© Toate materialele de pe acest blog sunt protejate de Legea Drepturilor de Autor si pot fi reproduse numai cu acordul explicit al autorului. Incalcarea drepturilor de proprietate intelectuala se pedepseste conform Codului Penal.

Se afișează postările cu eticheta Lucescu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lucescu. Afișați toate postările

duminică, 11 octombrie 2009

FOTBAL - NATIONALA: Greselile lui Razvan Lucescu

Am postat poza de mai jos a lui Razvan Lucescu, la paritate cu aceea a lui Radomir Antic (foto dreapta), pentru ca ea exprima foarte bine haosul care l-a cuprins pe tanarul antrenor, in timpul meciului de ieri, cu Nationala vulpoiului si marelui antrenor sarb Antic.

Iar cu aceasta deja pot spune ca m-am referit la prima greseala facuta de Razvan: s-a bulibasit (cel putin dupa pauza), iar lucrul acesta s-a vazut imediat in jocul echipei.

Trebuie sa intelegem foarte clar ca este vorba, in jocul de fotbal, despre 11 baieti in chiloti si tricouri frumos colorate, de obicei cu un nivel intelectual destul de scazut.

Fotbalul nu este, ca rugby-ul, un sport al domnilor ingineri, profesori si medici, care-si dau jos manusile si se iau la tranta dreapta, ci are alte calitati, cum ar fi spectaculozitatea a ceea ce se intampla cu balonul rotund, in functie de cat de indemanatici sunt cei care lovesc in el. Dar Mutu sau Rat nu sunt intelectuali, ci niste baieti foarte simpli si influentabili.

Ia uite ce a facut, in numai cateva zeci de luni, din baietii sai foarte simpli si influentabili (ca nu e nici o diferenta de intelect, trebuie sa fim siguri de aceasta) Radomir Antic, acest urias antrenor de fotbal!

Inainte de venirea sa, Nationala Serbiei era o ruina si o rusine nationala. Pe fostul mare fotbalist Dragan Džajić il cautau p'acas' mascatii, ca si pe Vladimir Cvetković sau Miloš Marinković, iar a vorbi despre mafia din fotbalul sarbesc era un loc comun, unul cam ca in Romania.

O mafie insa mult mai periculoasa, cu legaturi directe cu extrema dreapta a lui Vojislav Šešelj, cu fostii luptatori separatisti sarbi din timpul Razboiului din fosta Iugoslavie, care executasera in masa croati catolici si in primul rand sarbi si albanezi musulmani, cu insi ce comandasera si participasera la asasinarea premierului Zoran Đinđić.

Greselile lui Lucescu Jr. sunt multe. Imi permit sa pomenesc numai de cateva aici. De la salutul dintre echipe, am remarcat diferenta de talie dintre jucatorii celor doua echipe: sarbii erau un cap peste noi. Razvan a pus pe teren o echipa de pitici.

Vasile Maftei ete un baiat admirabil, dar la Urziceni are in fata un cal inalt si solid, pe Nicu Epaminonda, reprofilat extrema, iar in spate este alt talan: George Galamaz. Cireasa nu explodeaza.

Ce sa faci la Nationala cu Dacian Varga la Neven Subotic (de exemplu) si cu Radoi la Nikola Zigic? De obicei, te chinui, iar aceasta cand nu o patesti rau de tot, adica daca pe teren nu este Expresul Milan Jovanovic...

La fel, Razvan Rat este un jucator foarte bun, dar la Shakhtior il are in spate pe Chygrynskiy, un golem de 1,90 m, simultan posesorul unei diplome in arte liberale, deci baiat destept. Eu am obiceiul sa spun ca jucatorii de talie mica, precum Maftei, Rat, Gigel Bucur sau Dacian Varga au nevoie sa le pui pe teren bodygarzi, ca sa se poata manifesta si sa-si arate calitatile.

Ce sa faca singur bietul Razvan Rat in fata furiei lui Milos Krasic, in conditiile in care Adrian Cristea visa pe teren la gagici topless si dadea calcaie, la sincron cu Adi Mutu? Nu ca Cristian Chivu, pe de alta parte, nu ar fi baiat destept si el, dar uitati-va la talia sa si comparati-l cu ucrainianul care, mai nou, joaca pe Camp Nou.

Apoi faceti legatura cu tipii duri si vanosi care il gardeaza pe Chivu la Internazionale Milano. Concluzia mea este ca nu poti sa faci o echipa de pitici. Fenomenul Spania, cu extrem de multi jucatori de talie mica, este posibil numai in conditiile in care acesti jucatori au fost caliti si selectati in probabil cel mai bun campionat din Europa: Primera Division. Este bine de asemenea sa nu uitam ca pe-acolo, prin atacul Spaniei, mai exista si Guiza, un tip agresiv si calos de 1,80 m.

Sa vorbim acum putin despre partea pedagogica a lucrurilor. Voi aminti despre legendarul antrenor francez Aimé Jacquet, care a renuntat deliberat la trei mari jucatori: Jean-Pierre Papin, Eric Cantona, or David Ginola. Masura, cel putin in privinta lui Eric Cantona, a fost si una pedagogica, pentru ca marele conducator de joc il sfida pe fata pe Jacquet.

Rezultatul a fost spectaculos: Franta a castigat in anul 1998 primul sau titlul mondial. Nu spun ca, fara Adi Mutu si Adrian Cristea, romanii i-ar fi invins pe sarbi en-fanfare, dar cred ca Lucescu Jr. are o perceptie eronata asupra masurilor pedagogic-motivationale tipice lui Lucescu Sr., despre care am mai scris.

In viziunea mea, Cristea si Mutu trebuiau tinuti in tribuna la Belgrad si jucati la Piatra Neamt, ori chiar trimisi acasa, dupa escapada de saptamana trecuta. Asemenea aventuri de adolescenti intarziati nu pot fi tolerate. Pe de alta parte, saritura cretina, de balerin beat, in urma careia Cristian Chivu a luat rosu direct, trebuia sa se soldeze cu un avertisment disciplinar.

Mesajul era simplu: domnule Chivu, mai faceti asa si nu veti mai fi selectionat. Este de necrezut si nu poti sa te gandesti, la un tip care il incanta pe durul Jose Mourinho, ca o asemenea greseala (in cel mai bun caz) nu este menita sa mascheze dorinta jucatorului de a-si lua liber pana la urmatorul meci cu adevarat important din Serie A.

Rolul unui antrenor este esential. Am avut un antrenor posac, isteric, conservator pana la desuetudine, pre nume Piturca. Echipa a jucat ca el. Lucescu Jr. s-a pierdut cu firea. Rezultatul a fost ca si jucatorii lui s-au pierdut complet cu firea. Aceasta este morala pe care trebuie sa o tragem.

