Multumesc persoanei care m-a anuntat ca a aparut acest videoclip. Este o placere pentru mine sa postez embederul la o versiune video anume a acestui cantec frumos. Pentru ca acesta este cuvantul cel mai simplu si mai potrivit.
Eu cred ca este una dintre cele mai frumoase piese (pe care o stiu eu) care a participat la Eurovision anul acesta. Iar asta, dincolo de partitura, care este foarte bine scrisa, datorita sufletului pe care-l pun interpretii. In pictura, a existat o perioada, pana la Rafael Sanzio, in care panzele erau plate. Rafael a introdus modeleul si clarobscurul.
Apoi, lucrurile au mai stat asa catva timp, dupa care a aparut da Vinci, care a adus un nou element: hommo aditus naturae. Adica acel lucru pe care il aduce la minunile naturii mintea si sufletul omului. De la da Vinci, continuand cu marele Michelangelo, lucrurile s-au schimbat. In bine.
De la Jichael Mackson la Florin Salam lucrurile iarasi s-au schimbat. In rau. Acum este posibil sa aduni printr-un anunt in ziar 500 de tineri, sa-i pui sa cante impreuna in diverse formule, apoi marketingul, noua monstruozitate, sa decida ca formula x da profit maxim. Asa s-a format, de exemplu, Spice Girls, iar cinicii sunt britanicii.
Cand apare un fenomen ca Biondo, a caror muzica arde, nu poti decat sa te bucuri. Am fost rugat sa comentez clipul. Ei bine, clipul, in general, este si el marketing si la fel cred eu ca stau lucrurile si in acest caz. Foarte rar marketingul se suprapune cu ceea ce transmite muzica in sine. Cel mai simplu este sa-i lasi pe muzicieni sa cante, sa fie ei insisi, sa se manifeste.
Ma mai deranjeaza faptul ca imaginea este putin cam intunecata. Daca vreau sa am aceasta versiune "Shine" pentru mine, va trebui sa o convertesc in format avi, ca sa ii pot pune mai multa luminozitate, pentru ca flv player-ul nu are aceasta facilitate. Astept in continuare o piesa Biondo care sa se ridice sau chiar sa depaseasca valoric "Shine".
Este un lucru destul de dificil, pentru ca piesa are asupra oamenilor cu sensibilitate muzicala un efect extraordinar, care se manifesta in timp, caracteristic felului cum este inteleasa treptat muzica buna.
miercuri, 30 aprilie 2008
A aparut videoclipul Biondo, la piesa "Shine"
marți, 29 aprilie 2008
DINAMITA MUZICALA: New Trolls - Concerto Grosso nr. 1 in re minor
Ascultati o versiune prescurtata (primele trei parti) din cel mai mare album scos de genovezii de la New Trolls, care este considerata una dintre cele mai mari trupe de rock din istoria rockului italian. Muzica acestui concert de rock progresiv este scrisa de compozitorul argentinian Luis Enriquez Bacalov, care a scris muzica pentru 140 de filme, iar partitura este considerata in continuare ca fiind una dintre cele mai reusite fuziuni dintre muzica rock si muzica culta.
Acum, de ce imi place mie: pentru ca din fuziunea aceasta de stiluri muzicale a rezultat o partitura profunda si care se racordeaza exact la marile valori ale muzicii universale, cu tot cu chitari, percutie si vocea solistului Vittorio de Scalzi. Este o muzica pe care o asculti cu placere indiferent de varsta pe care o ai, la orice ora din zi si din viata.
Dupa ce au scos acest album superb, in 1973 New Trolls s-au splitat in doua trupe, una hard-rock, numita Ibis, si una simfonic-prog, numita New Trolls Atomic System. De-a lungul timpului, au trecut prin multe schimbari de formula si prin la fel de multe modificari de stil muzical.
New Trolls au cantat beat, balade pop, au scris lucrari de rock progresiv, au cantat hard rock si au multe in comun cu doua mari trupe, Genesis si Premiata Forneria Marconi.
