Tema "izolării totale, în plan extern" a preşedintelui Traian Băsescu a fost reluată azi, la televiziunea lui Voiculescu, printr-o nouă "mărturie". Rolul papagalului de serviciu a fost preluat, de la Guşă, de către Harnagea. Cătălin Harnagea.
Mesajul anti-Băsescu, adus de rusofilul Guşă pe "cotorul" de la Moscova este, astfel, întărit prin ultimele "învăţături" sosite tocmai de la Washington printr-un cetăţean din preajma lui Patriciu.
Deşi atât Guşă cât şi Harnagea pretind a fi fost, în acelaşi scop, la Washington, cei doi nu s-au "călcat pe picioare" şi au avut grijă să susţină amândoi aceeaşi predică. De asemenea, deşi vizita lui Harnagea în SUA a fost făcută înaintea vizitei lui Guşă la Moscova, cel dintâi a aşteptat, politicos, cu bonul de ordine la brăcinar, să-i vină rândul să sufle în ventilatorul Antena 3... citeste tot aici
marți, 22 septembrie 2009
STAREA PRESEI - POLITICA: Cătălin Harnagea şi învăţăturile unor foşti directori CIA către Traian Băsescu (Dan Badea)
duminică, 17 mai 2009
EUROVISION 2009: Evenimentul Zilei "descopera" plagiatul la greci, fara sa precizeze sursa Blogul lui Budescu
Defapt, ma asteptam sa apara cineva care sa faca o astfel de magarie, dar nu credeam ca asta se va petrece chiar cu fostul meu ziar, unde am lucrat de la primul numar, timp de 11 luni. Mai am si acum acolo cel putin un fost coleg.
Pe 14 mai, asa cum se poate constata aici, in articolul "Preferintele mele pentru a doua semifinala" scriam:
Grecia - Sakis Rouvas, "This Is Our Night" Ca si in cazul cipriot, acelasi comentariu, plus ca acest cantec este si mai reusit. Am o singura problema. Urmariti cu atentie refrenul si, in paralel, ascultati refrenul cantecului cu care a participat Catalin Josan la finala Eurovision de anul acesta, "Stop". Sunt foarte curios cine afla care finala Eurovision a fost prima si cand au fost scrise cele doua piese.
Le multumesc colegilor de la Evenimentul Zilei ca au fost asa de prompti si au gasit raspunsul exact in doua zile, dar trebuiau sa si precizeze in articolul lor si cum anume le-a venit ideea cu posibilul plagiat al compozitorului grec din spatele lui Sakis Rouvas.
Iata cele scrise de acestia:
Chiar dacă „This Is Our Night” a lui Sakis Rouvas aduce foarte bine cu piesa cu care Cătălin Josan s-a calificat în finala concursului Eurovision din România, cântăreţul spune că nu este vorba de un plagiat, ci doar de o combinaţie de note care se aseamănă între ele.
Hai, nu zau, chiar asa? Mai copii, cum v-a venit voua ideea asta, brusc, simultan si in acelasi timp? Ia sa citim in continuare:
Şi compozitorul piesei „Stop”, Eduard Cârcotă, admite că există similitudini, mai ales la refren, între cele două melodii, însă subliniază că piesa grecului nu poate fi considerată un plagiat după piesa pe care a compus-o el, la începutul anului, pentru Josan:
„Am avut ocazia să mă întâlnesc personal cu Sakis Rouvas când a venit în România în turneul de promovare şi chiar l-am tachinat puţin atunci pe tema asemănării dintre piesa lor şi cea cu care Cătălin a intrat în competiţia internă pentru Eurovision. Da, există o asemănare, nu pot să neg, însă piesa grecilor nu este un plagiat după a noastră.
Şeful delegaţiei Greciei chiar mi-a spus că dacă ei ar fi participat cu melodia „Stop” la Eurovision în acest an, sigur ar fi câştigat competiţia. Probabil că grecii s-au uitat la finala din România, care a avut loc la sfârşitul lunii ianuarie şi s-au inspirat pentru melodia lor, pe care au lansat-o după o lună de zile", a spus Eduard Cârcotă.
Si ghilimelele se si inchid, copii, ca mi-a fost mie jena si le-am pus, dar trebuia sa o faceti voi. Au va concediati si voi corectorii, ca despre partea cu Marius Draghici stiu ce faceti... Concluzia mea este ca au intrat pe blogul meu, au vazut, au zis hopa, interesant, ia sa dam telefoane, l-au sunat pe Edy Carcota, au vorbit cu el trei minute si au facut un intertitlu in maretul lor articol
Au uitat sa precizeze si care le-a fost sursa de inspiratie.
EUROVISION Moscova: Dezastru Elena Gheorghe, "Balkan Girls". Cronica unei victorii cunoscute - Rybak, rusul alb din Norvegia
Cred ca Romania a iesit, anul acesta, pe locul 19. Acesta este numele unui dezastru. Republica Moldova a fost, cred, pe locul 14. Adormitii de la TVR 1 care au facut traducerea aveau treburi mai importante decat sa spuna pe ce loc se afla Romania si Republica Moldova.
Nici macar la finalul adunarii voturilor nu au avut bunul simt sa se trezeasca din somn si sa spuna pe ce lor suntem, noi si vecinii nostri de dincolo de Prut. Am fost nevoit sa ma duc langa televizor si sa numar, repede-repede, cu degetele pe ecran, cand a aparut clasamentul. Cred ca nu dau date eronate. Romania: locul 19; Republica Moldova: locul 14.Acesta este exact transcriptul a ceea ce am scris in timpul votului, asa cum l-am scris pana in acest moment, in timp real.
Spania: Romania 7 (multumiri comunitatii de romani spanioli), UK 10, Norvegia 12
Belgia: Norvegia 10, Turcia 12
Belarus: Azerbaidjan 10, Norvegia 12
Deja se profileaza un succes norvegian.
Malta: Norvegia 8, UK 10, Islanda 12
Germania: UK 8, Turcia 10 (sunt turci multi), Norvegia 12
Cehia: Rusia 8, Azerbaidjan 10, Armenia 12
Suedia: Azerbaidjan 8, Islanda 10, Norvegia 12
Islanda: Finlanda 8, Estonia 10, Norvegia 12
Franta: Norvegia 8, Israel 10, Turcia 12
Israel: Armenia 8, Islanda 10, Norvegia 12 (incredibil! nu am luat nici un punct nici de la comunitatea romaneasca din Israel!)