NOTA: Dedic acest comentariu tuturor prietenilor, colegilor si colaboratorilor mei, care s-au enervat aseara in timpul meciului, fumand doua cutii de bere si band doua pachete de tigari, apoi au scris depre necazul lor (enumerare in ordinea actuala din blogroll-ul meu): Niku Electriku, Cristian China, Florin Irimia, Mihai Malaimare, Silviu Brizu, Eugen Istodor, Cristian Scutariu, Adrian Georgescu, Alin Buzarin si Catalin Tolontan.

luni, 5 octombrie 2009

FOTBAL - NATIONALA: Lotul lui Razvan Lucescu pentru meciurile cu Serbia si Insulele Feroe

Portari: Coman, Pantilimon, Tătăruşanu
Fundaşi: Maftei, Panin, Rădoi, Chivu, Galamaz, Goian, Raţ, Neşu
Mijlocaşi: Mara, T. Bălan, I. Apostol, N. Grigore, Ghioane, C. Lazăr, Varga, Adrian Cristea
Atacanţi: Marica, Mutu, G. Bucur, Andrei Cristea
Morala acestei selectii predate de catre Razvan Lucescu este una foarte pedagogica. Sa o analizam. Exista cativa jucatori care s-au remarcat in ultimele saptamani, care pana acum nu au fost selectionati la Nationala si pe care Razvan i-a luat acum.

Ma refer la Panin, Galamaz, Tibi Balan, Nicolae Grigore (fostul rapidist este in premiera convocat la lotul national) si Dacian Varga. Iar morala acestei selectii facute de Razvan acum, cand isi si poate permite sa aduca sange proaspat in catitati mai mari, ca tot nu mai avem ce pierde in afara de lanturi, este: jucati, baieti, jucati, ca, daca veti juca, va selectionez; nu am parti-pris-uri si va vad imediat.

Acest mod de lucru este o racheta in spatele fotbalistilor romani, care inteleg ca au acum o sansa sa se afirme, intr-un nou lot national, in curs de formare, in care isi pot gasi locul acum, asa cum nici nu sperau ca ar fi posibil acum foarte putin timp. Prin primavara, cand selectioner era un ins cu al carui nume nu mai vreau sa ii jignesc pe vizitatorii mei, prin pomenirea acestuia.

vineri, 4 septembrie 2009

FOTBAL - NATIONALA Titi Dumitriu: "Francezii nu pun osul"

Fost secund al primei reprezentative a României la Cupa Mondială din 1994, tehnicianul oferă o rază de speranţă tricolorilor în meciul cu Franţa. El e convins că jucătorii lui Raymond Domenech au mai multe interese la echipele lor de club.

De când nu mai antrenează, Dumitru Dumitriu s-a transformat într-un veritabil analist sportiv. Fostul antrenor al Stelei şi "secund" al generalului Anghel Iordănescu la echipa naţională, tehnicianul a rămas acelaşi critic fin atunci când vine vorba de gruparea din Ghencea sau de prima reprezentativă.

Ţiţi a vorbit, pentru evz.ro, despre şansele naţionalei lui Răzvan Lucescu mâine pe "Stade de France". Fan nedeclarat al lui Lucescu junior, Dumitriu e convins că tricolorii pot da lovitura în meciul împotriva Franţei, în ciuda faptului că Raymond Domenech are în gestiune una dintre cele mai bune generaţii din istoria fotbalului francez.

"Băieţii lui Domenech sunt prea preocupaţi de situaţia de la club şi nu pun osul la echipa naţională", e convins Ţiţi Dumitriu, care spune că pe "Stade de France" va fi un meci strâns... citeste interviul aici

miercuri, 2 septembrie 2009

FOTBAL - NATIONALA: Lotul lui Razvan. Dubii si nelamuriri

Portari: Danut Coman (FC Brasov), Costel Pantilimon (FC Timisoara) si Ciprian Tatarusanu (FC Steaua Bucuresti)

Fundasi: Cristian Sapunaru (FC Porto), Vasile Maftei (CS Unirea Urziceni), Mirel Radoi (Al-Hilal), Dorin Goian (US Palermo), Cristian Chivu (FC Internazionale Milano), Marius Constantin (FC Rapid Bucuresti), Razvan Rat (FC Sahtior Donetk) si Mihai Nesu (FC Utrecht)

Mijlocasi: Bogdan Mara (CFR 1907 Cluj), Mihai Roman (FC Brasov), Iulian Apostol (CS Unirea Urziceni), Paul Codrea (AC Siena), Tiberiu Ghioane (FC Dinamo Kiev), Costin Lazar (FC Rapid Bucuresti), Maximilian Nicu (Hertha BSC), Romeo Surdu (FC Steaua Bucuresti), Adrian Cristea (Dinamo Bucuresti)

Atacanti: Ciprian Marica (VfB Stuttgart),Gigel Bucur (FC Timisoara), Ionut Mazilu (Arsenal Kiev).

De la precedenta mea postare pe acest subiect, au survenit doua schimbari in lotul lui Razvan Lucescu pentru meciurile cu Franta si Austria. Prima este cea a accidentarii lui Ionel Danciulescu, in locul caruia a fost convocat Printul din Stefan cel Mare Adrian Cristea.

A doua este inlocuirea lui Adrian Mutu, cu microleziune musculara detectata de doctorul Nationalei la coapsa dreapta, cu Gigel Bucur. Sunt mai multe lucruri pe care nu le inteleg si tin sa le explic in continuare.

In primul rand, dupa ce a evoluat senzational in ultimele doua meciuri, la Liberec si in meciul cu Steaua din Ghencea, cred ca Marius Niculae trebuia convocat. Nu inteleg nici de ce in locul lui Danciulescu, atacant, a fost convocat mijlocasul de banda stanga Adrian Cristea. Apoi, nu sunt de acord cu Cristi Borcea: pe cat de talentat este Printul, pe atat de inconstant si capricios in joc este, cu aparitii si disparitii in subito.

Pe de alta parte, nu inteleg ce va face Gigel Bucur in fata francezilor, decat numai daca ne propunem sa contraatacam musai. Mi se pare ca, la forta de joc a ntionalei Hexagonului, mult mai potrivit era Marius Niculae, repet.

Am impresia insa ca o logica a chemarilor facute de Razvan la Nationala, dupa cele doua accidentari, ar fi cea incrucisata. Cand a plecat Danciulescu, accidentat, deja stia ca are o problema cu Mutu si acesta va pleca si l-a convocat in locul sau pe Adrian Cristea, iar cand a plecat de facto Mutu l-a convocat in locul lui Danciulescu pe Gigel Bucur.

