Statistica SATI claseaza in acest moment, in Trafic.ro, ziarul "Cotidianul" pe locul 17, in scadere fata de luna trecuta, in acelasi moment, in scadere saptamanala si in scadere saptamanala in statistica zi-cu-zi.
Vizioneaza aici statisticile "Cotidianul" pe ultimele 30 de zile
De la 1 august, momentul venirii lui Cornel Nistorescu in fruntea ziarului si cel al debutului scandalului poetului si editorului de carte Petru Romosan, ziarul a cunoscut o crestere minora de trafic, apoi si-a inceput scaderea.
Aceasta scadere nu este, deocamdata cel putin, brusca, dramatica, ci lenta, cu aparenta de constanta. O aparenta, pentru ca nu putem sa ne dam seama care este trendul general decat dupa mai multe luni, adica exact atunci cand se pune problema trecerii pe online sau inchiderii publicatiei.
Zilele de sambata si duminica sunt, pentru toate publicatiile, perioade de cadere in trafic. Sambata, 25 iulie, cu o saptamana inainte de inceperea Scandalului Romosan, "Cotidianul" a avut 27.190 de unici, cu 34.175 de vizite si 98.859 de afisari. O saptamana mai tarziu, sambata, 1 august, cand tocmai ca incepuse nebunia, te-ai fi asteptat la o crestere dramatica de trafic.
Nici vorba, grila SATI spune aceasta clar: avem de-a face cu o scadere: 26.355 - 33.134 - 87.939. Si peste inca o saptamana, sambata, 8 august: 25.524 - 32.348 - 83.171. Si peste doua saptamani, sambata, 15 august: 23.433 - 29.241 - 72.529. Sa punem cifrele unele sub altele, spre comparatie: ziua - unici - vizite - afisari
1 august - 26.355 - 33.134 - 87.939
8 august - 25.524 - 32.348 - 83.171
15 august - 23.433 - 29.241 - 72.529
Scadere clara si constanta. Bine, poate ca ziua de sambata este neconcludenta. Ia sa vedem ce s-a intamplat, comparativ, duminica, 26 iulie, fata de duminica, 2 august, apoi 9 august si 16 august. Duminica, spre seara, intra de obicei multi vizitatori care au fost plecati din localitate in week-end si cifrele de trafic mai cresc:
ziua - unici - vizite - afisari
2 august - 28.945 - 36.361 - 103.471
9 august - 27.690 - 36.207 - 103.084
16 august - 24.122 - 30.819 - 83.843
Bine, poate ca suntem nedrepti si pe 13 iulie, duminica, avem un scor mai slab decat duminica, 16 august, cu o luna mai tarziu:
ziua - unici - vizite - afisari
13 iulie - 60.875 - 77.524 - 225.550
Nici vorba deci! Sa mergem in urma cu inca o luna, poate ca ne inselam noi si Cotidianul a mai avut si inainte astfel de scaderi firesti. Iata statisticile pentru duminica din mijlocul lunii iunie:
ziua - unici - vizite - afisari
14 iunie - 34.375 - 43.264 - 119.293
Incercam sa consumam toate posibilitatile de a fi incorecti fata de situatia acestui ziar, versiunea sa online. Poate ca este vorba despre o scadere tipica perioadei de vara. Haideti sa vedem ce trafic a avut Coti in duminica de dupa sambata indragostitilor:
ziua unici vizite afisari
15 februarie - 37.484 - 46.800 - 150.812
Dupa cum se poate observa, temerile noastre sunt neintemeiate: exista o usoara crestere fata de duminica din mijlocul lunii iunie, dar mult mai putin fata de cea din mijlocul lunii iulie.
Sa lasam acum statisticile din week-end, foarte scazute si sa facem, la intamplare, o comparatie intre statisticile analoge dintr-o zi din saptamana pe care o sa va rog sa o spuneti dumneavoastra. Cum? Ati spus joi? Bine. Ne ducem si in luna iunie, si in luna februarie a acestui an. Am auzit si datele soptite de dumneavoastra, s-a facut:
ziua - unici - vizite - afisari
19 februarie - 64.352 - 82.269 - 281.376
18 iunie - 58.782 - 73.687 - 217.195
9 iulie - 57.055 - 73.145 - 211.387
23 iulie - 51.520 - 66.078 - 193.320
30 iulie - 51.975 - 66.806 - 188.564
6 august - 49.223 - 64.611 - 187.737
13 august - 45.569 - 59.264 - 173.961
20 august - 44.869 - 58.496 - 167.991
Singura oprire a scaderii constante si dramatice a fost, culmea ironiei, joi, 30 iulie, fata de joi, 23 iulie, adica in joia dinainte venirii groparului "Cotidianului", Cornel Nistorescu. Pentru ca asa o sa-i ramana numele!
