© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

joi, 16 octombrie 2008

DINAMITA MUZICALA: Arzachel, "Leg" (pre-Canterbury Scene)


Discover Arzachel!


Arzachel a fost o trupa efemera de Psychedelic SpaceRock, care a lansat in anul 1969 albumul memorabil, purtand chiar numele trupei. Ca stil, peste temele tipice WihiteBlues-ului britanic se suprapun aluviuni succesive de muzica psihedelica si trimiteri erudite la muzica preclasica, de parca Dietrich Buxtehude ar fi reinviat si s-ar fi reincarnat prin agitatii ani de inflorire a curentului flower-power.

Steve Hillage si Dave Stewart sunt doi dintre monstrii sacri ai muzicii progresive britanice. Ceea ce fac pe albumul Arzachel are doar legatura la nivelul background-ului muzical erudit cu minunile pe care le-au comis ulterior.

De exemplu, marele Dave Stewart este cunoscut pentru participarea sa la proiectul Hatfield & The North. Una peste alta, cei doi sunt printre muzicienii care au pus bazele Canterbury Scene, iar acesta nu este putin lucru. "Leg" este una dintre frumusetile create de cei doi muzicieni cu Arzachel, un album ale carui minunatii au fost ulterior preluate si de trupa italiana Standarte.

FOTBAL - NATIONALA: Piti, mi te paste un trasfer!



Azi, de Piturca s-a apropiat funia care se apropie de om atunci cand are motive sa o faca, pentru ca omul se apropie, la randul sau, de par: la Aeroportul Otopeni, cand se intorcea de la vizionarea meciului Austria - Serbia (1-3), a fost intampinat de baietii aceia cu pletele tunse scurt de la DNA. Vreo 10.

Motivul? Simplu: sunat de procurorii DNA si anuntat sa se prezinte, sa primeasca oficial instiintarea ca este acuzat de favorizarea infractorului in Scandalul Valiza, Piti a refuzat sa se prezinte la DNA, asa cum probabil l-a invatat prietenul sau, Gigi Becali, potentialul infractor din acest caz.

La iesirea de la DNA, Victor Piturca a declarat:



Sigur, si eu sunt revoltat de felul in care se comporta procurorii DNA cu martorul lui Becali, rugat de acesta sa semneze ca tranzactia imobiliara care nu a existat si care era alibiul creat pentru albirea valizei cu 1,7 milioane de euro, pe care urmau sa o primeasca cei de la U Cluj, ca sa ii incurce pe CFR Cluj sa ia titlul.

De parerea mea este si Ionut Lupescu, prietenul lui Piti, ca bietul Victoras nu trebuia tratat astfel:



Dar ce mai conteaza un proces-doua, cand pana si Nasul, Mircea Sandu in persoana, care lipseste din tara, "mai am o sedinta maine la Geneva", va dati seama, om serios!, zice ca toata povestea este "o circareala", apoi trece la alte lucruri mai importante:

Vedeta.ro: Mihaela Radulescu, vedete pe inventar si buletine pe noptiera

In ultimele zile, media autohtona toaca "subiectul monden" al momentului: relatia dintre Mihaela Radulescu si Dani Otil.

Bun, se toaca pe toate partile: problema cu diferenta de varsta de 11 ani, problema barbatilor bogati cu care a avut relatii vedeta Antenei 1, problema locativa - a sarit din vila in garsoniera, etc.

Se toaca, asa cum ii sade bine romanului. Bun! Pana aici, nicio problema, am mai vazut filmul asta. Problema apare atunci cand vedetele reusesc sa piarda controlul declaratiilor intr-un timp foarte scurt.

Citeste articolul

miercuri, 15 octombrie 2008

DINAMITA MUZICALA: Le Orme, "Il Vento, Il Cielo E La Notte"


Discover Le Orme!


Cand discutam despre marele supergrup Le Orme, vorbim despre un alt reper al muzicii progresive intaliene. Le Orme a scos, din 1969 pana in prezent, 18 albume originale, trei live si 13 compilatii. Ca si la Banco Del Mututo Soccorso, muzica Le Orme se bazeaza mult pe pian electric, synthesizer, harpsichord electric, mellotron, celesta si o voce destul de stranie, al carui proprietar, Aldo Tagliapietra, este un solist vocal absolut iesit din comun, prin expresivitatea sa poetica si profunzimea sa.

Cel mai mare album Le Orme este cotat a fi "Uomo Di Pezza" (1972). Acest mare grup ProgRock italian a fost format din muzicieni obsedati de marile idei, dotati cu o sensibilitate si un rafinament educate la scoala de cant italiana: Toni Pagliuca (orga, synthesizer, pian, harpsichord electric, mellotron, celesta; Aldo Tagliapietra (voce, chitara bas, chitara electrica, double-six); Michi Dei Rossi (tobe, clopote, percutii).

