Buletin Eurovision (1)

Asa cum informeaza site-ul Eurovision.tv, invingatorul (azi inca necunoscut al) concursului Eurovision de la Belgrad, din seara de 24 mai, de pe Beogradska Arena (foto), are deja pregatit un turneu, in zilele urmatoare celei in care va fi votat de catre europeni castigator.

Duminica, invingatorul este asteptat in Belgia, unde va participa, la Ostende, la un show tv foarte popular de la canalul de televiziune numarul unu din Flandra.

Urmatoarea zi il va gasi pe fericitul invingator la Paris, unde va participa la un mare talk-show pe Radio Europe 1, "Jean Marc Morandini Show". Urmeaza participarea la o alta emisiune foarte populara, gazduita de Laurent Ruquier pe France 2. Mi-o si imaginez pe Nico parlind in franceza pe Radio Europe 1 sau pe France 2.


Jovana Janković si Željko Joksimović sunt gazdele care vor prezenta cele doua semifinale, de pe 20 si 22 mai, precum si finala de pe 24 mai.

Jovana este prezentatoare a unei emisiuni matinale la postul de televiziune RTS, iar Željko este unul dintre cei mai de succes muzicieni din Balcani.

Imi place foarte mult sa vorbesc despre acest artist, pentru ca este compozitorul care a scris piesa "Lejla", daca va spune ceva acest nume.

Este o piesa care mi-a placut foarte mult si a fost cantata de Željko, impreuna cu formatia bosniaca din care face parte, Hari Mata Hari. Joksimović este si compozitorul piesei cu care participa anul acesta Serbia, interpretata de Jelena Tomašević. Imi face placere sa va spun ca, intr-un fel, acest cantec, "Lejla", ca si formatia Hari Mata Hari, sunt considerati de unii invingatorii morali ai concursului Eurovision de la Atena. Bine, mai era pe acolo si Mihai Traistariu al nostru. Bun, domnule, bun rau de tot si el!

Belarusul Ruslan Alekhno va evolua pe scena dupa o coregrafie a Mariei Lirarakis.

Maria a fost una dintre dansatoarele care au asigurat atmosfera piesei, cu care Grecia a participat in anul 2004 la Eurovision si coregraful pentru piesa de anul trecut a Greciei.
Maria Lirarakis si Ruslan Alehno isi termina zilele acestea repetitiile la Atena.

Lirarakis a realizat si coregrafia pentru piesa Kalomirei Sarantis, la finala nationala de la Atena a concursului Eurovision.

"The Prayer", cu Celinica Nico si Vlad Mirita

Pentru ca nu avem compozitori, ne-am specializat in a canta noi ceea ce creeaza compozitorii lor buni. De exemplu, pentru ca au castigat (asa cum au castigat) Eurovision Song Contest Romania de anul acesta, cu ajutorul mafiei care s-a cocotat in fruntea muzicii usoare romanesti, Siropica Celinica Nico si Vlad Mirita au primit cadou de la tatitzica Ionel Tudor (aicisha dirighent de orchestra, innobilat de frac si papion, teleghidand din bagheta un mi major adecvat) si de la fratziorul Andreias Tudor (aflat mai coleasa, la pian) o interpretare a melodiei "The Prayer", in original cantata de Celine Dion cu Andrea Bocelli.

Acum, comparati si dumneavoastra. Celine contra Celinica-Nico, Bocelli contra Mirita. Cum e? Astept comentarii. Oamenii aceia canta in 1999, la Grammy Awards, in fa major, un semiton mai sus, ca vocile lor duc si acolo, de ti se ridica pielea la bataie si-ti dau lacrimile si toate acelea, "ai nostri" canta aici, la noi, cum canta. Partitura reprodusa, coborata cu un semiton de catre maestrul Ionel Tudor, iar Nico incercand sa o imite pe Celine Dion, nota cu nota, inflexiune cu inflexiune, nuanta cu nuanta.



Bun, acum, daca tot, asa cum am mai spus, cantam ce creeaza altii, ca nu, noi nu avem compozitori, ca nu-i lasa sa se afirme mafia locala, macar avem voci. Iata un contraexemplu: Luminita Anghel si Mihai Traistariu (voci, nene, voci, de moare calul).