In anul 1972, au lansat doua albume deosebite, was the year in which NEW TROLLS became the producers of a mature music. Two albums were released that year, "Searching For a Land"si "UT". "Searching for a Land" (1972) este plin de muzica frumoasa si sonoritati tipic italiene, iar "UT" este un amalgam deosebit de atractiv de rock progresiv, cu ceea ce progarchives.com numeste "referinte la", iar eu "similitudini cu" Yes, EL&P, Genesis si King Crimson.
De ce similitudini? Pentru ca dupa parerea mea este greu sa spui ca marile trupe britanice sunt precursoarele si grupurile italiene emulii lor. Exista uneori un decalaj de cativa ani in favoarea trupelor britanice, dar este greu de spus ca de Scalzi si di Palo de la New Trolls s-au inspirat de la, sa zicem, Rutherford si Gabriel de la Genesis. Oricum, inceputul anilor '70 au fost ceva formidabil pentru muzica aceasta. Asupra acestui subiect vom reveni.
Concerto Grosso Nr. 2, din anul 1976, este mult mai eclectic, cu influente din muzica clasica, dar departe de primul concert. Un al treilea concert a fost lansat de cei de la New Trolls, aflati acum la cu totul alta varsta fizica si muzicala. Pare mai interesant decat nr. 2, dar inca nu-mi dau seama daca poate depasi valoric creatia de exceptie a lui Enriquez Bacalov.
Aceasta mare trupa italiana pare sa fie dominata definitiv de profunzimea Concerto Grosso nr. 1, pentru ca a revenit ritmic, in intreaga sa existenta, la ideea de a mai scrie inca un concert, si inca unul, pentru a mai atinge acele culmi muzicale.
Mai aproape de ceea ce sunt in realitate acesti tipi pletosi, cultivati, sensibili si explozivi mi se pare a fi marele lor succes din anii de inceput, lansat in 1970, "Autostrada". O forta muzicala si o expresivitate sonora iesite din comun, combinate cu un simt al tragicului demn de toata admiratia melomanului:
duminică, 27 aprilie 2008
Hristos a înviat!
vineri, 25 aprilie 2008
Mai poate fi oprit Oprescu?
Ceea ce s-a intamplat in vinerea mare este un eveniment politic si poate sa devina in timp unul cu o importanta mai mare decat ne dam seama acum. Practic, balbaielile Justitiei, poate pilotata de niste politicieni, au victimizat un politician de linie, propulsandu-l in centrul opiniei publice romanesti.
Efectul prim este ca sansele lui Sorin Oprescu sa intre in turul al doilea de scrutin la alegerile p
entru Primaria Capitalei au crescut mult. Daca ajunge primar al Capitalei, are sanse sa mearga pe urmele lui Traian Basescu. Metoda electorala legiferata in Romania, asemanatoare cu aceea din Franta, duce la rezultate asemanatoare.
Este un lucru stiut ca in Franta daca ajungi primar al Parisului te lansezi in politica mare. Avem un fost primar al capitalei Frantei care ulterior, pe capitalul de popularitate castigat, a devenit presedinte al tarii. La fel si in Romania: avem azi un presedinte care s-a lansat pe orbita in anul 2000, devenind surprinzator primarul Capitalei. Aceasta demnitate a fost o racheta pentru Basescu. Victimizat de PSD, a ajuns presedinte al tarii.
Sorin Oprescu, un fel de versiune intelectualizata a lui Traian Basescu, stiutor de rostogolire de vorbe, cu un umor franc de factura asemanatoare cu aceea a "Marinarului", poate sa mearga pe urmele actualului presedinte, daca isi gestioneaza cu grija si maximizeaza capitalul de simpatie pe care si l-a dobandit acum.
Sa trecem acum la ce m-a enervat azi, tot legat de acest subiect. Emisiunea "Fabrica", la Realitatea TV, gazda Cristina Sincai, invitati Cornel Nistorescu si Ion M. Ionita. Gazda pune intrebari. Nistorescu reactioneaza vehement, punandu-l la zid pe Oprescu si victimizandu-l astfel si mai tare.
Ionita intervine rezonabil, Sincai iar intreaba, Nistorescu vehement, punand-o la punct si intreband-o de cand face meseria asta. Acum, nu este treaba mea sa ma bag in seama cand se cearta doi oameni, dar ma deranjeaza cand aceasta se intampla in public intre doi ziaristi. In breasla noastra exista o regula nescrisa, pe care marea noastra majoritate o respectam: rufele ni le spalam in familie.