Pare putin cam peste mana, dar ar putea fi o explicatie logica. Doar daca Razvan Lucescu nu si-a schimbat din mers planurile tactice.

luni, 31 august 2009

FOTBAL - NATIONALA: Lotul lui Razvan Lucescu pentru meciurile cu Franta si Austria

portari: Danut Coman (FC Brasov), Costel Pantilimon (FC Timisoara) si Ciprian Tatarusanu (FC Steaua Bucuresti)

In pofida faptului ca in ultimele saptamani cativa portari s-au remarcat si in primul rand Emilian Dolha, care mi se parea o solutie, Razvan Lucescu se dovedeste destul de conservator si mizeaza, alaturi de Dani Coman, care probabil ca va fi titular, pe alti doi portari de talie inalta, in forma.

fundasi: Cristian Sapunaru (FC Porto), Vasile Maftei (CS Unirea Urziceni), Mirel Radoi (Al-Hilal), Dorin Goian (US Palermo), Cristian Chivu (FC Internazionale Milano), Marius Constantin (FC Rapid Bucuresti), Razvan Rat (FC Sahtior Donetk) si Mihai Nesu (FC Utrecht)

Exact aceiasi jucatori selectionati, pentru linia defensiva, ca si in cazul meciului amical cu Ungaria. Acum insa mai apar si Razvan Rat, si Cristi Sapunaru. Cred ca acestia trebuie sa fie titulari, iar pe centru trebuie jucat cu Goian si Chivu. Primul cu forta si al doilea cu plasamentul.

mijlocasi: Bogdan Mara (CFR 1907 Cluj), Mihai Roman (FC Brasov), Iulian Apostol (CS Unirea Urziceni), Paul Codrea (AC Siena), Tiberiu Ghioane (FC Dinamo Kiev), Costin Lazar (FC Rapid Bucuresti), Maximilian Nicu (Hertha BSC) si Romeo Surdu (FC Steaua Bucuresti)

Aceeasi constanta in selectie o vad si la mijlocasii luati de Razvan. Se mai adauga Romeo Surdu. Eu as juca (o spun direct) cu Tibi Ghioane si Costin Lazar in fata apararii, dar cred ca Razvan il va folosi pe Iulian Apostol, jucator de travaliu mare, langa jucatorul lui Dinamo Kiev. Mai cred ca Mara isi are locul sau pe dreapta, iar Max Nicu pe stanga. In continuare, nu sunt de acord cu selectionarea lui Paulica Codrea.

atacanti: Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Adrian Mutu (AC Fiorentina), Ionuț Mazilu (Arsenal Kiev) si Ionel Danciulescu (FC Dinamo București)

Cred ca Adrian Mutu este selectionat, avandu-l ca rezerva pe Marius Niculae, care va fi chemat daca maine... dar nici nu vreau sa ma gandesc la asa ceva, ar fi un vis urat. Dupa determinarea si seriozitatea lui Ciprian Marica, constatata in dubla cu Timisoara, as juca pur si simplu cu Marica si Mutu.

Daca Adi are acea problema,
as miza pe o cupla Marica-Marius Niculae. Remarc rechemarea dupa mult timp a lui Ionut Mazilu, lucru pe care Piturca nu a catadicsit sa-l faca.

duminică, 9 august 2009

FOTBAL - NATIONALA: Mutu racit, neselectionat. Lotul lui Razvan Lucescu

Adrian Mutu va rata amicalul cu Ungaria, de miercuri, 12 august, ora 21:00, de la Budapesta, anunta GSP. Aflat în cantonament la Birmingham, "Briliantul" acuză o răceală.

"Are febră peste 40 de grade", a spus Prandelli, care l-a anunţat pe Răzvan Lucescu să nu conteze pe decar. În locul său, selecţionerul l-a convocat pe atacantul Stelei, Bogdan Stancu, autorul unui gol fabulos (si nu numai atat) in meciul din Scotia, cu Motherwell.

citeste si:
Nazionali: tre i viola convocati. Mutu risparmiato dal ct della Romania (site-ul fanilor AC Fiorentina)
Lucescu Jr.: Ne vor lipsi Mutu si Sapunaru, dar fi apti cu Franta (ProSport)

"Nu poţi juca la nivelul lui Mutu, dar am încredere în înlocuitorul lui" (ProSport)
Lucescu Jr: "Nu vor fi incidente! Atitudinea ultraşilor nu poate caracteriza poporul maghiar!" (ProSport)
R. Lucescu: "Surdu si Stancu s-au remarcat in acest debut de sezon, sint in forma" (Fanatik.ro)
Marica: "Ma astept la o atmosfera ostila la Budapesta" (Fanatik.ro)

Reconstructie - acesta pare cuvantul de ordine la Nationala lui Razvan Lucescu. Doi dintre cei trei portari, Pantilimon si Tatarusanu, pentru ca Bogdan Lobont este accidentat, trag la un loc pe lista selectionerului. Clar, sunt doua mari talente, dar portarii (cu putine exceptii, cum este cazul lui Iker Casillas) se maturizeaza greu si ajung mari la peste 28 de ani.

Daca nu e Sapunaru, pe flancul drept, in aparare, apare Dananae, dimpreuna cu Vasile Maftei. Radoi, Chivu, Goian, impreuna cu Abrudan (jucatorul lui FC Brasov, monitorizat de Steaua), formeaza axul central, in care este un singur new-comer, iar acesta fost elev al lui Razvan. Fundasi stanga sunt experimentatul Razvan Rat si Nesu, integralist in ultimul meci al echipei sale, in prima liga olandeza.

La mijlocul terenului, isi continua cariera de international experimentatul Iulian Apostol, revine Ghioane, confirma Maximilian Nicu, isi confirma noul statut post-Piturca Bogdan Mara si Costin Lazar, reapare injectia de sange proaspat Roman, precum si, surpriza, Paulica Codrea!

In block-straturi stau Alexa si cu Bourceanu de la Poli. Eu cred ca oricare dintre ei isi merita locul ocupat deocamdata de catre Codrea.

In atac, avem patru selectionati, dintre care trei in mod logic. Nu stiu ce face Marica la VFBl Stuttgart. Claudiu Niculescu nu se simte prea bine la Dinamo, nici Marius Niculae, Bratu inca nu a revenit, Zicu someaza pe teren, dand doua pase si o centrare geniale pe meci, Steaua are doua varfuri de gura portii stranieri, CFR Cluj e colonie portughezo-argentiniana, Herea are momente foarte bune si stangacii la Rapid, asa ca selectia lui Razvan mi se pare logica si echilibrata.