vineri, 21 august 2009
STAREA PRESEI: "Cotidianul" in cadere lina
luni, 10 august 2009
STAREA PRESEI: Ca-capitalismul şi falsificarea democraţiei (un produs oferit de compania PSDPNLRTVA3) (Traian Ungureanu)
Într-un interviu dens, acordat cotidianului Gîndul, Sebastian Lăzăroiu descrie precis problema de bază a lumii româneşti: „falsificarea democraţiei”. Lăzăroiu e un sociolog prudent şi nu obişnuieşte să se lanseze în consideraţii speculative.
Vorbind în mod repetat despre „falsificarea democraţiei”, Sebastian Lăzăroiu reuşeşte să numească un proces grav, cu siguranţă cea mai influentă şi periculoasă direcţie de mişcare a societăţii româneşti, în ultimii 20 de ani.
Consilier prezidenţial, Lăzăroiu nu vorbeşte de pe poziţii de campanie. Observaţiile lui pleacă, riguros, de la realităţi complexe şi agitate dar evidente. Orice român cu ochii bine deschişi le cunoaşte şi orice sociolog onest le va pune, imediat, pe masa de studiu.
„Falsificarea democraţiei”, asupra căreia avertizează cu îngrijorare Lăzăroiu, e vizibilă în efortul mediatic şi politic enorm al alianţei PSD-PNL-Realitatea TV-Antena 3 (deşi, mai sfioasă, înşelăciunea mediatică pe care o propagă TVR merită un capitol separat).
Doar naivii mai pot vedea în coincidenţa persistentă şi agresivă de discurs a acestor partide şi televiziuni o întîmplare. Iar România politică şi mediatică şi-a pierdut, de la naştere, naivităţile. Agenda comună a conglomeratului mediatico-politic PSDPNLRTVA3 e afişată 24 din 24.
Discursul politic unic, centralizat, al generatorului de mesaje directe şi indirecte, explicite şi implicite, are o singură ţintă: degradarea imaginii preşedintelui Băsescu. Oricum şi prin orice mijloace: insinuare, insultă, informaţie falsă, distorsionare, context impropriu, sondaje pre-comandate, oameni de casă angajaţi şi plătiţi pentru a juca farsa „expertului”.
Inventivitatea inepuziabilă a defăimă-tronului PSDPNLRTVA3 spune tot despre căderea presei. Aşa cum entuziasmul şi lipsa de paranteze de conştiinţă vorbesc, la rîndul lor, despre întinderea nelimitată a corupţiei morale, despre indiferenţa sălbatică şi disponibilitatea amorală a sute şi sute de tineri jurnalişti.
Însă abia situaţia din spatele acestei comedii insalubre e cu adevărat gravă şi periculoasă... citeste tot aici
citeste si:
Interviu cu Sebastian Lazaroiu I Interviu cu Sebastian Lazaroiu II Interviu cu Sebastian Lazaroiu III
sâmbătă, 16 mai 2009
EUROVISION 2009: Rochia Elenei a fost agatata de una dintre dansatoare
Asa cum se constata din filmul care poate fi vizionat aici, Elena nu s-a impiedicat in propria sa rochie, ci una dintre fetele care danseaza i-a agatat-o.
Multumesc unei vechi cunostinte, Ciprian Istrati, pentru ca mi-a atras atentia asupra acestui film si astfel am facut aceasta postare.
Mai deranjant pentru noi este ceea ce aflu tot de la Istrati, care scrie un comentariu ulterior cu urmatorul continut:
Nu stiu daca lumea stie: juriile de specialitate au votat deja dupa repetitia generala de azi, cea de-a doua, de la ora 19:00.
Practic, jumatate din punctaj a fost deja decis. Maine se decid doar punctele acordate pe baza de televoting.
Mie acest lucru mi se pare revoltator. Sa ma explic. Daca jumatate din punctaj a fost decis, de ce baietii aia de la butoane (vad ca nu numai in TVR sunt foarte buni si, in general, pe potriva de indolenti) nu i-au dat microfon de la prima intrare?
