© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

luni, 9 iunie 2008

Olanda - Italia 3-0, sau despre cum trebuie sa ne temem de batavi

Surprinzator, echipa pozitiva in joc, care a dominat inceputul primei reprize a fost Olanda, in pofida faptului ca Italia de azi este, se spune, o echipa mai frumoasa decat cea de ieri, de pe vremea lui Marcelo Lippi.

Golul lui Van Nistelrooy, in minutul 26, a venit in fata unei Italii care nu s-a vazut in joc. Gol tipic englezesc, inscris insa de batav din ofsaid clar, din deviere. Acum ar fi fost momentul sa vedem coltii si ghearele Italiei lui Donadoni! Dar Azzuri nu au avut nici colti, nici gheare, iar batavii au iesit permanent pe contratac. Gol senzational al lui Wesley Snejder, in minutul 30.

Italia a reactionat prin Di Natalle, dar Van der Saar a aparat. Daca ne aparam in stil de reduta cu aceste doua echipe, avem sanse foarte mici. Trebuie sa iesim la joc, care-pe-care. Olanda este mult peste echipa cu care ne-am confruntat in preliminarii. Oare de ce? Prezenta lui Van Nistelrooy?

Pe de alta parte, lipsa flerului si a experientei lui Fabio Cannavaro pare a fi decisiva la italieni. Lucrul acesta s-a vazut si in repriza a doua. Donadoni l-a scos pe Marco Materazzi si l-a introdus in loc pe Fabio Grosso. A urmat o intreaga revolutie in echipa Italiei, care si-a modificat complet dispozitivul de aparare, dar a ramas haotica in joc.

Rino Gatusso s-a zbatut in gol. Italia parca a inceput putin sa domine, dar haotic, iar batavii au dejucat tentativele azzurilor, care au inceput sa faulteze si sa se tranteasca pe jos la aproape fiecare faza. Italia mi se pare o echipa foarte uzata, iar Olanda una foarte de temut.

Nu-i recunosc pe italieni! Minutul 76: Luca Toni a ratat ca-n curtea scolii! Un jucator cu care trebuie sa fim foarte atenti: olandezul Orlando Engelar. Iar Giovanni van Bronkhorst a inscris pe contraatac. Daca Italia joaca asa cu noi, avem mari sanse sa-i invingem. Pe de alta parte, fara nici o discutie, acesta a fost cel mai frumos meci de pana acum al Euro 2008.

Apoi a mai intrat pe teren un alt "cal de alergatura" olandez: Ibrahim Afelay. In aceasta echipa a Olandei au aparut alti jucatori noi si foarte buni. Olanda este un mare pericol. Mai bine executam Italia, decat sa ne bazam pe ultimul meci cu olandezii.

POZA SERII - Site-ul Euro 2008: "Vicleana Romanie lasa Franta frustrata"

Romania - Franta 0-0. Ne-au respectat ca pe o mare echipa

Un meci tacticizat la maximum, in care Franta ne-a respectat foarte mult, s-au temut de noi tare de tot si ne-au tratat ca pe o mare echipa, luandu-si masuri de precautie excesive ca sa nu ia gol. Francezii au pasat foarte mult lateral si au fost echipa care a asezat si a calmat in permanenta jocul.

Nu a existat nici o faza de atac a francezilor in care acestia sa lase in aparare mai putin de trei fundasi si, in general, cel care a avansat a fost Willy Sagnol, pe flancul drept, apoi Eric Abidal, pe cel stang. Raymond Domenech, omul care nu zambeste nici cand semneaza un contract, sarea ca un copil la sfarsitul meciului si isi felicita razand elevii. Se bucura omul la egal!...

Parerea mea este ca, daca am fi avut putin mai mult curaj, am fi avut mai multe sanse sa inscriem, insa deopotriva exista pericolul sa fim prinsi pe contraatac. Una peste alta, cred ca Victor Piturca a pregatit foarte bine acest meci, in pofida faptului ca eu - unul dintre cei 22 de milioane de selectioneri, ha-ha!, as fi inceput cu Marius, nu cu Daniel Niculae.

Ideea mea era ca William Gallas si Lilian Thuram trebuiau obositi de catre Marius, apoi acesta ar fi trebuit retras in linia de mijloc, la serviciu, iar Daniel Niculae impins in fata, sa-i alerge.

In foto este omul care astazi nu a fost chiar in apele sale, insa il intelegem, pentru ca are necazuri. Am inteles ca pleaca azi la inmormantarea bunicii sale, apoi revine in Franta pentru al doilea meci, de vineri.

Iti tin pumnii, Adrian, sa fii tare, apoi sa te intorci remontat, daca asa ceva este posibil, si sa fii stralucitor in meciul cu Italia!