Cornel Nistorescu nu a procedat astfel. In loc sa se lupte cu ideile si sa combata cum vrea, cu argumente logice insa, ii sare in gat moderatorului si-i pune la indoiala competenta. Asa cum am spus, aceasta ma deranjeaza. Un tamplar, daca are probleme profesionale cu alt tamplar care nu pune gledul ca lumea, il ia de o parte, se inchid intr-o camera si discuta cat vor. Apoi ies la apropitar, zambitori, eficienti, si isi continua treaba.
Domnule Nistorescu, nu se face!
Ionut Dumitru, Raiffeisen: "Ma astept ca BNR sa nu mai mareasca dobanda-cheie"

Economistul-sef al Raiffeisen Bank Romania, Ionut Dumitru, se asteapta ca banca centrala sa nu mai mareasca dobanda-cheie. Dumitru are o singura retinere: eventuala crestere a preturilor la gaze si energie electrica in iulie, care ar putea sa oblige BNR sa intervina totusi cu o noua majorare a dobanzii. Bancarul crede totusi ca nu vom mai vedea gazele si energia scumpindu-se anul acesta, din motive electorale.
Citeste interviul pe Event365
Liviu Voinea: Romania a pierdut sansa de a avea o "aterizare lina"
Directorul executiv al Grupului pentru Economie Aplicata, Liviu Voinea, sustine ca Romania a trecut de momentul in care mai putea avea o "aterizare usoara" si ca va avea, din contra, una fortata. Acest lucru s-ar putea intampla la sfarsitul acestui an sau la inceputul anului viitor. Voinea critica pozitia sefului Biroului FMI in Romania, care sustine ca paritatea leu/euro a ajuns aproape de nivelul de echilibru si critica lipsa de reforme structurale in politica guvernamentala.
Citeste interviul pe Event365
miercuri, 23 aprilie 2008
DINAMITA MUZICALA: Uriah Heep - July Morning
Imi cer scuze, mii de scuze, iertare, dar nu m-am putut stapani, trebuia sa dau asta din embeder, din toate embederele existente, pentru ca este mult prea frumoasa. Exista putine momente in care, in muzica, s-au intalnit atat de frumos intr-un punct de orga rock-ul si muzica progresiva, facand boac cu atata eleganta si sete de absolut. Rezultatul este "July Morning".
Am avut de ales intre mai multe variante. Cele de concert pe care am pendulat sunt extrem de frumoase ca atmosfera si action, dar le lipseste claritatea si puritatea inregistrarii de studio, indiferent ce o mai fi reprezentand la Uriah Heep o inregistrare de studio.
De ce spun aceasta? Pentru ca felul cum nu greseste nici macar o coma solistul David Byron este o lectie pentru foarte-foarte multi muzicieni. Am ales ceea ce mi s-a parut a fi cea mai completa varianta, si ca interpretare, si ca atmosfera. Chiar daca pe ea este Mick Box si nu marele David Byron.
Cine doreste sa se convinga de acest lucru (lipsa oricarei falsari) poate sa caute cu microscopul distonantele, la finalul embederului, unde sunt tot felul de variante live ale acestei piese. Nu le va gasi, pentru ca pur si simplu nu exista. Cine spune ca live nu se poate canta impecabil nu l-a ascultat pe Byron de la Uriah Heep, cu vibrato-ul sau superb care uneori bate terta.
Alcohol, drugs and simphonic prog metal
Uriah Heep a aparut in anul 1970, cu lider al trupei multi-talentatul Ken Hensley, care fusese anterior membru al grupurilor Cliff Bennett’s Toe Fat si The Gods (in care a fost si marele Greg Lake). In anii de inceput, nucleul trupei era format din Hensley, Mick Box (chitara solo) si David Byron (vocal).
Sectia ritmica a suferit multe schimbari , pentru ca si la chitara bas, dar si la tobe s-au aflat diferiti muzicieni. Dintre acestia, probabil ca Paul Newton au fost cel mai important, si pentru ca tatal sau s-a ocupat de managementul trupei.
