Nu stiu ce a discutat Ionut Lupescu in aceasta seara, dupa meciul lui Shakhtior 
cu Olympique Marseille de pe Stade Velodrome si nici nu ma intereseaza prea mult, pentru ca Lupescu jr. este pentru mine, ca om, o mare dezamagire si cred ca Il Luce il zdrobeste cu personalitatea sa extrem de puternica.
Discutia dintre cei doi mi se pare ca aceea dintre un tanar aspirant la credinta budista, versiunea tibetana si Dhalai Lama, la Dharamsala-n pridvor. Oricum, readuc in prim-plan analiza mea de pe 12 septembrie 2008, in care explicam lucruri care inca mai sunt mestecate si acum de presa sportiva, iar uneori chiar sunt spuse.
O fac pentru ca analiza mea, asa cum se va putea constata, este azi mai actuala decat oricand: avem mare nevoie de Mircea Lucescu si, asa cum am vazut in orele trecute, se pare ca Mircea Sandu presedinte FRF este principalul obstacol in calea acestui deziderat, asa cum a fost intotdeauna.
Mircea Lucescu este cea mai buna solutie, in acest moment, pentru echipa nationala de fotbal a Romaniei si vom explica, in cele ce urmeaza, de ce noi credem ca lucrurile stau astfel.
In lume exista cateva tipuri de antrenori mari. Unul este genul de antrenor care ia o echipa de necunoscuti, pe care ii vede cu un ochi tipic descoperitorilor de talente.
Apoi lucreaza foarte mult timp cu ei si face din ei o echipa. Acesta este un gen de antrenor despre care voi detalia mai putin, pentru ca exemple foarte apropiate timpurilor actuale sunt destul de putine.
Echipele de fotbal, fie ele nationale sau de club, nu mai au timp sa astepte o formare indelunga a unei echipe si astfel de formatori nu mai apar aproape deloc, pur si simplu pentru ca nu au timp la dispozitie pus de diriguitorii echipelor de fotbal.
Un astfel de antrenor a fost uriasul Helmut Schon. A preluat Nationala Germaniei Federale in anul 1964, urmandu-i la carma acestei echipe lui Sepp Herberger, alt mare antrenor.
Echipa Germaniei de Vest nu a obtinut imediat rezultate, ci in timp. In 1966 a participat la turneul final al Cupei Mondiale. In anul 1970, la urmatoarea Cupa Mondiala, din Mexic, s-a clasat pe pozitia a treia. A crescut valoric lent si sigur. In anul 1972 a devenit campioana Europei, iar in anul 1974 a castigat Cupa Mondiala.
Exemplul romanesc cel mai notoriu este Stefan Covaci, care a pus la punct nu numai o mare echipa, Ajax Amsterdam, dar influenta sa a fost atat de mare, ca sistemul de joc Covaci se vede si acum la clubul olandez si este invatat in continuare aici inca de la echipele de juniori III.
Putem continua si cu alte exemple, dar nu acesta este scopul nostru. O alta categorie de mari antrenori sunt facatorii de echipe. Sa dam un exemplu foarte apropiat si drag noua. Un astfel de facator de echipe este Florin Halagian. Prin 1984, Steaua Bucuresti a facut un cantonament-trial de vara, la care Hala a vazut jucand peste 120 de jucatori din intreaga tara, dintre care a ales un lot.
Din acest lot a facut o echipa, pe care apoi a preluat-o Emerich Jenei si a dus-o pana la castigarea Cupei Campionilor Europeni, in 1986. Un alt astfel de facator de echipe este si Mircea Lucescu, care a format o echipa de club, Corvinul Hunedoara, apoi o alta, Dinamo Bucuresti, venind cu o parte dintre elevii sai de la Corvinul, apoi Nationala din 1986, care a fost matricea Nationalei din 1990 si 1994.
O a treia categorie de antrenori mari sunt capacitorii, adica acei antrenori care iau o echipa bine pusa pe teren si o duc la marea performanta. Un astfel de capacitor a fost Jenei, din motive pe care le-am explicat mai sus. Un altul a fost Puiu Iordanescu, care a luat o echipa facuta de Lucescu si apoi formata si reformata, succesiv, de catre Cornel Dinu si Mircea Radulescu, ducand-o la succesele din 1994 si, partial, 1996 si 2000.
Intre timp, singurul dintre acesti antrenori care a continuat sa antreneze la nivel de varf al performantei a fost Mircea Lucescu. Acest antrenor extraordinar are abilitatea de a intelege care sunt exact punctele forte si cele slabe ale jucatorilor pe care ii are si de a crea pe teren o imbinare intre acestia, un mecanism din care rezulta o echipa de varf. Asa a facut la Galata, din multi jucatori imprumutati sau aflati la final de cariera.
Defapt, cam asa a procedat peste tot. Mircea Lucescu, din punctul meu de vedere, este cel mai complex antrenor roman, cel mai aproape de antrenorul total dintre toti antrenorii romani, in logica celor pe care le-am expus anterior. Este deopotriva si un formator, si un facator, si un capacitor.
In acest moment, Nationala Romaniei este pe targa, asa cum am prevestit ca se vor petrece lucrurile inca de cand a venit Piturca. Avem impresia ca jucatorii nu au valoare, a aparut teoria toxica a rezervorului de talente mic, jucatorii sunt debusolati si, dincolo de faptul ca nu stau deloc bine cu caracterul, oricum sunt inclinati sa se concentreze preponderent la echipele de club care ii platesc.
Aici intervine nevoia de a avea un antrenor care sa-i ia pe acesti jucatori si sa-i faca sa joace impreuna. Mai ales ca Lucescu sr. este un excelent pedagog, un tip care se impune si este respectat. Tin minte ca, pe vremea cand antrena Besiktas Istanbul, avea un conducator de joc, Sergen Yalçın, pe care Galatasaray il imprumutase, in sezonul 2000-2001, la Trabzonspor.
Motivul? Numai la fotbal nu-i statea capul inainte de meci, atunci cand in ziua urmatoare erau curse de cai, la care paria cu patima. Mircea Lucescu l-a readus pe acest fotbalist extraordinar de talentat la Besiktas si l-a capacitat. Cum? Absolut fascinant: inainte de meciuri statea jumatate de ora cu Sergen Yalçın si completa fisele de pariuri impreuna cu acesta.
Rezultatul? Dupa aceasta jucatorul zburda efectiv, asa cum se poate constata aici sau aici, ori aici. Va dati seama ce face Mutu cu Lucescu antrenor?
Mircea Lucescu este omul potrivit sa preia acum Nationala Romaniei, pana cand nu ne omoara actualul antrenor si ultimele sanse de a ne califica la Mondialul din Africa de Sud.
Postări
