Iara procedez la fel: piesa "Meditazione" a acestor italieni este doar "carligul". Fara discutie, este un cantec superb, un eveniment muzical in sine, un cristal perfect si simplu. Baletul De Bronz al acestei trupe unice suna insa altfel. "Meditazione" este de pe primul lor album, Sirio 2222, care este orientat mai curand catre un soi de psych-rock, gen Jimmi Hendrix.
Celelalte piese de pe acest album nu demonstreaza foarte multe si lipsa de originalitate este evidenta (cu exceptia piesei din embeder, care e o perla in sine). Daca ascultati cu atentie toata piesa, observati ca, din regiunea sa mediana, se intampla un accident sonor: brusc, expozitia este reluata, cu un keyboards extrem de angoasat in spate, care schimba complet atmosfera muzicala si trimite intr-un dark-psych-prog. Este un fel de "spre asta ne indreptam. stop. atentie. stop. avem si idei originale, si inca in ce masura! stop.".
Aici se aude practic prima data foarte originalul sound al acestei trupe, pe care-l regasim in intreaga sa splendoare dark-prog-simfonica pe marele lor album, "Ys". Ys, de asemenea scris Is sau Ker-Is in bretona, dar si Ker-Ys in franceza (ker inseamna oras in bretona), era un oras mitic, despre care se spune ca ar fi existat in Golful Douarnenez, in Britania, care ar fi fost inghitit de Oceanul Atlantic.
Albumul lui Balletto Di Bronzo este unul dintre multele albume programatice, cu tema, scrise in muzica progresiva. Extrem de original, are o prima sectiune, care dureaza peste 15 minute si care imi place foarte-foarte mult, numita "Introduzione".
Tema acestei sectiuni muzicale a albumului este simpla, un strigat melodic continand o extraordinara disperare existentiala, pentru care vocea solistului Gianni Leone (o mare figura, un poliinstrumentist care canta la pian, orga, moog, mellotron, spineta si celesta), destul de rigida de altfel, este foarte potrivita.
Insolitul acestei Introduzione este dat de suprapunerea dintre un fals ritm de reggae music si angoasanta orga care comenteaza tema-solist. Nebunia este ca pe aceasta tema se intampla ceva ce vezi destul de rar, chiar si in muzica progresiva: Leone canta in gama dodecafonica, intai cu vocea, apoi cu intreaga trupa, pe toate instrumentele. Evident, exista trupe care au pasaje dodecafonice, dar o abordare complet structurata in acest mod este, credem noi, o raritate.
Dodecafonismul, sau tehnica celor 12 note, a fost folosita pentru prima data in muzica de catre compozitorul austriac Arnold Shoenberg, care a consternat lumea la inceputul secolului XX, apoi a facut furori cu muzica sa abstracta sonor. A fost un curaj nebun din partea Baletului De Bronz italian sa cante asa si merita tot respectul nostru.
Va las placerea sa descoperiti acest album unic, cu playlistul Introduzione - Primo Incontro - Secondo Incontro - Terzo Incontro - Epilogo, intai la finalul embederului de mai sus, apoi, daca doriti sa aprofundati, si din alte surse, pentru a asculta discografia completa acestei alte trupe italiene sofisticate si inedite.
joi, 8 mai 2008
DINAMITA MUZICALA: Il Balletto Di Bronzo - Meditazione
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)










2 comentarii:
Inca un "papa bun", vorba Ricai. Interesanta si frumoasa "Meditazione", cea mai reusita din cele ce se pot asculta pe acest embeder, in opinia mea. Micul intermezzo median in stil clavecinistic este surprinzator, intr-adevar, si te intrebi parca ce cauta acolo.
Mai vreau. Nu va uitati la acei necunoscuti care va indeamna sa ne lasati in pace cu muzica "progresista". Sa te tot miri cate bijuterii muzicale ale genului exista si sa-ti dai palme ca n-ai stiut si nu te-ai bucurat de ele pana acum - cazul meu.
Orpheus
Inca dinainte de a da drumul piesei, am stiut ca e de mare exceptie, si asta doar ghidandu-ma dupa cuvintele-cheie din articol: "psych-rock" (bun, mi-am zis)- "Hendrix"(Hell, yeah!), "keyborads extrem de angoasat" (la cuvantul asta eram deja in extaz), "Ker-Ys", oras mitic (back to childhood), "disperare existentiala" (Dis Mio, melodia asta e de mine!), cuvantul "dodecafonism" pur si simplu imi place- suna intr-un mare fel, "muzica abstracta sonor" (daaaaa!).
Da, mi-a placut, din nou- deja incep sa nu ma mai mir. Am ascultat si "Primo Incontro" (exista acolo niste acorduri care m-au facut sa ma gandesc la Phoenix. Nu stiu de ce, dar asa mi-a luat-o mie razna mintea) si "La tua casa"- mai pamanteana, simpla, fainuta, relaxanta- mi-a placut si ea.
(Aprofundati, zise maestrul.
Aprofundam, Maria Ta!)
Oricum, cu ocazia asta m-am mai bucurat si de nitelus Hendrix, ca tot am vazut referirea facuta la el, si parca-l uitasem (5 minute rusine pentru mine). "All along the watchtower", "Purple Haze" sau "Hey Joe" (vreau la maaaaare!!!), si m-am uitat si la videoclipuri din concerte.
Ce mai, iar am facut echilibristica pe sfoara timpului.
Trimiteți un comentariu