POTARI: Coman, Pantilimon, Tătăruşanu
FUNDASI: Dănănae, Maftei, Rădoi, Abrudan (M. Constantin), Chivu, Goian, Raţ, Neşu
MIJLOCASI: Mara, Roman, I. Apostol, Ghioane, Max Nicu, Surdu, Codrea, Lazăr (Alexa, Bourceanu)
ATACANTI: Marica, B. Stancu, Dănciulescu, G. Bucur

sâmbătă, 18 iulie 2009

CUPE EUROPENE: Poli Timisoara - Shakhtior Donetsk; FC Vaslui - Omonia Nicosia

Cea de-a doua reprezentanta a Romaniei in Champions League, Poli Timisoara, va avea un adversar redutabil in echipa antrenata de Mircea Lucescu, Shakhtior Donetsk, castigatoarea ultimei editii a Cupei UEFA, asa cum se poate vedea si aici.

In Europa League, Steaua pare sa aiba un culoar bun. Daca va trece de Ujpest Dozsa, lucru foarte posibil, dupa victoria lejera cu 2-0 din Ghencea, Steaua Bucuresti poate sa se intalneasca in al doilea meci de calificare tur-retur pentru grupele Europa League cu echipa Flamurtari, din Albania (in pofida aparentelor, este tot echipa de fotbal) sau Motherwell din Scotia. Probabil ca Steaua se va confrunta cu scotienii, care valoric nu dau pe-afara.

FC Sporting Vaslui (foto) va avea un adversar (dupa parerea mea) dificil in cipriotii de la Omonia Nicosia. "Chiar dacă mai au o manşă de jucat cu HB Torshavn, ciprioţii au spulberat acasă, în prima manşă, gruparea din Insulele Feroe, scor 4-0, şi au rezolvat problema calificării", arata GSP.

sâmbătă, 6 iunie 2009

UPDATE: FOTBAL - NATIONALA: RESTART - Lituania - Romania 0-1. Procesul Etapei se inspira din titlul nostru

Le multumesc colegilor de la GSP TV ca au trecut pe aici si au citit ce am scris eu pe blog despre meciul de ieri al Nationalei.

Ma refer la cei din staff-ul lui Ovidiu Ioanitoaia, care realizeaza emisiunea Procesul Etapei.

Problema este ca s-au inspirat si din titlul meu, care contine cuvantul destul de putin folosit "restart".

Numai daca nu sunt telepati si au primit mesaje prin creierase, inainte sa stabileasca burtierele.

Romania a inceput meciul
extrem de agresiv, cum ma asteptam, in treimea adversa, confruntandu-se cu un adversar care a simtit imediat forta de joc a oaspetilor.

Ma uitam pe teren si remarcam inca odata faptul ca Mara, Iulian Apostol, Ghioane si Tanase nu au avut cum sa joace pana acum impreuna, si totusi joaca bine impreuna.

Practic, nu am vazut, pana in minutul opt cel putin, nici un atac al lituanienilor. Mingi aruncate sus, departe, cat mai departe, unele peste tribuna, un portarel cu fata de om speriat, o linie de fund lipsita de imaginatie si practic pot spune ca slabiciunea noastra era la legatura dintre mijlocul terenului si atac.

Tot timpul primei reprize, am avut senzatia ca vad pustii lui Piturca, bagati la misto de acesta in meciurile amicale si jucand foarte repede, dintr-o bucata.

M-am frecat la ochi si am realizat ca este prima echipa nationala, care insa nu mai reusea sa paseze cu aceeasi eficienta ca la inceputul meciului. In orice caz, este clar ca prin minutul 30 se putea spune fara putinta de tagada ca dominam jocul tehnico-tactic, dupa bara lui Marica din minutul 28.

Iar zece minute mai tarziu Marica a tras sec, la firul ierbii, langa bara, in stanga portarului, imparabil.

Mi se pare ca Radoi
nu este in cea mai buna forma cu putinta si face multe greseli. Nu este jucatorul sigur in aparare, de regularitate, pe care il stiam. Iar desenul tactic al celei de-a doua reprize s-a schimbat serios. Ai nostri au venit de la cabine sfatuiti sa astepte greseala adversarului si sa contraatace mai mult.

Minutul 65
: cred ca am constatat ca Mara si cu Danciulescu sunt putin cam obositi. Probabil ca Roman urma sa intre in locul lui Bogdan Mara si as fi dorit sa-l vad pe Marius Niculae pe postul lui Danciulescu.

Ce se spunea acum cateva zile numai? "Fara Mutu nu facem doi bani!". Piturca chema debutanti si nu ii juca. Acum in teren au fost, din primul minut, patru debutanti. Toata linia de mijloc. In locul lui Mara, in minutul 73, a intrat un alt debutant: Mihai Roman de la FC Brasov.

FOLLOW-UP FOTBAL - NATIONALA: Vom vedea o cu totul alta mentalitate

SURSA FOTO: 1235.ro

Răzvan Lucescu surprinde pe zi ce trece
, confirmînd faptul că a adus un suflu nou echipei naţionale, anunta GSP.

Astăzi, după mult timp, «tricolorii» nu au mai efectuat clasica «încălzire» dinaintea meciurilor la biliard sau printr-un parc, ci chiar pe terenul de antrenament.

La ora 11:00, Răzvan Lucescu i-a scos pe fotbaliştii săi la o mişcare ce a durat 60 de minute, după care s-a mers la odihnă.

Este exact asa cum anticipam. Marturisesc ca am pus mai intai titlul de mai sus, apoi am cautat echipa probabila pe site-ul GSP si am dat peste stirea pe care am preluat-o mai sus, care imi confirma previziunile. Imi face placere (dar pentru dragostea de fotbal, nu pentru satisfactia mea personala) sa constat ca am avut dreptate.

Vom vedea pe teren, in aceasta seara, o cu totul alta Nationala. Voi continua acum dand echipa probabila prefigurata de GSP:
Coman - Săpunaru, Rădoi, Chivu, Raţ - Mara, I. Apostol, Ghioane, Cr. Tănase - Dănciulescu, Marica.

Am indoieli in privinta felului
in care se vor intelege pe fundul terenului doi jucatori care, in ultimul an si mai bine, au jucat la mijlocul terenului: Chivu si Radoi, chiar daca amandoi, dupa parerea mea, dau randament maxim pe posturile pe care i-a pus acum Razvan.

Nu stiu cat de bine se vor intelege intre ei cei patru mijlocasi, care probabil ca nu au jucat impreuna niciodata. Am indoielile mele asupra felului in care se va manifesta Iulian Apostol, metodistul cu sclipiri de la Unirea Urziceni, in fata apararii, dar cred ca in meciul cu Lituania el poate sa aiba ocazia sa arate ce stie si relaxrea a-si repare si eventualele erori.

Cred ca in cursul reprizei a doua pe teren vor aparea Costin Lazar, Florin Costea si Marius Niculae si ma bucur ca echipa vazuta de mine acum cateva zile seamana, cu doua exceptii, cu aceea pusa pe teren de catre Razvan.