Rusia: Estonia 8, Franta 10, Norvegia 12
Acesta este un macel, deja suntem spre coada clasamentului
Letonia: Islanda 8, Estonia 10, Norvegia 12
Parca niciodata nu a fost un asemenea decalaj. Macar castiga o piesa frumoasa
Muntenegru: Croatia 8, Norvegia 10, Bosnia-Herzegovina 12
Andorra: Islanda 8, Norvegia 10, Spania 12
Romania, Malta si Germania conduc detasat in topul codaselor!
Finlanda: Norvegia 8, Islanda 10, Estonia 12
Elvetia: Norvegia 8, Portugalia 10, Turcia 12
Ne indreptam spre cel mai slab rezultat din istoria participarilor si Moldova e aproape de noi
Bulgaria: Azerbaidjan 8, Turcia 10, Grecia 12
Pentru cea mai descarcata piesa pe Internet, Danemarca este foarte jos, cu 22 de puncte
Lituania: Islanda 8, Estonia 10, Norvegia 12
UK: Islanda 8, Norvegia 10, Turcia 12
In acest moment, suntem pe ultima pozitie. Cine ne-a votat in semifinala?
Macedonia: Romania 5, Norvegia 8, Bosnia 10, Turcia 12
In acest moment, Moldova este pe ultimul loc
Slovacia: Bosnia 8, Estonia 12
Grecia: Azerbaidjan 8, Norvegia 10, UK 12
Bosnia: Israel 8, Norvegia 10, Croatia 12
Ucraina: Moldova 7, Rusia 8, Azerbaidjan 10, Norvegia 12
Turcia: Romania 5, Moldova 7, Bosnia-Herzegovina 8, Albania 10, Azerbaidjan 12
Albania: UK 8, Turcia 10, Grecia 12
Serbia: Romania 2, UK 8, Norvegia 10, Bosnia-Herzegovina 12
Aceasta este culoarea unui dezastru. Vom mai lua puncte de la moldoveni.
Cipru: Romania, Azerbaidjan 8, Norvegia 10, Grecia 12
Polonia: Moldova 5, Estonia 8, Ucraina 10, Norvegia 12
Olanda: Turcia 8, Azerbaidjan 10, Norvegia 12
Estonia: Islanda 8, Rusia 10, Norvegia 12
Toata lumea voteaza pentru Norvegia!
Croatia: Moldova 3, Norvegia 8, Azerbaidjan 10, Bosnia-Herzegovina 12
Portugalia: Romania 2, Islanda 8, UK 10, Moldova 12
Romania: Grecia 8, Islanda 10, Moldova 12
Irlanda: Romania 2, Norvegia 8, UK 10, Islanda 12
Danemarca: Azerbaidjan 8, Islanda 10, Norvegia 12
Moldova: Rusia 6, Norvegia 8, Azerbaidjan 10, Romania 12
Baking vocals-ul domnului traducator inseamna vocale gatitoroase, sau ceva de acest tip
Slovenia: Danemarca 8, Bosnia-Herzegovina 10, Norvegia 12
Armenia: Moldova 2, Grecia 10, Rusia 12
Suntem pe locul 19
Ungaria: Ucraina 8, Azerbaidjan 10, Norvegia 12
Azerbaidjan: Romania 3, Norvegia 8, Ucraina 10, Turcia 12
Norvegia: Moldova 3, Danemarca 8, Azerbaidjan 10, Islanda 12
sâmbătă, 16 mai 2009
EUROVISION 2009: Marea Finala Europeana
BACK IN BUSSINES, DUPA CE MI-A CAZUT HARDUL SECONDARY EXACT INAINTE SA INTRE NELLY SI ELENA IN CONCURS
Evolutia lui Nelly Ciobanu, din cate am putut sa inteleg, fiind cu capatzana infipta in matzele calculatorului, a fost la fel de entuziasta si stenica, dar si la fel de frumoasa ca in semifinala.
Elena a avut mai multa lumina pe scena, asta ajutand la vederea mai clara a tronului ei de yala :). A cantat, cred, repet, ca eram in lupta cu bateria de BIOS, mai bine decat in semifinala, cu mai multa pofta si mai putina crispare.
In acest moment, suntem la mana voturilor publicului european si juriilor. Urmatoarea mea postare va fi despre aceste voturi. Voi incerca sa fac o sinteza pe puncte a acestora.
ASTEPT SI COMENTARIILE VOASTRE. DUMNEZEULE, SUNT NISTE FETE CARE DANSEAZA IN APA, PE TAVAN!
Lituania, Sasha Son, "Love": Interesante armoniile si vibrato-ul din glas, pe care le cunoastem de la Dima Bilan.
Israel, Noa & Mira Awad, "There must be another way": Pacat de frumusete de voci! Piesa nu-mi place deloc, chiar daca mesajul transmis este nobil. Iar Mira falseaza peste ton.
===
Franta, Patricia Kaas, "Et S'il Fallait Le Faire": Dupa prima expozitie a temei, in logica de catharsis, ar fi trebuit sa fie nu o modulatie la semiton superioara, ci o explozie. Sau macar dupa re-expozitie. Nu este. Defect structural. Apoi se stinge. Cu tot cu pozitionarea in concurs, nu vad multe voturi de la public.
===
Ce voce inspida are acest comentator!
===
Suedia, Malena Ernman, "La Voix": Ii ia vocea pe de laturi la joase. Se poate spune ca decorul este inspirat din grafica seriei de filme Cube, dar Malena in aceasta seara nu e in voce deloc, iar pe grave ii joaca vocea in toate directiile, ping-pong cu sunet.
===
Croatia, Igor Kukrov, "Ljepa Tena": Lipseste ceva, fata de prezente prestante din anii trecuti ale sarbilor.
Portugalia, Flor de Lis, "Todas As Ruas Do Amor": Solista, mai relaxata decat in semifinala, canta mai bine. Cantecul nu ma convinge, trupa da. Imi place cum, dar nu si ce canta.
Islanda, Johana Jonsdottir, "Is It True": Mi-a placut foarte mult ce i-a facut ziaristului care i-a pus o intrebare la fel de nesimtita ca notoria de-acum pentru Nelly: vom organiza Eurovisionul sub apa, pentru ca pana atunci, de atat coruptie si nenorociri, insula se va scufunda. Foarte tare tipa, respecte, Johana.
===
Grecia, Sakis Rouvas, "This Is Our Night": Piesa nu ma impresioneaza, dar e pe tipicul Eurovision si deja devine periculoasa. Poate sa intre in primele zece.
===
Armenia, Inga & Anush, "Yan Yan": Voci de mare calitate, cantec slabut. Pacat de bunatate de cultura de glas destept...
===
Rusia, Anastasia, "Mamo": Nastja are o modalitate de cant interesanta, ce presupune o tehnica anume. Piesa este foarte puternica emotional. Interpreta este emotionata si sare putin peste sunet, dar canta bine. Interesant ce se intampla cu propria ei imagine imbatranita. Frumos spezial effect.
