Cresterea economica facuta cu orice pret va distruge civilizatia, a declarat pentru postul de televiziune Z1 TV fostul presedinte al Cehoslovaciei, Vaclav Havel.
Havel s-a pronuntat si pentru regularizarea pietelor financiare.
"Daca este reglementata ici si colo de mana invizibila a pietei, poate ca bancile nu vor mai da faliment, dar reglementarea nu ar schimba cu nimic aceasta cursa pentru consum", a explicat Havel.
"Oamenii au nevoie de un fel de revolutie existentiala, de un soc, pentru a-si regasi sufletul", a conchis acesta.
Pe de alta parte, intr-un interviu pentru Associated Press, Havel a explicat ca materialismul fara nici un fel de constrangeri nu este libertate si democratie.
Vaclav Havel a atras atentia ca societatea ar trebui sa-si aminteasca mereu lupta pentru existenta a omului simplu, in special a celui mult prea sarac pentru a investi.
"Este un avertisment in privinta ideii ca intelegem lumea, ca stim cum se misca lucrurile", a spus Havel, adaugand: "Este un avertisment asupra semetiei economistilor care au impresia ca inteleg totul si au toate lumea la picioarele lor, explicabila din punct de vedere stiintific".
"Problema cea mai mare este incotro se indreapta civilizatia moderna", a spus Havel AP. "Cred ca, in perioada urmatoare, omenirea va avea de luat mai mult decizii serioase asupra directiei in care se va indrepta".
O schimbare istorica profunda
Intr-adevar, dupa parerea noastra omenirea trece acum printr-o schimbare profunda. Una la fel de profunda ca trecerea de la feudalism la capitalism.
Peste zece sau 15 ani, fata lumii va fi atat de schimbata, incat exista posibilitatea sa ne uitam atunci la lumea de azi cam cum ne uitam acum la lumea antica a omului.
Epoca sclavagista a durat milenii, cea feudala peste un mileniu, cea capitalista vreo trei secole. Prefacerile omenirii se produc tot mai repede, devenind in tot mai mare masura extrem de greu de stapanit, de controlat de catre ratiunea umana. Aceasta poate sa duca la mari framantari sociale si haos.
Ceea ce se intampla acum pe plan economic si financiar este numai un aspect al problemei, una deosebit de complexa. Consecintele scaparii lucrurilor din haturi ar putea sa fie extrem de grave.
marți, 7 octombrie 2008
CRIZA ECONOMICA: Havel - "Oamenii au nevoie de un soc, pentru a-si regasi sufletul"
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)










Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu