa. Vor bani, nu?
Adaug la explicatia ta si a lor parerea mea: evoluam, si nu la toate capitolele la fel.
Vorbesti cu rudele la mii de kilometrii la telefon mergind pe strada sau chiar si fara telefon prin bluetooth cind esti in masina. Esti nerabdator si vrei sa obtii orice fara asteptare, mai mult, dar cu cit mai putine eforturi. E bine, pentru noi si pentru copii si copii lor (daca o sa-i aiba; asta-i alt subiect), asa trebuie sa fie. Dar asta vine cu un pret...
In muzica, cind nu mai practici ghitara 18 ore pe zi, sau inspiratia compozitionala nu mai vine natural din frustrari sufletesti dureroase... rezultatul va deveni treptat (in anii 80, 90, 00): 'cut and paste', sau intr-un cuvint: COPIAZA.
Eu nu cred ca ceeace avem acum este necesar o lipsa de talente, dar este clar o lipsa de PASIUNE si efort. Adica nu dau vina numai pe producatori, ci pe noi toti.
Se cere efort si trebuie sa fii pasionat sa dai un solo de ghitara ca sa le sara plombele la cei ce asculta, sau sa scrii o opera rock, sau sa experimentezi cu vocea pina-ti iese din limitele asteptarilor actuale.
Din nou, bunul simt ne-ar spune ca ajutati de computere si noile tehnologii ar trebui sa compunem mai bine si sa interpretam mai bine... Dar realitatea pe care o traim este fara discutie diferita.
Ma gindeam in felul urmator: daca vrei sa anticipezi ce va iesi din tinarul ce va urma o facultate: daca se face inginer, chimist, programator, contabil, doctor, arhitect, etc. este clar ca se va folosi de cunostiintele precedente si de tehnologia avansata ca sa aduca viitorul mai bun cu viteza accelerata si cu rezultate de sta pisica in coada. Dar daca tinarul vrea sa urmeze un drumul artistic... atunci depinde.
In literatura de exemplu, internetul aduce cercetarea oricarui subiect la virful degetelor. Citesc acum carti asa de bine scrise ca nu pot sa le las jos, indiferent de ora. Articolele si blogurile sint tot la virful degetelor, la orice subiect vrei.
Dar in muzica este diferit, fiindca aici avem o mica problema. Acum cu computerul putem copia sau 'modifica' parti din compozitiile lui Rahmaninov sau Queen si sa le 'digitalizam' in compozitia noastra... Ce sa ma mai chinuiesc eu sa pun o mie de note impreuna cind pot sa amestec notele altora si am restul timpului sa o vad pe gagica si sa merg cu ea la o petrecere de promovare a creatiei mele geniale si unde toata lumea ma ridica in slavi si producatorul chel in fata dar pletos (hippie, yeah!) in spate imi spune ce aranjament a facut cu 700 de statii de radio sa imi joace noul cintec de cel putin 25 de ori pe zi, si cel mai important, imi inmineaza un cec gras, adaugind: ti-am spus ca frumosul/frumoasa cintaret/eata o sa-ti vinda 500,000 de cd-uri la fraierii de 10-16 ani. Asta este mult mai bine decit sa ma trezesc noaptea si sa scriu notele unei idei originale si pe care dimineata sa le dezvolt intr-o partitura diferita de tot ce a fost scris inainte.
Cu prietenie,
Sergio
In ce priveste partea de principii care ar trebui sa stea la baza imboldului creator, sunt intrutotul de acord.
De ce nu se gasesc tipi de la case de discuri care sa faca asta? Eu cred ca sunt pur si simplu incompetenti, pentru ca nu vad acest lucru.
Mai cred ca ar fi indeajuns sa apara cativa care investesc in creatii adevarate si castiga bine, apoi razbesc, ca sa vina si altii dupa ei.
Potential exista. Eu ma uit la ce se intampla pe YouTube, in comentarii, la muzica buna si, in paralel, la crap music.
La muzica buna vezi invariabil aceleasi comentarii admirative, de gen, "yeah, good old music. i love it. i can listen every day of my life", iar la crap music vezi discutii absurde despre tot felul de tampenii, jigniri, injurii.
Aici exista un potential enorm, dar nu exista, dupa parerea mea, un capital, pe cand incompetentii care au capital si provin din perioada hippie ruleaza bani in dusmanie pe niste retete verificate, care se constituie impreuna intr-un program.
Un program de tampire a oamenilor, dar el exista, fiinteaza si ne determina existenta.
Asa cum trebuie cautat bine bine de tot dupa muzica aia veche, buna, de care nu a auzit nimeni, dar care e surprinzatoare, asa trebuie cautat si dupa muzica noua, buna, care insa nu se gaseste pe toate drumurile, si care nu apare pe MTV, pentru ca nu se reduce toata industria muzicala "noua" la B.S. si J.T. Dupa cum observam de cateva luni, si "inainte" au existat formatii ce nu s-au bucurat de succesul "international" dar care sunt valoroase in sine (ma rog, nu existau aceleasi mujloace media, etc., dar principiul este acelasi).
PS: bineinteles, ce cred eu ca e "muzica noua buna", dumneavoastra vi se poate parea o porcarie usuratica. Nu exclud.
nu stiu ce vi se pare dumneavoastra muzica buna, dar stiu ca, daca nu ati avea si gusturi care rimeaza cu ce dau eu aici, nu ati mai intra pe blog
pe de alta parte, da, exista muzica buna si acum, in mai mare masura putin cunoscuta decat in creativul deceniu sapte
sunt convins ca exista acum si alte trupe mari decat cele pe care le stiu eu, nu numai in muzica progresiva
La muzica "buna veche" e clar ca ne intelegem! :)) Problema se punea la aia "noua" (zic "problema"- fictiva, normal, caci nu conteaza- pentru ca din gusturile mele muzicale ar iesi lejer un cocktail molotov cam greu de deslusit).
Trimiteți un comentariu