Azerbaidjan, Aysel & Arash, "Always": In opinia mea, aceasta si piesa Turciei sunt cele mai slabe din finala. Intr-o finala care oricum are piese foarte slabe.
EUROVISION 2009: Avanpremiera la finala
Ma bucur cand am comentatori atat de bine informati si activi. Astazi voi face ceea ce nu am facut pana acum, dar imi face placere sa o fac: o avanpremiera la finala Eurovision, pornind de la informatiile pe care le am in cea mai mare parte din comentariile la precedenta postare, precizand sursa-comentator.
Voi incepe cu Anonim 1, care, probabil cu malitie, imi spune:
Ce sa spun, rochia Elenei s-a cam agatat, insa ati vazut cum s-a dez-agatat garderoba lui Dita Von Teese? Daca nu, sa fiti atenti in finala, ca se dez-agata din nou. Un anonim.
Am vazut poza inca de acum doua zile, pe Andrei Partos Forum. Poza pe care de altfel, cu neplacere, o postez aici cat mai mica, din igiena (cine vrea sa vada mai bine, sa dea click pe imagine).
Despre faptul ca Dita se va da in stamba la Eurovision, direct in finala, stiam inca de pe 1 mai. Ca "Elena Gheorghe are adversare puternice", cum spune ShowBiz, iarasi stiam, dar ca printre ele se afla Dita nu.
Cine da cautare pe Google Images Dita von Teese afla imediat ce poama internationala este madam, dar si a cui sotie a fost: anume, pen'ca sa nu ne mai ascundem dupa franghia verticala, a lui Marilyn Manson, omul care a fost destul de zubilactic incat si-a scos prin operatie ultimele doua coaste de langa abdomen, ca sa poata sa-si faca autosex.
Eu cred ca ar fi bine ca anul viitor sa o trimitem la Eurovision pe Nicoleta Luciu, ori, si mai bine, pe Laura Andresan sau Alina Plugaru, ca, la halul in care s-au pervertit gusturile si criteriile in Europa noastra cea civilizata, cred ca vor avea succes mare tare si vor ajunge vedete mondiale.
Procedura care favorizeaza aranjamentele de culise
Sa trecem la Mihai, care explica faptul ca "votarea s-a facut dupa a doua repetitie, cea de seara, cu public, la care Elena n-a avut probleme", ceea ce ne mai aduce inimioarele la loc. In schimb, procedura de vot este ciudata, asa cum explica si Mihai, si Ciprian Istrati, anume membrii juriului primesc inregistrarea evolutiei fiecarui concurent la ultima repetitie, pe scena, iar acestia au timp sa delibereze, votand pana azi, la ora 16:00 (termenul limita pana la care EBU trebuie sa primeasca punctajele).
Lucru explicat foarte interesant, pe procedura, si de catre Madalin. Personal, mi se pare ca aceasta procedura este generatoare de momente in care membrii juriilor din intreaga Europa pot fi abordati si corupti, ca sa ma exprim direct si fara perdea.
Nu ai nici o garantie ca acest concurs este pe bune, dupa astfel de informatii. Svante Stockselius, musteriul meu mai vechi, caruia i-am luat si interviu, anul trecut, in plin scandal, sa traiasca!
Mai ales ca norvegianul belarus Rybak, asa cum a scris presa zilele trecute, s-ar fi intalnit si a fost pozat cu presedintele juriului, ceea ce, conform aceluiasi Regulament Eurovision, ar trebui sa duca la descalificarea cantaretului, ca si la cea a acestui membru al juriului. Mie imi miroase a sulf. Pfuuuu!...
UPDATE: Mihai vine cu o completare foarte interesanta, pe care o observ si in fluxul meu de stiri despre Eurovision: presedintele juriului de la Moscova si-a dat demisia. In plus, mai avea si relatii nepotrivite cu concurentul grec, adica era compozitorul lui Sakis Ruvas la multe piese.
Cat despre epuizarea gloantelor valorice disponibile de partea Elenei, la care se refera Ciprian Istrate, da, informatia mi se pare verosimila, avand in vedere disponibilitatile si argumentele existente in bagajul tehnic al prezentei romanesti de anul acesta. Lucru pentru care nu sunt de vina nici Elena, nici Manoliu, nici Lucia.
Canticelul cu care ne-am prezentat anul acesta are limitele sale, este facil, foarte simplu si, dupa frisonul initial, dat de cosmetizarea dibace facuta de echipa lui Dan Manoliu si de interpretarea buna a solistei, acum baietii din juriu se trezesc la realitate si puncteaza ce aud. Sa speram ca publicul european de Eurovision se va trezi mai putin.
Prezenta modesta din partea celor cinci grei
Chiar daca nu sunt de acord cu optiunile muzicale ale lui Madalin, care a redactat la un moment dat un intreg articol laudabil, preluand Oikotimes, respectandu-i-le totusi, parerea mea este ca, dintre cei cinci direct calificati in finala, rusoaica ucraineana Anastasia Prihodko are cea mai buna melodie.
Creatiile muzicale cu care se prezinta Franta si Marea Britanie, Madalin, mi se par chinuite, construite, repetand pana la exasperare aceeasi fraza muzicala, pe care o auzi inca de la inceput si care nu este deloc datatoare de senzatii melomanistice iesite din comun.
Este mai curand meritul Patriciei Kaas, care canta foarte bine si are o expresivitate remarcabila si, in mai mica masura, al lui Jade, care insa cam chinuie tema, galgaind-o-ntr-un tremolo-reflex necontrolat, care ii taie vocea foarte buna si o impiedica sa creasca natural acoladele muzicale pe care trebuie sa le abordeze.
Germania si Spania au canticele banale, care nu ma impresioneaza. Melodioare functionale care, daca se vor duce in fata, vor genera noi nedreptati, chiar daca prezenta teutona si in primul rand cea iberica nu mai sunt atat de penibile ca acum un an.
Cat despre prietenul nostru Mircea, care vede ca favorite Turcia si Ucraina si crede ca anul viitor competitia va fi la Istanbul, da, este posibil si acest scenariu, din punctul meu de vedere unul horror. Cu prietenul nostru Mircea insa ne-am obisnuit, cand lipseste ii simtim lipsa, iar cand este prezent il primim cu placere, indiferent care-i sunt opiniile. A bon entendeur, salut, Mircea!
Da, Mircea, da, Mihai, aveti dreptate amandoi aici, si eu mi-am mai schimbat opinia despre Svetlana Loboda. Are voce buna, chiar daca, din punctul meu de vedere, canta cam drept. Totusi, avand in vedere ce robinsonade face in timpul piesei, chiar e remarcabil ce reuseste sa scoata pe gura. Fata de Ruslana este mult mai cantareata de muzica usoara.