OK, avem aceasta interpretare extraordinara. Sa o comparam acum cu originalul de la mamicuta domniei-sale. Michael Bolton si Patty Labelle, cantand in do major, tot cu un semiton mai sus fata de ai nostri, care glasuie in si major:



Desigur, avem de-a face in acest ultim embeder cu niste voci de exceptie. Nenea Boltonas cand rage, se intampla lucruri, iar Patty Labelle, la un moment dat, schimba registrul de emisie si "rupe" in maniera Louie Armstrong, ceea ce nu stiu daca i-ar iesi Luminitei Anghel. Iar Bolton-Labelle canta printre note copios, minute in sir.

Cel mai important si onorabil pentru Luminita si Mihai e ca nu au imitat, chiar daca stiau bine originalul, ci au cantat cu suflet propriu, neincercand sa pastiseze, sa copieze partitura. Si punand mult, foarte mult suflet. Bravo lor!

Serbia - Jelena Tomasevic - Oro

Am tot respectul pentru sarbii acestia. Dupa ce au castigat Eurovision, in loc sa se puna pe benchetuit si sa trimita o piesa penibila, s-au respectat in continuare si au mers cu ceva la fel de profund ca in urma cu un an.

Foarte frumoasa piesa si este una dintre preferatele mele. Sper sa faca o figura reusita in finala de la Belgrad, de pe 24 mai, asa cum nu se poate intampla nici cu piesa britanicului Andy Abraham, "Even If", nici cu mult-hulita pe drept "Baila El Chikichiki", a spaniolului Rodolfo Chiquilicuatre, care parca isi bate joc de muzica.

Cantecul lui Andy Abraham este cules din chintesenta ramasitelor culese din creierele celor care erau copii prin anii '80 (care, cand au ajuns mari, au facut muzica din ce si-au adus aminte) cand prin America de Nord prolifera un stil muzical extrem de placut prin discoteci: disco-soul, o chestie comerciala care a facut epoca si care provenea din eposul negru american.

Intre timp, anii au trecut si cei de la Earth, Wind & Fire, Jackson Five, Temptations sau Village People nu numai ca s-au lasat de meserie, dar au lasat in urma o mostenire muzicala atat de stralucitoare, ca Andy Abraham poate sa se lase de meserie. Cat despre Chiquilicuatre, el este un fel de Duica. Va intrebati care Duica. Ei bine, Camil e Abraham, si amandurora li se potriveste o paranteza poetica din versurile lui Toparceanu:

"[...]
(Flamarion era gorila
Si bietul Newton diplodoc.
Camil era de-abia camila,
Iar Duica... nu era deloc.
El de-abia azi cand scrie proza
Se afla in metamorfoza
Si se transforma tare greu:
Aspira-acum la cimpanzeu)
[...]"

A aparut videoclipul Biondo, la piesa "Shine"

Multumesc persoanei care m-a anuntat ca a aparut acest videoclip. Este o placere pentru mine sa postez embederul la o versiune video anume a acestui cantec frumos. Pentru ca acesta este cuvantul cel mai simplu si mai potrivit.

Eu cred ca este una dintre cele mai frumoase piese (pe care o stiu eu) care a participat la Eurovision anul acesta. Iar asta, dincolo de partitura, care este foarte bine scrisa, datorita sufletului pe care-l pun interpretii. In pictura, a existat o perioada, pana la Rafael Sanzio, in care panzele erau plate. Rafael a introdus modeleul si clarobscurul.

Apoi, lucrurile au mai stat asa catva timp, dupa care a aparut da Vinci, care a adus un nou element: hommo aditus naturae. Adica acel lucru pe care il aduce la minunile naturii mintea si sufletul omului. De la da Vinci, continuand cu marele Michelangelo, lucrurile s-au schimbat. In bine.

De la Jichael Mackson la Florin Salam lucrurile iarasi s-au schimbat. In rau. Acum este posibil sa aduni printr-un anunt in ziar 500 de tineri, sa-i pui sa cante impreuna in diverse formule, apoi marketingul, noua monstruozitate, sa decida ca formula x da profit maxim. Asa s-a format, de exemplu, Spice Girls, iar cinicii sunt britanicii.