Cred ca vom vedea o Nationala arici pe teren, agresiva pe adversar fara minge, pe tot terenul si taioasa si extrem de rapida, foarte ofensiva, atunci cand va avea posesia mingii. Voi reveni cu live commentary la ora meciului.

duminică, 31 mai 2009

FOTBAL - Nationala: Lotul lui Razvan

Portari: Danuţ Coman (FC Braşov), Costel Pantilimon (FC Timişoara) şi Mircea Bornescu (U Craiova)

Fundaşi: Cristian Săpunaru (FC Porto), Ovidiu Dănănae (U Craiova), Mirel Rădoi (Al-Hilal), George Galamaz (Unirea Urziceni), Cristian Chivu (Internazionale Milano), Dorin Goian (Steaua), Răzvan Raţ (Şahtior Doneţk) şi Mihai Neşu (FC Utrecht)

Mijlocaşi: Bogdan Mara (CFR Cluj), Mihai Roman (FC Braşov), Costin Lazăr (Rapid), Dan Alexa (FC Timişoara), Tiberiu Ghioane (Dinamo Kiev), Iulian Apostol (Unirea Urziceni), Cristian Tănase (FC Argeş) şi Florin Costea (U Craiova)

Atacanţi: Ciprian Marica (VfB Stuttgart), Marius Niculae, Ionel Dănciulescu (ambii, Dinamo) şi Gheorghe Bucur (FC Timişoara).

Principala problema a lui Razvan Lucescu este ca trebuie sa faca o echipa din acesti jucatori foarte valorosi pe care i-a selectionat. Asa cum am spus de nenumarate ori, in timpul mandatului lui Piturca, avem jucatori, si inca foarte buni.

Remarca convocarea, in coasta lui Sapunaru de la Porto, jucator de Champions League de care Piturca si-a batut joc, a lui Dananae de la Craiova, un jucator de perspectiva. Sa vedem la ce rezultate va ajunge Razvan cu acesta.

Mirel Radoi este convocat in postura de fundas central, acolo unde joaca el cel mai bine. Acolo unde joaca el cel mai bine? Ce mai joaca in acest moment Radoi? Vom vedea. Probabil ca Lucescu jr. se gandeste la un cuplu de fundasi centrali Radoi-Chivu sau Goian-Chivu, pentru ca si Chivu e selectionat tot pe postul de fundas. Problema este ca Radoi si Goian nu prea au jucat de mult cu Chivu intr-o astfel de formula.

Surprizele de la mijlocul terenului, Mara, mai ales Roman, dar si Dan Alexa, confirma numarul mare de mijlocasi centrali defensivi pe care il avem la dispozitie, dar si criza de jucatori de banda dreapta, despre care am mai vorbit. Razvan a selectionat doi interi de valoare, pe Mara si pe Apostol, care sa penduleze stanga-dreapta, asemeni lui Cristi Tanase.

In atac nu avem surprize, iar la mijloc si in atac apar doi jucatori care era imposibil sa nu fie selectionati: Ghioane si Danciulescu. Previziunea mea este ca Lucescu va incepe meciul cu Lituania cu urmatoarea formula de joc:

portar: Dani Coman; fundasi: Sapunaru - Goian/Radoi - Chivu - Rat; mijlocasi: Mara - Ghioane/Alexa - Lazar - Tanase/Costea; atacanti: Marica/Danciulescu, Niculae.

miercuri, 29 aprilie 2009

FOTBAL - NATIONALA: Razvan Lucescu, selectionerul Nationalei Romaniei



Încă nu a pus semnătura pe contract, dar i s-au dat deja temele pentru acasă, arata GSPTV. Mircea Sandu i-a transmis lui Răzvan că trebuie să-i califice pe Tricolori la Euro 2012, iar Lupescu, omul care l-a propus la Naţională, este convins că juniorul familiei Lucescu poate îndeplini acest obiectiv. "A fost ales pentru calităţile sale, nu pentru că este fiul lui Mircea Lucescu", spune directorul FRF.



Încet, încet, Răzvan Lucescu se obişnuieşte cu noul rol: cel de selecţioner. În urmă cu puţină vreme, Lucescu jr. a glumit pe seama faptului că va pregăti Naţionala. "Pînă acum aveam de înfruntat jumătate dintre braşoveni, acum am de înfruntat o ţară întreagă", a spus Răzvan Lucescu, citat de GSPTV.



"Bine ai venit, Răzvan!", îi transmite Ciprian Marica noului selecţioner. Atacantul lui Stuttgart abia aşteaptă să fie pregătit de Lucescu jr., conform GSP. "Şi la Stuttgart am un antrenor tînăr şi mă înţeleg de minune cu el", spune Marica.

sâmbătă, 18 aprilie 2009

FOTBAL - NATIONALA: Lucescu - „Nu vin la Naţională!”

Din Marsilia au răzbit două veşti: una bună şi una rea. Mircea Lucescu şi Răzvan Raţ, românii înregimentaţi la Şahtior Doneţk, au dat lovitura pe „Velodrome”: 2-1 cu Olympique Marseille, calificându-se în semifinalele Cupei UEFA.

În tur, scorul fusese 2-0 pentru ucraineni. Şahtior reuşeşte astfel cea mai bună performanţă din istoria clubului.

„Mi-a fost jenă să-l refuz pe Ionuţ”

După încheierea partidei, Ionuţ Lupescu, directorul general al FRF, a deschis cu Mircea Lucescu discuţiile despre posibila venire a tehnicianului pe banca tricolorilor. „Il Luce” a ascultat termenii contractului propus (doi ani şi jumătate, salariu de 500.000 de euro

pe sezon, alţi 500.000 de euro - primă de calificare la Euro 2012), dar a lăsat puţine speranţe... citeste in continuare

joi, 16 aprilie 2009

FOTBAL - NATIONALA Nevoia de Mircea Lucescu (reloaded)

Nu stiu ce a discutat Ionut Lupescu in aceasta seara, dupa meciul lui Shakhtior cu Olympique Marseille de pe Stade Velodrome si nici nu ma intereseaza prea mult, pentru ca Lupescu jr. este pentru mine, ca om, o mare dezamagire si cred ca Il Luce il zdrobeste cu personalitatea sa extrem de puternica.

Discutia dintre cei doi mi se pare ca aceea dintre un tanar aspirant la credinta budista, versiunea tibetana si Dhalai Lama, la Dharamsala-n pridvor.
Oricum, readuc in prim-plan analiza mea de pe 12 septembrie 2008, in care explicam lucruri care inca mai sunt mestecate si acum de presa sportiva, iar uneori chiar sunt spuse.

O fac pentru ca analiza mea, asa cum se va putea constata, este azi mai actuala decat oricand: avem mare nevoie de Mircea Lucescu si, asa cum am vazut in orele trecute, se pare ca Mircea Sandu presedinte FRF este principalul obstacol in calea acestui deziderat, asa cum a fost intotdeauna.