Hop si moculosaurus tudorensis
Revin la comentariul-articol pus/a de Madalin, care furnizeaza o informatie foarte-foarte interesanta:
s-au anuntat membrii juriului romanesc, care vor avea o ponderee de 50% din votul Romaniei: 1. LUMINIŢA ANGHEL - cantăreaţă 2. CORINA DESPOT - textier 3. ANDREI TUDOR - compozitor 4. ANDREI KERESTELY - compozitor 5. MIHAI ALEXANDRU - compozitor şi preşedintele juriului.
Cum s-ar spune, daca mai aveam (dar am dezinstalat din bara FireFox, ca imi facea show-off) emoticoanele de la SweetIM, puneam ceva foarte hard acum. De exemplu, un emoticon care-si taie singur capul cu fierastraul, in timp ce ii tasnesc din crestet picaturi de sange. Si, iarasi cum s-ar spune, facem ce facem si prin diverse emisiuni, show-uri obosite pe diferite televiziuni, in frunte cu TVR-urile, reapare cate un moculozaur.
Azi, in juriul nostru, il vom avea pe compozitorul nostru intergalactic Andrei Tudor. Ati incercat vreodata sa mestecati pistilul portocaliu al calei? Nu va sfatuiesc. Este ingrozitor de iute. Nu, nu fac asta acum, dar am in gura aceeasi senzatie.
EUROVISION 2009: Rochia Elenei a fost agatata de una dintre dansatoare
Asa cum se constata din filmul care poate fi vizionat aici, Elena nu s-a impiedicat in propria sa rochie, ci una dintre fetele care danseaza i-a agatat-o.
Multumesc unei vechi cunostinte, Ciprian Istrati, pentru ca mi-a atras atentia asupra acestui film si astfel am facut aceasta postare.
Mai deranjant pentru noi este ceea ce aflu tot de la Istrati, care scrie un comentariu ulterior cu urmatorul continut:
Nu stiu daca lumea stie: juriile de specialitate au votat deja dupa repetitia generala de azi, cea de-a doua, de la ora 19:00.
Practic, jumatate din punctaj a fost deja decis. Maine se decid doar punctele acordate pe baza de televoting.
Mie acest lucru mi se pare revoltator. Sa ma explic. Daca jumatate din punctaj a fost decis, de ce baietii aia de la butoane (vad ca nu numai in TVR sunt foarte buni si, in general, pe potriva de indolenti) nu i-au dat microfon de la prima intrare?
Domnule Istrati, sunt curios daca stiti si acest lucru, pentru ca defapt aceasta este intrebarea importanta: a fost punctata negativ Elena pentru intrarea ratata pe microfon si pentru faptul ca i-a fost agatata rochia de catre o dansatoare?
vineri, 15 mai 2009
EUROVISION 2009: Baletul Moyseyev in recital
Reprezentatia a avut loc aseara, inainte de anuntarea concurentilor calificati si a fost cu totul altceva, calitativ, fata de ceea ce s-a intamplat cu doua seri in urma, in timpul primei semifinale. Scoala de balet rusa m-a impresionat intotdeauna si va invit si pe voi sa urmariti superba evolutie a acestor balerini.
EUROVISION 2009: Elena s-a impiedicat in rochie, in repetitia pentru finala
Astfel de lucruri se intampla curent la repetitii.
Numai eu stiu cate gherle (voce care se impiedica in ea insasi) am dar pe la repetitiile generale.
Mai trebuie sa tinem cont ca Elena s-a impiedicat in rochie, nu a facut un astfel de lucru de fraiera.
Sa speram ca aceasta patanie e un semn bun, sa se sparga ghinionul in repetitii.
Multumesc userului Ana pentru ca m-a informat asupra acestei poze extrem de bine facute, probabil de catre un fotograf profesionist.
Se vad pana si muschii incordandu-se pe picioarele fetei.
joi, 14 mai 2009
EUROVISION 2009: Acestia sunt finalistii din a doua semifinala
Singura mea parere de rau este ca nu s-au calificat cei doi slovaci. Poate ca are si o problema structurala "Let'tmou": faptul ca Nela ajunge in acute si arde prea de la inceput. O solutie ar fi fost ca, pentru ca tensiunea sa continue sa creasca, solistii sa fie subliniati intr-un coral tot mai accentuat, pana in punctul culminant, cu un backing-vocals tot mai prezent.
Exista trei piese calificate horror: cea a azerilor, a albanezilor si aceea a Ucrainei. Va fi interesant, la tragerea la sorti a ordinii de intrare in concurs, ce se va intampla cu Norvegia, Ucraina si Grecia, care au piese cu succes de casa pe sistemul Eurovision.
Atentie: pozitiile de intrare 19, 20 si 21 sunt libere si as vrea sa o vad pe una dintre aceste pozitii pe Nelly Ciobanu, chiar daca aceasta ar putea sa puna probleme mari la vot Elenei Gheorghe, daca ne gandim la voturile romanilor din diaspora europeana.
Azerbaidjan - Aysel & Arash, "Always"
Croatia: Igor Cukrov, "Lijepa Tena"
Ucraina - Svetlana Loboda "Be My Valentine"
Lituania: Sasha Son, "Pasiklydes Zmogus"
Albania: Kejsi Tola, "Më merr në ëndërr"
Moldova: Nelly Ciobanu, "Hora din Moldova"
Danemarca: Niels Brinck, "Believe Again"
Estonia - Urban Symphony "Rändajad"
Norvegia - Alexander Rybak, "Fairytale"
Grecia - Sakis Rouvas, "This Is Our Night"
EUROVISION 2009: Nelly Ciobanu impresioneaza cantand superb romaneste!
Croatul Igor Cukrov a inceput foarte emotionat, dar apoi s-a redresat. Piesa insa nu l-a ajutat prea mult. Frumoasa, dar sub prestatia reprezentantilor de anul trecut. De vina au fost si mesterii de la mixere, care nu au echilibrat bine vocile din backing cu solistul.
Irlandezii, listati la capitolul "Etcetera" anul acesta, cu un cantec inspirat din perioada de glorie a soft-rock-ului anilor '80, iarasi nu mi-au spus multe, chiar daca Sinead nu a mai cantat atat de prost ca in finala nationala. La capitolul imagine confectionata, irlandezele au punctat pe stilul in care se prezenta pe scena Joan Jet, chiar daca ea nu avea o trupa de fete in spate.