Piete: "Bula" care s-ar umple cu continut

In urma cu sase luni, a devenit evident ca unele piete din Romania trec prin fenomenul de formare a unor "bubles" extrem de periculoase.

Pe aceasta expansiune, combinata cu intrarile de bani de la romanii din diaspora, se bazeaza defapt cresterea noastra din ultimii trei ani. Ce inseamna aceste "bule"? Pe masura ce valorile imobiliare sau mobiliare de pe o anumita piata se scumpesc, preturile crescute ale acestora duc la o escaladare a profiturilor speculative, de care afaceristii de pe pietele acestea trag cat pot, pentru a-si majora profiturile.
Citeste comentariul pe Event365

duminică, 8 iunie 2008

Germania - Polonia 2-0. Complexul polonez in fata Armadei Teutone

In minutul 20, polonezul naturalizat Lucas Podolsky a inscris un gol tipic german, dupa ce un alt polonez naturalizat, Miroslav Klose, a fost lansat pe contraatac de Michael Ballack dintr-un ofsaid clar. Arbitrii si greselile lor, pana acum intotdeauna in favoarea echipelor "mari" sau gazde ale unui turneu final. Cum sa-ti plece de pe stadioane cei mai banosi suporteri? Ce incasari mai ai?

Trecand peste aspectul mercantil-sordid, m-am uitat la acest meci curios sa constat cum functioneaza mecanismul complexului polonez in fata Panzerului german, indiferent cum joaca acesta. Era o lovitura de la colt a nemtilor? Uau! Spaima in apararea polona, toti urlau la toti si portarul la toti ceilalti. Normal ca iei bataita in astfel de conditii!

"Si, dupa cum ii stiu eu pe teutoni, nu se vor opri aici." - spuneam in minutul 23. Se va vedea, in partea de jos a textului, ca am avut dreptate. Un meci plictisitor, intre doua echipe atletice, de lupta, dar fara mari virtuti tehnice. Inca odata: nu mi-a mai placut cum joaca Germania de la Weltmeisterschaft, din 1974.

In rest, atletici, exacti, disciplinati, germanii au mai inscris inca o data, tot prin Podolsky, in minutul 72, in timp ce Leo Beenhacker nu a reusit sa-l integreze in jocul auster al echipei poloneze pe imaginativul Guerreiro, brazilian naturalizat in Polonia cu doua luni inainte de turneul final.

Un cuvant bun pentru Pawel Golansky, care a avut o evolutie meritorie, cu exceptia greselii de la golul al doilea al nemtilor, insa ca fundas stanga, nu cum il foloseste Lacatus, si inca mi s-a parut ca a jucat mai bine decat la Steaua.

Austria - Croatia 0-1. La fotbal este invers: croatii peste austrieci

In timpul meciului Austria - Croatia, din tribune, cand jocul ajungea la una dintre porti, cel putin la fazele fixe si in primul rand la cornere, din tribune s-a aruncat cu pet-uri, brichete si alte obiecte. Arbitrului putin i-a pasat de ele. N-a stat de vorba cu nici una dintre ele. Mi se pare ca am auzit de unul, Deaconu, care acum sughita sau nu stiu ce face. Stim noi de ce.

In minutul 29, austriacul Manuel Pogatetz trebuia sa primeasca cel putin cartonas galben. Avand in vedere ca era al doilea, urma cartonas rosu. Pogatez l-a lovit in cap din spate si l-a impiedicat in mod repetat pe Ivica Olic sa joace mingea, langa tusa, in afara careului mare, in stanga portii.

A fost prima mare avatajare de catre un arbitru a unei tari gazda la acest campionat european. Protagonist, arbitrul olandez Pieter Vink. Austria a putut astfel, ramanand in 11 jucatori, sa echilibreze meciul in ultimele 15 minute ale primei reprize, pe fondul retragerii croatilor intr-un joc de conservare a rezultatului si realizarea de contraatacuri.

In a doua repriza, croatii au continuat jocul de asteptare cu contraatacuri, bazandu-se pe diferenta mare de valoare, care ii indica antrenorului Slaven Bilic ca se poate apara fara sa primeasca gol, eventual sa inscrie pe un contraatac rapid.

Dar aceasta politica a lui Bilic a fost periculoasa, iar austriecii incep sa devina tot mai periculosi si sa-si creeze ocazii tot mai consistente. Apoi croatii au revenit in joc si austriecii au reactionat cu cateva duritati. A urmat o ultima parte a meciului, in care croatii au cedat fizic tot mai dramatic, si atunci mi-am dat seama de ce a ordonat inca din prima repriza retragerea in aparare Bilic. Stia.