Mircea Lucescu este cea mai buna solutie, in acest moment, pentru echipa nationala de fotbal a Romaniei si vom explica, in cele ce urmeaza, de ce noi credem ca lucrurile stau astfel.

In lume exista cateva tipuri de antrenori mari. Unul este genul de antrenor care ia o echipa de necunoscuti, pe care ii vede cu un ochi tipic descoperitorilor de talente.

Apoi lucreaza foarte mult timp cu ei si face din ei o echipa. Acesta este un gen de antrenor despre care voi detalia mai putin, pentru ca exemple foarte apropiate timpurilor actuale sunt destul de putine.

Echipele de fotbal, fie ele nationale sau de club, nu mai au timp sa astepte o formare indelunga a unei echipe si astfel de formatori nu mai apar aproape deloc, pur si simplu pentru ca nu au timp la dispozitie pus de diriguitorii echipelor de fotbal.

Un astfel de antrenor a fost uriasul Helmut Schon. A preluat Nationala Germaniei Federale in anul 1964, urmandu-i la carma acestei echipe lui Sepp Herberger, alt mare antrenor.

Echipa Germaniei de Vest nu a obtinut imediat rezultate, ci in timp. In 1966 a participat la turneul final al Cupei Mondiale. In anul 1970, la urmatoarea Cupa Mondiala, din Mexic, s-a clasat pe pozitia a treia. A crescut valoric lent si sigur. In anul 1972 a devenit campioana Europei, iar in anul 1974 a castigat Cupa Mondiala.

Exemplul romanesc cel mai notoriu este Stefan Covaci, care a pus la punct nu numai o mare echipa, Ajax Amsterdam, dar influenta sa a fost atat de mare, ca sistemul de joc Covaci se vede si acum la clubul olandez si este invatat in continuare aici inca de la echipele de juniori III.

Putem continua si cu alte exemple, dar nu acesta este scopul nostru. O alta categorie de mari antrenori sunt facatorii de echipe. Sa dam un exemplu foarte apropiat si drag noua. Un astfel de facator de echipe este Florin Halagian. Prin 1984, Steaua Bucuresti a facut un cantonament-trial de vara, la care Hala a vazut jucand peste 120 de jucatori din intreaga tara, dintre care a ales un lot.

Din acest lot a facut o echipa, pe care apoi a preluat-o Emerich Jenei si a dus-o pana la castigarea Cupei Campionilor Europeni, in 1986. Un alt astfel de facator de echipe este si Mircea Lucescu, care a format o echipa de club, Corvinul Hunedoara, apoi o alta, Dinamo Bucuresti, venind cu o parte dintre elevii sai de la Corvinul, apoi Nationala din 1986, care a fost matricea Nationalei din 1990 si 1994.

O a treia categorie de antrenori mari sunt capacitorii, adica acei antrenori care iau o echipa bine pusa pe teren si o duc la marea performanta. Un astfel de capacitor a fost Jenei, din motive pe care le-am explicat mai sus. Un altul a fost Puiu Iordanescu, care a luat o echipa facuta de Lucescu si apoi formata si reformata, succesiv, de catre Cornel Dinu si Mircea Radulescu, ducand-o la succesele din 1994 si, partial, 1996 si 2000.

Intre timp, singurul dintre acesti antrenori care a continuat sa antreneze la nivel de varf al performantei a fost Mircea Lucescu. Acest antrenor extraordinar are abilitatea de a intelege care sunt exact punctele forte si cele slabe ale jucatorilor pe care ii are si de a crea pe teren o imbinare intre acestia, un mecanism din care rezulta o echipa de varf. Asa a facut la Galata, din multi jucatori imprumutati sau aflati la final de cariera.

Defapt, cam asa a procedat peste tot. Mircea Lucescu, din punctul meu de vedere, este cel mai complex antrenor roman, cel mai aproape de antrenorul total dintre toti antrenorii romani, in logica celor pe care le-am expus anterior. Este deopotriva si un formator, si un facator, si un capacitor.

In acest moment, Nationala Romaniei este pe targa, asa cum am prevestit ca se vor petrece lucrurile inca de cand a venit Piturca. Avem impresia ca jucatorii nu au valoare, a aparut teoria toxica a rezervorului de talente mic, jucatorii sunt debusolati si, dincolo de faptul ca nu stau deloc bine cu caracterul, oricum sunt inclinati sa se concentreze preponderent la echipele de club care ii platesc.

Aici intervine nevoia de a avea un antrenor care sa-i ia pe acesti jucatori si sa-i faca sa joace impreuna. Mai ales ca Lucescu sr. este un excelent pedagog, un tip care se impune si este respectat. Tin minte ca, pe vremea cand antrena Besiktas Istanbul, avea un conducator de joc, Sergen Yalçın, pe care Galatasaray il imprumutase, in sezonul 2000-2001, la Trabzonspor.

Motivul? Numai la fotbal nu-i statea capul inainte de meci, atunci cand in ziua urmatoare erau curse de cai, la care paria cu patima. Mircea Lucescu l-a readus pe acest fotbalist extraordinar de talentat la Besiktas si l-a capacitat. Cum? Absolut fascinant: inainte de meciuri statea jumatate de ora cu Sergen Yalçın si completa fisele de pariuri impreuna cu acesta.

Rezultatul? Dupa aceasta jucatorul zburda efectiv, asa cum se poate constata aici sau aici, ori aici. Va dati seama ce face Mutu cu Lucescu antrenor?

Mircea Lucescu este omul potrivit sa preia acum Nationala Romaniei, pana cand nu ne omoara actualul antrenor si ultimele sanse de a ne califica la Mondialul din Africa de Sud.

FOTBAL - NATIONALA: Tratative blocate cu Il Luce

Lupescu pleacă azi la Marsilia să-l convingă pe Mircea Lucescu să preia "naţionala", dar antrenorul lui Şahtior e decis să refuze din cauza evenimentelor din România.

Vîltoarea în care a fost aruncat fotbalul românesc la nivelul său de vîrf are efecte dure şi asupra echipei naţionale. Aflată în căutarea unui nou selecţioner, după demiterea lui Piţurcă, federaţia se confruntă deja cu obstacole la negocierile cu candidaţii.

Asta fiindcă toţi antrenorii aflaţi pe lista pentru reprezentativă ezită să-i preia pe "tricolori" în mijlocul celei mai mari crize cu care se confruntă FRF în ultimii 20 de ani din cauza actelor de corupţie. citeste tot aici

joi, 9 aprilie 2009

FOTBAL - NATIONALA Piturciada a luat sfarsit de ziua soacra-mi

Azi, ciozvarta de vin si carafa de friptura cu sarmale gatite de soacra-mea vor avea alt gust. Sunt convins ca a facut ea niste vraji, ceva, pentru ca altfel nu se explica, doamnelor si domnilor: in sfarsit, Victor Piturca a demisionat de la Nationala cu acordul partilor si sunt absolut sigur ca soacra-mea este bagata profund in chestia asta.