Letonul Intars Busulis a continua sa ma impresioneze prin ritmicitatea neregulata pe care evolueaza cantecul interpretat in competitie, dar continuu sa spun ca piesa mi se pare haotica si obositoare. Interesanta, din partea letonilor, intentia de a cuceri inimile rusilor, cantand in limba locului. Am auzit ca si rusii canta in limba letona in acest stat baltic, dar inca nu am verificat informatia.
Sarbii au venit anul acesta, asa cum am aratat inca de ieri, cu tot felul de ciudatenii. Dupa inceputul pe traditional music, s-au pierdut in banalul muzical contemporan. Amsablul, ca imagine, original, dar atat.
Lidia Kopania din Polonia nu vrea sa plece. Eu cred ca ar fi mai bine sa da, sa plece. Totusi, trebuie sa remarc ca este vocal superioara, fata de evolutia plina de distonari din finala de la Varsovia. Din nou, si in acest caz: piesa nu o ajuta deloc. Iar Lidia totusi a aratat de mai multe ori ca are o voce friabila si instabila intonational, care a obosit pe masura ce s-a apropiat de finalul cantecului.
Alexander Rybak, belarusul de la fiorduri, a fost foarte simpatic si a stiut sa faca show. Voce foarte bun, volum, ambitus, privire direct in camera, o anumita ingenuitate tipica varstei fragede. Simpatic Herry Potter asta! Incontinuare, mi se pare una dintre favoritele la titlul Eurovision si sigur va prinde primele cinci pozitii in finala.
Ciprioata Cristina Coniac m-a surprins in continuare cu cantecul foarte interesant. S-ar putea califica, daca nu va falsa. Mi s-a parut foarte emotionata si a cam gafait notele de subtilitate interpretativa din debut, apoi a dat impresia ca se redreseaza. La inceputul refrenului insa a inceput sa falseze foarte tare, iesind din armonia coralului format cu backing-vocals, apoi ratand tintele melodice pe acutele din refren in mod repetat.
Ia sa vedem slovacii care mi-au placut atat de mult in finala nationala. Nela Pociskova, aha, la fel de sigura si impresionanta in ambitus, volum si forta interpretativa, iar baiatul a tinut aproape. Cantecul acesta imi transmite foarte multa emotie si merita sa fie in finala. Se vede ca slovacii au, in istoria muzicii lor, un mare romantic, pre numele sau Antonin Dvorjak. Superba interpretare, sunt fanul acestor slovaci.
Niels Brink, acest Konan Rieting al danezilor, nu poate sa ma surprinda cu nimic. In rest, totul bine si frumos si, in momentul cand intra pe beat-ul tipic pop, piesa devine previzibila si se duce inexorabil spre finalul fericit. La prima acuta luata in debutul refrenului, Niels a patinat si nu a ajuns. Repet: nu se compara cu "Someday", Hera Bjork. Intre Ilie Nastase si Mats Willander ce preferati? Nemaivorbind ca i-a cam jucat glasciorul de clona.
Slovenia a venit anul acesta cu o interpreta care nu imi spune nimic si care a repetat mereu acelasi lucru, cu o coloana sonora aducand aminte de pastisele lui Edwin Marton. Nu sunt fanul unor astfel de manifestari sonore.
Adok Zoli din Ungaria ne-a bucurat cu o piesa banala, dar care, in aerul imbacsit al muzicii usoare maghiare pline de platitudini, asa cum se vede din afara acestui stat, a fost un fel de aer curat. Si apoi, baiatu', Zolica, nu mai falsa, frate, ca esti din tara lui Metro, Hobo Blues, Magdy Ruzsa. Sa stii ca, daca te dai peste cap, nu aduci nici pe departe a Skorpio. Iar falsarile continua, ceea ce te departeaza de After Crying.
Ok, inca odata, daca vorbim despre Azerbaidjan recunosc ca sunt subiectiv. Nu am organ pentru acest gen de manelute azere. Ca sa nu mai vorbim ca falsarile celor doi, extrem de marcati de momentul pe care il traiesc, m-au facut sa am probleme cu maselele. Am niste masele speciale, care intra in vibratie la falsari de la cateva come incolo.
Sakis Ruvas, care a luat lectii de la Catalin Giosan al nostru, poate fi admirat pentru versiunea sa la hitul basarabeanului nostru, "Stop". Care dansa aproape la fel pe scena. Mai vorbim si despre modulatia pe reluarea refrenului? Mai putin miscarile din abdomen, la care Sakis probabil ca a lucrat mult in ultimii zece ani, pentru succesul sau din fotbalul muzical grecesc.
Lituanianul Sasha Son are multe calitati, o voce interesanta si personala, un cantec care debuteaza bine, dar nu se duce pana la ceruri, asa cum ar cere logica muzicala de tip balada pop. Imi place acest solist de muzica usoara, dar nu imi place lipsa de nerv a piesei. Mai remarc si faptul ca seamana la armoniile prezente in glas, ca si la modul cum abordeaza sunetele, cu Dima Bilan, castigatorul de anul trecut.
Nelly Ciobanu din Basarabia (ca Rep. Mold. nu poci pen' ca sa spui) ma face sa ma intreb si eu ca prostu': care's romani adevarati?
Uite ca basarabeanca noastra poate si chiar suna foarte frumos. Superba interpretare si grozava palma pe care o primim.
Si o resimt, ca nivel al emotiei, ca si cum ar fi ai nostri. Si canta aproape numai romaneste! Absolut formidabil.
Albania nu-mi spune nimic, am treaba sa pun poza cu Nelly Ciobanu. Bravo, fata draga!
Svetlana Loboda, alta plictiseala muzicala care nu ma intereseaza. Tarzan fuge din jungla, ascunzandu-se in Lower Manhattan. Adevarul este ca e tare tipa: bate la tobe, se da peste cap si mai si canta. Si pe langa Ruslana are voce.
Melodia Krba, pe care am umplut-o de rusine de doua ori pana acum, este rece si transparenta, in pofida faptului ca solista are o voce bunicica. Cantecul este insa lipsit de originalitate.
De Toppers din Olanda canta foarte bine si sunt o prezenta foarte stenica pe scena. Piesa nu ma impresioneaza in mod deosebit, pentru ca atunci cand aud "Shine" mi se taie maioneza. Exista si mici falsari la baieti, care intra putin peste ton, din cauza supraconcentrarii.
EUROVISION 2009: Preferintele mele in semifinala a doua
Dincolo de aceste pareri ale mele personale si subiective, pe care mi le voi expune mai jos, chiar ma intereseaza ce credeti despre cantecele care se vor duela in a doua semifinala si astept sa interveniti in comentarii.