POLITICA: Cum s-a umplut de bucurie Serban Nicolae azi


REALITATEA.NET - Scandal în Senat. Şerban Nicolae a fost numit " nesimţit" , " comunist" şi " lacheul lui Iliescu" . VEZI VIDEO

In caz ca exista cineva care nu stie cine este acest respectabil domn, pre numele sau Serban Nicolae: senator PSD si reprezentant de frunte al gruparii pro-Ion Iliescu din PSD. Considerat de multi una dintre cozile de topor ale acestui, Serban Nicolae este jurist si, in timpul liber, dar numai in timpul liber, un tip cu un tupeu extraordinar.

Ceea ce ii face pustiul de 22 de ani pe care il vedeti in imagine este pe deplin meritat. Printre altele, actualul senator a fost, in precedenta legislatura, consilier prezidential pe chestiuni juridice si presedinte al Comisiei de ancheta de la Cotroceni care s-a ocupat cu "elucidarea" unor dosare notorii, precum cel privind flota romana, in care, de exemplu, principalul scop al lui Nicolae fusese sa-i prinda lui Traian Basescu degetele la usa. Nu a reusit

CRIZA: Criza nu s-a terminat. Este doar acalmie

Ziua informeaza ca Paul Krugman, proaspatul laureat al Premiului Nobel pentru Economie, a avertizat ca lumea se indreapta catre recesiune economica, iar acest lucru nu poate fi oprit.

Planurile europene si americane nu vor reusi sa acopere golurile lasate de criza, efectele acesteia asupra economiei reale urmand a se simti mult timp de acum incolo. Autoritatile europene nu au luat masuri suficiente pentru stoparea crizei financiare, pana saptamana trecuta, crede Krugman.

Declaratia eminentului economist nu ne mira deloc. Asa este, dar, din momentul in care Krugman a facut aceasta declaratie si presa romana a preluat-o, ni se pare normal sa explicam despre ce este vorba, pentru ca astfel putem dezamorsa cu mai multa eficienta tendintele panicarde care apar in astfel de situatii.

Ceea ce trebuie sa intelegem este ca o criza de astfel de proportii, bazata pe umflarea ganglionara, peste tot in lume, a diverselor piete speculative, nu se termina prin doua ucazuri continentale, unul la Washington si unul la Bruxelles, plus alte 15 sau 20 la nivelul statelor UE, plus altele trei sau patru prin China, Japonia si ceilalti tigri asiatici, si cu asta, basta.

Exista o natura a acestui gen de crize, care cere rezolvarea cauzelor pentru care s-a ajuns la aceasta situatie, pentru a se trece peste motivele bolii economice. Sa zicem ca planurile de redresare stabilite de catre Washington si Bruxelles reprezinta un fel de somnifer care a adormit deocamdata rinocerul. Ori elefantul. Sau, altfel spus, paracetamolul pe care il dai unui om foarte racit, ca sa ii treaca febra extrema, dar care nu rezolva boala, in schimb mai da timp medicilor sa trateze boala.

Interventionismul ce se manifesta in prezent pe mapamond a adormit putin monstrul, dar nu a rezolvat problemele. Pentru aceasta, diriguitorii indrituiti trebuie sa lucreze intens, in continuare, la modificarea structurii sistemului economic-financiar global, la stabilirea clara a protocoalelor acestuia, a institutiilor de reglementare si control, a ierarhiei acestora, a atributiilor lor samd.

Edificarea unei astfel de arhitecturi institutionale poate sa dureze fara nici o problema ani in sir, timp in care, de cate ori da din picior sau din trompa monstrul (care ar trebui tinut in continuare adormit), ne vom scutura bine.

As fi mai linistit, daca as sti ca exista si vointa politica, si cea economica sa se faca toate aceste lucruri, insa din pacate nu cred ca lucrurile stau astfel. Mai cred ca rinocerul cu 12 picioare, trei trompe si cinci randuri de ochi, edificat in ultimii 30 de ani de catre fundamentalistii pietei libere, se va trezi. Atunci sa te tii...

O copitica data blogerilor, in numele drepturilor de autor

Acest rezumat nu este disponibil. Dați clic aici pentru a vedea postarea.

marți, 14 octombrie 2008

Despre Ion Ilici Iliescu sau cum sa palpezi cu pernutele degetelor oroarea Carpatilor

In urma cu 19 ani, nepotul rectorului Universitatii din Galati, la randul sau un insider, in felul sau, coleg de an cu mine in facultate, a inceput sa rada, cand m-a auzit, la restante, injurandu-l pe Ceausescu si, in general, pe comunisti.

“Florine, linisteste-te, ca mai dureaza putin. Scapam de ei. Vine la putere Ion Iliescu, ai sa vezi”, mi-a spus Viorel. Ce fericire, va dati seama? Mai aveam putin, si scapam de Nicolae Ceausescu!

Citeste pamfletul pe Politica la romani

CRIZA Radu Iloiu: Este greu de spus daca s-a oprit caderea


Asistam la niste preturi pe care nu le-am mai vazut de mult timp pe bursa romana, iar nimeni nu poate sa spuna cu exactitate in acest moment daca s-a terminat contractarea Bursei de la Bucuresti sau nu, declara Radu Iloiu de la Active International.