Cand apare un fenomen ca Biondo, a caror muzica arde, nu poti decat sa te bucuri. Am fost rugat sa comentez clipul. Ei bine, clipul, in general, este si el marketing si la fel cred eu ca stau lucrurile si in acest caz. Foarte rar marketingul se suprapune cu ceea ce transmite muzica in sine. Cel mai simplu este sa-i lasi pe muzicieni sa cante, sa fie ei insisi, sa se manifeste.

Ma mai deranjeaza faptul ca imaginea este putin cam intunecata. Daca vreau sa am aceasta versiune "Shine" pentru mine, va trebui sa o convertesc in format avi, ca sa ii pot pune mai multa luminozitate, pentru ca flv player-ul nu are aceasta facilitate. Astept in continuare o piesa Biondo care sa se ridice sau chiar sa depaseasca valoric "Shine".

Este un lucru destul de dificil, pentru ca piesa are asupra oamenilor cu sensibilitate muzicala un efect extraordinar, care se manifesta in timp, caracteristic felului cum este inteleasa treptat muzica buna.

DINAMITA MUZICALA: New Trolls - Concerto Grosso nr. 1 in re minor

Ascultati o versiune prescurtata (primele trei parti) din cel mai mare album scos de genovezii de la New Trolls, care este considerata una dintre cele mai mari trupe de rock din istoria rockului italian. Muzica acestui concert de rock progresiv este scrisa de compozitorul argentinian Luis Enriquez Bacalov, care a scris muzica pentru 140 de filme, iar partitura este considerata in continuare ca fiind una dintre cele mai reusite fuziuni dintre muzica rock si muzica culta.

Acum, de ce imi place mie: pentru ca din fuziunea aceasta de stiluri muzicale a rezultat o partitura profunda si care se racordeaza exact la marile valori ale muzicii universale, cu tot cu chitari, percutie si vocea solistului Vittorio de Scalzi. Este o muzica pe care o asculti cu placere indiferent de varsta pe care o ai, la orice ora din zi si din viata.

Dupa ce au scos acest album superb, in 1973 New Trolls s-au splitat in doua trupe, una hard-rock, numita Ibis, si una simfonic-prog, numita New Trolls Atomic System. De-a lungul timpului, au trecut prin multe schimbari de formula si prin la fel de multe modificari de stil muzical.

New Trolls au cantat beat, balade pop, au scris lucrari de rock progresiv, au cantat hard rock si au multe in comun cu doua mari trupe, Genesis si Premiata Forneria Marconi.

In anul 1972, au lansat doua albume deosebite, was the year in which NEW TROLLS became the producers of a mature music. Two albums were released that year, "Searching For a Land"si "UT". "Searching for a Land" (1972) este plin de muzica frumoasa si sonoritati tipic italiene, iar "UT" este un amalgam deosebit de atractiv de rock progresiv, cu ceea ce progarchives.com numeste "referinte la", iar eu "similitudini cu" Yes, EL&P, Genesis si King Crimson.

De ce similitudini? Pentru ca dupa parerea mea este greu sa spui ca marile trupe britanice sunt precursoarele si grupurile italiene emulii lor. Exista uneori un decalaj de cativa ani in favoarea trupelor britanice, dar este greu de spus ca de Scalzi si di Palo de la New Trolls s-au inspirat de la, sa zicem, Rutherford si Gabriel de la Genesis. Oricum, inceputul anilor '70 au fost ceva formidabil pentru muzica aceasta. Asupra acestui subiect vom reveni.

Concerto Grosso Nr. 2, din anul 1976, este mult mai eclectic, cu influente din muzica clasica, dar departe de primul concert. Un al treilea concert a fost lansat de cei de la New Trolls, aflati acum la cu totul alta varsta fizica si muzicala. Pare mai interesant decat nr. 2, dar inca nu-mi dau seama daca poate depasi valoric creatia de exceptie a lui Enriquez Bacalov.

Aceasta mare trupa italiana pare sa fie dominata definitiv de profunzimea Concerto Grosso nr. 1, pentru ca a revenit ritmic, in intreaga sa existenta, la ideea de a mai scrie inca un concert, si inca unul, pentru a mai atinge acele culmi muzicale.