Ionut Lupescu a fost imputernicit sa negocieze incheierea contractului pe cale amiabila pentru 250.000 de dolari. Noul antrenor trebuie sa fie un om care sa socializeze cu presa si cu sponsorii si sa aiba experienta, sa fie dornic de munca si sa aiba rezultate.



Pe 10 mai Ionut Lupescu va prezenta in fata Comitetului FRF lista candidatilor la functia de selectioner al echipei nationale. Dupa cum se observa, numele care apare automat in aceasta poveste este cel al lui Lupescu. Eu cred ca aceasta este prima greseala.

Ionut Lupescu a avut un anumit moment, in timpul mandatului lui Victor Piturca, in care a incetat sa isi mai faca treaba si a devenit prietenul lui Piturca. Aceasta a fost marea sa greseala. In urma cu vreo patru ani, am stat de vorba cu Ionut Lupescu inclusiv despre conditia de presedinte al Federatiei.

Ionut mi-a spus atunci ca el crede ca una dintre calitatile unui presedinte de federatie trebuie sa fie obiectivitatea si punerea interesului public inaintea celui personal. Nu am vazut acest lucru in ultimii trei ani ai mandatului lui Lupescu si cred ca ar trebui sa-si prezinte demisia odata cu plecarea lui Piturca, nu sa conduca tot el discutiile pentru alegerea urmatorului selectioner.

Daca si in aceste discutii si tratative Ionut va pune interesul propriu inaintea binelui public (am convingerea ca asa o va face), aceasta va afecta calitatea alegerii.
1. Ma indoiesc ca Mircea Lucescu, daca stii sa vorbesti cu el, nu vine la Nationala, si inca pe mai putini bani decat se tot spune.
2. Cred ca favoritul lui Lupescu, dintre Razvan Lucescu, Loti Boloni, Cosmin Olaroiu, Gheorghe Hagi si Dan Petrescu, va fi, din pacate, Olaroiu, care in Romania este prietenul lui Gigi Becali, deci omul aranjamentelor pe cea mai puternica filiera coruptiva din fotbalul romanesc. Noroc ca Becali este la puscarie.
3. In afara de Lucescu sr., cred ca alegerea cea mai buna (un antrenor care sa ia jucatorii valorosi pe care ii avem si sa faca din ei o echipa) este Lucescu jr. Nu cred ca va fi si alegerea paramafiotilor astora din Federatie.

vineri, 3 aprilie 2009

FOTBAL - NATIONALA Mircea Sandu: "Sunt trist"

Luni sau marti va avea loc Comitetul Executiv, urmat de convocarea Adunarii Generale a FRF, urmate de o conferinta de presa a lui Ionut Lupescu, a anuntat Mircea Sandu, presedintele FRF. Sanse de calificare?, a fost intrebat acesta, iar el a raspuns sec: Zero, adaugand: "Sunt trist".

Mircea Sandu
insa a tras si o clapa presei, mai mult ca sigur cu buna stiinta. In conditiile in care toata lumea asteapta demisia sau demiterea lui Victor Piturca, a anuntat conferinta de presa la ora 12.00, iar aceasta a fost pe subiectul... finantarii si organizarii sportului scolar.

Evident ca acest subiect este esential, fundamental pentru viitorul fotbalului si sportului romanesc, ca si pentru sanatatea noastra ca natiune, dar este o dovada de dispret fata de presa, jurnalisti si in special fata de opinia publica sa o faci exact acum, cand puteai sa faci oricand o astfel de conferinta de presa, in dispretul evenimentelor cu adevarat importante.

Ca si fata de acest subiect cu adevarat important. Nimeni nu a fost intr-adevar atent la ceea ce spunea Mircea Sandu in aceasta conferinta de presa.Conform ProSport, cei trei nominalizati pentru inlocuirea lui Piturca sunt Gheorghe Hagi, Razvan Lucescu si Cosmin Olaroiu.

Favoritul meu ramane insa Mircea Lucescu, pentru ca Nationala Romaniei are nevoie acum de un antrenor cu mare experienta, exact pe formatul lui Radomir Antic, care sa aseze pe teren jucatorii deosebit de valorosi si/sau talentati pe care ii are la dispozitie si din care Piturca nu a reusit sa faca echipa.

Criteriul Prosport, de genul se intelege/nu se intelege bine cu Adrian Mutu, nu ma intereseaza. Adrian trebuie sa asculte de orice antrenor al Nationalei. Asa cum l-a ascultat cu o exasperanta chiar atentie pe Victor Piturca, va trebui sa aiba aceeasi relatie si cu urmatorul selectioner.

Dar Mircea Lucescu nu vine si urmatoarea solutie viabila mi se pare numirea fiului acestuia, aschie din trunchiul-tata, chiar daca nu are experienta acestuia, in timp ce Cosmin Olaroiu cred ca este o solutie-horror si nu vreau sa ma gandesc deloc cum Olaroiu a preluat o echipa minunat asezata pe teren, succesiv, de catre Walter Zenga si Oleg Protasov.

Nu vreau deloc sa ma gandesc cum, in buza calificarii in fazele superioare ale Cupei UEFA, Olaroiu a preluat echipa de la Protasov, a dus-o pana in semifinale, unde, in meciul cu Boro, a gresit tactic flagrant si a trantit o calificare in finala fireasca.

Nu vreau deloc sa ma gandesc nici la felul penibil cum s-a dezumflat, de atunci si pana in prezent, Steaua Bucuresti. Cum juca aceasta echipa cand a preluat-o Olaroiu si cum juca atunci cand a lasat-o urmatorului antrenor.

Gheorghe Hagi este, dupa parerea mea, un fost mare jucator, care a inceput foarte interesant la Nationala, unde are scuza ca a fost matrafoxat de o federatie de fotbal mafiotizata. A facut cate ceva la Galata si nu a confirmat nici la Timisoara, nici la Steaua. Sa avem incredere in el?

Nu stiu. Sunt destul de sceptic.

FOTBAL - NATIONALA Piturca isi negociaza demisia

Surse ProSport indică faptul că selecţionerul Victor Piţurcă a inceput negocierile cu oficialii Federaţiei Române de Fotbal pentru rezilierea contractului.

Piţurcă avea dreptul la despăgubiri de 600.000 de euro în cazul în care era dat afară, dar este tentat să plece pentru o sumă mult mai mică. Se pare că selecţionerul ar putea să renunţe la scaun în schimbul unor compensaţii de aproximativ 300.000 de euro.