Norvegia - Alexander Rybak, "Fairytale" Cred ca aceasta este cea mai frumoasa melodie din cea de-a doua semifinala (si poate chiar a intregului concurs) si o alta favorita la castigarea Eurovision. Este nu numai un canticel de trei minute, dar si o poveste muzicala in sine. Poate fi lejer muzica de film. Ca sa nu mai spun ca este extrem de bine marketata, ca stil, pe spatiul ex-sovietic, in ombilicul caruia are lor editia aceasta a concursului
Moldova: Nelly Ciobanu, "Hora din Moldova" Sa-mi fie permis sa fiu subiectiv, dar imi place foarte-foarte mult ciobanita noastra de la Chisinau.
Slovacia - Kamil Mikulcík & Nela Pocisková, "Let'tmou" Nu stiu de unde au aparut acesti doi slovaci, dar canta foarte bine si melodia este extrem de frumoasa. Are, din punctul meu de vedere, o singura problema: este previzibila, nu surprinde deloc in evolutia sa. Dar este o balada pop extrem de frumoasa, iar Pociskova impresioneaza, printr-un ambitus vocal extraordinar, cu care se duce pana in mi de sus! Ua-ha-haaaa! Chapeau bas, Nela!
Danemarca: Niels Brinck, "Believe Again" O piesa foarte buna, dar mai slaba decat cea pe care a invins-o la televoting in finala daneza, a Herei Bjork, "Someday"
Lituania: Sasha Son, "Pasiklydes Zmogus" Aici se vede educatia muzicala de tip rusesc, foarte puternica la Vilnius, ca si la Riga, ca si la Tallin, unde insa anul acesta. Din pacate, piesa nu are explozie si nu arde destul, fata de felul cum incepe.
Grecia - Sakis Rouvas, "This Is Our Night" Ca si in cazul cipriot, acelasi comentariu, plus ca acest cantec este si mai reusit. Am o singura problema. Urmariti cu atentie refrenul si, in paralel, ascultati refrenul cantecului cu care a participat Catalin Josan la finala Eurovision de anul acesta, "Stop". Sunt foarte curios cine afla care finala Eurovision a fost prima si cand au fost scrise cele doua piese.
Cipru: Christina Metaxas, "Firefly" Surpinzatoare desprinderea cipriota de folclorul grec, pe care nici cipriotii, nici grecii nu mai stiu azi sa-l adapteze la muzica contemporana, ca pe vremea lui Aphrodite's Child, Nana Mouskouri sau Vangelis
Olanda - De Toppers, "Shine" Cand spui unei piese "Shine", ai o problema cu romanii, care devin brusc extrem de pretentiosi. By the way, ca tot nu veni vorba, daca Moscova nu le da voie gay-lor sa-si faca in liniste parada din ziua finalei, iar De Toppers se califica, unul dintre cei doi baieti, care e homosexual, a anuntat ca se suie in avion si pleaca la Amsterdam, sa bea o cafea cu marijuana, de nervi. Suntem de acord cu el, chiar daca nu-i impartasim si nici nu-i intelegem confesiunea sexuala.
Slovenia - Quartissimo feat Martina Majerle, "Love symphony" Nu imi place cand o fata vine si urla un minut si jumatate la mine acelasi lucru. Nici nu cred ca asta este muzica.
Ungaria: Ádok Zoli, "Tánclépés" Zoli din Ungaria suprinde, cu un cantec total desprins de oboselile pe care le aduc de obicei maghiarii in muzica usoara internationala, dar total lipsit de originalitate si contras din muzica disco americana a anilor 80
Serbia - Marko Kon & Milan Nikolic, "Cipela" Anul acesta, nefiind melancolico-blegosi, sarbilor nu le-a iesit socoteala. Blatul de tort este prea tare si umplutura are prea multa lamaie
Irlanda - Sinéad Mulvey & Black Daisey, "Et cetera" O solista extrem de slaba si o piesa lipsita de originalitate. O, tempora, unde sunt vremurile cand Irlanda domina Eurovision
Croatia: Igor Cukrov, "Lijepa Tena" O romanta tipic sarbeasca, insa mai slaba decat in ceilalti ani
Polonia: Lidia Kopania, "I Don't Wanna Leave" Iar au dat-o polonezii, cu o solista careia ii fuge vocea dupa paine la coltul strazii si cu o melodie banala
Latvia: Intars Busulis, "Sastregums" Intars Busulis este un solist bun de rock, baietii stiu muzica, schimbarile continue de bataie sunt interesante, dar cantecul este pur si simplu haotic
Ucraina - Svetlana Loboda "Be My Valentine" Svetlana Loboda (gura lumii sloboda) este pentru noi / Ruslana doi. Sigur este mai buna decat Elena la un capitol: intra in scena cu capul in jos. Intra in scena cu capul in jos?
Azerbaidjan - Aysel & Arash, "Always" Nu am organ pentru acest gen de muzica
Albania: Kejsi Tola, "Më merr në ëndërr" Cea mai penibila piesa din competitie
Estonia - Urban Symphony "Rändajad" Am declasat-o pe ultimul loc, din cauza ca expozitia este pastisata dupa un hit celebru, asa cum am aratat aici.
EUROVISION 2009: Ce nu si-a dorit niciodata in viata ei sa auda Connie Francis
Numai rusii puteau sa faca asa ceva, o astfel de combinatie de grandios si penibil. Sunt convins ca nu ar ierta-o nici pe Sandy Show si ar fi in stare sa faca o versiune si la "Puppet On A Stream" cu Corul Armatei Rosii. Ironia face ca tipii chiar impresioneaza. Corul canta extraordinar. Voci de voci, si cred ca sunt vreo 90 de barbati pe scena.
Ca sa nu mai vorbim despre demonstratia de virtuozitate pe tobe care urmeaza, de nici nu mai stii care bate pe toba cui. Totusi, chiar si atunci ai asa, senzatia ca esti la circ, nu la Eurovision. Una peste alta, poate ca pentru ca sunt eu nativ balanta am aceste sentimente ambivalente la adresa acestei aparitii, in plina semifinala europeana Eurovision.
miercuri, 13 mai 2009
EUROVISION 2009: Cum a tras Elena numarul 22
Dupa cum puteti vedea in aceasta inregistrare, care sare putin de sase minute (pe care va trebui sa aveti putina rabdare, sa o asteptati sa se incarce, pentru ca este in high definition), Elena Gheorghe a avut noroc ca inaintea ei au fost trase doua dintre cele trei pozitii foarte proaste, de inceput de finala.
Apoi a urmat ea si este foarte reconfortant sa constatam bucuria cu care-si savureaza numarul 22, reprezentand momentul in care va intra pe scena in finala. Ne mai putem distra copios cu Lucia Dumitrescu.