Mai aproape de ceea ce sunt in realitate acesti tipi pletosi, cultivati, sensibili si explozivi mi se pare a fi marele lor succes din anii de inceput, lansat in 1970, "Autostrada". O forta muzicala si o expresivitate sonora iesite din comun, combinate cu un simt al tragicului demn de toata admiratia melomanului:

Hristos a înviat!

Tuturor celor care vizitează acest blog, dar şi celor care nu o fac, le urez lor, familiilor şi prietenilor, multă sănătate, fericire şi un Paşte fericit.

Mai poate fi oprit Oprescu?

Ceea ce s-a intamplat in vinerea mare este un eveniment politic si poate sa devina in timp unul cu o importanta mai mare decat ne dam seama acum. Practic, balbaielile Justitiei, poate pilotata de niste politicieni, au victimizat un politician de linie, propulsandu-l in centrul opiniei publice romanesti.

Efectul prim este ca sansele lui Sorin Oprescu sa intre in turul al doilea de scrutin la alegerile pentru Primaria Capitalei au crescut mult. Daca ajunge primar al Capitalei, are sanse sa mearga pe urmele lui Traian Basescu. Metoda electorala legiferata in Romania, asemanatoare cu aceea din Franta, duce la rezultate asemanatoare.

Este un lucru stiut ca in Franta daca ajungi primar al Parisului te lansezi in politica mare. Avem un fost primar al capitalei Frantei care ulterior, pe capitalul de popularitate castigat, a devenit presedinte al tarii. La fel si in Romania: avem azi un presedinte care s-a lansat pe orbita in anul 2000, devenind surprinzator primarul Capitalei. Aceasta demnitate a fost o racheta pentru Basescu. Victimizat de PSD, a ajuns presedinte al tarii.

Sorin Oprescu, un fel de versiune intelectualizata a lui Traian Basescu, stiutor de rostogolire de vorbe, cu un umor franc de factura asemanatoare cu aceea a "Marinarului", poate sa mearga pe urmele actualului presedinte, daca isi gestioneaza cu grija si maximizeaza capitalul de simpatie pe care si l-a dobandit acum.

Sa trecem acum la ce m-a enervat azi, tot legat de acest subiect. Emisiunea "Fabrica", la Realitatea TV, gazda Cristina Sincai, invitati Cornel Nistorescu si Ion M. Ionita. Gazda pune intrebari. Nistorescu reactioneaza vehement, punandu-l la zid pe Oprescu si victimizandu-l astfel si mai tare.

Ionita intervine rezonabil, Sincai iar intreaba, Nistorescu vehement, punand-o la punct si intreband-o de cand face meseria asta. Acum, nu este treaba mea sa ma bag in seama cand se cearta doi oameni, dar ma deranjeaza cand aceasta se intampla in public intre doi ziaristi. In breasla noastra exista o regula nescrisa, pe care marea noastra majoritate o respectam: rufele ni le spalam in familie.

Cornel Nistorescu nu a procedat astfel. In loc sa se lupte cu ideile si sa combata cum vrea, cu argumente logice insa, ii sare in gat moderatorului si-i pune la indoiala competenta. Asa cum am spus, aceasta ma deranjeaza. Un tamplar, daca are probleme profesionale cu alt tamplar care nu pune gledul ca lumea, il ia de o parte, se inchid intr-o camera si discuta cat vor. Apoi ies la apropitar, zambitori, eficienti, si isi continua treaba.

Domnule Nistorescu, nu se face!

Ionut Dumitru, Raiffeisen: "Ma astept ca BNR sa nu mai mareasca dobanda-cheie"

Economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru, se asteapta ca banca centrala sa nu mai mareasca dobanda-cheie. Dumitru are o singura retinere: eventuala crestere a preturilor la gaze si energie electrica in iulie, care ar putea sa oblige BNR sa intervina totusi cu o noua majorare a dobanzii. Bancarul crede totusi ca nu vom mai vedea gazele si energia scumpindu-se anul acesta, din motive electorale.
Citeste interviul pe Event365

Liviu Voinea: Romania a pierdut sansa de a avea o "aterizare lina"