Tehnicianul a mărturisit unor apropiaţi că s-a întâlnit ieri cu Mircea Sandu pentru a ajunge la o inţelegere. În acest moment, favoriţi pentru înlocuirea lui Piţurcă sunt Răzvan Lucescu, Cosmin Olăroiu şi Gheorghe Hagi, sustine ProSport.

A, gata! M-am lamurit: l-au bagat la intristare, mititica si racoare pe Jiji ca sa nu poata negocia pentru ca Olaroiu sa fie adus la Nationala! Si este clar ca e vorba despre sustinatorii lui Razvan Lucescu, ca sa poata sa danseze Hagi cu Elena Gheorghe la Moscova.

Cam asa vad si eu ca gandesc cu glas tare, pe unele posturi de televiziune, ai nostri ca brazii. Dar sa trecem peste asta. Oricum, daca ajunge Olaroiu antrenorul Nationalei, am cazut din lac in put si intru in greva fotbalului la Piata Universitatii.

marți, 31 martie 2009

Dacă batem Austria, Piţurcă îşi păstrează postul cel puţin pînă în vară (GSP)

Soarta selecţionerului României va fi decisă după partida de mîine de la Klagenfurt. În momentul de faţă există trei variante legate de soarta echipei naţionale.

1. Bate şi rămîne
Se conturează din ce în ce mai clar ideea ca Piţurcă să o bţină o păsuire în cazul în care cîştigă meciul cu Austria, mai ales dacă prin jocul celorlalte rezultate ne cresc şansele...

citeste in continuare

vizioneaza si asta:


dar si asta:

Mircea Lucescu, înapoi la naţională? "Pe mine mă vor suporterii, dar altcineva decide!" (ProSport)

Demis în urmă cu 20 de ani după 4-0 cu Austria, Mircea Lucescu se poate întoarce la naţională. "Pe mine mă vor fanii, dar nu decid ei! Vremea mea e a trecut, iar vreţi să fiu considerat sperietoare pentru antrenorii echipei naţionale? Suporterii mă vor, dar alţii decid!"

citeste tot aici

Victor Piţurcă este tentat să demisioneze! (EvZ)

Echipa naţională de fotbal a României pregăteşte într-o atmosferă încărcată meciul cu Austria, programat mâine seară (ora 21.30, în direct la Pro TV), la Klagenfurt, în preliminariile Cupei Mondiale din Africa de Sud.

Înfrângerea cu Serbia, care a redus până la stadiu teoretic şansele de calificare la turneul final de anul viitor, i-a învrăjbit pe antrenorul Victor Piţurcă şi pe jucători.

citeste tot articolul

luni, 30 martie 2009

FOTBAL - NATIONALA: Dedesubturile unui eşec (GSP)

"Piţurcă nu mai e demult pe bancă. La lot, legea o fac jucătorii. Mai precis un grup, ai cărui lideri sînt Mutu, Lobonţ, Contra şi Marica.

Ei au impus legea bunului plac. Atît la antrenamente, unde se pregătesc aşa cum au chef, fără să ţină cont de indicaţiile selecţionerului, cît şi în restul timpului pe care-l petrec în cantonament..."

citeste tot aici

Boloni: "Şi ce dacă batem în Austria?"

Boloni crede că o victorie la Klagenfurt n-ar avea nici o relevanţă, explicînd că o "naţională" trăieşte sau moare printr-un proiect, nu printr-o victorie sau o înfrîngere conjuncturală.

citeste aici interviul

Lucescu şi Boloni (Tolo.ro)

Soarele de la Atlantic mătura camera. Loţi era fericit. Cîştigase campionatul Portugaliei, cu Sporting. Ziaristului din faţa lui îi sună telefonul. “Mircea Lucescu sînt”, se aude. Reporterul discută cîteva minute cu el. “Sînt într-un interviu cu Loţi, nu pot vorbi mult”. Vocea de dincolo se animă. “Oooo, aflasem, mă bucur pentru el, transmite-i, te rog, felicitările mele, poate mă sună cînd se eliberează puţin”, spune Lucescu.

citeste editorialul lui Tolo, intrutotului tot

Piturca: "Nu regret primul 11 ales" (NewsIn via Fanatik)

Intrebat daca regreta echipa trimisa in teren din primul minut, Piturca a replicat: "Din pac ate, am pierdut un joc important, pacat pentru ca baietii au evoluat bine insa, la fel ca la meciul cu Croatia, ne-au costat fazele fixe. Nu regret primul 11 ales. Am mai avut solutii pentru partea dreapta, si pe Banel, si pe Max Nicu, dar Costea era cel mai in forma si l-am bagat pentru ce a facut in campionat. Tanase a fost un cistig pentru nationala in aceasta seara".

vizioneaza:
Madalin Voicu: "In momentul acesta nationala are nevoie de un antrenor strain" (Fanatik)
Cornel Dinu intreaba ironic: "Piturca gindeste?!" (Fanatik)
Vezi gafele lui Piturca din meciul cu Serbia (I) (Fanatik)
Vezi gafele lui Piturca din meciul cu Serbia (II) (Fanatik)

Razvan Rat: "Serbia şi Lituania nu sunt mai bune ca România, dar ne bat! S-au făcut greşeli tactice!"(ProSport)

Răzvan Raţ spune că vinovaţi de situaţia naţionalei sunt jucătorii şi c ei din staff-ul tehnic al tricolorilor. Fundaşul selecţionatei este de părere că nici Serbia şi nici Lituania nu sunt mai valoroase decât România, dar ne bat din cauza unor greşeli tactice.

citeste aici declaratia lui Razvan

luni, 20 octombrie 2008

Ziua: Mircea Lucescu spune ca va pleca de la Sahtior daca echipa nu se califica in optimile Ligii Campionilor


Antrenorul lui Sahtior Donetk, Mircea Lucescu, a declarat, luni, ca va renunta la postul sau in cazul in care nu va reusi sa califice formatia ucraineana in optimile de finala ale Ligii Campionilor.

"Am avut o discutie cu presedintele clubului si am convenit ca acesta sa fie ultimul an al meu la Sahtior. in luna decembrie vom vedea care va fi situatia, iar daca echipa nu se califica in primavara Ligii Campionilor, atunci voi da posibilitatea unui alt antrenor sa preia echipa si sa o pregatesca bine pentru sezonul viitor", a spus Mircea Lucescu, relateaza NewsIn.

Acesta a reiterat faptul ca nu este dispus sa mai revina in fotbalul romanesc. "Pentru ce sa mai antrenez in Romania? Sa ma lupt cu fiul meu, cu fostii mei elevi? In Romania nu mai exista respect pentru valorile nationale, se cauta doar scandalul. Nu vreau sa ma mai intorc pentru ca nu mai vreau sa fiu batjocorit si injurat. Nu stiu ce voi face de la anul, dar nu vreau sa ma intorc in tara."

Citeste articolul in versiune integrala