© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

Se afișează postările cu eticheta Bokov. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Bokov. Afișați toate postările

sâmbătă, 8 august 2009

SEISMOLOGIE: Scara lui Istrate semnalizeaza cutremurele

Ioan Istrate se pregateste sa introduca un sistem de semnalizare a cutremurelor, pe website-ul sau, in functie de magnitudinea cutremurului previzionat. Deocamdata se pare ca inca nu s-a decis ce fel de imagini-semnalizator sa foloseasca si atunci a postat mai multe tipuri de imagini. Citam exact din postarea sa, in care a anuntat acest fapt:Daca aveti alte idei/sugestii , chiar in privinta numelui va rog s-o faceti in comentarii. Nu doresc sa se numeasca semafor :) Aceasta este prima versiune si este facuta in totalitate de mine…. sper sa va placa. Din pacate ofertele venite din partea cititorilor includeau bani, timp etc.

Verde
- putem avea cutremure de maxim 4 grade pe scara Richter (putem sta linistiti) Galben - putem avea cutremure intre 4 - 5 grade pe scara Richter (putem sta linistiti) Albastru - putem avea cutremure intre 5 - 6 grade pe scara Richter (putem sta linistiti)
Mov - putem avea cutremure intre 6 - 7 grade pe scara Richter (exista sanse sa apara pagube)
Rosu
- putem avea cutremure peste 7 grade pe scara Richter (pericol !!!)

Acest sistem de semnalizare seamana cu acela al lui Viktor Bokov, de pe website-ul Institutului Rus de Cercetari Arctice. Si in acesta avem o simbolizare in culori, asa cum se poate constata urmand linkul, ori in foto dreapta.

Mie mi se pare cea mai buna solutie, pentru ca este foarte sintetica si ofera informatie, nu provoaca stari de spirit adversive, asa cum vom vedea in continuare la cealalta posibilitate analiza de Instrate.

Singura observatie pe care imi permit sa o fac este asupra marimii imaginii, care mi se pare putin cam exagerata. Mi se pare mai potrivit ca aceasta sa fie ceva mai mica, pentru ca oricum cei interesati o vad, la cat de interesati sunt de acest subiect.

Un argument ar fi ca chiar si marimea exagerata a unei imagini poate induce panica aceluia care o vede pe un website, cand intentia este de informare pura.

Cealalta posibilitate pe care o trecem in revista acum este cea a "treptelor" de periculozitate a cutremurului. Prima scara din foto dreapta (2) este corespunzatoare cutremurelor previzionate de 5-6 grade pe Richter.

Asemanator, pentru cutremure de peste sapte grade pe Richter, in dreptul ultimului carioaj, la treptele cele mai inalte, apar niste flacari!

Mi se pare ca acest sistem induce o stare de teama si poate provoca o panica nejustificata, in loc de luarea unor decizii clare, lucide, simple, in astfel de situatii-limita in care putem ajunge.

Personal, mi se pare ca ideea lui Ioan Istrate este foarte buna, chiar daca nu inteleg exact cum anume simte vizionarul apropierea cutremurelor. Am mai explicat insa ca, de fiecare data si cu regularitate, organismul sau reactioneaza corect si previziunea este valabila.

Oricat de intrigant este pentru unii acest fapt. S-a vazut la ultimul cutremur, cel cu epicentrul in zona Capului Kaliakra din Cadrilater.

vineri, 8 mai 2009

SEISMOLOGIE: Luna plina, vom avea cutremure de 3 - 3,5 pe Richter

Cam aceasta este esenta textului postat la codul portocaliu. Un text pe care il vom da integral:

Luna a intrat in faza maxima. Campul magnetic masurat in Bisoca a inceput sa oscileze. S-au modificat campurile electrice in Bucuresti (nu mai avem "Macedonia"), Bisoca, Lopatari si Istrita.

La aceasta ora, nu sunt conditii de producere a unui seism major dar ar trebui sa avem sesime de 3,0 - 3,8 R in Vrancea pentru a intra in normal.
-Semafor modificat la 2009/05/02, confirmat 2009/05/07 16,30 UTC (ora universala)-


si inca urmatorul text, mai jos:

La BISC si LOPT frecventele dominante (culoare deschisa) sunt joase (4,8 Hz si 1,25 Hz) dar la sosire in BUCF avem o frecventa mai mare (7,6 Hz).

In cazul acestui seism, acceleratiile in LOPT si BISC au fost mai mari fata de cea masurata in BUCF dar se poate intampla si invers daca epicentrul ar fi fost in alta pozitie si adancimea cutremurului ar fi fost la peste 120Km. Din acest motiv este riscant un prag de alarmare ridicat. Seismul a afectat mai mult directia Targul Secuiesc - Focsani - Braila.