Da, acea Lucia, cea cu vocea foarte buna, pe care am mai remarcat-o si pe care o stim de mai multa vreme. Ei ii datoram un backing-vocal de calitate la "Balkan Girls". Lucia s-a specializat in desfacut Matrioshele cu biletelele de intrare in finala, pe scena, lucru care am impresia ca i-a distrat pe toti, fie ei organizatori, fie concurenti.
EUROVISION 2009: AVANTAJ - Romania intra in finala pe pozitia 22!
Asa cum se poate constata aici, EscToday a anuntat deja ca Romania va intra in finala de pe pozitia 22. Urmeaza, pe locurile 23, 24 si 25, Marea Britanie, Finlanda si Spania, ceea ce ne avantajeaza clar, pentru ca piesa interpretata de Jade, cu tot tam-tam-ul facut, nu este una reusita.
Faptul ca Marea Britanie intra in concurs dupa noi este bine, pentru ca Elena nu va fi timorata de Jade, iar, pe de alta parte, un al doilea avantaj este ca telespectatorii se vor uita in intreaga Europa la evolutia britanicei si o vor vedea inainte pe Elena Gheorghe.
Ulterior vor mai fi Finlanda si Spania, care au piese mai putin valoroase si nu pot, in mod normal, sa ramana in capetele telespectatorilor, ca piesa lui Laurentiu Duta. Cum nu se poate mai bine deci.
Voi da acum lista completa a running order pentru finala de pe 16 mai, din Olimpyisky Arena, de la Moscova.
- Semi final 2 qualifier
- Israel
- France
- Sweden
- Semi final 2 qualifier
- Portugal
- Iceland
- Semi final 2 qualifier
- Armenia
- Russia
- Semi final 2 qualifier
- Bosnia & Herzegovina
- Semi final 2 qualifier
- Malta
- Semi final 2 qualifier
- Semi final 2 qualifier
- Germany
- Turkey
- Semi final 2 qualifier
- Semi final 2 qualifier
- Semi final 2 qualifier
- Romania
- United Kingdom
- Finland
- Spain
marți, 12 mai 2009
EUROVISION 2009: Semifinala I. Elena Gheorghe, evolutie scenica foarte buna!
Piesa din Muntenegru, cantata de Andrea Demirovic, care seamana la debut cu "Hot Stuff" a Dianei Ross, nu are cum sa ma impresioneze din cale-afara, dupa ce am depunctat-o valoric drastic, pe probleme de originalitate, dincolo de faptul ca piesa nu este deloc urata. Nu este insa printre preferatele mele in aceasta seara, chiar daca Andrea isi face datoria si nu falseaza deloc, aratand certe calitati interpretative.
Baietii din Cehia, care nu sunt siguri daca sunt cantareti de muzica tiganeasca sau eminemi centr-europeni nu imi plac deloc, chiar daca inteleg ca vor sa se inscrie in ilustra galeriede ciudati care au cantat, de-a lungul timpului, la Eurovision. Remarc calitatile vocale indiscutabile ale solistului, care nu falseaza deloc, pe o partitura extrem de dificila si solicitanta.
Patrick Ouchene din Belgia, acest Elvis Presley valon, iarasi nu are cum sa ma impresioneze si sa-mi spuna ceva in plus, cel mult in minus fata de marele rocker american.
Impresionanta aceasta Olimpyisky Arena!
Belarusul Petr Elfimov este unul dintre preferatii mei, pentru vocea si prestanta sa. Nu stiu ce sanse are, dar vom vedea. Ar merita mai mult decat numai Eurovision si probabil ca este unul dintre rockerii cunoscuti si apreciati de la Minsk. Avem o singura problema, cu evolutia previzibila si lipsa de originalitate completa a frumoasei piese prezentate.
Filmarea - impecabila!
Suedia se prezinta di granda in aceasta seara, asa cum am vazut deja. Am o singura problema cu aceasta cantareata de opera, Malena Ernman: are ceva horror in aspectul facciesului. In schimb, aceasta piesa este facuta sa castige Eurovision. Defectul piesei este ca e un trailer continuu catre refren, care este in mod evident inspirat din pagini celebre de opera. defectul solistei este ca nu prea sta bine, chiar daca le duce, prin registrul grav si mediu.
Armencele Inga & Anush nu ma impresioneaza deloc. Am mai spus, poate sunt eu subiectiv. Avem pe scena tot: fum, foc, costumatie excentrica, probabil inspirata din portul national, dar parca lipseste muzica. Sau poate sunt eu tarat si nu inteleg profunzimea acesteia. Mai constat ca a aparut o noua manie. Noi vom veni pe scena cu un tron, armencele au un fel de postament.
Remarc in aceasta seara calitatea extraordinara a vocilor. Nu am auzit falsari si gagaieli, ca anii trecuti. In ceea ce priveste ce se intampla cu scena, decorurile si tot ansamblul show-ului, este intr-adevar impresionant!
Andorreza Susane Georgi mi se pare prea mica pentru un astfel de show si cred ca va fi prima care va avea probleme vocale pe scena. Vom vedea! Intr-adevar, se aude cum gafaie si nu nimereste exact sunetele. Totusi, vocea este mai personala decat pe inregistrarile ascultate, putin guturala si mai marcata de personalitate decat ma asteptam. Una peste alta, imi face o impresie mai curand pozitiva decat negativa.
Lovebugs din Elvetia sunt o clona a uneia dintre marile trupe vest-europene care practica acest gen de pop foarte bine pus la punct din punct tehnic, dar fara orizont. Iar solistul, el, nu andorreza, are, ce surpriza, probleme vocale mari. Parca si-a incalzit glasul cu gheata si tutun de mestecat!
Turcia, Hadise, "Dum-Tek-Tek". Este dreptul meu sa fac greva consemnarii, cand nu-mi place un concurent? Este. Teama mi-e sa nu castige chestia asta... E ca Ruslana...
Israelul, reprezentat de Noa si Mira Awad, este anul acesta o prezenta controversata. Mira Awad este o araboaica crestina. Despre grozava cantareata de muzica usoara Noa am scris mult. Piesa, continuu sa o spun, este sub valoarea (cel putin a) Noai.
Urmeaza penibilul din Bulgaria, care-si mai face inca iluzia ca nu o sa se faca de ras, incercand sa mearga pe urmele rusului Vitas la Moscova. Intr-adevar, tanguirile acestui baiat sunt penibile, chiar daca aici i-au adus o soprana, care sa-l ajute sa se stabilizeze pe acute. Ceea ce nu-i foloseste prea mult, pentru ca tot a reusit sa taie pisica rosie cu ferastraul verde. E penibil acest baiat. A-yayai! Ma dor maselele! Vino, zana maseluta si ma salveaza!