Inca un meci foarte strans, in care echipa favorita si-a conservat fortele cat de mult a putut si a castigat dintr-un gol din 11 metri, despre care nici macar nu merita sa vorbim. Doar ca, parca, a fost dat foarte usor, dar corect. Autorul acestui gol, Luca Modric, un artist al balonului, in foto.

Buldogul Blaga si Ratusca Oprescu la Nasul

Punctele slabe ale Nationalei

Lotul de fotbal al Nationalei Romaniei este populat, mai mult decat oricand la un turneu final al unui campionat european sau mondial, cu foarte multi jucatori cu probleme de sanatate. El este dezechilibrat pe flancul stang, in aparare, pe flancul drept, in atac, precum si ca numar de atacanti de gura portii.

Pentru postul de fundas stanga nu a fost selectionat decat un singur jucator specialist, Razvan Rat. El este un fundas foarte valoros, daca este dublat permanent, in fata de mijlocasul de banda stanga si in spate de fundasul central de picior stang.

Acesta din urma, care poate fi stelistul Ghionea, a fost multa vreme accidentat si nu stiu cat va fi capabil sa faca fata in ritm de varf, cum vom juca fara indoiala cu Franta si cu Olanda, echipe de mare angajament fizic.

In fata lui Rat este Adrian Mutu, care sunt curios daca va face faza defensiva, ca in meciurile mai usoare din calificari, sau se va axa pe faza de atac. Ramane tragerea lui Chivu spre stanga pe faza defensiva, ca solutie de dublare frontala a lui Rat.

Dar Cristian Chivu, unul dintre oamenii forte ai Nationalei, este deopotriva una dintre marile hibe ale acesteia, pentru ca se poate accidenta oricand la umarul drept, care se mai tine in cartilagiu doar intr-o ata, asa cum a declarat chiar jucatorul. Daca Cristi se accidenteaza, solutia de rezerva in locul acestuia este Codrea, langa mijlocasul central de picior drept Radoi.

Dar Mirel Radoi este un alt jucator care se poate accidenta usor, dupa ce a avut mari probleme cu genunchiul in sezonul trecut. Daca s-ar intampla acest lucru, corelat cu eventuala accidentare a lui Chivu, Victor Piturca ar intra in criza de mijlocasi centrali.

Mai ales ca pe flancul drept nu exista jucatori simultan inalti si puternici fizic, care sa terorizeze apararile unor mari echipe ca Franta, Italia si Olanda, cu care ne vom confrunta. Vom vedea ca majoritatea atacurilor Nationalei se vor desfasura pe partea stanga, unde il avem pe Adrian Mutu, om forte al echipei.

Cei doi mijlocasi de banda dreapta, Banel Nicolita si Florentin Petre, sunt plini de bune intentii, dar Banel alearga foarte mult in gol, iar Petre este in varsta si i se termina benzina dupa minutul 65.

Problemele din aparare l-au determinat pe Piturca sa ia unul sau doi jucatori defensivi in plus, care sa-i asigure rezerve de soi la titularii Radoi si Chivu. Deopotriva, aceste probleme l-au impiedicat sa ia un atacant in plus, pe Florin Bratu, precum si un al doilea mijlocas stanga, Laurentiu Rosu sau Ciprian Deac.

De asemenea, ramane de neinteles pe ce criterii a fost preferat rapidistul Cristian Sapunaru jucatorului lui Ajax Amsterdam, George Ogararu. In mod evident, chiar daca tinem cu echipa giulesteana, cel de-al doilea ii este superior primului.

In ultimul dar nu in cel din urma rand, credem ca Victor Piturca are un fel de idee fixa cu Ciprian Marica, pe care il selectioneaza si il tine rezerva cand ar trebui sa nu-l selectioneze, apoi il titularizeaza, cand ar trebui sa-l selectioneze si sa-l tina rezerva, si asa mai departe.

De unde putem trage concluzia ca chiar antrenorul, intr-o anumita conjunctura si dintr-un anumit punct de vedere, poate sa fie considerat un punct slab. Ceea ce nu inseamna ca nu le uram multa bafta, sa joace ca zmeii zmeilor Carpatilor si sa bata tot ce misca la acest Campionat Europeana. Hai Romania!

sâmbătă, 7 iunie 2008

Euro 2008: Tactica aproape ca a batut exuberanta

Am vazut o prima zi de fotbal destul de plictisitor, dupa gusturile mele. Mai bine zis, am vazut un meci si trei sferturi de fotbal de uzura: primul, intrutotul de uzura, intre doua echipe mediocre. Mi-a placut mai mult Elvetia, pentru entuziasmul si "osul" pe care l-au pus, dar a invins experienta cehilor.