Iata acum, fara sa fac nici un comentariu, exact ce scrie pe blogul sau Ioan Istrate, in ultima sa postare:

Update 22.30 Un aceasta seara nu va fi un cutremur major.

Update ora 18.00
Vibratile sunt pe un trend crescator.

(doresc sa reamintesc cititorilor ca exista 50% sanse ca acest eveniment sa se intample in Romania si 50% in alta tara )

07.05.09 A aparut iar cifra 20 in legatura cu un eveniment deosebit si numerele de 20.000 si 2.000


Alte informatii:
- Nivelul vibratilor a crescut, dar nu a atins “pragul critic” (sa zicem ca e 7 pe o scara de la 1 la 10)
- Alerta se va declansa doar daca se depaseste acest prag .
- Deocamdata exista o atentionare pentru acest weekend. (asta nu inseamna ca va fi si ceva in acest weekend)

Dar Viktor Bokov, pentru 9 mai, nu da nici un cutremur in Vrancea, asa cum se poate observa in foto 3-4. E ceva pe 8 mai, prin vestul Marii Negre si prin Grecia, dar si pe 9 mai, chiar la Bosfor-Dardanele, dar nu la noi, conform geofizicianului rus.

sâmbătă, 2 mai 2009

SEISMOLOGIE: Sambata seara, week-end in familie, din nou cod portocaliu


Institutul Roman de Seismologie Aplicata a schimbat din nou semaforul de atentionare, de la verde la cod portocaliu. Textul postat langa atentionare (foto 1) este urmatorul:

Campul electric din Bucuresti s-a orientat spre Gura Teghi, avem infrasunete in Lopatari, campurile magnetice si electrice din Bisoca s-au concentrat. Suplimentar avem infrasunete si in Istrita. In acest caz putem avea un seism de 4 R.

In completare, Institutul comenteaza, pe aceeasi pagina, dar putin mai jos
:

La BISC (n.n.: Bisoca) si LOPT (n.n.: Lopatari) frecventele dominante (culoare deschisa) sunt joase (4,8 Hz si 1,25 Hz) dar la sosire in BUCF (n.n.: Bucuresti) avem o frecventa mai mare (7,6 Hz) (foto 2).

In cazul acestui seism, acceleratiile in LOPT si BISC au fost mai mari fata de cea masurata in BUCF dar se poate intampla si inv
ers daca epicentrul ar fi fost in alta pozitie si adancimea cutremurului ar fi fost la peste 120Km. Din acest motiv, este riscant un prag de alarmare ridicat. Seismul a afectat mai mult directia Targul Secuiesc - Focsani - Braila.

Sa mergem mai departe, la previziunea lui Viktor Bokov
pentru perioada 02.05.2009, facuta pe 30 aprilie. Din nou se verifica valabilitatea metodei de predictie a geofizicianului rus.

Asa cum arata TFM Portal...

... Viktor Bokov este un om de stiinta rus din Sankt Petersburg, ce foloseste o metoda de predictie seismica mai putin acceptata de specialisti. El afiseaza pe Internet probabilitatea producerii unui seism in emisfera nordica cu 48 de ore inainte si cu o corectie de 24 de ore.

duminică, 26 aprilie 2009

Ce trebuie sa faci in caz de cutremur?

Nu am pretentia ca sunt seismolog sau specialist in aparare civila si situatii de urgenta. Am crescut insa in Vrancea, exact in Focsani, la cateva zeci de kilometri de Vrancioaia si Andreiasu, locul de unde pleaca marile cutremure vrancene.

La 4-5 ani, in vechea noastra casa pe pamant, am simtit primul cutremur: lampa laganandu-se in tavan si groaza parintilor mei. A urmat marele seism din anul 1977. Apoi cele din 1986 si 1990, asa cum am mai spus. Asemenea lucruri nu se uita. Incerc sa explic in continuare mai jos cam ce fac, ce semne cunosc, de apropiere a unui astfel de sinistru, precum si ce am mai auzit ca se face.

Precizez ca nu am nici un fel de obsesie cu aceste seisme si incerc doar sa ajut.

informare pe Internet

Primul mod in care incerc sa ma informez este pe Internet. Nu cred ca Ioan Istrate (foto 1) poate simti cutremurele, asa cum sustine el ca o face, asa cum nu cred nici ca nu o poate face. Astept in continuare confirmari ale calitatilor acestuia. Credintele mele sunt la limita chestiunilor de ordin metafizic, dar astept confirmari si sunt atent si suspicios. Toma Necredinciosul.

O posibilitate este folosirea informatiilor care sunt transmise deci de Ioan Istrate, pe care personal le urmaresc cu atentie critica si respect pentru un om in etate, care cu siguranta ca a vazut si stie mai multe decat mine.