De-abia odata cu al patrulea album, “Demons and Wizards”, sectia ritmica a fost stabilizata. Lee Kerslake, care anterior cantase cu Hensley in The Gods, a fost adus la tobe, iar Gary Thain (ex Keef Hartley Band) la bas. Diferenta s-a vazut imediat, iar acesta a devenit line-up-ul clasic.
Din pacate, Thain a murit in anul 1975, iar Byron in anii '80, dupa ce fusesera de mai multe ori concediati de trupa, din cauza problemelor pe care le aveau cu alcoolul si cu drogurile. Pacat, poate ar fi cantat si acum... Apoi line-up-urile au continuat sa se schimbe si au aparut pe rand in acest supergrup John Wetton, John Lawson sau Trevor Boulder.
Actuala formula, cu Boulder, Kerslake, Box, Lanzon si Shaw are meritul ca este cea care a rezistat cea mai indelungata perioada de timp. Stilistic, Uriah Heep este o formatie complexa, care trece dincolo de niste biete categorisiri in canoanele unui anumit gen de rock.
In termeni prog, se accepta in genere ca UH este o formatie care transgreseaza intre progressive metal, cu interludii simfonice si o puternica linie muzicala directoare. La inceputuri, au fost influentati de Vanilla Fudge - o trupa peste care nu vom trece doar mentionand-o, cu armonii vocale gen Three Dog Night.
Pe mine insa ma intereseaza mai putin aceste categorisiri, ci mai curand ca, atunci cand ascult muzica, sa ajung in locul in care metafizicul se intalneste cu rationalul si muzele vin sa cante in locul oamenilor. Va doresc sa reusiti si dumneavoastra acest lucru!
Germania - No Angels - Dissapear
Nemtoaicele de la No Angels incep putin cam timid si, la primele grupuri de voci, nu se prea armonizeaza, dupa care isi revin si canta foarte bine o piesa care imi place. Eu cred ca, dupa multa vreme, Germania vine, surprinzator, cu o melodie bunala Eurovision. Cu toate ca piesa nu sare calul si nu este o realizare muzicala iesita din comun, are sanse mari (valoric, ca in rest, stim noi) sa faca o figura frumoasa in finala de pe 24 mai.
Cand am terminat de ascultat aceasta piesa, care pe nedrept ajunge direct in finala de la Belgrad, mi-a venit sa spun ca din francezul Sébastien Tellier, cantand Divine, nu au mai ramas decat pletele.
De ani in sir constat criza de identitate in care se afla cultura franceza, deci si muzica din Hexagon, care nu mai reuseste sa iasa din anonimat decat cu greu, incercand senzatii tari. De la Edith Piaf, Juliette Greco, Salvatore Adamo si Johnny Holliday pana la Sébastien Tellier este o distanta ca de la cer la pamant.
Adrian Vasilescu: Oamenii de afaceri romani, nici in 100 de ani pregatiti de adoptarea euro
Adoptarea monedei europene la inceputul anului 2014 ar putea sa se constituie intr-un imbold pentru Romania. Dar un sondaj Reuters arata ca tara noastra ar putea adopta moneda europeana abia in anul 2015. Sondajul a fost facut pe un esantion de 29 de analisti si strategi. Banca Nationala a Romaniei (BNR) vizeaza renuntarea la leu in favoarea monedei unice europene in anul 2014.
"Reuters poate sa faca un sondaj. Eu stiu un singur lucru: daca noi rezolvam cu rata inflatiei, (n.n.: data trecerii la moneda euro) va fi 2014, 1 ianuarie, indiferent ce spune Reuters", a declarat consilierul guvernatorului BNR, Adrian Vasilescu.
Dosarul meu de urmarire informativa
Cineva caruia îi datorez foarte multe are o idee fixa, ce poate fi pusa pe tapet, de exemplu, într-un roman: omul zdrobit de timpul sau. Nu e cazul meu. A existat însa o pleiada întreaga de insi zdrobiti, în România, de timpul lor. Cine sau ce i-a zdrobit? Foarte simplu: Securitatea, careia eu îi mai spun, dupa cum a procedat Orwell într-un roman al sau, “1984”, Politia Gândirii.
Citeste articolul complet in Ziarul de Vrancea










