Exact cand ne relaxaseram si credeam ca criza subprimelor de anul trecut, din Statele Unite, se mai atenueaza, aceasta intra intr-un nou puseu.
Lehmann Brothers si AIG, adica o banca globala de investitii extrem de prestanta si American International Group, numarul 1 in asigurari in lume, rating 3A dat de marile agentii de rating, sunt azi sub administrarea Fed-ului, adica Federal Reserve, sistemul de banci centrale americane.
Taurul naravas Merryl-Lynch (foto), una dintre cele mai importante companii de management financiar si servicii bancare, a fost achizitionata de catre Bank of America.
Morgan Stanley si Goldman Sachs, inca doua mari banci de investitii, devin corporatii bancare, adica banci de depozite. Aceasta inseamna ca sunt atat de innebunite dupa lichiditati, incat ies la bataie dupa clienti persoane fizice si juridice.
Marile burse au cazut dramatic, apoi actiunile au inceput sa aiba cresteri semnificative. Totusi, scaderea acestor piete persista. Creditele cu risc ridicat au fost nationalizate de catre Statele Unite, creandu-se un soi de AVAB.
Cand acum un an analistii americani incepeau sa critice bancile acestea pentru lacomia lor, comunitatea financiara internationala aproape ca nu reactiona nicicum, niciunde. Europa statea linistita si, odata cu ea, Romania. "Las' ca pe noi nu ne ajunge!" - era cuvantul de ordine aflat pe buzele analistilor de la bancile din Capitala Romaniei.
Avem impresia ca ne aflam in plina actiune a unei carti a scriitorului de romane senzationale financiare, Paul Erdman. Intrebarea este: acum putem sa spunem ca criza s-a oprit aici, sau ea va deveni si mai profunda si acesta este doar inceputul recesiunii?
Raspunsul nostru este ca exista posibilitatea ca aceasta criza sa se amplifice. Credem ca Uniunea Europeana isi face iluzii cand isi imagineaza ca se poate decupla de criza americana. Ne bazam pe faptul ca economia europeana este inferioara, ca performante economice si nivel tehnologic, celei americane.
Daca in Statele Unite acum este criza, cand va veni la noi, replica europeana va fi mai puternica decat in America. Cazul romanesc este simptomatic si tara noastra este extrem de vulnerabila. Bancile au inceput din nou sa mareasca dobanzile la credite.
Doua efecte nu vor intarzia sa apara: unul imediat - scaderea drastica a numarului de contracte de credit pe termen mediu si lung incheiate, de tip imobiliar si ipotecar, care va duce la reorientarea acestor banci spre jocul pe schimbul de valute cu BNR, in pondere mai mare decat pana acum; al doilea pentru un moment inca nedeterminat in timp - cresterea drastica a restantelor la creditele existente.
Atunci cand se va atinge o anumita masa critica de clienti la creditele existente care nu vor mai reusi sa-si plateasca ratele si dobanzile, pentru ca pasivele lor se vor fi marit excesiv, bancile vor intra in criza de lichiditati.
Banca Nationala a Romaniei, chiar daca este cel mai potent actor de pe piata bursiera din Romania, nu poate "nationaliza" creditele romanilor care s-au imprumutat la banci, scazand drastic dobanzile, cum a facut Fed-ul.
Atunci, la noi va incepe criza. Adevarata criza.
marți, 23 septembrie 2008
TEORIA CRAHULUI: De la Meryl Lynch la AIG via Romania si retur
miercuri, 25 iunie 2008
Turcia - Germania 2-3. Germanii omoara fotbalul si castiga
Ugur Boral! Acesta este numele spaimei simtite in minutul 22 de catre nemti. Dupa 20 de minute de dominare, ceea ce trebuia sa se intample s-a intamplat, si inca turcii ar fi putut sa mai inscrie odata, insa bara s-a opus.
Nebunia este ca germanii au aratat slabiciuni in aparare, o aparare asa cum o stim, rigida si lenta, dar si la mijloc, unde au pierdut mingea foarte rapid, din cauza unei circulatii defectuoase a balonului.
Dar turcii, dupa ce au inscris, au gresit tactic, continuand sa atace cu toate echipa si, in minutul 26, Schweinsteiger a inscris pe contraatac, dupa ce Sabri a demonstrat ca nu este fundas dreapta si a alergat in dans sincron, alaturi de Lucas Podolski, care i-a centrat marcatorului.