O a doua posibilitate este folosirea informatiilor venite de pe site-ul lui Viktor Bokov (foto 2), care, asa cum am aratat si in postarea precedenta, sub presiunea lipsei banilor, foloseste metode de predictie foarte neortodoxe pentru noi, cum ar fi de exemplu forma norilor. Senzational este ca aceste predictii sunt de multe ori corecte.

Voi lasa deoparte rapid faptul reliefat in precedenta mea postare, anume ca Bokov a prevazut cutremurul de la noi, de aseara si voi informa asupra unui alt fapt cu adevarat senzational: Viktor Bokov a prevazut cutremurul si tsunami-ul cumplite din largul apelor Indoneziei, de acum cativa ani!

informare din semnele care apar in jurul tau

Voi descrie acum semnele pe care le resimti, simti sau vezi in jurul tau inaintea unui cutremur. Inainte de cutremurul din 4 martie 1977 si dupa acel mic cutremur precursor, ce a avut loc cu doua saptamani inainte, am resimtit un fel de raceala usoara cu dureri in gat si dureri de cap, care mi-au trecut subit in seara cutremurului.

Explicatia mea este ca gatul meu era atunci, ca stare de sanatate, un punct vulnerabil si acolo, in acest punct vulnerabil al meu, hipersensibil in acel moment, am resimtit ceva din unda precursoare a sinistrului. Evident, he-he, nu de cate ori te doare gatul sau spatele vine un cutremur!

Atentie la perioadele in care ne apropiem de luna plina, pentru ca atractia satelitului nostru favorizeaza degajarea de energii telurice, asa cum ridica apele marilor si oceanelor.

Semnele imediate dinaintea cutremurului sunt date de comportamentul animalelor. Dincolo de neliniste si alte astfel de semne banale, trebuie stiut ca in minutele dinainte un cutremur mare cainii si pisicile incep sa urle.

Atentie: cainii, inainte de cutremur, urla ca lupii, asa cum urla de exemplu si cand le moare stapanul, nu latra pur si simplu, cum o fac de multe ori din cauza agitatiei lor organice normale.

Uneori, transmisiile electromagnetice sunt bruiate puternic de sunete insistente, care in unde radio seamana exact cu bruiajul electronic practicat de catre baietii de la Secu asupra postului Europa Libera, pe unde scurte, pe vremea lui Ceausescu.

Cu cateva minute inainte de venirea unui mare cutremur, poti auzi in aer tot felul de zgomote ample nejustificate. Un vecin ne-a povestit, dupa marele cutremur din Vrancea, din 1977, ca statea in geam si auzea ca un mare zornait de lanturi, care se apropia tot mai mult.

pregatirea profilactica: trusa de prim-ajutor; fixarea mobilelor

Stiu ca sunt nedrept, dar ii voi sfatui acum pe cititorii site-ului meu sa faca lucruri pe care stiu ca trebuie sa le fac, dar inca nu le-am facut eu insumi. Nu strica o trusa de prim-ajutor. Mobilele trebuie fixate, pe de alta parte, daca este posibil, in tavan si in podea, sau prin fixarea in tavan si in podea.

Fixarea in podea este necesara pentru ca mobilele sa nu plece din locul unde sunt. Este una sa-ti plece un taburet si alta sa vina dupa tine prin casa un sifonier plin cu haine. Fixarea in tavan este esentiala, pentru ca mobilele sa nu cada peste tine si pentru ca, prin presiune, ele sunt fixate implicit si in podea.

La orice magazin de genul "Do it yourself", precum cel de pe Soseaua "Stefan cel Mare" din Capitala, de la Lizeanu, ori precum magazinele Bricostore, se vand tiranti reglabili cu filet, avand la capat discuri de metal, precum cel din foto de mai jos. Prin fixarea acestora cu un capat in tavan si celalalt in capacul de sus al sifonierului, de exemplu, dulapul devine extrem de bine fixat in locul in care se afla.

In iunie 1990, stateam in caminul studentesc, la etajul trei si aveam niste etajere cu rafturi, care se fixau ferm in tavan si podea exact cu astfel de tiranti. La cele doua cutremure, aceste etajere, aparent extrem de aventuroase constructiv, nici nu s-au clintit.

Viktor Bokov a prevazut cutremurul de sambata seara din Vrancea

click pentru marirea imaginii

Asa cum se poate observa aici, geofizicianul rus Viktor Bokov, despre care am mai scris si anterior, a prevazut ca in Vrancea va avea loc un cutremur.