Directorul executiv al Grupului pentru Economie Aplicata, Liviu Voinea, sustine ca Romania a trecut de momentul in care mai putea avea o "aterizare usoara" si ca va avea, din contra, una fortata. Acest lucru s-ar putea intampla la sfarsitul acestui an sau la inceputul anului viitor. Voinea critica pozitia sefului Biroului FMI in Romania, care sustine ca paritatea leu/euro a ajuns aproape de nivelul de echilibru si critica lipsa de reforme structurale in politica guvernamentala.
Citeste interviul pe Event365

DINAMITA MUZICALA: Uriah Heep - July Morning

Imi cer scuze, mii de scuze, iertare, dar nu m-am putut stapani, trebuia sa dau asta din embeder, din toate embederele existente, pentru ca este mult prea frumoasa. Exista putine momente in care, in muzica, s-au intalnit atat de frumos intr-un punct de orga rock-ul si muzica progresiva, facand boac cu atata eleganta si sete de absolut. Rezultatul este "July Morning".

Am avut de ales intre mai multe variante. Cele de concert pe care am pendulat sunt extrem de frumoase ca atmosfera si action, dar le lipseste claritatea si puritatea inregistrarii de studio, indiferent ce o mai fi reprezentand la Uriah Heep o inregistrare de studio.

De ce spun aceasta? Pentru ca felul cum nu greseste nici macar o coma solistul David Byron este o lectie pentru foarte-foarte multi muzicieni. Am ales ceea ce mi s-a parut a fi cea mai completa varianta, si ca interpretare, si ca atmosfera. Chiar daca pe ea este Mick Box si nu marele David Byron.

Cine doreste sa se convinga de acest lucru (lipsa oricarei falsari) poate sa caute cu microscopul distonantele, la finalul embederului, unde sunt tot felul de variante live ale acestei piese. Nu le va gasi, pentru ca pur si simplu nu exista. Cine spune ca live nu se poate canta impecabil nu l-a ascultat pe Byron de la Uriah Heep, cu vibrato-ul sau superb care uneori bate terta.

Alcohol, drugs and simphonic prog metal

Uriah Heep a aparut in anul 1970, cu lider al trupei multi-talentatul Ken Hensley, care fusese anterior membru al grupurilor Cliff Bennett’s Toe Fat si The Gods (in care a fost si marele Greg Lake). In anii de inceput, nucleul trupei era format din Hensley, Mick Box (chitara solo) si David Byron (vocal).

Sectia ritmica a suferit multe schimbari , pentru ca si la chitara bas, dar si la tobe s-au aflat diferiti muzicieni. Dintre acestia, probabil ca Paul Newton au fost cel mai important, si pentru ca tatal sau s-a ocupat de managementul trupei.

De-abia odata cu al patrulea album, “Demons and Wizards”, sectia ritmica a fost stabilizata. Lee Kerslake, care anterior cantase cu Hensley in The Gods, a fost adus la tobe, iar Gary Thain (ex Keef Hartley Band) la bas. Diferenta s-a vazut imediat, iar acesta a devenit line-up-ul clasic.

Din pacate, Thain a murit in anul 1975, iar Byron in anii '80, dupa ce fusesera de mai multe ori concediati de trupa, din cauza problemelor pe care le aveau cu alcoolul si cu drogurile. Pacat, poate ar fi cantat si acum... Apoi line-up-urile au continuat sa se schimbe si au aparut pe rand in acest supergrup John Wetton, John Lawson sau Trevor Boulder.

Actuala formula, cu Boulder, Kerslake, Box, Lanzon si Shaw are meritul ca este cea care a rezistat cea mai indelungata perioada de timp. Stilistic, Uriah Heep este o formatie complexa, care trece dincolo de niste biete categorisiri in canoanele unui anumit gen de rock.

In termeni prog, se accepta in genere ca UH este o formatie care transgreseaza intre progressive metal, cu interludii simfonice si o puternica linie muzicala directoare. La inceputuri, au fost influentati de Vanilla Fudge - o trupa peste care nu vom trece doar mentionand-o, cu armonii vocale gen Three Dog Night.

Pe mine insa ma intereseaza mai putin aceste categorisiri, ci mai curand ca, atunci cand ascult muzica, sa ajung in locul in care metafizicul se intalneste cu rationalul si muzele vin sa cante in locul oamenilor. Va doresc sa reusiti si dumneavoastra acest lucru!