Elvetia a fost echipa mai pozitiva in joc, dar a ratat incredibil. Un stil de joc care imi aduce aminte de ceea ce facea acum cativa ani in Champions League revelatia FC Basel, si tin minte cativa jucatori din acea echipa, dar si Basel erau cam la fel de ratangii. Cehii, in schimb, au plantat o paluga in centrul careului, pe Koller, si au asteptat. Rezultatul a fost ca in minutul 71 a fost gol, un gol stupid, o "carmire" a mingii spre plasa laterala-dreapta a portii elvetiene de catre Sverkos.

Evident, Portugalia este liderul valoric al grupei, dar nu mi se mai pare chiar echipa stralucitoare de acum doi ani, de la Mondial. Turcii sunt intr-un declin evident fotbalistic, dupa explozia de acum sase-opt ani. Jucatorii straini, pe post de "condimente", nu incurajeaza aparitia de talente autohtone, iar aceasta se vede clar in jocul turcilor.

O repriza, prima, prin dispozitiv tehnico-tactic bine pus la punct, turcii au tinut piept, apoi au cedat. Ma asteptam la aceasta, dar, la cat de slabi au fost Fii Semilunei, credeam ca va fi un scor-fluviu al portughezilor. In loc, a inscris Pepe (foto), dupa un plan tactic simplu: "ii punem sa alerge dupa mijlocasi ofensivi si atacanti, pac!, vine un fundas din linia defensiva, gol!".

Ce s-a intamplat in ultimele momente ale jocului nici nu mai are importanta, turcii erau deja ametiti si oricum, dupa ce au inscris portughezii, Luis Felipe Scolari le-a ordonat sa ascunda mingea in gazon si sa isi conserve fortele pentru urmatoarele meciuri.

Totusi, eu nu as fi atat de entuziasmat ca baietii de la TVR care au comentat. Portugalia mai trebuie sa creasca mult in joc ca sa convinga si ajunga in fazele superioare.

Raman cu doua pareri de rau, dupa acest meci. Prima este ca fotbalul-spectacol sufera in fata calculelor si jucatorilor metodisti care primesc sarcini tactice, pe care sunt in stare sa le execute pana cad pe teren. A doua este ca noi a trebuit sa nimerim intr-o grupa stelara, in timp ce portughezii si cehii, chiar ei avand echipe mai abordabile, se distreaza cu elvetienii si turcii.

Un gust amar imi lasa-n gura numele "Nicu Covaci"

Iata ce spune Ioji Kappl pe Blogul lui Mircea Baniciu: "Am täcut intotdeauna, ori de cate ori päräseam Phoenixul din cauza unor certuri si neintelegeri cu Covaci, ca sä nu aduc daune adeväratei Legende Phoenix, la care am tinut intotdeauna si voi tine la fel si-n viitor. Ei, de data aceasta m-am hotäri s-o rup cu täcerea, pentru cä au avut loc niste actiuni pe care trebuie sä le afle toatä lumea".

Va las neplacerea sa intrati pe Blogul lui Mircea Baniciu si sa cititi aceste lucruri, care imi provoaca o mare amaraciune. Ceea ce vreau sa mai spun este ca am observat de multa vreme Dictatura Covaci dansand si facand ravagii prin aceasta mare trupa, PHoenix, probabil una dintre cele mai mare trupe de ethno rock si hardrock din lume care exista la ora actuala.

L-am observat de multe ori pe Nicu Covaci cum isi ia de ceafa colegii de trupa si-i trage la o parte de la microfon, atunci cand vor sa spuna cateva vorbe, dupa ce publicul le cere acest lucru, in timpul concertelor.

Am vazut aceasta la finalul unui concert magnific de acum cativa ani, de la Sala Palatului, unde Nicu l-a tras de ceafa pe Baniciu. Am vazut incapatanarea cu care Covaci vrea sa cante, acolo unde in mod evident nu-l mai tine vocea si ar trebui sa-i lase pe altii.

In marile trupe rock ale lumii au existat multe probleme si multi oameni cu probleme sunt sau au fost mari muzicieni. Cei de la Mr. Big erau celebri pentru felul cum se bateau cu instrumentele intre ei si ce certuri cu urlete aveau la repetitii.

John Fogarty, geniul care a creat CCR si a fost forta motrice a marii trupe Creedence Clearwater Revival, a fost cel care a distrus aceasta mare trupa, din cauza caracterului sau imposibil. Atat de dificil om a fost, ca pana si fratele sau si-a luat campii si a plecat din CCR.

Asa ca nu ma surprinde ce se petrece acum cu Phoenix, dar imi lasa un gust amar si ranced rostirea numelui "Nicu Covaci".