Bokov, membru al Academiei de Stiinte a Federatiei Ruse, este un om de stiinta extrem de respectat, care insa de cativa ani nu prea mai are aceleasi fonduri mari alocate de catre Kremlin si se bazeaza si pe donatii. Pe de alta parte, din cauza limitarii fondurilor, Viktor Bokor foloseste in buna masura metode destul de neortodoxe, precum forma norilor sau emanatiile de gaze din scoarta terestra, ori dispunerea cetei.

Chiar si in aceste conditii, Bokov a prevazut acest seism minor pe site-ul sau. Sa mergem acum mai departe. Pe blogul oficial al lui Ioan Istrate, acesta a scris acum trei zile urmatoarele cuvinte socante:

20.04.09 Se poarta discutii fulger despre: VIATA DUPA MOARTE. Aud vorbindu-se despre incendii, scoli din Bucuresti - Suceava si despre Antibiotice Bucuresti.

Postul pus de Istrate poate fi vazut in foto. Cuvintele publicate de catre Istrate intra in contradictie cumva cu ceea ce a publicat in aceasta seara:

Vibratiile au inceput sa scada. Atentionarea ia sfarsit prin evenimentul de azi. Cutremurul de azi nu are replici.

Sa ne ajute Dumnezeu si sa fie asa!

duminică, 12 aprilie 2009

Chinezii stau in masini pe langa en-gros-uri, asteptand cutremurul

Pe Blogul lui Ion Istrate, omul care sustine ca poate sa prevesteasca exact cand va avea loc marele si asteptatul cutremur, am vazut de mai mult timp, in seara trecuta, anuntul ca, pe langa Doraly, Europa si Dragonul Rosu s-au adunat chinezii si stau in masini, asteptand sa vina cutremurul.

Sincer sa fiu, mi se pare tragicomic. Un clarvazator chinez a prevestit ca in aceasta noapte va fi acest mare cutremur. Ideea este ca nu reiese, din felul cum scrie Istrate, daca acesta va avea loc in Romania sau undeva in alta parte in lume.

Oricat de mormaielnic si ironic sunt cand vine vorba despre OTV, de data aceasta au facut si un lucru bun: o reporterita a plecat cu camera si cu microfonul la fata locului si a facut niste vox-uri cu cativa chinezi, care intr-adevar stau in masini pe la aceste magazine en-gros.

Culmea este ca toti cei intervievati se aflau la volan, stateau cu mainile pe volan si aveau si centurile de siguranta puse!


La ce le foloseste centura de siguranta noaptea, in Expo Market Doraly? Greu de inteles.

Eu si cutremurele

Oricum, trebuie sa marturisesc ca am amintiri destul de neplacute legate de aceste cutremure.

Cel din 1977 m-a prins in casa, in centrul Focsaniului. M-am zgaltait in toate directiile de mi-au fluturat tot dintii prin gura.

Pe 31 august 1986 eram acasa la ai mei, pe timpul verii. M-a prins tot in casa, la etajul 1, in blocul in care stateam in centrul Focsaniului. Mi s-a parut mai groaznic decat cel din 4 martie 1977, pentru ca a fost foarte lung si haotic.

Cele doua din vara anului 1990 m-au prins in Galati. Primul, cel de seara, m-a gasit la ora culcarii, in camin, la etajul 3, iar al doilea in redactie la "Noduri si Semne", pe Calea Domneasca. Tin minte ca am iesit in fuga in strada si driblam cateva masini care aveau tendinta sa-mi vina in ajutor, sa ma tina de mana cu anvelopele, pe trotuar.

Sa ne fereasca Dumnezeu!...

Site de predictii ale cutremurelor

Acum despre lucruri serioase. Viktor Bokov este un cercetator rus extrem de serios, care are insa propriile sale metode originale de predictie a cutremurelor. Care chiar dau rezultate, asa cum se poate vedea, de exemplu, aici: a prevestit devastatorul tsunami din Asia de Sud-Est cu doua zile inainte.

Majoritatea cutremurelor din Romania, anuntate de institutul condus de Marmureanu (caruia eu ii zic Cutremureanu), pe care eu le monitorizez de cativa ani, comparand predictiile lui Bokov, se regasesc pe hartile zilnice date de acesta. Conform informatiilor de pe site-ul sau, daca oamenii si in primul rand autoritatile i-ar urmari predictiile, ar putea sa fie salvate o multime de vieti omenesti.

Imi doresc sa nu experimentez deloc pe pielea mea adevarul acestor afirmatii ale lui Bokov. Daca doriti sa intrati pe acest site, iata aici versiunea sa in engleza. Pe aceasta pagina, click Browse archive si apar predictiile. Acelasi browsing de arhiva cu predictii poate fi accesat si direct la acest link.

nota: Nikos de pe OTV, ai putea sa fii mai prudent in ceea ce afirmi, ca esti din Grecia. Santorini stie de ce.