Islandeza Yohanna, fata lui Jons din Keflavijk, are un canticel banal, care nu o ajuta deloc sa treaca peste plafonul la care este condamnata si de vocea sa destul de banala.
Macedonenii, in pofida faptului ca sunt o trupa rock care "a inceput intr-un garaj", ca orice rockeri ce se respecta, nu ma impresioneaza, in pofida faptului ca vocea solistului aduce oarecum cu aceea a lui Kempes, fostul solist al trupei Cargo, emigrat in Australia. Pacat de bunatate de trupa rock sa cante asa ceva.
Iata si Elena Gheorghe, cu "Balkan Girls", din Romania. A fost o prezenta scenica foarte stenica. Avand in vedere story-ul concursului national, felul in pripa cum a fost organizat si valoarea reala a cantecului cu care ne-am prezentat, delegatia Romaniei are toate motivele sa se bucure, pentru ca a scos tot ce se putea scoate din aceasta piesa.
Decorurile au fost absolut superbe, coregrafia si backing-vocals-ul au functionat ceas, iar Elena a cantat cat se poate de bine, extrem de sigura pe ea, fara falsarile si greselile din finala nationala. S-a vazut putina emotie la sfarsit, cand nu a terminat ultimul "all night" ca lumea, dar nici nu mai conteaza. Sa ne rugam ca voturile europene sa vina in favoarea noastra.
Voi trece repede peste Waldo's People, pentru ca am urmarit fara sa scriu show-ul fetelor noastre.
Fleur de Lis din Portugalia, repet, are un cantec sub valoarea si stiinta de cant a interpretilor si muzicienilor care o insotesc pe scena pe fata, care a inceput falsand putin, probabil din cauza emotiei. Hopa, si iar putin la "coracao". Este clar ca are mari emotii. Si plange la sfarsitul piesei, ceea ce dovedeste cele afirmate de mine.
Chiara din Malta are o voce catifelata, puternica si clara care ma impresioneaza. Plus ca nu are nevoie de jocuri scenice, a venit singura si canta de rupe. Nu mai vorbesc ca este relaxata si se comporta in Olimpyisky Arena de parca ar fi la ea acasa, in baie. Incep sa cred ca este peste Malena Ernman in aceasta seara. Chapeau bas, Chiara!
"Bistra Voda", piesa bosniecilor, a fost acuzata de plagiat dupa un cantec mai vechi, scris de un compozitor si, culmea, ministru in cabinetul sarb. Dincolo de asta, acesti sarbi bosnieci pastreaza aceeasi prestanta si acelasi tonus muzical deosebit, pe care l-am vazut si in alte editii. Este frumoasa aceasta piesa, plagiat sau nu.
EUROVISION FOLLOW-UP: Live commentary & podcast
In aceasta seara, de la orele 22:00, voi comenta live desfasurare
a primei semifinale Eurovision de la Moscova, la care va participa si reprezentanta noastra, Elena Gheorghe, cu piesa "Balkan Girls".
Se poate spune si ca melodiile aflate in concurs anul acesta sunt atat de slabe, incat Elena se poate califica. Se poate spune si ca are una dintre cele mai atragatoare piese muzicale.
Se poate spune, desigur, si ca Laurentiu Duta a avut orgoliul si inteligenta (pe care i-o cunoastem) sa-si costumeze creatia in haine diferite de cele folosite in concursul national, astfel incat cantecul nu mai seamana a manea, decat daca urmaresti cu atentie, pe a treia repetitie, cum bate din palme o parte din publicul prezent, adica in ce fel recepteaza acesta piesa.
Se poate spune si ca se vede capul lui Dan Manoliu in toata povestea aceasta, un organizator si un promotor mult mai bun decat Ioan Duma pentru astfel de evenimente. Dincolo de toate aceste lucruri care pot fi spuse, este clar pentru mine ca e posibil ca clasamentul valoric pe care l-am dat acum cateva zile sa fie rasturnat de realitatea voturilor pe cumetrii intre popoare prietene.
La acest capitol, noi avem de partea noastra numai Republica Moldova, iar aceasta partial, precum si pe romanii din Spania, Israel sau Italia. Dar, asa cum bine spunea un comentator, Spania si Republica Moldova nu voteaza azi, iar Italia nu participa la Eurovision, asa ca nu vom avea bafta altora.
Daca sunteti peste Ocean, puteti urmari live commentary aici, iar imediat dupa semifinala o puteti viziona pe site-ul Eurovision, putin dupa terminarea show-ului, la cerere. Inscrierea pe site este gratuita.
EUROVISION 2009: A treia repetitie cu Elena Gheorghe, "Balkan Girls"
Citez dintr-o postare de ieri, de la ora 19:06, a userului David, de pe forumul site-ului AndreiPartos.ro:
Din cate rezuma cei de pe site-ul oficial, se pare ca Elena Gheorghe s-a descurcat bine (si va fi imbracata intr-o rochie turcoaz, cu verde si auriu). Nu suna rau!
Aveti aici ocazia sa vedeti exact cum vor fi imbracate si Elena, si celelalte fete. Inca odata: sunt de bun gust si prezenta scenica, si costumatia, si in cazul Elenei, si in cel al celorlalte fete. Trebuie sa fim insa convinsi ca nu valoarea va face cartile, ci alte criterii, care tin de patriotisme, gasti si grupuri de interese.
Repet, pentru cei care nu au inteles ceea ce am vrut sa spun cu clasamentul publicat de mine cu ceva timp in urma pentru prima semifinala: nu am pretentia ca detin adevarul absolut si am incercat sa fac un clasament valoric muzical, care tine cont de ceea ce se aude, exclusiv din punct de vedere muzical si nimic mai mult. Ca si cum ai inchide ochii si ai asculta muzica.
luni, 11 mai 2009
EUROVISION 2009: Interviu cu Elena Gheorghe pentru EscToday
Inca o deosebire fata de halul fara de hal in care s-a facut de ras anul trecut Nico. Elena si-a luat translator langa ea. Intelege intrebarile puse de catre reporterul EscToday, el traduce singura, relaxata, naturala, apoi raspunde in limba romana, vorbind liber, fara nici o problema.
Ne reamintim de acum un an si mai bine gafele facute de Nico, care l-au pus intr-o situatie penibila pe Vlad Mirita, partenerul ei, fapt pe care il putem rememora cu usurinta aici. In finalul acestui interviu, Elena canta a capella fara sa falseze, fara figuri si in general cat se poate de bine.
Avem de castigat mult de la astfel de prezente romanesti stenice si naturale in strainatate, sa nu ajunga astia prin lume la concluzia ca suntem un neam de lobotomizati.