Iloiu a explicat ca in acest moment fiecare procedeaza pe piata "dupa sentiment" si investeste ricand sau, din contra, nu o face, dupa cum crede el ca este mai bine, lasand la o parte calculele pe care si le face in mod normal un agent de bursa.

In general, piata se afla, in ultimele saptamani, sub influenta acestui sentiment mai ales negativ, in perioade ca acestea. Bursa din Romania se afla, in prezent, sub influenta extraordinara a ceea ce se petrece pe marile burse internationale.

luni, 13 octombrie 2008

CRIZA Dominique Strauss-Kahn: Etapa cea mai grava a crizei s-ar putea sa se fi incheiat

Etapa cea mai gravă a crizei financiare ar putea să se fi încheiat, este de părere şeful Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn.

El spune că FMI a învăţat din această criză că este nevoie de propuneri pentru reformarea sistemului financiar internaţional.

Asa este, francezul s-a prins in sfarsit de smecheria asta, insa din pacate FMI este una dintre principalele institutii care sunt foarte vinovate pentru situatia actuala.

In ultimii 30-40 de ani, Fondul Monetar International a militat constant pentru eliminarea barierelor care existau in afacerile internationale, fara a sugera macar in loc nici un fel de reglementari. Motivul pentru care FMI a avut aceasta politica a fost ca era si este dominat de cercuri financiare care au imbratisat doua postulate.

Primul afirma ca orice evolutie economica presupune formarea unei buble, care se umfla, apoi se dezumfla in mod ciclic. Al doilea enunt postuleaza ca piata se autoregleaza, fara a fi nevoie de interventiile reglementatoare ale organelor de reglementare ale statelor sau ale eventualelor organisme de reglementare internationale.

Ambele postulate ce stau la baza doctrinei economice gresite, care ne-a adus in actuala situatie, sunt niste erori de gandire economica. Bula formata in ultimii opt-zece ani putea fi controlata ca dimensiuni printr-un efort global, daca am fi fost constienti de pericolul care ne paste. Acesta consta in faptul ca evolutia din criza in criza nu este ciclica.

O cadere de acest tip poate devasta mapamondul. Ne rugam ca acum sa nu se intample chiar acest lucru, dar situatia este grava. Royal Bank of Scotland inghitea anul trecut ABN Amro si nimeni nu intelegea de ce. Privind retrospectiv, baietii destepti au fost olandezii, care au vandut foarte scump.

Acum, actiunile RBS au ajuns atat de jos, ca Guvernul Marii Britanii a fost obligat sa o nationalizeze ca sa nu dea faliment. Fundamentalismul de piata continut in al doilea postulat se dovedeste astfel o greseala: piata nu face totul si nu se autoregleaza. Iar din acest moment produce efecte care pot deveni devastatoare.

Acum, problema este ca ne indoim ca diriguitorii nostri, care s-au intalnit zilele acestea si se vor mai intalni ca sa puna la punct tot felul de lucruri, inteleg foarte clar aceste lucruri. Si, chiar daca le inteleg, in spatele lor se afla o finanta mai avida ca niciodata dupa noi profituri. Mai ales acum.

Sa presupunem ca vom scapa cu atat, ceea ce eu ma indoiesc. Daca va reincepe cursa inarmarilor financiare nemarginite, combinata cu globalizarea nereglementata, ne paste pericolul ca data viitoare sa devenim, din actori de diferite genuri pe piete multiple aparent prospere, vanzatori de covrigi, inghetata si acadele la coltul strazii.

Aceasta intr-o lume dominata de haos, in care la putere vor veni partide populiste, care vor scoate la iveala tot felul de marote si aberatii, pentru a explica lucrurile intr-o maniera la fel de gresita ca fundamentalismul de piata de azi.

Solutia ar fi sa incercam sa restructuram complet sistemul financiar global, astfel incat el sa functioneze reglementat, cu previzionarea in timp real a efectelor maligne ce se pot produce in urma unei anumite tranzactii si oprirea acelor tranzactii ce au efecte perverse.

Daca acest lucru este posibil. Eu cred ca da. Atata timp cat am fost capabili sa cream ordinatoare care sa faca tranzactii de miliarde de dolari peste mapamond in cateva secunde, ar trebui sa putem sa cream si acesti jandarmi reglatori ai sistemului.

Daca nu, ne putem pregati de pe acum pentru vremuri foarte-foarte tulburi. Mai ales ca am uitat de: criza hidrocarburilor, care vor deveni tot mai rare; criza alimentelor, care vor continua sa se scumpeasca, pe fondul desertificarii zonelor de clima temperata, care erau pana acum granarele lumii de tip occidental; criza hiperdemografiei sino-indiene, care va deveni o problema tot mai mare, cu implicatii la care nici nu ne gandim azi...