A urmat o a doua portie de dominare turceasca plina de idei interesante si ocazii de gol, in contrapondere insa cu prea putine faze periculoase realizate de germani, aflati in criza de idei. Asa cum ii stim de prea multi ani.
Repriza a doua a avut un debut cu alte ocazii ale turcilor, apoi acestia au inchis jocul, la conservarea fortelor fizice imputinate. In minutul 79, la o centrare stupida a nemtilor de pe extrema stanga, Miroslav Klose a inscris, dupa o minge care trebuia sa fie a portarului Rustu, care inca odata a demonstrat ca este depasit.
In urmatoarea faza, Sabri a scapat pe langa Lahm pe extrema dreapta, iar Semih Senturk a inscris, strecurand mingea pe langa Lehmann. In urmatoarele momente, la un triunghi cazon pe flancul stang acelasi Lahm ajunge fata-n fata cu Rustu si il executa.
Portarul turc iar a gresit: a ales coltul lung si s-a culcat la firul ierbii, sa apere, dar Lahm a tras la coltul scurt, la semiinaltime. Rezultat nedrept, dupa un meci dominat de turci de la cap la coada.
joi, 12 iunie 2008
Croatia - Germania 2-1. Un meci de poveste. Croatia, a doua echipa calificata, dupa Portugalia
Probabil cel mai frumos meci, dupa cel dintre Olanda si Italia, iar aceasta in primul rand datorita Croatiei, care a jucat superb.
Meciul dintre cele doua mari forte din Grupa B a Euro 2008 a inceput cu o perioada destul de lunga de tatonare, intre doua echipe care nu au riscat nimic. In minutul 24, Dario Srna s-a desprins din marcajul lui Jansen si a deschis scorul, intinzand piciorul la o centrare lunga, de pe extrema stanga, a lui Pranjic.
In minutele urmatoare, chiar daca au o ocazie de gol tipic nemteasca (o centrare care se loveste de capul lui Gomez ca de lemnul din curtea casei, la un metru de poarta, apoi mingea zboara la etajul superior, pe lp de rugby), par dezorientati si dezorganizati in aparare si intinsi pe teren.
Jens Lehmann isi spurca fundasii, extrem de vocal. Nu-i vad bine pe germani. Se vad campioni europeni, sunt dati favoriti si se impiedica de prima stanca tare de care dau. O mare ocazie de gol a lui Kranjcar, in minutul 41.
In repriza secunda, cele doua echipe mentin jocul tactic, fiecare incercand sa fructifice: Croatia pentru a se desprinde, Germania pentru a egala. Rakitic trage la firul ierbii, in minutul 62, cam de acolo de unde a tras Pompiliu Iordache pentru Dinamo, in meciul cu Aston Villa de acum doua decenii, la Birmingham, Lehmann atinge mingea, care loveste bara din stanga sa, se intoarce in teren, iar Olic executa scurt: gol!
Ciudat este ca acesti formidabili croati nu inchid jocul, si totusi germanii nu reusesc sa aiba nici macar o ocazie adevarata pana in minutul 68, in timp ce contraatacurile elevilor lui Slaven Bilic sunt extrem de periculoase. Stipe Pletikosa someaza. Manschaftul este o umbra.
Minutul 71: prima ocazie periculoasa, cand Bastian Schweinsteiger trimite o minge paralela cu linia portii. Oare li se termina benzina croatilor? Cand i-am batut noi, presa germana i-a facut pe nemti carnati. Ce-o sa le faca acum?
Podolsky inscrie simplu, din centrul careului, complet nemarcat, in minutul 79. Sincer sa fiu, nici macar nu stiu ce sa explic, decat ca croatii s-au balbait in aparare si podolsky a fost complet nemarcat, tragand ca la antrenament. Nu ma impresioneaza, dar am impresia ca croatii au cazut fizic.
Intra Kevin Kuranyi in locul lui Clemens Fritz, dar si Jerko Leko in locul lui Olic. Bastian Schweinsteiger cedeaza psihic si ii tranteste o bastarca in piept lui Corluka, apoi primeste un elegant cartonas rosu. Nemtii in 10 oameni!
