DINAMITA MUZICALA: Uriah Heep - July Morning

Imi cer scuze, mii de scuze, iertare, dar nu m-am putut stapani, trebuia sa dau asta din embeder, din toate embederele existente, pentru ca este mult prea frumoasa. Exista putine momente in care, in muzica, s-au intalnit atat de frumos intr-un punct de orga rock-ul si muzica progresiva, facand boac cu atata eleganta si sete de absolut. Rezultatul este "July Morning".

Am avut de ales intre mai multe variante. Cele de concert pe care am pendulat sunt extrem de frumoase ca atmosfera si action, dar le lipseste claritatea si puritatea inregistrarii de studio, indiferent ce o mai fi reprezentand la Uriah Heep o inregistrare de studio.

De ce spun aceasta? Pentru ca felul cum nu greseste nici macar o coma solistul David Byron este o lectie pentru foarte-foarte multi muzicieni. Am ales ceea ce mi s-a parut a fi cea mai completa varianta, si ca interpretare, si ca atmosfera. Chiar daca pe ea este Mick Box si nu marele David Byron.

Cine doreste sa se convinga de acest lucru (lipsa oricarei falsari) poate sa caute cu microscopul distonantele, la finalul embederului, unde sunt tot felul de variante live ale acestei piese. Nu le va gasi, pentru ca pur si simplu nu exista. Cine spune ca live nu se poate canta impecabil nu l-a ascultat pe Byron de la Uriah Heep, cu vibrato-ul sau superb care uneori bate terta.

Alcohol, drugs and simphonic prog metal

Uriah Heep a aparut in anul 1970, cu lider al trupei multi-talentatul Ken Hensley, care fusese anterior membru al grupurilor Cliff Bennett’s Toe Fat si The Gods (in care a fost si marele Greg Lake). In anii de inceput, nucleul trupei era format din Hensley, Mick Box (chitara solo) si David Byron (vocal).

Sectia ritmica a suferit multe schimbari , pentru ca si la chitara bas, dar si la tobe s-au aflat diferiti muzicieni. Dintre acestia, probabil ca Paul Newton au fost cel mai important, si pentru ca tatal sau s-a ocupat de managementul trupei.

De-abia odata cu al patrulea album, “Demons and Wizards”, sectia ritmica a fost stabilizata. Lee Kerslake, care anterior cantase cu Hensley in The Gods, a fost adus la tobe, iar Gary Thain (ex Keef Hartley Band) la bas. Diferenta s-a vazut imediat, iar acesta a devenit line-up-ul clasic.

Din pacate, Thain a murit in anul 1975, iar Byron in anii '80, dupa ce fusesera de mai multe ori concediati de trupa, din cauza problemelor pe care le aveau cu alcoolul si cu drogurile. Pacat, poate ar fi cantat si acum... Apoi line-up-urile au continuat sa se schimbe si au aparut pe rand in acest supergrup John Wetton, John Lawson sau Trevor Boulder.

Actuala formula, cu Boulder, Kerslake, Box, Lanzon si Shaw are meritul ca este cea care a rezistat cea mai indelungata perioada de timp. Stilistic, Uriah Heep este o formatie complexa, care trece dincolo de niste biete categorisiri in canoanele unui anumit gen de rock.

In termeni prog, se accepta in genere ca UH este o formatie care transgreseaza intre progressive metal, cu interludii simfonice si o puternica linie muzicala directoare. La inceputuri, au fost influentati de Vanilla Fudge - o trupa peste care nu vom trece doar mentionand-o, cu armonii vocale gen Three Dog Night.

Pe mine insa ma intereseaza mai putin aceste categorisiri, ci mai curand ca, atunci cand ascult muzica, sa ajung in locul in care metafizicul se intalneste cu rationalul si muzele vin sa cante in locul oamenilor. Va doresc sa reusiti si dumneavoastra acest lucru!