Domnule Istrati, sunt curios daca stiti si acest lucru, pentru ca defapt aceasta este intrebarea importanta: a fost punctata negativ Elena pentru intrarea ratata pe microfon si pentru faptul ca i-a fost agatata rochia de catre o dansatoare?
marți, 14 octombrie 2008
CRIZA Radu Iloiu: Este greu de spus daca s-a oprit caderea
Asistam la niste preturi pe care nu le-am mai vazut de mult timp pe bursa romana, iar nimeni nu poate sa spuna cu exactitate in acest moment daca s-a terminat contractarea Bursei de la Bucuresti sau nu, declara Radu Iloiu de la Active International.
Iloiu a explicat ca in acest moment fiecare procedeaza pe piata "dupa sentiment" si investeste ricand sau, din contra, nu o face, dupa cum crede el ca este mai bine, lasand la o parte calculele pe care si le face in mod normal un agent de bursa.
In general, piata se afla, in ultimele saptamani, sub influenta acestui sentiment mai ales negativ, in perioade ca acestea. Bursa din Romania se afla, in prezent, sub influenta extraordinara a ceea ce se petrece pe marile burse internationale.
marți, 23 septembrie 2008
TEORIA CRAHULUI: De la Meryl Lynch la AIG via Romania si retur
Exact cand ne relaxaseram si credeam ca criza subprimelor de anul trecut, din Statele Unite, se mai atenueaza, aceasta intra intr-un nou puseu.
Lehmann Brothers si AIG, adica o banca globala de investitii extrem de prestanta si American International Group, numarul 1 in asigurari in lume, rating 3A dat de marile agentii de rating, sunt azi sub administrarea Fed-ului, adica Federal Reserve, sistemul de banci centrale americane.
Taurul naravas Merryl-Lynch (foto), una dintre cele mai importante companii de management financiar si servicii bancare, a fost achizitionata de catre Bank of America.
Morgan Stanley si Goldman Sachs, inca doua mari banci de investitii, devin corporatii bancare, adica banci de depozite. Aceasta inseamna ca sunt atat de innebunite dupa lichiditati, incat ies la bataie dupa clienti persoane fizice si juridice.
Marile burse au cazut dramatic, apoi actiunile au inceput sa aiba cresteri semnificative. Totusi, scaderea acestor piete persista. Creditele cu risc ridicat au fost nationalizate de catre Statele Unite, creandu-se un soi de AVAB.
Cand acum un an analistii americani incepeau sa critice bancile acestea pentru lacomia lor, comunitatea financiara internationala aproape ca nu reactiona nicicum, niciunde. Europa statea linistita si, odata cu ea, Romania. "Las' ca pe noi nu ne ajunge!" - era cuvantul de ordine aflat pe buzele analistilor de la bancile din Capitala Romaniei.
Avem impresia ca ne aflam in plina actiune a unei carti a scriitorului de romane senzationale financiare, Paul Erdman. Intrebarea este: acum putem sa spunem ca criza s-a oprit aici, sau ea va deveni si mai profunda si acesta este doar inceputul recesiunii?
Raspunsul nostru este ca exista posibilitatea ca aceasta criza sa se amplifice. Credem ca Uniunea Europeana isi face iluzii cand isi imagineaza ca se poate decupla de criza americana. Ne bazam pe faptul ca economia europeana este inferioara, ca performante economice si nivel tehnologic, celei americane.
Daca in Statele Unite acum este criza, cand va veni la noi, replica europeana va fi mai puternica decat in America. Cazul romanesc este simptomatic si tara noastra este extrem de vulnerabila. Bancile au inceput din nou sa mareasca dobanzile la credite.
Doua efecte nu vor intarzia sa apara: unul imediat - scaderea drastica a numarului de contracte de credit pe termen mediu si lung incheiate, de tip imobiliar si ipotecar, care va duce la reorientarea acestor banci spre jocul pe schimbul de valute cu BNR, in pondere mai mare decat pana acum; al doilea pentru un moment inca nedeterminat in timp - cresterea drastica a restantelor la creditele existente.
Atunci cand se va atinge o anumita masa critica de clienti la creditele existente care nu vor mai reusi sa-si plateasca ratele si dobanzile, pentru ca pasivele lor se vor fi marit excesiv, bancile vor intra in criza de lichiditati.
Banca Nationala a Romaniei, chiar daca este cel mai potent actor de pe piata bursiera din Romania, nu poate "nationaliza" creditele romanilor care s-au imprumutat la banci, scazand drastic dobanzile, cum a facut Fed-ul.
Atunci, la noi va incepe criza. Adevarata criza.
